Tuesday, June 28, 2011

de dar...

așa cum am zis mai demult, îmi place sa fac cadouri, imi place starea de extaz a persoanei care deschide un cadou...dar eu, nu vreau să primesc, nu vreau nimic. Nu știu să primesc cadouri, nu îmi place, și nu consider că merit cadouri... Cu toate acestea am primit foarte multe daruri de la cei dragi.

Dintre toate, două îmi sar în minte acum la capitolul originalitate: unul de crăciun, acum doi ani, altul abia primit.

Primul se remarcă prin originalitatea conținutului, adică am primit o ștampilă de buzunar personalizată. Mi s-a părut și mi se pare cel mai original cadou primit vreodată....eu spre exemplu nu m-aș fi gândit vreodată să fac un asemenea cadou. A fost bestial mai ales că era ambalat în hârtie și la pipăit părea a fi un nunanțator, sau ceva de genul....surpriza a fost imensă.

Al doilea și cel mai recent se remarcă prin originalitatea livrării. Se face că în ultima lună l-am ajutat pe Mircea să renoveze abia ahiziționatul apartament al surorii sale. Din păcate am plecat din oraș și nu am terminat apartamentul și vă spun sincer că îmi pare rău. Aș fi vrut să pot sta să îl ajut în continuare, dar iată-mă în tren, spre casă.

În fine, nu am făcut-o pentru bani, nu era un job, am făcut-o din plăcere, pentru că îmi sunt prieteni și am vrut să ajut. Așadar am refuzat plata, sau mai bine zis am răspuns cu „nimic” când am fost întrebat „cât face?”. Ei au insistat, eu am refuzat...până când s-a liniștit treaba și am crezut că au înșeles.

Am anunțat că plec azi, și pe la jumătatea zilei primesc un telefon de la Mircea în care mă roagă să iau de la Roxi un pachet pe care să îl duc la Roman. M-am întâlnit cu Roxi și am luat pachețelul, l-am pus în rucsac și am plecat la gară.

Dar cam după o oră de, mers primesc alt telefon de la Mircea:
- Ai pachetul la îndemână?
- Nu
- ...
- e în rucsac
- păi scoate-l că am nevoie de niște date de pe buletin
- Da dar e împachetat în hârtie
- Desfă hârtia! E aglomerat?
- Este (scotoceam prin rucsac după cutie, trenul oprește în stație) destul de aglomerat..
În sfârșit reușesc să scot cutia, desfac hârtia și dau de alta
- Mă da ce bine l-a m-ai împachetat!
Eram gata să înteb: Cine vine la gară să ia pachetul? când, după ce am deschis grijuliu a doua hârtie, văd partea laterală a unei alte cutii.
- Man, ce buletin vrei tu?!!? Ce-i asta?
- ....
Ce era? era cutia unui harddisk extern, nicidecum un buletin, și nicidecum un pachet ce trebuia livrat la Roman... Știți că am avut ceva probleme cu un exemplar de 500Gb...ei bine, Mircea, doamnelor, domnișoarelor și domnilor mi-a făcut-o! Știa ce am nevoie, și a găsit și metoda de a-l livra fără bănuieli. Deși, preț de câteva secunde, m-am gndit că e posibil să îmi facă vreo figură de genul, dar cum era să refuz eu să duc un colet? Și el știa asta, șmecherul!

Mulțumesc mult, mult, mult dragii mei pentru că sunteți mai buni ca mine, că vă pierdeți timpul cu așa ceva. Deși personal cred că e cam mult. Mult prea mult! Vă mulțumesc.

de la mine, 
numa' bine

Thursday, June 23, 2011

Să reciclăm... dar unde?

Ați observat poate că pe la instituții ( la școală, facultate universitate, etc) au apărut coșuri de gunoi pentru deșeuri selective, respectiv pentru plastic, hărtie și sticlă. Frumos, nu? Deci mai mișcă ceva înspre bine în țara asta!

Eu știam că se clasifică altfel deșeurile, și anume patru coșuri: Metal/Plastic, Hărtie/Carton, Sticlă și Deșeuri menajere. Asta fiindcă metalul și plasticul pot fi separate la reciclare. Sau, dacă vrem să fim cu adevărat meticuloși le separăm și pe ele și le trimitem la locul lor.

Toate bune și frumoase, avem coșuri colorate, dar nu e de ajuns asta. Mai trebuie să le și respectăm. Și asta nu e tocmai greu fiindcă, încet, încet omul începe să respecte indicațiile și să plaseze deșeurile în coșurile respective. Bineînțeles, nu toți, așa că tot se parcurge o etapă de sortare finală înainte de reciclare. Asta, dacă se reciclează, fiindcă practic, toate acele coșuri sunt vărsate în aceeași mare pubelă care este golită de acceași mare mașină, care apoi le aruncă în aceeași mare groapă de gunoi, unde eventual vor fi incinerate pentru reducerea volumului.

Monday, June 20, 2011

Final de iunie, planificat!

păi iată că a mai trecut un examen, mai am unul sâmbătă și gata pe anul ăsta.


Apoi îmi împachetez totul, trimit acasă câteva, stochez altele pe aici la un coleg, și o ultimă parte le iau cu mine. Vedeți voi, până acum nu am reușit din diverse motive, dar de data asta plec acasă pe bicicletă. Da, am spus-o!

Dacă am calculat bine, în prima zi ajung undeva pe la Adjud, urmând să aleg dintre cele două variante posibile: fie înnoptez la primul loc prielnic de pe marginea drumului, fie continui și pe timp de noapte....Încă nu am decis, dar voi pleca pregătit cu multe baterii și câțiva acumulatori ca să pedalez în toiul nopții. Ar fi o noutate pentru mine în ceea ce privește călătoria cu bicicleta.  (Mărturisesc că prima oară când am calculat traseul acesta am considerat o oprire pe la Mărășești peste noapte, dar acum nu aș mai îndrăzni să deranjez lumea, așa că... vremuri noi, calcule noi :D )

Plec dis-de-dimineață pe la ora 04.00 din cămin, și trag cât pot de tare. Sunt vreo 230 Km adică două zile de pedalat, conform mediei stabilite până în prezent la celelalte ture. Dar dacă plec așa devreme și pedalez până la miezul nopții presimt că voi ajunge a doua zi la amiază în Roman. Pe lângă faptul că pedalez și noaptea, unicitatea turei constă și în faptul că voi fi singur, așa cum nu am mai fost niciodată. Am mai călătorit singur pe două roți, bineînțeles, dar nu pe distanțe așa mari și în nici un caz pe mai multe zile.

View Larger Map

Urați-mi baftă...la examenul de sâmbătă că e cel mai nasol. Mulțumesc!
de la mine, 
numa' bine

Wednesday, June 15, 2011

s-a dus

15 iunie, deci  s-a mai dus un examen...

și s-au mai dus 500Gb de date...hard disk idiot! sau idiotul sunt eu....sau ambele variante.... de parcă ar mai conta acum!

Și uite așa, iar scriu articole neinteresante....pentru unii. Voi ce mai faceți? Urmăriți eclipsa?
de la mine, 
numa' bine

Sunday, June 12, 2011

e oficial...o zi de c&!@*$

da,am un car de draci momentan....de învățat nu am învățat nimic, s-a dus degeaba toată ziua, boii de lângă mine ascultă muzica la maxim cu geamul și ușa deschise, calculatorul e varză, hdd-urile au cedat...of câți bani aruncați de pomană.

Cred că sunt blestemat....voiam și eu un hdd extern pentru laptop....și mi-am făcut unul.....cumpărat hdd, și rack ....și a cedat rackul...la garanție nu au făcut nimic așa că am cumpărat altul, de trei ori mai scump ca să fiu sigur că mă ține....azi nu mai merge harddisk-ul.....azi, după ce copiasem tot pe el...aseară a luat o trântă la podea...tocmai când fusesem așa grijuliu cu el....și nu a căzut toată ziua când era pus în toc. Nu! a căzut fix după ce l-am scos din toc.....da, superb....și ieri mergea...copiasem tot pe el....și acum am rămas cu buza umflată.

Mi-am luat laptop și am aruncat destul de mulți bani în el cu gândul că îmi iau ceva bun...pe naiba! îmi face și ăsta o mie de draci....mai nou nici safe mode nu vrea! i-aș schimba windows, da e prea mare bătaia de cap că abia am reușit să pun totul la punct pe el...și nici nu am cele necesare fiindcă sunt pe hard-ul care nu mai merge.....

care m-ați blestemat fraților în halul ăsta, să nu mă pot bucura și eu de nenorocita asta de tehnologie. Ah, și ce mă oftică boul ăsta cu manelele lui...lua-i-ar foc boxele și părul din cap! Colegul a plecat acasă că nu putea să învețe pe gălăgia asta...bravo lui, da eu stau cam departe și nu am mașină...lui îi convine!

așa nervos nu am mai fost...de duminica trecută când am aflat că ăștia de la ligă au organizat escalada pe cămin....nesimțiți, se laudă cu afișele lor și fac campanie la preaminunatul olimpix, cu mențiunea „pentru înscrieri veniți la sediu” și îi doare fix în cot... Pe afiș erau mai multe sporturi dar când am fost să ne înscriem, de fapt doar fotbal și volei „organizau” restul erau doar de reclamă...„se va face mai târziu, veți fi anunțați, va fi la fața locului” Și ne-au luat date de contact: „vă sunăm să vă anunțăm”...pe naiba! Adevărul e că organizarea e praf...sunt câțiva șmecheri care trag sforile și atât...

Frate dacă pui afiș mare cu Olimpix și te lauzi că ești mare sculă de organizator, păi fă organizare...nu praf în vânt! organizează și respectă ideea de „înscrieri” așa cum anunți, fă o listă cu participanți. stabilește o dată, și dacă o schimbi anunță participanții....vă bateți joc, sau nah, faceți de pomină, doar ca să aveți prestanță! Na poftim ce a făcut liga: a organizat mari competiții sportive...mă scuzați, liga și-a pus numele pe afișe, fiindcă ce-a fost nu se poate numi organizare.

Da...e o zi de căcat, nici să dorm nu pot datorită tâmpitului care a avut bani să investească în boxe și care acum trebuie să se laude....de învățat cine mai are chef? aș da foc calculatorului dar mi-e milă de banii băgați în el, îmi vine să arunc hdd-ul de toți pereții dar am nevoie de datele de pe el,  panoul de escaladă improvizat pe cămin nici nu mă mai interesează....mi s-a acrit de toată treaba asta!!! Vedeți cam care îmi sunt problemele momentan....nu mai adaug și restul...îmi ajung astea ca să mă țină ocupat și enervat!

de la mine, 
numa' bine

Vreau și eu căsuța mea...

 
În ultima vreme mă împart în trei chestii...fizic, că la nivel mental mintea e împărțită în alte sute de bucăți.....

Mă refer la faptul că e sesiune, deci am o grămadă de învățat...s-a dus un examen dar mai am trei....Pe lângă asta e cald, e vară....aș vrea să mă plimb mai mult, să merg prin parcuri, să merg în Iași că am de rezolvat niște chestiuni...să plec în țară, să plec la mare.....dar poate la anul :)). Și al treilea lucru e „munca de seară”, apartamentul din Neacșu pe care îl finisez cu Mircea. Nu pot spune că îl renovez fiindcă nu e realmente „lucrarea mea”, ci eu doar dau o mână de ajutor. 

E apartamentul surorii lui, abia cumpărat și necesita unele modernizări. Nu intru în detalii, alta e problema pentru care m-am apucat de scris. Ideea e că momentan ei stau la casă...și se mută la apartament, când va fi gata. Eu asta nu pot să înțeleg nici în o mie de ani. De ce ar vrea cineva să se mute de la casă, la bloc?
Eu personal nu aș da locuitul al casă pe nimic altceva... doar să ajung la un nivel financiar care să nu îmi permită decât o garsonieră......dar asta e extrem.

Dacă pornești de la zero e mai ieftin și rapid să îți iei un apartament, fiindcă pentru casă ai nevoie de teren de muncitori și de materiale de construcție, dar dacă deja ai terenul..e mult mai ușor!

Dați-mi mie un teren că îmi fac singur casă!
de la mine, 
numa' bine

Saturday, June 11, 2011

e grav!

am depistat o chestie usturătoare....nu mai am același chef de scris/tastat pe care îl aveam mai demult.....o fi de vină oboseala, o fi de vină faptul că am o mie de alte chestii pe cap și nu pot să mă concentrez și la a scrie pe blog sau la a compune mail-uri?

Mda, nu am scuză.....dar mă bucur că sunt ocupat, că nu scriu pe blog tot felul de porcării zilnice doar ca să am prestanță online, că nu menționez despre preaiubiții noștri protagoniști de serial care nu au vrut să apară săptămâna asta, ca să nu mai comentez despre toți tâmpiții revoltați  sau toți isteții care își dau cu părerea sau folosesc denumiri similare în articole doar ca să atragă vizite....penibililor!

Nici măcar nu simt nevoia să menționez numele serialului sau pe minunații băieți care fac toată treaba din spatele animației.... știți deja preabine despre ce vorbesc. Nu vânez trafic așa că mai bine vizitați altceva...nu mă încântă 2 oameni care ajung aici de pe google, nici zelistul nu mă mai gâdilă undeva.....cum ziceam, nu am timp și uneori nici chef să îmi bat capul cu asta....ferice de cei care bloguiesc și blogăresc bine, și vai de capul celor care o fac doar fiindcă e la modă și doar pentru trafic..


aha..în rest sunt bine, asta pentru cei care se întreabă, sunt tot aici, fac tot aceleași chestii, tot acolo învăț, tot în camera aia dorm, tot același telefon îl port în buzunar....mai trec prin Iași ocazional...destul de des...poate prea des pentru buzunarul meu, dar nu regret!
de la mine, 
numa' bine

filme, speranță, vise...

Se întâmpla că aveam nevoie de spațiu pe hdd, așa că am căutat chestii de șters....și uite așa am ajuns să văd azi două filme....nu mă înduram să le șterg fără să le văd.... dimineață, după întoarcerea de la facultate am văzut Shawshank Redemption, un film minunat care m-a umplut de energie pentru întreaga zi.

Mircea se mira că abia acum am văzut cel mai bun film scos vreodată, mai ales că e din '94 dar trebuie să nu uităm că eu mă uit rar la filme, de obicei am alte treburi pe calculator... 

În fine, în seara asta am văzut alt film, un film diferit ca tematică dar care mi-a amintit ceva. Am vizionat, pardon savurat Leap Year...un film superb, care a picat ca o masă caldă la gura flămândului...un film care mi-a adus aminte de o mai veche dorință a mea, o chestie care îmi fulgeră prin cap de ceva vreme, mai ales azi că abia am scăpat de un examen...mi-a amintit că vreau! vreau și eu.... o iubire de în filme... o relație dintr-aia perfect de imperfectă....
Dar asta e chestia cu filmele.....că sunt doar atât: filme! Făcute să ne cufundăm timp de o oră și ceva într-o poveste fictivă, o poveste pe care nu o găsim nicăieri în realitate ci doar în filme și cărți.....și cu toate acestea VREAU! 

Vreau iubirea din film și vreau finalul fericit din Shawshank Redemption...vreau povestea  mea să fie așa...așa cum e!

Ah, e târziu/devreme....somn ușor și vizionare plăcută. Acestea sunt recomandările mele pentru acest weekend, de văzut sau revăzut, după caz.

de la mine, 
numa' bine

Friday, June 10, 2011

play!

Știți că google.com își schimbă logoul cu ocazia diverselor aniversări sau ocazii...dacă a început prin schimbarea imaginiii, mai nou au creeat aplicații drăguțe, cum era cea cu packman....oricum, pot să afirm că dintre toate de până acum, chitara e cea mai tare.

Și dacă browserul vostru se duce direct pe google.ro, sau punct_țara_ta, vezi că e link spre google.com în subsolul paginii....folosește-l și distrează-te.

Poți cânta cu mouse-ul, poți înregistra ceea ce „ciupești” mai mult,  poți cânta chiar și cu tastatura....
cât de tare e?

azi blogging fiindcă tocmai am terminat cu un examen..hurray!
de la mine, 
numa' bine

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...