Sub Carapacea de RaC

Dacă vă spun că ieri, 28 Decembrie am plecat pe bicicletă până la Piatra Neamț probabil că veți avea reacții de genul: Cum?? Să pleci pe bicicletă în Decembrie așa departe?? Pe vremea asta?? (de ieri, nu de azi)? Cu bicicleta aia cu roți atât de subțiri?? If I were to tell you that yesterday, December 28th  I cycled to Piatra Neamț (a city located 47 km away from my home city) and back, you might say to me that it's a crazy thing to do, in this time of year, so far and specially on that race bike with thin tires and wheels. Dar dacă ar fi să vă spun că de fapt ieri am pedalat nu 6 ore (cât am făcut până acolo și îanpoi data trecută ) ci 12 ore și că cineva a alergat cot la cot cu mine până la Piatra Neamț și înapoi, plus încă ceva .. mai precis 100km într-o singură zi, atunci vi se mai pare o așa mare nebunie ideea de a pedala până la Piatra și înapoi?  Nu prea, nu? But if I were to tell you that I did not cycle 6 hours (the time that my last trip to Piatra took) but...

Dragilor, știu că nu v-am mai scris de mult. dar promit să încerc să schimb asta în curând. Am ceva planuri drăguțe pentru viitor și e musai să le împărtășesc aici, cu voi, la momentul oportun. Dar până atunci... Vă amintiți de articolele mele despre reciclare de-a lungul timpului?  Vă amintiți că v-am tot spus că eu sunt PRO colectare selectivă și reciclare?  Cred că toți cititorii mei știu deja asta, iar cei care mă cunosc au avut ocazia să vadă cu ochii lor. Cât am fost student la Galați, la cămin, adunam separat toate deșeurile și aveam la final de an cutii cu hârtie, pet-uri cu plastic și cutii cu metal (de la diverse conserve, pentru că doze nu prea întâlnești la mine). 

Azi, 30 Aprilie 2013, a fost o zi  faină și productivă. Zic asta fiindcă am reușit să rezolv niște probleme la facultate, am avut o ședință destul de productivă și cu mulți participanți, am rezolvat și o anumită treabă cu niște acte care trebuiau să fie trimise prin fax înainte de ora 16 și toate acestea la timp cât să prind și trenul spre casă, ceea ce nici măcar nu era planificat. Credeam că voi pleca mâine dimineață.

(11min58sec) Bună dimineața dragii mei. Să știți că n-am făcut-o intenționat dar episodul de astăzi este la fel de lung ca cel de lunea trecută. Singura deosebire este că... ... dar mai bine vă las să vedeți filmulețul și discutăm după.

Titlul nu cred că vă surprinde deloc, dat fiind faptul că am anunțat într-un articol anterior acest gând de a pedala spre Piatra Neamț. Legat de acel articol, am de făcut o precizare: am constatat în acestă tură că localitatea în apropierea căreia m-am oprit atunci era Roșiori, nu Dulcești cum am crezut. Dar având în vedere cât de apropiate sunt, am putea spune că Roșiori e un cartier al Dulceștiului :D (cred că acum mă înjură locuitorii de pe acolo că mi-am permis să spun asta)... Nici pe Google Maps nu apare, de aceea m-am încurcat :P În fine, ieri (deși vineri a plouat și mi-a udat toate planurile și tot cheful de muncă, la propriu...), fiind o nouă duminică cu vreme frumoasă, am decis să mai pedalez un pic prin afara orașului.

Traseu de bicicletă 1838749 - powered by Bikemap   "Politeness is an inexpensive way to make friends." William Feather

Skip to the english version Astăzi a fost o zi frumoasă, am dormit până pe la ora 13 și apoi mi-am zis, dacă tot nu merg la muncă, că e cazul să mai ies prin oraș, eventual să fac niște cumpărături. Nu, nu chiulesc, dar e sărbătoare... sau a fost, pentru că, așa cum v-am obișnuit, ce pentru mine este „azi”, de fapt este ieri pentru voi (presupunând că lecturați aceste rânduri în ziua în care le public, în ziua în care primiți mailul).  Ce mail? Ăla pe care îl primești în fiecare dimineață dacă pe blog a apărut ceva nou... Dacă nu îl primești înseamnă că nu te-ai abonat încă. Da, aveam vreo trei magazine pe la care voiam să trec, pentru că în restul zilelor nu reușesc datorită programului, dar mi-am zis că, dacă tot ies, pot profita puțin de vremea călduroasă ca să fac o mică plimbare.

Check for english version below sau „ Un om, o bicicletă, un litru de apă,  o cameră foto și multe  amintiri de răscolit ” . (atenție, articol lung... înarmează-te cu o cană de cafea și ceva de ronțăit) Dealul Mărului e numele unui deal împădurit ce se află pe DN 15D (ieșirea din Roman spre Vaslui, după localitatea Gâdinți).  Nu știu de ce poartă acest nume.. poate de la merele pădurețe ce se găsesc pe acolo. Când eram mic și abia îmi luasem bicicleta, dealul ăsta era cea mai tentantă destinație pe care o puteam gândi. Era pe un drum național, era în afara orașului, era o rampă abruptă de urcat, eram încă puști... (vă amintesc faptul că am cumpărat prima bicicletă pe la 14 ani, din banii strânși la pușculiță) și deci ai mei nu erau tocmai de acord...

Roman Îngropăm parcul Faptul că orașul meu e în construcție și continuă schimbare, am mai spus. Faptul că unele modernizări sunt de-a dreptul idioate, am mai spus. Mai am de adăugat multe alte exemple, cum ar fi ceva despre trotuare, dar nu acum, fiindcă astăzi ne oprim asupra altui aspect. Era cândva un parc pentru copii. Nu era în cartierul meu, dar cel puțin de două ori pe an în tinerețea mea treceam pe acolo. Vedeți voi, era în drum spre bâlci (sau nu știu cum se numește la voi ceea ce la americani se numește carnaval)... la noi se numea bâlci și venea o dată pe an, timp de câteva zile. Lume multă, mâncare, băutură, tarabe cu de toate (ca la orice sărbătoare a orașului actuală) și de asemenea tot felul de mașinării și dispozitive în care „să te dai”: mașini care se tamponează, lanțuri, trenulețe, curse terifiante sau pentru copii, tir, curse de cai și tot felul de atracții.

Și- am plecat , la o oră decentă, fără să mă trezesc cu „noaptea în cap”, fără să mă grăbesc....mai ales că nu știam dacă am sau nu treabă la Iași. Adi spusese că se apucă de treabă de luni, dar durează până mută mobila și fac pregătirile necesare renovării... și cum nu vorbisem cu el de curând, nu știam exact în ce stadiu au ajuns, dar am plecat, așa cum stabilisem. (m-a sunat pe drum să întrebe pe unde sunt, și mi-a zis că e ok ora la care voi ajunge) Pe la ora 09.53 ieșeam din oraș dând la pedale de zor, cu un soare nu foarte arzător, specific orei matinale. Pe la 10.38 am dat peste un animal sălbatic și fioros, cu frică am scos camera foto....și abia am reușit să o capturez în cadru....

Exista în Roman un parc...Parcul Municipal era probabil o splendoare pe vremea comunismului, era, așa ca alte lucruri de atunci, în același stil... Dar anii au trecut și parcul a fost lăsat în ruină: leagănele s-au împuținat, teatrul închis, ajuns groapă de gunoi, WC, casă de toleranță și casă pentru vagabonzi. Parcul era des ca o pădure de când îl știam eu, era frumos, te pierdeai prin el. Țin minte că atunci când eram mic credeam că e fără sfârșit, asta fiindcă nu vedeai niciodată prin el și era o zonă în care nu călcasem.

Fiindcă tot am amintit de ea într-un articol anterior, şi fiindcă azi este ziua ei, ar fi cazul să vă vorbesc puţin de fata lui Sena . Eu am cunoscut-o pe Laura prin clasa a 12-a, când aniversa un anişor... adică acum 5 ani.