Una din clipele memorabile...
Să te oprești din muncă aproape de miezul nopții poate nu sună chiar distractiv pentru unii, să te prindă primele ore ale zilei de mâine pe drum spre casă poate că nu e tocmai ideal, mai ales dacă ești plecat de dimineață... dar... uneori, dacă anumiți factori sunt împliniți, în finalul unei astfel de zile există un anumit moment când „planetele se aliniază”, când totul e perfect și nimic nu mai contează decât clipa de față. E o stare de spirit care poate ține câteva secunde sau cel mult un minut... dar care schimbă radical felul cum se încheie ziua.