Sub Carapacea de RaC

Check for english version below sau „ Un om, o bicicletă, un litru de apă,  o cameră foto și multe  amintiri de răscolit ” . (atenție, articol lung... înarmează-te cu o cană de cafea și ceva de ronțăit) Dealul Mărului e numele unui deal împădurit ce se află pe DN 15D (ieșirea din Roman spre Vaslui, după localitatea Gâdinți).  Nu știu de ce poartă acest nume.. poate de la merele pădurețe ce se găsesc pe acolo. Când eram mic și abia îmi luasem bicicleta, dealul ăsta era cea mai tentantă destinație pe care o puteam gândi. Era pe un drum național, era în afara orașului, era o rampă abruptă de urcat, eram încă puști... (vă amintesc faptul că am cumpărat prima bicicletă pe la 14 ani, din banii strânși la pușculiță) și deci ai mei nu erau tocmai de acord...

Copii și părinți Copii Hi-Tech Că nu sunt de acord ca toți puștii să aibă telefon mobil, am mai spus, cred, și cu alte ocazii. Că sunt nedespărțiți de aceste telefoane, de parcă ar fi sfârșitul lumii dacă ar ieși la plimbare fără ele, mai are rost să spun? Înțeleg adulții care au într-adevăr treburi de rezolvat, telefoane urgente, servici, afaceri și cine mai știe ce nevoi și e musai să fie cu telefonul și la budă... dar mucoșii ăștia? Nu am să mai zic de radiații și de faptul că le dăunează sănătății, că oricum nu mă ascultă nimeni. Da, mulți motivează că dau telefoane copiilor pentru a-i putea controla oricând, sau mai frumos spus: pentru a ține legătura cu ei la orice moment. Dar totuși... Pentru ce are nevoie un țânc de ultimul model de smartphone?? Ce are el atât de important de făcut încât nu-i ajunge un telefon banal? (vorba vine, că de fapt puține mai sunt telefoanele banale)

Dopuri O bere Sunt momente ca astea când mi-aș dori să fi fost și eu consumator de băuturi cu grade, să pot să trag o beție și să uit tot. Am auzit că băutura îți duce mintea departe și te scapă de griji.. oare cum e senzația aia? Nu, nu am de gând să încerc să beau, dar aș vrea să am capul goool. Mi-a plăcut această sticlă pe care am găsit-o la supermarket. Are un dop special care îmi amintește de un capac ermetic pentru borcan dar în același timp îmi amintește de acele dopuri expandabile din copilărie... Nu știu dacă mai există acum, nici nu știu cum să explic celor care nu au prins așa ceva, dar am găsit, cu greu, o poză exemplificativă  aici . Destul de ingenios mi s-a părut, copil fiind, acel dop reutilizabil :) . Reutilizabil până cedau garniturile... Dar nu știu câți dintre voi au nevoie de acest dop la bere? Adică bei dar mai lași și pe altă dată? Din 450ml mai ai de unde să mai lași? Sau, după fiecare gură pui dopul înapoi, doar așa ca să nu zici că nu l-ai fo...

Acum ceva timp umblam în cutia cu amintiri și am dat peste un șnur lat pe care îl purtam la chei (cred că la origini, el era pentru telefon). Mi-am adus aminte de perioada când a apărut acea panglică (șnur). Eram tânăr și fără griji, eram vesel și pus pe șotii. Eram fericit și nimic nu mă putea atinge. O pusesem deoparte, în cutie, să închid parcă trecutul acolo, dar găsind-o mi-am zis că aș putea să o port din nou. Stupid! O panglică roșie nu dă timpul înapoi, nu schimbă nimic din ce s-a întâmplat sau are să să întâmple, dar ... poate aș fi putut din nou să fiu copil, să nu mai am griji, să văd lucrurile cu alți ochi. Și-am pus-o la chei. Cu toate că nu s-a schimbat nimic, continuam să o port, era ca parte din mine, era a amintire a celui care am fost.

Animații Inima Copacului Articolul lui Manuel mi-a trezit niște amintiri plăcute din copilărie. Mi-amintit de un desen animat, sau, mai bine spus, mi-a amintit de un anume episod al acelui serial TV animat. E drept, nu e prima oară când acest serial și episod îmi revin în memorie, dar fiindcă uitasem complet cum se numește, m-am limitat la amintiri. Azi, datorită articolului amintit,  am pierdut puțin timp pe net căutând desene animate și într-un final l-am găsit. E vorba de un episod ce prezintă o legendă a unui copac, un episod foarte emoționant. Din păcate nu se mai fac așa desene. (am să revin, sper cât de curând, cu alte desene foarte frumoase din copilărie)

Ah, ce bun e un duș după o zi călduroasă la muncă! Foto linked from  here De cele mai multe ori la bloc, mai ales la apartamentele cu o singură baie, cada e și loc de duș; nu ai spațiul necesar celor două așa că sunt combinate. Așa e de când lumea, așa e apartamentul părinților de când mă știu chiar dacă nu îmi amintesc să fi folosit vreodată dușul din cauză că centrala cartierului era scoasă din funcțiune. De aceea nici perdeaua de duș nu era montată, că nu o foloseam. Asta se întâmpla demult!

 Articolul Anei mi-a amintit de o ciornă a blogului,  un  draft pe care îl voi finaliza acum. De câțiva ani au răsărit simigerii și covrigării la colțul străzii, în locul altor magazine falimentate sau colțuri nefolosite ale unor clădiri. Și deși nu au tecut nici 3 ani de când e moda asta a covrigului, multe simigerii anunță tradiții de sute de ani (am în minte o anume simigerie, care produce niște chestii nu foarte minunate, din punctul meu de vedere - eu prefer covrigii ăia vechi, de când eram mici) Dar iată că am găsit în Galați, la Neacșu în stația de autobuz, o simigerie care are o reclamă cu aer tradițional, cu niște covrigi aruncați pe o  plasă din sfoară de cânepă..sau din ce-o fi, dar care nu aberează, ci ne spune drept: din 2010! Și uneori chiar are covrigi buni, zic uneori fiindcă am primit și niște covrigi carbonizați care mi-ai stricat pofta... Dar încă mă mai gândesc cu dor la covrigii copilăriei...cel puțin cei de la mine din oraș, că nu știu v...

Exista în Roman un parc...Parcul Municipal era probabil o splendoare pe vremea comunismului, era, așa ca alte lucruri de atunci, în același stil... Dar anii au trecut și parcul a fost lăsat în ruină: leagănele s-au împuținat, teatrul închis, ajuns groapă de gunoi, WC, casă de toleranță și casă pentru vagabonzi. Parcul era des ca o pădure de când îl știam eu, era frumos, te pierdeai prin el. Țin minte că atunci când eram mic credeam că e fără sfârșit, asta fiindcă nu vedeai niciodată prin el și era o zonă în care nu călcasem.

Îmi place când cei apropiaţi îmi spun Răducu deşi ăsta e chiar numele meu... Acasă, la bloc, prin grupul de prieteni/copii de la scară eram Andrei. La școală, clasele primare toți eram strigați după nume, total impersonal, așa că eram Clapa, că așa striga învățătoarea La un moment dat mă enervasem și nici nu răspundeam pe stradă dacă mă striga cineva așa. Prin clasa a 5-a a apărut Radu datorită doamnei profesoare de Matematică Liliana Chelaru. Îi plăcea dânsei de mine și de iscusința mea, că eram isteț, și dacă nu mă înșel, are un băiat cu același nume. Că tot am amintit de școală iată ceva ce am găsit pe YouTUBE. Super tare. Pe vremea când eram eu în școala primară nu aveam habar ce e aia editare video sau montaj sau fotografii animate sa nu mai zic de origami. Dar, drept e că tehnologia era cu totul alta, nu existau camera digitale sau dacă erau, erau foarte rare și scumpe, se foloseau casete, astfel că montajul și editarea nu se putea face oriunde. Așadar Radu am răma...

Tort Cantităţi: 1 bărbat bine 2 ouă lucioase 100 ml coniac 1 litru vin roşu 1 blat fără arcuri 1 piersică pufoasă 1 baton de vanilie gros şi vesel 1 felie de lămâie Mod de preparare Se ia bărbatul cu binişorul şi se stropeşte bine cu coniacul şi vinul roşu, după care se răstoarnă de pe blatul fără arcuri. Se agită bine batonul de vanilie prin frecare sau mângăiere după necesităţi, până când batonul se întăreşte bine. Separat se freacă piersica pufoasă cu lămâia până ce devine fragedă şi strâmtă. Se ia batonul bine încălzit şi se întroduce în piersică frecându-se bine cu cele două ouă până iese zeama şi batonul se înmoaie. Oftatul şi vribraţiile arată că aluatul este gata. Dacă tortul a reuşit, va creşte încet la căldurică, timp de nouă luni când se scoate din tavă. Dacă nu a reuşit se va repeta operaţia cu vecina. Poftă bună! Această reţetă am găsit-o pe o pagină dintr-o revistă veche, deci nu îmi aparţine ideea... Orice asemănare cu vreun "eveniment" din afara ari...

" C-o mână mă mângâiai cu alta tu mă furai "

Aceasta este o scrisoare nostalgică, adresată celor care fac parte din generaţia NOASTRĂ, GENERAŢIA X. Născuţi la sfârşitul anilor 80, vedem acum în anul 2006 cum casa părinţilor noştri este de 50 de ori mai scumpă decât atunci când au cumpărat-o ei, şi realizăm că noi o să platim pentru casele noastre în jur de 50 de ani. Nu avem amintiri despre primii paşi pe lună, nici despre războaie sângeroase, dar ne pricepem la istorie şi la politică mai mult decât cred bătrânii, care bombăne în spatele nostru că "noi nu ştim nimic". Suntem ultima generaţie care a jucat Ascunsea , Castel ,  Raţele şi Vânătorii , Ţară, ţară vrem ostaşi , Prinsa , Sticluţa cu otravă , Pac Pac , Hoţii şi vardiştii , ultimii care au strigat Un doi trei la perete stai ", ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember  Mario ?) şi primii care am văzut desene animate color. Noi am purtat jeanşi el...