Sub Carapacea de RaC

Prin geamul trenului care tocmai se punea în mișcare, privirea îmi străbătea întunericul nopții, urmărind cum ea rămâne în urmă, în gară, într-o ploioasă seară de luni, 30 septembrie. Atunci am văzut-o pentru ultima dată, dar nu era nici urmă de tristețe sau regret în gândurile mele, ci pură adrenalină fiindcă totul se întâmplase atât de repede. Atât de repede că abia abia am reușit să prind trenul înainte ca acesta sa părăsească gara.

Nu ştiu cât e de bună analogia dar imaginaţi-vă că sunteţi copii şi aveţi o jucărie preferată de care sunteţi nedespărţit. Voi presupune, fără a încerca să discriminez, că ai o maşinuţă cu care te joci mereu..o iei peste tot în buzunar sau în mână. La un moment dat, fără să bagi de seamă, pierzi maşinuţa, sau poate a fost luată de cineva. Cum e posibil, te întrebi, ai fost foarte atent! Şi apoi urmează partea de tristeţe..plânset, suferinţă..dor. După atâta chin primeşti altă maşinuţă de care te ataşezi şi cu care ai vrea să petreci la fel de mult timp. Totul e ok, fericirea dă pe afară..radiezi şi eşti mereu binedispus. Dar scoţi deodată maşina din buzunarul unde o păstrai şi observi că s-a rupt o roată. Nu e grav, eşti calm...nu e prima oară când repari o jucărie.

First of all must go Your scent upon my pillow And then I'll say goodbye To your whispers in my dreams And then our lips will part In my mind and in my heart Caus your kiss Went deeper than my skin Piece by piece Is how I'll let go of you Kiss by kiss Will leave my mind one at a time One at a time First of all must fly My dreams of you and I There's no point in holding on to those And then our ties will break For your and my own sake Just remember This is what you chose Piece by piece Is how I'll let go of you Kiss by kiss Will leave my mind one at a time One at a time I'll shed like skin Our memories of lazy days And fade away the shadow of your face Piece by piece Is how I'll let go of you Kiss by kiss Will leave my mind one at a time One at a time, one at a time One at a time Will i?

Din această dimineaţă este iar linişte...Am rămas eu şi gândurile! Nu mai intru pe messenger ... mă tem de ce voi vedea, sau mai ales de ceea ce nu voi vedea. De asemenea, nu mai am timp de messenger, şi nici nu am vreun motiv să fiu online. Telefonul mai sună rar... e şi el aproape inutil. Îl mai păstrez pentru două zile şi gata, de marţi se schimbă numărul: e perioada "aceea" a lunii.  Mă mai sună tata sau vreun coleg, şi de aceea nu renunţ la el încă. Teme, desene, mult de scris şi mult de citit, şi din când în când, blog....asta e vacanţa ..nu mai menşionez treburile prin casă şi cumpărăturile. Să ne auzim cu bine înainte de sărbători, când ne vom face urale frumoase şi vom petrece cu familia. Apoi ne vom reîntâlni să facem rezumatul şi să ne lăudăm cum şi cât de frumos am petrecut. photo source :  laist.com  originally by   _KOAN_ on Flickr. de la mine, numa' bine

Nu cred că mai este un mister faptul că am citit şi sorbit cartea " Invitația la vals " de Mihail Drumeș. Asta se întâmpla acum 4 ani cu aproximație, tocmai de aceea aș dori să o recitesc, dacă o găsesc pe la anticariat. Cartea a apărut în 1937 şi a fost bestseller-ul lui Drumeș iar un an mai târziu apare " Scrisoare de dragoste".  Știind că îmi place Drumeș sor-mea mi-a dat două romane " Scrisoare de Dragoste" şi " Elevul Dima dintr-a şaptea" (1968). Cum în timpul săptămânii nu găsesc timp pentru lectură, le folosesc pentru a ucide timpul călătoriilor cu trenul (mai ales că acum sunt mai mulți kilometri de parcurs). Așadar weekendul acesta am citit " Scrisoare de Dragoste " și voi face o trecere în revistă asupra sa prin prisma gândurilor mele.

all of a sudden the future seems so fucked UP!! Oare se numeşte ipocrizie dacă în interior arzi dar la exterior zâmbeşti şi pari happy? Sau doar se numeşte interiorizarea sentimentelor?

un început "perfect" al unei zile la fel de "perfecte" ... o zi în care NU am dormit până târziu, o zi care a început cu ţipetele lu' tata şi cu un mic dejun înghiţit cu ochii în farfurie. o zi călduroasă cu vânt tăios şi rece. O zi cu un apogeu simetric de "perfect" fiindcă deşi te-am sărutat ultima oară şi te-am îmbrăţişat ultima oară,  ne-am despărţit ca şi cum ne revedem peste o oră......o zi care se va încheia la fel de "perfect" cu picături sărate pe obraz... Alegerile pe care le facem ne stabilesc cursul vieţii... tocmai s-a încheiat o altă etapă a veţii, alta e pe cale să prindă formă...dar oricum: " life sucks, then you die " (e un citat pentru cei ce nu ştiu) i'll be missing you...

De ce suferim când ne despărţim de cineva? Bine, sunt şi cazuri în care despărţirea este lipsită de suferinţă..când realaţia a ajuns în acel punct în care abia se mai poate numi relaţie. Dar nu acesta este subiectul discuţiei. Toţi vrem ce e mai bun în lume. E şi normal să vrem lucruri mai bune, mereu mai bune decât ce avem deja... e legea firii..evoluţia. La începutul relaţiei, toate micile defecte ale partenerului sunt trecute cu vederea, iubirea e maximă. Spun mici defecte fiindcă dacă ar fi mari, sunt slabe şanse să se înfiripe o relaţie. Dar cu timpul toate acestea lucruri revin şi constituie motive pentru finalul relaţiei. Nu, nu generalizez, dar cam astea sunt motivele despărţirii. Nu neapărat defectele pe care nu le-am vazut la început "din dragoste" dar acele defecte care se accentuează în timpul relaţiei....suntem oameni, ne schimbăm mereu...dar nu întotdeauna spre bine. Dar până în acel moment critic, al despărţirii, există perioada de fericire! În sfârşit după mu...