Thursday, February 07, 2013

vALLuntar: citește o carte, plantează un pom!

Am amintit vag, acum câteva zile, într-un articol cu versuri, despre faptul că m-am pus pe citit. De aceea mi-am făcut un program de minim o oră de lectură pe zi.

Cartea pe care tocmai am terminat-o se numește „Colind de Crăciun” și e scrisă de Charles Dickens. Da, știu! Au trecut sărbătorile de mult, dar eu abia am găsit-o și pot să vă spun faptul că prima „poveste” din această carte este cea care dă numele volumului, celelalte patru având doar o vagă legătură cu sărbătorile de Crăciun. Cu toate acestea, toate au fost minunate. Am râs și plâns, am trăit mici episoade de visare cu ochi deschiși.

Asta e doar introducerea, pentru că de fapt, azi vă voi vorbi despre altceva. Despre o campanie care mi-a fost adusă la cunoștință, o campanie ce vine la fix cu noul meu program de lectură și cu spiritul meu de ecologist.



Campania se numește vALLuntar și e la ediția a doua. Practic, editura ALL pune gratuit la dispoziția bloggerilor câte două cărți. Aceștia le citesc și realizează recenzii pe care cititorii le vor analiza și discuta în comentarii. Aici sunt importante comentariile, adică dovada că acel review a fost citit, pentru că la fiecare 20 de comentarii (minim 15 comentarii / recenzie de la persoane distincte) echipa Grupului Editorial All va planta câte un copac într-un loc ales de ROMSILVA. Așa-i că-i faină ideea?

Te invit să citești regulamentul complet aici, dar pe scurt iată ce trebuie să știi, dacă vrei să participi:
  • trebuie să fii blogger cu minim un an vechime / minim un post pe săptămână / să scrii corect și în limba română.
  • poți cere maxim 2 cărți, deci faci maxim 2 recenzii. Nu sunt acceptate republicări ale unor recenzii vechi, nici articole care nu sunt creeate de autor ci copiate de pe coperta cărții. Poți participa și cu recenzii ale unor cărți pe care le ai deja, dacă sunt de la editura All;
  • trebuie să trimiți linkul pentru fiecare recenzie pe mail sau pe facebook / twitter;
  • înscrieri până pe 17 februarie, livrarea cărților până pe 24 februarie, citirea cărților, redactarea și publicarea recenziilor până pe 23 martie, plantarea copacilor până pe 7 aprilie.
  • există și un grup pe facebook pentru toți participanții și cei interesați de proiect
Eu m-am înscris ieri dimineață, dar nu vă spun ce cărți am cerut. Rămâne surpriză până când scriu recenziile, așa că nici să nu mă întrebați, da?

Dacă hotărâți că vreți să participați, vă aștept și pe aici cu un anunț, ca apoi să ne citim recenziile și să ne împărtășim opiniile în comentarii.

10 comments:

  1. Aaa, am citit azi despre campanie si la Razvan (il stii poate, asa fugar dupa nume, caci mai lasa comentarii si pe blogul meu).
    Cum ii ziceam si lui, nu stiu daca voi participa, inca sunt in dubii.
    De vrut, vreau!! E o campanie care porneste de la o idee foarte buna, caci incurajeaza atat lectura cat si grija pentru mediul nostru. (e chiar un fel de compensare a faptului ca hartia e facuta din copaci) :) Felicitari celor de la ALL, oricum.

    Eu imi fac putine griji si in legatura cu numarul comentariilor, de ex. Nu stiu daca ar comenta, pe blogul meu, 15 persoane distincte la o recenzie. Insaaa, faptul ca exista grup pe facebook, e un atu, zic eu. Oamenii care participa la campanie, pot citi si comenta si celalalte recenzii.
    Nu sunt sigura ca voi participa, insa voi ,,studia" recenziile care apar (mersi pentru adaugare la grup :D ).

    Totusi, poate ma organizez cumva si particip...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, presupui corect, îl știu dar doar din comentariile de pe blogul tău.

      Acum partea a doua: TU îți faci probleme pentru comentarii? Atunci eu ce să mai zic? :D Și eu am emoții în legătură cu asta, dar sper ca cititorii să înțeleagă exact despre ce e vorba și să-și dea cu părerea.

      Și da, e foarte bine că e și un grup pe facebook. Voi pierde și eu timp pe acolo să citesc recenzii, mai ales dacă vor fi și altele pentru cărțile alese de mine.

      Oricum, partea cu cititul recenziilor o rezerv pentru atunci când voi termina de citit cărțile și de scris recenziile mele.

      Legat tot de comentarii, eu fac tot ce-mi stă în putință: citesc, scriu recenziile, promovez articolele.. dar dacă nu se adună comentarii... nu am ce să fac. Eu sper ca măcar TOȚI cititorii mei fideli să-și dea cu părerea la acele articole.

      Delete
    2. La asta ma gandesc si eu. Sper ca cititorii blogurilor sa inteleaga relevanta oricarei opinii. Multi nu comenteaza cand vine vorba de recenzii daca nu au citit deja cartea sau daca nici nu au de gand sa o faca.
      Ideea e ca se pot dezbate ideile pe care cartea le dezbate, oricum.

      Da, da, si eu as fi curioasa in mod special de acele recenzii care sunt facute tot pentru cartile alese de mine :D Pentru a vedea si o alta perspectiva, intotdeauna mi s-a parut interesant cum oamenii raman cu impresii diferite in urma unei lecturi, sau cum anumite aspecte au mai mult impact asupra unor anumiti oameni :)

      Hai ca incepe sa incline balanta mai mult inspre un ,,da" participarii :)

      Delete
    3. Așa te vreau! Mai ai timp până pe 17 februarie :)

      Delete
  2. Am citit despre asta la Blogal Initiative.
    Îmi surâde ideea de a participa, de ce nu? Eram în dubii la faza cu cele două cărți, nu știam exact care e mecanismul, iar pe blogul celor de la editură nu e specificat. Deci cer două cărți, dacă sunt acceptat, acestea îmi sunt trimise, le citesc, fac recenzie, iar cărțile rămân la mine, nu trebuie să le mai dau înapoi ... Sper că am înțeles bine. :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Păi tot de acolo și eu am aflat de campanie :P

      Nici eu nu știu sigur ce se întâmplă la final cu acele cărți... dar nu cred că le returnăm. Chiar și așa, tot e fain că ai ocazia să citești niște cărți pe care nu le ai. Ar fi ca un împrumut de la bibliotecă

      Delete
  3. eu am participat si anul trecut si am reusit sa strang destul de multe comentarii cu blogul meu mic:) grupul de pe FB e solidar asa ca se vor aduna destule. cartile raman la bloggeri. daca mai aveti alte carti de la ALL la care nu ati publicat recenzii inca, puteti sa o faceti de pe acum si sa le treceti in contul campaniei. eu una m/am apucat de treaba. succes si spor la citit tuturor:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bine ai venit pe aici Simona. Din păcate nu cred că am pe acasă cărți de la editura ALL (e drept nu am verificat).
      Abia aștept să le primesc pe cele solitcitate.

      Mulțumesc! Spor la treabă și ție.

      Delete
  4. Sunt tare curioasăăăăă să știu ce cărți ți-ai ales! :) Nu arunca cu pietre! :)

    Mulțumesc tare mult pentru comentariile și sfaturile tale!

    Lecturi plăcute!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bun venit Maria! Să știi că ăsta era și scopul.. să fac lumea curioasă :D Să arunc pietre? De ce? Cum? Pentru curiozitate? În nici un caz.

      Cu plăcere. După cum observi și la mine e activată moderarea, dar NUMAI pentru articole mai vechi de 10 zile.

      La fel și ție. Să ne citim cu drag și după ce lecturăm :)

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...