O călătorie în timp
Prin geamul trenului care tocmai se punea în mișcare, privirea îmi străbătea întunericul nopții, urmărind cum ea rămâne în urmă, în gară, într-o ploioasă seară de luni, 30 septembrie. Atunci am văzut-o pentru ultima dată, dar nu era nici urmă de tristețe sau regret în gândurile mele, ci pură adrenalină fiindcă totul se întâmplase atât de repede. Atât de repede că abia abia am reușit să prind trenul înainte ca acesta sa părăsească gara.