Monday, February 28, 2011

Cât cheltuie un student pe lună?

 Apare des întrebarea asta şi niciodată nu am putut da un răspuns exact. De fapt de multe ori când cineva este întrebat răspunsul divaghează în tot felul de chestii legate de partea financiară, de exemplu că studenţii nu îşi găsesc un loc de muncă sau că bursele sunt mici şi cheltuielile mari.

Ei bine eu m-am hotărât să fac un studiu, să văd exact câţi bani am nevoie ca să supravieţuiesc o lună. Studiul nu ţine cont de sursa banilor, nu contează că lucrezi, ai sau nu bursă, te întreţin părinţii sau cerşeşti în gară. Important e căţi bani consumi! Dacă îţi place ideea, o poţi prelua (cu precizarea sursei) şi să facem astfel studiul mai diversificat.


În nici un caz nu mă refer să trăiesc la limită, ci o lună normală, ca oricare alta, fără să mă limitez sau să fac excese de vreun fel.

Condiţii iniţiale: student flotant, cazat la cămin, aflat la 240km distanţă de casă (asta implică cheltuieli de transport şi cazare).Sunt nefumător, nu beau şi nici nu frecventez cluburile sau alte localuri de genul. Spun toate astea în condiţiile iniţiale pentru că de obicei aceste "calităţi" ale studenţilor implică cheltuieli destul de mari.

Ideea e că timp de o lună, începând de pe 1 Martie voi trăi doar cu mâncarea de la cantină sau produse cumpărate de la magazin, fără să primesc "pacheţelul de acasă" sau mese gratuite pe la cunoştinţe. Voi contoriza tot ce cumpăr şi folosesc, inclusiv produsele cosmetice sau de întreţinere (da, chiar şi hârtia igienică :P)

Am ales luna asta fiindcă este întreagă, fără sesiune, fără vacanţe, dar din păcate e luna cadourilor de primăvară şi implică anumite costuri suplimentare.  Dată fiind această ipoteză, estimez că voi ajunge undeva la 1000ron.

În fiecare duminică voi posta suma cheltuită în acea săptămână, iar la data de 31 martie voi publica bilanţul final!  Să vedem ce iese!
de la mine, 
numa' bine

Mulţumesc

Stau şi mă gândesc cum se face că un nenorocit păcătos ca mine a fost binecuvântat cu atâţia prieteni buni?

De mic mi se spunea că sunt norocos. Aflând asta, am vrut să verific dar la loto nu mergea şi nici nu primeam de crăciun o tonă de jucării. Dar am mai crescut şi nu m-am mai bazat pe noroc. Am trăit pur şi simplu, am făcut lucrurile aşa cum am crezut eu de cuviinţă şi aşa cum m-au crescut ai mei. Am făcut lucruri bune şi rele, am făcut poate unele prostii mai mari decât mine şi am avut regrete, dar am făcut şi unele lucruri bune. Am fost mereu plin de energie şi săritor, dornic să fiu peste tot, să fac de toate pentru toţi. 

Printr-o minune sau "o greşeală" de acolo de sus, mereu "am căzut în picioare". Chiar dacă am avut momente de declin, momente de deprimare sau de colaps financiar, am reuşit să supravieţuiesc, atât prin propriile puteri dar de multe ori datorită prietenilor mei, uneori chiar ajutorul venind de la persoane care nici nu mă cunoşteau aşa bine.

Stând deoparte şi analizând mă simt atât de mic, atât de inutil faţă de voi toţi. Oare cum aş putea să vă resplătesc vreodată. Orice am făcut şi oricâte aş face, niciodată nu voi simţi că am făcut îndeajuns. Aş vrea să pot să fiu acolo mereu, alături de fiecare şi să vă ajut la nevoie, cu orice e omeneşte posibil. Aş vrea să ştiţi că deşi nu prea o arăt, că aşa îmi e firea, vă iubesc pe toţi şi vă sunt recunoscător pentru tot. Am o memorie încă bună şi nu uit lucrurile importante. 

Poate nu sunt un prieten foarte bun, aşa cum îmi sunteţi voi, sau aşa mă simt eu, dar să ştiţi că vreau să fiu acolo când aveţi nevoie, şi voi face tot ce îmi stă în puteri!

Vă mulţumesc pentru tot ce mi-aţi oferit, vă mulţumesc pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare gând, pentru fiecare sms, pentru fiecare telefon, pentru fiecare rugăciune, pentru fiecare întâlnire, pentru fiecare îmbrăţişare, pentru fiecare greşeală iertată,  vă mulţumesc că existaţi şi vă mulţumesc că puteţi înţelege deşi nu mă pricep aşa de bine să exprim în cuvinte ceea ce simt!

Vă mulţumesc! 


de la mine, 
numa' bine

Ablat

Cititorii fideli ştiu că marţea care a trecut am plecat la spital şi fiindcă am promis să revin cu detalii şi noutăţi  vă scriu azi ca să vă pun la curent.

Sunday, February 27, 2011

Moneda de 50bani (2010)


Am mai adăugat la colecția de fise (pe care v-am prezentat-o aici) o monedă mai nouă, ediție limitată şi anume:

Moneda de 50 bani din 2010:

Friday, February 25, 2011

laic feisbuc?

Cei care mă cunosc puţin ştiu că eu nu sunt atât de lansat în lumea interacţiunilor online. La Y! Messenger (şi implicit IM) am renunţat acum 4 luni (l-am dezinstalat pe 1 noiembrie şi de atunci nu am mai intrat nici măcar o secundă ... nici pe webmessenger - ca să fie clar), contul hi5 e şi el desfiinţat, că oricum era o chestie de copii mici (singurul lucru util era că  mai intram când uitam vreo aniversare sau voiam să văd vreo poză, dar oricum, persoanele a caror poze le voiam fie nu aveau cont fie nu au mai adăugat ceva nou de ani de zile, aşa că nu mai avea rost) şi pe lângă asta am o repulsie faţă de facebook, twitter, netlog, linkedIn, Frienster  şi restul reţelelor de socializare.

Da, veţi veni cu argumente PRO, cunosc multe persoane care iubesc aceste site-uri, aceste lumi online în care trăiesc mai mult sau mai puţin sau pe care le folosesc doar pentru promovarea personală sau comercială. Eu nu! Şi privesc cu stupoare detaşat cum virusul se răspândeşte din ce în ce mai mult. Dacă acum câţiva ani, când erau în vogă chestiile ca hi5 sau myspace şi site-urile care să ofere tot felul de coduri cu sclipici pentru a personaliza profilele respective, facebook era şi el pe acolo, nu mai mare sau mai mic decât celelalte, dar a crescut odată cu trecerea anilor şi s-a băgat din ce în ce mai mult în www.

Mă contraziceam cu Dana acum câteva zile la telefon legat de acest subiect. Ea susţinea că facebook "nu e pe val" ci a fost acum câţiva ani; şi argumentele erau că: "eu abia l-am descoperit şi mi-am făcut cont, dar am colegi care îl au de atâţia ani!". Nu îmi place să fiu contrazis şi din păcate discuţia noastră a fost întreruptă de o asistentă care îmi solicita prezenţa în altă parte, dar trebuie să îmi expun punctul de vedere măcar acum. Vezi tu, nu contează că ei au contul de trei ani pentru că nu am zis nicidecum că facebook ar fi un site nou, ci susţineam doar că e din ce în ce mai popular şi mai băgat peste tot.

Mai întâi era facebook, la fel ca şi alte reţele de socializare, folosit de cei care au cont, să comunice între ei, să se laikă între ei şi mai ştiu eu ce. Văzând că e din ce în ce mai popular firme mari au început să deschidă parteneriate cu facebook şi multe asociaţii-firme-PF-pers juridice-artişti-vedete au cont, aşa cum firme de muzică sau film au pagini pe YouTube. Cum ziceam mai sus e o metodă de promovare relativ nouă şi destul de bună (sincer ăsta e SINGURUL lucru care mă atrage la facebook, dar care nu e încă un motiv destul de bun să mă convingă).

Friday, February 18, 2011

Rarău 12-13 februarie 2011 - HPM 2ani



Ora 02.00 mă găseşte stând pe bancă în gară în aşteptarea accceleratului de la Bucureşti. Tipic mie, am venit mai devreme, trenul soseşte abia la 02.35; şi nici nu poţi spune că m-am grăbit ca să am timp să iau bilet, fiindcă acesta fusese achiziţionat pe la 19.41 când m-a adus în oraş autocarul de la Iaşi (v-am povestit anterior că am fost la Iaşi 5 zile, la o plăcută muncă).


Am prins la fix autocarul şi mai-mai că nu voia să mă ia, dar s-a certat şefu' (sau ce o fi fost ăla) cu şoferul şi a găsit un loc liber :D ...numa' bine că am ajuns aşa devreme acasă, am avut timp să fac un duş, să mănânc şi să dorm câteva ore, până pe la 01.00, când mi-am făcut bagajul, m-am îmbrăcat şi am pornit "spre aventură"

Thursday, February 17, 2011

Am câştigat??

 Aparent DA!

Se pare că azi e o zi norocoasă. Vă amintiţi că m-am înscris la concursul de pe blogatu.ro? Am verificat marţi site-ul şi nu apăruse nimic despre câştigători, aşa că am uitat complet...

Ei bine, azi intrând pe blog am băgat de seamă că s-a schimbat poziţia în top zelist şi intrând să îmi văd statisticile am observat un link nou de pe blogatu.ro spre mine....ca să vezi surpriză: am fost premiat cu locul 3 în cadrul concursului. WOW!

Unii veţi fi cârcotaşi şi poate veţi spune că mă bucur degeaba pentru ultimul loc, dar eu văd altfel lucrurile. Ultimul loc e cel mai riscant...Dacă nu eşti pe primul mai ai două şanse, dacă nu eşti pe al doilea mai ai o şansă..dacă nu eşti nici pe al treilea, poţi spune PA. E aceeaşi chestie ca lupta pentru un 5 universitar...ştiţi voi.

Eh, în fine..eu mă bucur pentru acest premiu...nu ştiu cum va fi cu găzduirea şi cu primirea premiilor, dar important e că am câştigat: Locul 3: Gazduire 1 gb, 10 domenii addon, subdomenii, emailuri, baze de date la discretie si un mini-radio!

Mulţumesc Blogatu.ro şi gsoftcentral
de la mine, 
numa' bine

Tuesday, February 15, 2011

Revenit-am

 Ei bine, iată că am lipsit o perioadă din lumea online..am fost pe la Iaşi la muncă o săptămână, apoi două zile la munte şi apoi pe acasă alte două zile. Mâine mă voi întoarce în Galaţi şi voi pune la punct blogul şi mai ales proiectul365 :D.

Dar până atunci să vă pun la curent cu ce s-a mai întâmplat cât am lipsit:

Noutăţi cardiace

 Cei care au citit articolele mai vechi de pe blog ştiu că am oarecare probleme cu inima. Ei bine ceea ce nu v-am spus e că pe data de 20 ianuarie am fost la Iaşi la consultaţie şi doamna doctor m-a diagnosticat cu sindromul WPW Lateral Drept, iar apoi mi-a spus cât costă intervenţia...sincer îmi venea să o iau la fugă în momentul când am auzit, dar nu puteam...

Vă scriu acum cu o veste bună şi anume că am primit fondurile necesare intervenţiei datorită unei doamne minunate care mă cunoaşte personal (şi o cunosc) de doar jumătate de an. E grozav cum ca printr-o minune s-a rezolvat aşa rapid această problemă financiară... Aş vrea să îi mulţumesc dânsei, familiei şi tuturor prietenilor fiindcă îmi sunt alături şi se roagă pentru mine.

Sunt programat pentru intervenţie pe data de 22 februarie..adică va trebui să lipsesc de la facultate în primele zile din semestrul 2, dar cred că se va rezolva totul deoarece "lipsesc motivat".
Voi reveni cu detalii după ce termin, aşa că staţi fără griji :)

Vă Mulţumesc!
de la mine, 
numa' bine

Friday, February 04, 2011

Leapşa - Extra info

Nu mi-a fost transmisă dar am preluat-o ca să o dau mai departe :P
Here goes:

Nume: Radu Clapa
Poreclă: check this out. Actualmente: Ţâcă şi Şoricel...dar în cercuri restrânse
Data naşterii: 01-iulie-1987
Culoarea ochilor: Căprui 
Culoarea părului: Şaten
Înălţime: 1,76
Piercinguri:  NU, dar mă bătea un gând acum câţiva ani
Tatuaje:  NU, dar mă bate un gând de ceva vreme
Vehicul: Bicicletă (am şi carnet de şofer şi îmi place să conduc dar nu am ce ;)) )
Fraza cu care tâmpeşti pe toată lumea: hmm...nu ştiu ce să zic aici...
Preferate:
Culoare: negru (albastru închis)
Animal: câine (dar nimic de apartament, doar la casă)
Băutură: doar apă de la robinet
TV Show : nu urmăresc emisiuni TV, ci doar ocazional câte un film.
Album muzical: nu am un ALBUM preferat, ascult melodii "vrac"
Film/ Serial: Poirot
Actor/Actriţă: Johnny Depp / Jessica Alba

Asta sau aia:
Ciocolată sau vanilie: Vanilie
Ciocolată caldă sau cafea: Ciocolată caldă (nu îmi place cafeaua)
Rap sau punk: puţin din ambele
Comedii sau filme de groază: comedii
Iubire sau bani: iubire - sunt de părere că o sumă minimă de bani o pot face oricând având în vedere că nu fug de muncă, dar iubirea....eheheee! 

Your
Amintirea de care îţi este cel mai dor: Iaşi...
Primul gând când te trezeşti: "ce scurtă a fost noaptea"

La întâmplare:
Ce ţară vrei să vizitezi? oricare, cât mai multe
Fumezi? NU şi nu am de gând să schimb asta vreodată
Bei? NU şi nu am de gând să schimb asta vreodată
Cânţi? Cântam...acum mai rar
Vrei să te căsătoreşti? Da, cândva în viitorul nu foarte îndepărtat / nu foarte apropiat
Vrei copii? Da

Dau mai departe tuturor bloggerilor apropiaţi: sor-mea, Dyana, Radian, Cătălina, Andreea, Ana şi dacă doreşte, Sophie
(sunt curios câţi din toţi cei ce mă cunosc o vor prelua..aşa aflu şi eu cine mai intră pe aci :D )

de la mine, 
numa' bine

MJ Legacy

Absolut minunat!
de la mine, 
numa' bine

Thursday, February 03, 2011

Să nu alergi niciodată...

Seară, ora 22 şi mă aflu în mişcare rapidă către Neacşu puţin trist, zgribulit şi sperând să prind un autobuz să mă întorc acasă. Tot privind în urmă spre intersecţia de unde ar trebui să apară bus-ul ajung la trecerea de pietoni , punct critic în excursia mea. Adică, dacă văd un bus la colţ când trec strada, cu siguranţă ajung în staţie la fix ca să îl prind, altfel fie îl ratez, fie mai am de aşteptat până vine.

200 ron pentru nimic

 Deşi nu am banii necesari, tot mai intru pe diferite site-uri să caut oferte la laptop-uri.

Iată că am găsit ceva drăguţ dar mult prea scump...şi lângă el unul identic ca performanţă, caracteristici, gabarit..etc, dar cu 200 ron mai scump..DE CE??
This is a screenshot taken today at 16:15
de la mine, 
numa' bine

Internet Explorer poate fi exploatat de hackeri.

Microsoft a emis o alertă “critică” de securitate pentru cei peste 900 de milioane de utilizatori Internet Explorer. Practic, situaţia este atât de gravă, încât orice utilizator poate fi afectat.  citeşte mai mult...
de la mine, 
numa' bine

Câştigător "Premiul Blogosferei"

 Pe cei care au citit articolul pe care l-am scris votând Braşovul ca şi “Capitala Verde a Romaniei”, vă anunţ că ieri s-au afişat rezultatele şi câştigător a ieşit oraşul Sfântu Gheroghe!

Ce pot să zic, sunt trist că nu a câştigat "echipa mea" sau mai bine zis oraşul votat de mine, dar nu pot să judec "la rece" fiindcă nu am fost niciodată în Sfântu Gheorghe şi nu ar fi corect. Au fost o grămadă de comentarii pro şi contra, unii se legau de unguri, alţii motivau că anumite oraşe nu au o blogosferă locală, dar pe mine nu prea mă interesează şi nu înţeleg ce atâta răutate şi supărare. Frate, fiecare votează după propriul plac, şi nu e obligatoriu să fii din oraşul X ca să îl votezi ci e îndeajuns să îl fi vizitat. Şi parcă ce mare scofală căştigi dacă zbieri prin comentarii? - doar te faci de kk.

Concursul m-a făcut să realizez un lucru mult mai important şi anume că trebuie să vizitez mai multe oraşe, ceea ce oricum aveam de gând să fac ... vara asta dacă dă Domnul.

Sincer, sunt curios câte voturi ar fi adunat Piatra Neamţ, dar din câte am înţeles cei de la Piatra nu au trimis actele necesare înscrierii în concurs şi de aceea am avut de ales doar dintre 10 oraşe.

Felicitări Sfântu Gheorghe, şi sper să trec pe acolo anul ăsta!
de la mine, 
numa' bine

Wednesday, February 02, 2011

De ce Blog?

Începusem acum ceva timp un articol cu numele ăsta, dar nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu el...probabil s-a şters la "curăţenia de primăvară" aşa că reiau numele pentru a vă povesti de ce am eu blog.

Se întâmpla prin ultimul an liceu, când descoperind minunatul cod HTML am decis că vreau să îmi fac un site şi eram atât de pornit pe ideea asta, încât îi spusesem la un moment dat surorii mele că " eu o să-mi fac site, şi va fi frumos, nu (un simplu) blog ca tine"...Dar iată că am ajuns totuşi să mă înscriu pe blogger şi să încep să public diferite chestii.
Asta era prin 2006, un an interesant, o toamnă interesantă în care eu, puştiul rănit de o "iubire de-o vară" am decis că mă voi schimba, şi cum aveam mult timp la dispoziţie şi internet gratuit: Hop în blogosferă!  De atunci şi până acum s-au schimbat multe, nu numai eu.

Am fost martor al îmbunătăţirilor aduse de blogger de-a lungul anilor şi stând acum să analizez situaţia îmi dau seama de ce m-a atras blogger aşa tare. Iniţial ca să îţi schimbi pagina, trebuia să umbli în codul HTML, şi spre deosebire de alţii eu mai ştiam ce face una alta pe acolo. Acum totul e format din "gadgets" şi interfaţa cu utilizatorul este mult mai simplă.

Prin 2009 am decis eu că, dacă tot am reuşit să fac de la zero câteva site-uri mici e timpul să desluşesc misterele din spatele template-urilor de blog. Aşadar am muncit puţin şi după câteva nopţi  (că ziua munceam) am reuşit să îmi fac un template care să nu mai arate a blog, ci a website şi de asemenea mi-am făcut şi vreo două template-uri pentru blog (despre diferenţa dintre ele am scris mai demult) .

Acum nenea blogger de care v-am mai zis a decis să mai îmbunătăţească interfaţa şi template-urile şi a introdus un "template editor", care e minunat pentru majoritatea utilizatorilor, fiindcă le permite să facă modificări pe care înainte doar cine ştia să umble în cod le-ar fi putut face, dar pentru mine e nasol. Înseamnă altă muncă şi alt timp pierdut pe descifrarea modului de funcţionare. Nu zic că ar fi ceva nasol, sau care să îmi displacă doar că nu prea dispun de timp momentan, motiv pentru care mă mulţumesc cu un template de la ei :D

Ideea de a-mi cumpăra un domeniu propriu încă îmi surâde, şi deşi blogger oferă posibilitatea folosirii pe platforma lor (adică tot blog, dar adresa e domeniul personal, nu cel cu blogspot în coadă) mai tare mă tentează achiziţia unui domeniu +  hosting pe care să îmi încarc un website creaţie proprie.

Motivul pentru care nu am făcut încă această mişcare ar putea fi o problemă financiară, dar la baza acesteia stă de fapt întrebarea "se merită să dau banii pe aşa ceva?" Observ din ce în ce mai mulţi bloggeri tineri (bloguri tinere) care au mai mult succes şi mai mulţi vizitatori, care au mereu comentarii cu sutele şi câştigă bani din blog sau din blog-related-stuff ..dar eu nu sunt aşa vânător de trafic. Abia  începând cu anul acesta m-am înscris şi eu în site-uri tip zelist.ro, toateblogurile.ro şi am început să vizitez şi alte bloguri unde, mai comentez dacă am ceva ce merită spus. Ba chiar, blogul a stat ascuns pentru  o perioadă, acum câţiva ani.

Cel mai mult m-am ocupat de blog după ce i-am schimbat faţa cu una "by me" prin toamna lui 2009, urmând ca prin simetrie în toamna 2010 să dispară din nou pentru renovare. Aceasta dispariţie a determinat google să îmi scadă un punct din pagerank, şi dacă înainte nu îmi păsa...acum a atins ceva acolo pe interior. Blogul a revenit în ianuarie, puţin schimbat din punct de vedere al conţinutului, dar nu am reuşit să-i fac un template din motivele amintite mai sus

Se pot face multe chestii cu blogul, dar eu nu le fac. Blogul meu este un blog personal, adică nu scriu despre politică decât dacă ar fi să îmi bată la uşă preşedintele, nu scriu despre X că se ceartă cu Y prin sms şi se înjură fiecare în emisiunea sa TV, nu mă interesează decât lucrurile pe care le trăiesc eu sau cunoştinţele mele. De aceea nu va fi un blog vizitat de străini ci în principal de prieteni şi de cunoştinţe care vor să vadă ce mai scriu, ce mai fac, ce poze mai pun...sau poate sunt interesaţi de melodia săptămânii.

Da, uneori mai fac câte o leapşă ca rezultat al vizitării blogurilor vecine, alteori mai particip la concursuri online, aşa cum este acesta, dar sincer nu mă interesează premiul ci dorinţa de participa la concursuri...nevoia de feedback. Adică dacă organizatorii consideră interesant ceea ce scriu, poate vor reveni, măcar din curiozitate, dacă nu..."ce-am avut şi ce-am pierdut" :D

În ultima vreme, tot de prin 2009 cum am mai spus am început să umblu prin blogosferă, să citesc şi ce scriu alţii, şi ce să zic: sunt o grămadă de oameni care se pricep la scris mai bine ca mine, dar ştiţi ce?

Am blog pentru că mie îmi place să scriu şi nu pentru că ceea scriu place sau nu altora!



Am scris acest articol urmând o idee mai veche dar impulsionat de concursul organizat de blogatu.ro şi gsoftcentral.com,după cum aţi putut observa urmând link-ul anterior.





de la mine, 
numa' bine

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...