Ora 02.00 mă găseşte stând pe bancă în gară în aşteptarea accceleratului de la Bucureşti. Tipic mie, am venit mai devreme, trenul soseşte abia la 02.35; şi nici nu poţi spune că m-am grăbit ca să am timp să iau bilet, fiindcă acesta fusese achiziţionat pe la 19.41 când m-a adus în oraş autocarul de la Iaşi (v-am povestit anterior că am fost la Iaşi 5 zile, la o plăcută muncă).
Am prins la fix autocarul şi mai-mai că nu voia să mă ia, dar s-a certat şefu' (sau ce o fi fost ăla) cu şoferul şi a găsit un loc liber :D ...numa' bine că am ajuns aşa devreme acasă, am avut timp să fac un duş, să mănânc şi să dorm câteva ore, până pe la 01.00, când mi-am făcut bagajul, m-am îmbrăcat şi am pornit "spre aventură"
În gară, la o asemenea oră nu era mai nimeni...doi poliţişti de la Poliţia TF, care au trecut şi s-au oprit în birou, un tip care se tot plimba ba în gară ba pe peron...şi un moşuleţ. Eu scriam mesaje la ora aia, nu mai ştiu cui, cred că lui Radian, dat fiind faptul că trebuia să mă sui în acelaşi tren cu el şi să ajungem împreună la destinaţie. Vedeţi voi, planificasem din timp plecarea: el avea să plece din Galaţi pe la ora 19, (astfel încât să aibă timp după muncă să îşi ia bagajul şi să mănânce ceva), schimba rapid trenul în Buzău la 22.30 şi ne găseam la 02.35, eu urcând din Roman. Nu prea era împăcat cu schimbarea aia de 3 minute, deşi am tot încercat să îl conving că e ok, aşa că a folosit opţiunea a doua: plecat mai devreme, cu învoire de la muncă - stat vreo 4 ore în gara din Buzău, apoi îmbarcat în acelaşi tren accelerat Bucureşti - Vatra Dornei. (bineînţeles că stând în gară a constatat că avea timp să facă acea schimbare de 3 minute, dar nah! să îi fie învăţătură de minte)
În timp ce stăteam eu cu telefonul în mână în prietenoasa gară din Roman (am întâlnit în călătoriile mele şi gări neprietenoase), mă abordează tipul de care aminteam mai sus, întrebând dacă nu am nişte minute în plus să sune pe cineva. I-am zis frumos că nu, doar dacă vrea să dea SMS. Negăsind ce voia pleacă şi ne vedem fiecare de treaba lui, dar nu pentru mult timp. Revine apoi cu pofta de o ţigară: Îmi pare rău, nu am fiindcă nu fumez. Plecat din nou, întors cu ţigara aprinsă, şi începem conversaţia..unde merg, de unde sunt...cum mă cheamă...chestii de pierdut vremea. Vasile, că aşa îl chema a început să îmi povestească despre el, că abia a ieşit de la puşcărie prin decembrie şi că îşi căuta de muncă dar nu a găsit, că are nevastă şi copii şi că ar fi vrut să se despartă de ea dar ea îl vizitase tot timpul la pârnaie şi nu merita să o lase pe drumuri. Omul se plictisea că avea tren pe la 5 dimineaţa aşa că tot vorbea, explicând că el e cuminte, dar la băutură îşi pierde capul...că de aia a intrat la puşcărie. Şi vorbea Vasile Ocnaşu' şi timpul parcă nu mai trecea. Ok, trebuie să recunosc că atunci când a zis că abia a ieşit de la puşcărie m-am speriat un pic, dar m-am liniştit când a zis că doar la beţie face prostii, de aia nu vrea să mai bea... Şi cum nu era bună starea mea de linişte îmi spune că deşi nu vrea să mai bea, tot a băut şi în seara asta că l-a invitat cineva...Acum ar mai bea da nu mai are decât banii de tren, că e linie privată spre Buhăieşti, nu mai e ca pe vremuri când mergea cu Naşu'....În final, lecţia lui de viaţă ar fi "să nu ajung la pârnaie că e naşpa"...mai ales dacă nu ai nevastă care să vină la "vizite conjugale"... Slavă Cerului că se anunţă prin staţie sosirea trenului. Bineînţeles că finalul conversaţiei a fost cum era de aşteptat: dă şi mie un leu să iau o ţigară....I-am dat doi fiindcă s-a purtat frumos şi fiindcă mai eram în viaţă...oricum atâta mai aveam mărunt separat de banii mari, pe care nu eram prost să îi las la vedere...
Nu multă lume a plecat în seara asta la Cîmpulung, şi spun asta fiindcă, deşi am luat bilete la 4 ore diferenţă, am nimerit în compartiment cu Radian, şi mă gândesc că atunci când m-am întors de la Braşov am nimerit separaţi (eu şi profu) deşi am luat bilete imediat unul după celălalt.
Eram trei în compartiment şi după prima staţie am rămas doar noi. Am zis să mai furăm câteva clipe de somn aşa că am ucis becul şi ne-am întins pe canapele. Trezirea: nenea controlor venise să verifice biletul (şi Radian tocmai mi se plânsese că pe lângă preţul mare al biletului, nici nu l-a verificat nimeni!) După control am tras uşa şi am revenit în visare...dar nu pentru mult timp căci iar controlul:
S-a văzut!zic eu printre vise.
Nu, că noi abia ne-am urcat şi terbuie să verificăm....
Bine!
Iar somn, cu alarma setată pe la ora 5.
Ne trezim în cele din urmă şi în timp ce Radian îşi făcea bagajul eu am tras o fugă la baie. Când m-am întors trenul a oprit în Cîmpulung Est. M-am speriat puţin crezând că trebuia să fi coborât, dar ceasul arăta abia 5.45, cu 8 minute mai devreme decât trebuia...Radian era în proces de schimbare îmbrăcăminte, eu eram nedumerit şi cu bagajul împrăştiat, dar ne-am liniştit şi ne-am zis că nu are cum să fie aia gara noastră, că nu ajunge niciodată ternul mai devreme...
Într-adevăr la 5.55 cum trebuia, am ajuns în Cîmpulung Moldovenesc, cel pentru care luasem bilet. Şi era noapte şi noi încă nu mâncaserăm şi nici apă nu aveam (decât ceaiul din termos) deci nu puteam intra în traseu. Hai să căutăm un magazin, apoi decidem pe unde intrăm în traseu.
Întrebând un trecător despre magazin non-stop şi despre strada Izvorul Alb aflăm vestea frumoasă :am coborât în gara greşită! De fapt el zisese ceva de magazin...neinteresant comparativ cu partea a doua: ca să ajungeţi la Izvorul Alb aveţi mult de mers, dar este transport local care vă duce acolo...Cum am auzit aveţi mult de mers mi-a picat fisa şi i-am zis lui Radi: am greşit gara!
Eh, oricum era prea devreme pentru traseu, nici măcar nu se luminase, aşa că am pornit pe jos de nebuni, admirând oraşul noaptea.
Am rămas impresionat de faptul că toţi foloseau sobe pe lemne. Vedeai lemne sub streaşina caselor (nu ceva ciudat) dar lemne la blocuri - asta de rar întâlnit ...să vezi în parcări stive de lemne care stau pur şi simplu aşa cum la noi stau contoarele de gaz sau cutiile alea mari de la Romtelecom.
Am ieşit la strada principală unde, după ce am trecut prin faţa multor magazine închise şi multor sehaşuri (oho, dacă erau deschise pierdeam o zi acolo) am găsit un panou cu hartă după care ne-am orientat. Nu am găsit acel Non Stopmult visat de Radian dar am continuat să mergem spre gara din Est. I-am zis că nu e urgent şi că găsim sigur un magazin la intrarea în traseu, în sat...la urma urmei, ce sat e ăla fără magazin? Dar nu, tu vrei mereu să fii SUPERSIGUR, nu-i aşa Radian?
La fel şi cu cerutul indicaţiilor...i-am zis că mai avem de mers şi mergem bine, dar nu, el a oprit primul trecător să îl întrebe dacă mergem bine spre gara din est...ca să vezi că la nici 10 minute după ce ne-a răspuns omul am dat de gară!
Ok, odată găsită gara am rezolvat şi problema cu magazinul, că nah, deja era ora 7 şi începeau să mişune oamenii! Am luat apă şi, după alte cereri de indicaţii (deşi eu ştiam pe unde să mergem) am pornit spre traseu ... Mamă ce rău sunt nu-i aşa? Nu te superi Radi, nu? De fapt ţi-am zis şi atunci că nu are rost să mai ceri indicaţii şi am tot încercat să îţi arăt pe hartă....
Să revenim. Problema principală era că, ajunşi în gara de est, atmosfera era umedă, în zare se observa puţină ceaţă aşa că, încercâd să fiu optimist am zis că umezeala şi micii stropi erau din cauza ceţii de dimineaţă, şi va trece totul. Am intrat astfel în traseu, admirând casele din stânga şi dreapta, salutând oamenii din drum, chiar intrând în discuţie cu o bătrânică simpatică ce era în poartă (ca să vezi am găsit şi un magazin deschis, aşa cum presupusem).
Problema amintită se cam înteţea şi dintr-o mică umezeala din aer a devenit ploaie fină, apoi lapoviţă....şi aşa de tare îmi tăia cheful de nu vă vine să credeţi. De ce? fiindcă nu îmi luasem nici un fel de protecţie de ploaie în afară de geaca de pe mine. Dimineţă mă gândisem la pelerina aia ieftină dar nu ştiam pe unde e şi nu aveam timp să o caut...
Deşi nu era o vreme prielnică pentru picnic foamea îşi spunea cuvântul aşa că am oprit pe nişte buturugi, aici la cotitura râului şi am luat micul dejun. Bătea puţin vânt, ploua, ningea, lapoviţa...sau cum vreţi să îi ziceţi, dar mă bucuram că mâncând mai scap de bagaj!
Vedeţi voi, nu am avut foarte multe la mine ci doar rucsacul mic în care se aflau un tricou, o bluză cu mâneci, termosul cu ceai şi restul mâncare, dar după o săptămână de muncă inclusiv ziua anterioară eram cam obosit şi mă cam durea spatele. Şi trebuie să menţionez că rucsacul nu e deloc pentru aşa ceva, nefiind echipat cu centură sau măcar clemă la piept care să îmi uşureze trasnportul.
Sincer să fiu, dacă nu era Radian nu mai continuam ci mă întorceam în gară şi luam primul tren spre oriunde, numai să stau uscat şi la căldură, fără bagaj în spate. De fapt dacă nu era el nici nu mai plecam de acasă, eram încă în pat la ora respectivă...dar ăsta e avantajul de a nu pleca singur: te impulsionează celălalt. Şi pentru asta îţi mulţumesc Radian. Pe lângă asta trăiam cu speranţa că sus e altfel vremea, că nu ninge ci e senin, aşa cum a fost în Ceahlău, când am rămas uimit de diferenţa de climă. Jos era toamnă, iar la cabană totul era alb şi îngheţat. Altfel spus, mă aşteptam la orice de la vremea asta, dar speram la o zi senină.
Pe la ora 08.45 am văzut clar primele indicatoare. Nici nu am băgat în seamă pe cel roşu dat fiind faptul că noi stabilisem să urcăm pe cruce galbenă...şi conform indicatorului ar trebui să ajungem sus în 3ore.
Deja eram ud până la piele la genunchi, geaca era şi ea udă, dar din fericire nu îmi era frig, la asta contribuind firea mea de om călduros, geaca, mişcarea şi greutatea din spate. Nu mai zic de Radian care pe sub geacă nu avea decât un tricou fără mâneci...dar măcar avea o pelerină de ploaie. Ok, de aici înainte am lăsat în urmă civilizaţia (sau aproape...că am dat peste nişte tăietori de lemne cu tot cu tirul lor puţin mai sus)
Ploaia transformată între timp într-o uşoară ninsoare acoperise drumul uşor şi Radi a abandonat pelerina de ploaie. Pauzele sunt dese fiindcă amândoi suntem obosiţi. Mai facem o poză, mai bem ceva, mai stăm puţin jos (dacă avem unde) dar cel mai important e că lăsm genţile din spate - sau faţă (că le-am cărat în toate felurile).
O pauză de fotografie am făcut când am traversat un pârâu îngheţat fiindcă vederea din dreapta trebuia capturată. Mi-a amintit de sculpturile de gheaţă ce ornează mesele unor banchete şi petreceri - cel puţin cele văzute în filme :D.Apă îngheţată - o mică cascadă a fost cândva, dar aşa de frumos a rămas încremenită încât ne-am oprit să o admirăm. Vorba lui Radi: mai urcam doi metri, mai luam o pauză :)
Vă invit să urmăriţi mai multe poze în albumul Rarău din galeria foto picasa.
Cu timpul a încetat şi ninsoarea, pe care oricum o cam ignoram acum că intraserăm în pădure; dar în timp ce era mai senin cerul, pământul era din ce în ce mai plin cu zăpadă pe măsură ce urcam. (Nimic neobişnuit, nu?)
Puţin soare care să ajungă şi pe la noi era cu adevărat minunat şi ne impulsiona să mai urcăm, dar doar după alte pauze în care mai consumam ceva lichide, mai făceam poze şi păpam ciocolată.
Ghetele mele purtau la magazin denumirea de "Ghete trekking" şi de aceea le-am cumpărat acum câţiva (2-3) ani. S-au cam rupt şi nu sunt impermeabile dar nu mi-a fost frig deloc, deşi la un moment dat am călcat şi în apă (s-a rupt gheaţa când traversam un pârâu).Probabil şi din cauza sosetelor din lână. Ştiţi (- sau nu -) că lâna ţine cald şi când e udă, deci e ideală pentru ocazii ca acestea. De asemenea eram ud pe pantaloni până la genunchi de la ploaie şi nici geaca nu era mare scofală, dar nu am simţit deloc frigul.
Pe la 11.30 am ieşit la lumină şi am văzut cât am urcat de fapt. Cât eşti în pădure nu îţi dai seama, dar când te uiţi în jur peste copaci rămâi uimit.
Doar cu câteva ore în urmă eram acolo jos....dar încă nu am ajuns la destinaţie aşa că după pauzele fotografice neceasare am continuat urcarea şi am dat peste altă cascadă, de data asta una mult mai impunătoare:
Probabil e cum zicea şi Radian: când nu e îngheţată nu e aşa de mare şi impunătoare, dar ce să zic, a fost una din surprizele traseului.
Mai ales că e fain să stai lângă o cascadă aşa mare să treci pe lângă ea şi sub ea dar să nu te uzi deloc :D.
Deja vremea nu mai era nici o problemă şi descoperiserăm cu ceva timp în urmă două seturi de urme ce au urmat acelaşi traseu nu demult. Probabil, mai mult ca sigur, cei doi au ştiut în ce gară să coboare şi deci aveau un avans de cel puţin 3 ore. Iar la cum mergeam noi e şi mai posibil să fie deja la cabană.
Urmele ne-au ajutat pe ici pe colo în traseu, urmărindu-le când marcajele nu erau aşa de dese. O singură dată am ignorat urmele şi am pierdut vreo jumătate de oră ocolind :).
După cascadă traseul urca şi mai pieptiş, următorul indicator vizibil fiind pe o rocă undeva sus, dar urmărind paşii am găsit că nu e aşa de complicată urcarea ci e potecă destul de lejeră. Dacă nu mai era şi gheaţă din loc în loc ar fi fost mult mai bine, dar ne-am descurcat ok şi aşa!
Am plecat tot cu gândul să mă sui pe vârful cel mai înalt dar nu am mai făcut nici asta. Am reintrat în traseu de unde, privind în urmă am observat alţi drumeţi venind de pe triunghi roşu. În timp ce eu cu Radi dezbăteam numărul lor şi dacă să îi aşteptăm sau să urcăm pe vârf sau să continuăm traseul, ne-au ajuns din urmă. Încă nu am aflat numărul, că mai întâi am văzut unul mic şi în depărtare, apoi doi, apoi alţi doi, apoi 5, apoi când s-au apropiat erau vreo zece, plus alţii în urmă.
Când în sfârşit am ajuns la Cabana Rarău am respirat uşuraţi. Grupul a intrat iar noi am mai rămas pe afară să admirăm, să ne scuturăm de zăpadă...parcă făceam intenţionat ca să amânăm intrarea, şi asta fiindcă nu ştiam ce vom face odată intraţi. Dar momentul nu mai putea fi lungit. Am intrat şi ne-am oprit în hol încercând să deducem "what next". Noroc cu Tudor că m-a recunoscut şi m-a strigat. El ne-a trimis în sala mare de mese să lăsăm bagajul şi să servim un ceai cald. Acolo am dat şi de Mihai şi aşa s-a epuizat lista cu cei pe care îi cunoşteam :D. Ne-am luat ceaiul şi ne-am aşezat la masă să ne odihnim.
Am ajuns foarte bine pe la 2, având în vedere că planificat era ca toţi să fim sus la cabană până la 3. Dat fiind faptul că în acelaşi timp a venit şi un grup măricel, şi alţii încă soseau Mihai era când ici când colo ocupat cu probleme organizatorice. A ajuns şi pe la noi şi ne-a dat cheia de la cameră apoi a fugit cu alte treburi. Am mai stat puţin la masă apoi am urcat în cameră să despachetăm şi să ne schimbăm de hainele ude. Vorba vine "schimbăm"...că de fapt doar Radian s-a schimbat căci eu aveam toate hainele pe mine :D.
Masa "de prânz" se anunţase a fi la ora 4, aşa că ajunşi în cameră am pus un rând de haine la uscat pe caloriferul călduţ şi ne-am băgat la somn o oră.
Camera destul de faină..adică m-a surprins că aveam chiar şi o sursă de apă cu canalizare :)).
Drăguţ a fost când am realizat că peretele de după uşă, pe care era fixat cuierul în care ne-am agăţat hainele, era comun cu coşul de fum şi ne-am bucurat că ni se vor usca gecile, mai ales a mea că era udă destul de tare, chiar dacă nu se vedea la suprafaţă.
Din păcate acest coş de fum nu era prea cald, ca de altfel nici caloriferele. Nu spun că mi-a fost frig, în nici un caz, dar sunt obişnuit ca un calorifer să fie fierbinte, nu călduţ... mai ales dacă vrei să usuci haine :)
La ora 4 am coborât la masă şi atunci am mai socializat cu lumea. Am făcut cunoştinţă cu Liviu Hendreş, şi am stat la masă cu el şi Mihai. E plăcut să asociezi în sfârşit numele cu persoana. Ştiu din revistă şi de pe grup numele multor persoane, dacă nu chiar numele tuturor, dar nu aş şti să îi recunosc pe stradă decât pe 4, şi asta datorită aceste excursii, în care am mai cunoscut 2 persoane.
Aşa-zisul prânz a fost binevenit şi destul de consistent, supă, felul 1 şi desert, iar după masă am pregătit prezentarea filmuleţelor, în timp ce unii au plecat afară să facă poze pe piatra şoimului. Aş fi mers şi eu, şi cred că şi Radian avea un gând, dar eram prea obosit, clătitele de la desert erau prea tentante şi mi-am zis că am timp a doua zi.
După prezentarea de filmuleţe am urcat înapoi în cameră şi am coborât la cină, adică puţin mai târziu, pe la 9 parcă. După marele prânz cina a fost cam dezamăgire, cel puţin pentru mine. Pe Radi l-a nimerit perfect: tochitură îşi dorea, tochitură a primit, Dar eu sunt obişnuit să mănânc serios! nu un ochi cu o bucată de brânză trei bucăţele de carne uscată şi două părţi de mămăligă. Aaaa, ce cârcotaş sunt. Nu zic că mi-a fost foame după, doar că mă aşteptam (şi nu sunt singurul) să mai fie un fel de mâncare.
După masă am mai stat puţin şi am socializat, am plătit mesele servite şi ne-am retras cu scuzele de rigoare în cameră. Eram destul de obosiţi, şi eu şi Radi, după aceste zile în care nu prea am dormit, iar următoarea zi de dimineaţă urma să plecăm. Restul au mai stat, au mai cântat, au mai consumat, au mai socializat; spun asta fiindcă am văzut pozele făcute de restu'.
Faza e că am fost singurii care au plecat aşa de devreme, restul au mai rămas fiindcă aveau programate pentru duminică diferite trasee şi pietre de căţărat. Şi aş fi vrut şi eu să merg, să mai stau, să fiu în poza de grup, dar nu aveam cum fiindcă trebuia să prindem trenul de la ora 14.30. Mai era un tren la ora 22, dar ar fi însemnat ca Radian să ajungă la 6 dimineaţa şi la 8 trebuia să fie la muncă....ar fi fost prea nasol.
Am plecat deci pe la 8, deşi am fi putut pleca mai târziu, aşa cum ne-au sfătuit toţi: ajungem în 3 sau mazim 4 ore, dar nah! din nou, trebuia să fin supersiguri că prindem trenul.
Nu e vorba că nu am încredere în ce au spus băieţii referitor la durata coborârii, dar voiam să fiu sigur că ajungem la timp în gară să nu cumva să pierdem trenul şi să aibă probleme Radian
Acestea fiind spuse, dimineaţă ne-am trezit şi am servit micul dejun din mâncarea adusă de acasă, apoi am coborât în sala de mese, am plătit camera i-am salutat pe băieţi şi am pornit la drum.
Am coborât, după sfaturile lui Tudor şi Liviu pe drumul auto fiindcă e mai rapid. Oricum e mai plăcut să cobori pe un traseu diferit, astfel vezi lucruri diferite faţă de urcare.
Singura problemă a fost faptul că drumul a devenit după câţiva kilometri un patinoar lung şi îngust, mă mir că maşinile mai puteau urca sau coborâ în siguranţă. Pe lângă gheaţă deranjant a fost faptul că am transpirat în cot...sau aşa credeam eu şi mă tot miram cum de! Păi nu transpirasem, dar eram într-adevăr ud. La baza muntelui mi-am dat seama că de fapt căptuşeala de la geacă era îmbibată cu apă şi de acolo balta din coate. Aparenţele înşeală, adică deşi părea geacă uscată mai ales că a stat în cuierul de pe peretele călduţ, apa nu fugise nicăieri ci a rămas în căptuşeală şi ieşea oriunde găsea un punct de stres, sau unde era fibra întinsă....aşadar tare plăcut!
Dar, chiar şi aşa cu gheaţă pe jos, drumul a fost mai rapid decât la urcare, cum era şi normal. Acum şi bagajele erau mai uşoare, pauzele mai scurte şi mai rare - ba chiar foarte rare asta şi datorită faptului că îmi murise bateria la aparat şi păstram puţină energie pentru câte un cadru ici colo ca să mă orientez temporal.
Ziceam mai sus, dar de fapt nu e chiar ca şi cum am participat cu adevărat la o tură cu HPM ci mai mult am fost şi noi pe acolo :( , asta fiindcă am urcat singuri, pe un traseu pe care nu a mai urcat (aproape) nimeni, am stat poate prea mult în cameră şi nu am socializat, am plecat devreme şi am coborât tot singuri, pe cand restul erau pe munte. Cu toate aceastea a fost frumos şi aş repeta experienţa, bineînţeles cu unele modificări.
Am ajuns în gara de est cu 2h30 de pierdut. Nu am riscat să mergem până în gara mare că exista o şansă (e drept mică) să nu mai prindem trenul. Am stat în gara de est aşteptând să se deschidă casa de bilete care, apropo, are un program tare ciudat; între timp am mai mâncat ce mai aveam prin genţi şi am pierdut vremea. Când în sfârşit a venit tantea de la casă, Radian a întrebat ce trenuri are pentru Galaţi - după toate astea încep să cred că omu' ăsta nu are încredere în mine..că îi spusesem exact ce trenuri avem - sau poate doar nu are încredere în datele scoase de mine de pe net :-??, nu mai amintesc de celelalte chestii :D - apoi ne luăm biletele şi aşteptăm să treacă jumătatea de oră ce ne despărţea de plecare.
După ce ne-a vândut biletele tantea anunţă prin staţie că la linia 3 soseşte trenul accelerat Cluj - Iaşi şi că numerotarea vagoanelor începe cu vagonul 1 după locomotivă. Noi aveam bilete pe vagonul 1 aşa că la oprirea trenului ne-am îmbarcat în primul vagon, căutând compartimentul 7, unde aveam locuri. Ştiţi că în vagoanele compartimentate primul număr e compartimentul, al doilea număr e scaunul, de aceea am zis compartimentul 7 :P. Surpriză: compartimetul 7 era plin cu fete...pardon, un singur loc era liber. Fetele se pregăteau să se mute la locul lor când le-am spus că avem locuri acolo, dar Radian a găsit compartimentul vecin aproape gol aşa că nu am mai deranjat fetele. Eram acum trei oameni într-un compartiment de 6. Trec vreo 4 staţii şi mai urcă două persoane şi se aşează pe două locuri oarecareasta pentrul că toţi trei stăteam "blat" în compartimentul respetiv.
Ieşisem pe hol şi ceva nu îmi dădea pace. Cum e posibil ca Radian să aibă locul 77 când fiecare compartiment are 6 locuri (de la 1 la 6) ??? Îi spun aşa în glumă că de fapt el nici nu are loc. Pe la Suceava parcă, era gara plină şi a început forfota...intră lume în tren confuză căutând locuri. Vine cineva la uşă să caute loc întrebând dacă e vagonul 1 sau 1B? La care eu cu Radian eram "WHAT?" ce 1B? Păi să vezi..nu ştim. Noi ziceam că e 1 colegii de compartiment ziceau că e 1B. Am confruntat biletele şi într-adevăr la ei scria 1B, la noi 1 deci....noi nu numai că eram pe locurile greşite dar eram şi în vagonul greşit. Acum se înţelege de ce nu exista 77, pentru că vagonul 1 are 8 locuri pe compartiment, nu 6 ca vagonul 1B. Normal că până a plecat trenul am redirecţionat lumea spre celălalt vagon ....fie că voaiu 1 sau 1B ..de fapt Radian se ocupa cu redirecţionările..eu eram gata gata să transfer bagaje, în caz că veneau titularii locurilor pe care stăteam.
Logic că toţi 5 în compartiment râdeam până pocneam de toată confuzia asta, de controlor care şi el era confuzat...şi cam de tot ce prindeam. Radian era capul răutăţilor şi făcea caterincă, dar cu râsul nostru i-am antrenat pe toţi...că eram cu toţii studenţi tineri.
La ultima staţie a fost clar că nu mai venea nimeni să schimbe locurile aşa că am stat relaxat.
Încurcătură mare cu trenurile astea...Mai întâi treaba cu schimbatul şi faptul că Radi a stat 4 ore în Buzău....nu prea amuzant, apoi am greşit staţia fără să am habar că sunt două gări în Cîmpulung, iar cireaşa de pe tort a fost confuzia vagoanelor datorată în exclusivitate ameţitei de la casa de bilete care a anunţat greşit numerotarea vagoanelor. Zic ameţită fiindcă a plecat în pauză de la 10 la 14 dar nu a închis geamul de la ghişeu, şi apoi se mira că e descuiat..
În Iaşi ajunşi, Radian s-a liniştit când a văzut trenurile în paralel şi şi-a dat seama că nu avea nici un rost să îşi facă probleme, schimbarea era foarte lejeră. de 20 minute şi trenul nu avea de ce să întârzie dat fiind faptul că vremea era frumoasă. Cred că nu a mers aşa de mult cu trenul ca mine :D muhaha. Oricât am încercat să îl liniştesc, nu mi-a mers...până nu s-a văzut cu piciorul în gară şi trenul în aşteptare.
Eu în schimb am profitat de faptul că am ajuns în Iaşi ca să îmi vizitez prietenii. De fapt planificarea era făcută pentru întoarcere în Galaţi şi de aceea nu verificasem decât legături C-lung - Galaţi şi nu C-lung - Roman. Dacă aş fi făcut-o aş fi văzut că puteam coborâ în Paşcani şi ajungeam acasă cu personalul, mult mai devreme şi muult mai ieftin. Dar fiindcă acum drumul meu nu avea rost să se lungească până la Galaţi ci destinaţie îmi era Roman, am rămas în Iaşi puţin mai mult până la rapidul de la miezul nopţii. Am fost deci la Live şi m-am revăzut cu o parte din LR, din păcate nu cu toţi...poate cu altă ocazie, sau în altă vizită.
După live m-am retras la George unde, după puţină vorbă ne-am uitat la Top Gear până am plecat. Mă invitatse Alina la un ceai acasă la Ursachi, unde mergea grupul acum, dar eu nu mă simţeam prea bine să merg...eram plecat pe drumuri de două zile, îmbrăcat cu acealaşi haine, nespălat, şi mai presus încălţat de 12 ore....deci dacă aduni 2 cu doi ..rezultă că probabil eram un mic sconcs...nu îmi permitea obrazul să mă duc în vizite astfel :(. Poate data viitoare (Vai ce m-am săturat de "data viitoare" - abia aştept să merg în Iaşi doar pentru întălnire cu X şi Y, nu cu alte motive, motive care nu îmi permit să mă văd cu nimeni)
Cam atât dragilor despre vacanţa mea..După cum aţi putut observa nu am stat deloc:
- duminică plecat la Roman,
- luni plecat la Iaşi,
- vineri întors la Roman şi plecat la C-lung,
- sâmbătă urcat pe Rarău,
- duminică coborât de pe Rarău şi plecat la Iaşi apoi Roman,
- luni şi marţi mai mult bolnav decât sănătos, apoi
- miercuri plecat la Galaţi...
Să mai zic şi că luni plec iar la Iaşi pentru operaţia de marţi? nu..asta vă povestesc altă dată, după ce termin cu afacerea respectivă.
Cam atât vă povestesc acum, închei înainte să îmi plictisesc toţi cititorii cu articolul ăsta exagerat de lung :D
de la mine,
numa' bine
No comments:
Post a Comment
Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!