Posts

Showing posts with the label Toamnă

25 de km până la supermarket? (+eng brief)

Image
Skip to the english version Astăzi a fost o zi frumoasă, am dormit până pe la ora 13 și apoi mi-am zis, dacă tot nu merg la muncă, că e cazul să mai ies prin oraș, eventual să fac niște cumpărături. Nu, nu chiulesc, dar e sărbătoare... sau a fost, pentru că, așa cum v-am obișnuit, ce pentru mine este „azi”, de fapt este ieri pentru voi (presupunând că lecturați aceste rânduri în ziua în care le public, în ziua în care primiți mailul).  Ce mail? Ăla pe care îl primești în fiecare dimineață dacă pe blog a apărut ceva nou... Dacă nu îl primești înseamnă că nu te-ai abonat încă. Da, aveam vreo trei magazine pe la care voiam să trec, pentru că în restul zilelor nu reușesc datorită programului, dar mi-am zis că, dacă tot ies, pot profita puțin de vremea călduroasă ca să fac o mică plimbare.

Ninsoare timidă de noiembrie

Image
Azi, după ce am terminat cursurile am mers direct la cămin, am mâncat și m-am pus la somn, că noaptea anterioară, am fost ocupat cu niște desene și nu prea am dormit (desene care, de altfel, mă vor ține treaz și noaptea asta). Așadar nu am fost martor ninsorii despre care se tot face atâta zarvă, dar, fiindcă pe la ora 17 când m-am trezit am aflat (din feed, prin sms, apoi privind pe geam) că s-a depus un mic strat alb, am ieșit să fac câteva poze. Oficial (calendaristic) e încă toamnă, dar mai contează? Și fiindcă tot te plângeai , Pato, că nu ai făcut poze, îți ofer eu câteva de după ninsoare, atât ție cât și, bineînțeles, tuturor cititorilor noștri. Sper să vă placă:

Frunze de toamnă

Image
Într-un sanatoriu de nebuni, de undeva din țară, toți pacienții se credeau frunze. Vine inspecție de la București. La primul etaj intră inspectorul și zice:  - A venit toamna! Buf! Toți cad, capete sparte, mâini, picioare rupte...tot tacâmul. La al doilea etaj intră inspectorul și zice:  - A venit toamna! Buf! toți cad, capete sparte, mâini, picioare frânte...Tot așa și la al treilea și la al patrulea.... ajunge la al cincilea:  - A venit toamna! Nimic! - A venit toamna! Tot nimic!  - A VENIT TOAMNA! Nu cădeți?  - Bă tu ești bou !?! Nu vezi că noi suntem CONIFERE!?! ***  Încă de la școala generală am fost învățați despre ecosisteme și despre circuitul vieții în natură, despre plante și animale, despre echilibrul lor. Mai exact, am fost învățați că nu trebuie să „regretăm moartea frunzelor” sau căderea lor, fiindcă toate frunzele și crengile care cad toamna, formează un strat de îngrășământ natural la sol, strat care trece prin niște...

A venit toamna...

Trist, nu? Calendaristic a venit toamna, la radio pe toți îi auzi că și-au încheiat sezonul, că pleacă acasă....deci a mai trecut un an și nu am ajuns la mare, nu am prins distracția, concertele, concursurile, nebuniile ce se organizează pe litoral. A mai trecut o vară....a venit toamna (deși e tot cald) și ca de obicei vă întâmpin cu aceeași melodie: mai am o lună și începe un nou an universitar...gata cu ”relaxarea”... Gata? /floor Of, și mai am atâta treabă! de la mine,  numa' bine

început de septembrie

 septembrie... Oare când a zburat vacanţa asta? Auzeam la radio azi la masă că reapar WeedShop-urile sau HappyShop-urile sau cum le mai denumiţi. Apar datorită faptului că nu există o listă actualizată cu toate substanţele halucinogene, iar patronii ştiind asta, importează plante care nu sunt pe listă, sau unele uşor modificate, dar cu acelaţi efect. Cine mai are nevoie de etnobotanice? Eu sunt high de 3 zlie. Am propriul magazin de vise în baie. Seamănă cu cele din oraş: e o cameră mică cu un singur gemuleţ... doar substanţele folosite diferă. În prima zi a fost vopsea albă,  ieri baiţ maro, iar azi lac. Cel mai tare a fost ieri...daşi probabil că voi egala senzaţia azi când dau al doilea strat de lac. Vedeţi voi, eu nu sunt o persoană care să stea degeaba...mi-am continuat renovarea apartamentului de anul trecut şi am făcut anul acesta baia. Nu la fel de meticulos ca vara trecută când am făcut dormitorul şi sufrageria, adică nu am dat tot jos ci doar am curăţat pe ici p...
Image
Nicu Alifantis - Emotie De Toamna Asculta mai multe audio Muzica