Ziua 2: Cluj (Blogroll Tour 2012)
Blogroll Tour 2012 Ziua 2: Cluj Napoca ... probabil cel mai important oraș al acestui tur, și poate, în subconștient, motivul pentru care am pornit în această expediție. Am auzit multe despre Cluj și îmi doresc de mult să ajung să-l vizitez, dar nu am avut niciodată drum pe acolo. Ideea de anul trecut de a-mi consuma cupoanele CFR pe călătorii prin țară și ideea de anul acesta de a-mi întâlni cititorii sunt motive destule ca să fac acest drum acum, plus că, așa cum am mai spus-o: mi-s tare dragi ardelenii :D Clujul a fost și a rămas unul din orașele pe care trebuie neapărat să le vizitez. Era joi, 26 iulie, ora 5 dimineața, când ajungeam în oraș, așa cum era planificat turul.