Modernizări fără cap

Exista în Roman un parc...Parcul Municipal era probabil o splendoare pe vremea comunismului, era, așa ca alte lucruri de atunci, în același stil...

Dar anii au trecut și parcul a fost lăsat în ruină: leagănele s-au împuținat, teatrul închis, ajuns groapă de gunoi, WC, casă de toleranță și casă pentru vagabonzi. Parcul era des ca o pădure de când îl știam eu, era frumos, te pierdeai prin el. Țin minte că atunci când eram mic credeam că e fără sfârșit, asta fiindcă nu vedeai niciodată prin el și era o zonă în care nu călcasem.



Când eram la școală am ieșit la un moment dat să facem curățenie, fiindcă, vedeți voi, parcul era împărțit în sectoare funcție de școli...și erau niște panouri albastre pe care scria ceva de genul „Zonă de curățenie a Școlii  Nr.8”; în timpul acelei zile de curățenie, pe lângă bucuria că scăpam de ore, unul din colegi a descoperit la baza unui copac, îngropată, o pungă cu bani, o adevărată comoară formată din aproape un kilogram sau mai bine de fise de 100, 50 și 20 lei. Păcat că se devalorizase leul și monezile nu mai puteau fi schimbate decât la fier vechi...dar dacă le găsea câțiva ani mai devreme, ar fi fost un copil fericit. Nu mai știu ce s-a întâmplat  la final cu punga descoperită, dar oricum, nu mai prezenta interes pentru nimeni după ce am văzut banii.

Era dărăpănat și nu foarte îngrijit, fântânile arteziene nu mai funcționau, dar în parcul ăla s-au construit multe amintiri plăcute: de când eram copii și ne dădeam în leagăn, și nu aveam voie să mă sui pe toboganul cel mare...căci era MARE, parcă te urcai în pom; îmi plăceau scările în formă de A și spiralele pe care mă cățăram și devenea din ce în ce mai greu datorită înălțimii. În parc am ieșit la sfârșitul anului școlar pe la generală și am stat cu colegii, ne-am dat în leagăne și balansoar și am mers cu bărcile, m-am târât pe sub podul de peste lac, agățat de una din barele care îl susțineau, am spart tava mamei care era în rucsac (tava în care adusesem prăjituri pentru petrecerea de la finalul școlii)....Și când am crescut mari mergeam în parc să ne plimbăm, să ne relaxăm, să jucăm „Ascunsa” sau să ne plimbăm cu bicicletele (asta când nu ne fugăreau jandarmii).

Dar poate cel mai mult îmi plăcea la acel parc intimitatea sa, datorată desișului copacilor, a faptului că nu era nici un loc restricționat și mai ales a faptului că era pustiu deseori, te puteai plimba pe oriunde și seara nu te deranja nimeni. Poate de aceea era așa romantic, sau poate era doar accesibil și de aceea, cuplu fiind mergeam seara în parc când eram tineri. asta și fiindcă lucrând ziua, doar după ora 20 puteam ieși....Hei, nu vă gândiți la prostii, totuși, era un parc public, deci erau chestii relativ inocente (prea inocente, aveam să aflu mai târziu - sau cel puțin așa eram eu la vremea respectivă, ceilalți nu știu ce făceau prin parcul ăla)...

Eh, parcul așa cum îl știam eu s-a schimbat la puțin timp după ce am părăsit orașul...schimbat în mod dramatic aș putea spune: totul e refăcut, curățat, funcțional, unele locuri restricționate, gazon, pavaj, intrări refăcute, fântâni arteziene, ba chiar o mică grădină zoo (temporar scoasă din funcțiune), cascadă, bănci și o mare defrișare (acum vezi „prin” parc până la gară).

Mult timp am criticat schimbarea parcului..din nostalgie, dar trebuie să și recunosc binele pe care l-au făcut.



Spre exemplu au pavat aleile vechi și asfaltate și au pus gazon, dar de asemenea au transformat în alei pavate și potecile „de-a dreptul”  făcute de multitudinea de oameni care au trecut de-a lungul timpului prin parc pentru a scurta drumul.



O chestie înțeleaptă și foarte utilă, acum ai un parc frumos, curat, plin de alei pavate și plin de oameni (nu mai e locul romantic și intim de pe vremea când eram noi mici, dar e ceea ce trebuia să fie: un parc (restul activităților se fac în altă parte) - nu-mi vine să cred că zic asta..cred că am crescut și eu :D

Dar modernizările au continuat și în aniiurmători, și avem un oraș acum pavat și asfaltat...la intrarea dinspre Bacău, peste tot s-au tăiat (parțial sau de tot) gardurile verzi și apar tot felul de amenajări stradale și parcuri renovate. Frumos, nu? Dar azi, ieșind în oraș, pe jos, cu treburi (că în ultima vreme am mers doar cu mașina la muncă și înapoi), am observat modernizări mai aproape de casă. Mai exact, „în deal” (cei care știu unde stau știu la ce mă refer) e un parc..dintotdeauna era acolo, o mică oază între blocuri, pământ și copaci, apoi a apărut și o bancă, garaje în capătul dinspre strada Anton Pann, mașini parcate pe margine, copii care se jucau și o potecă largă care îl traversa, și pe care mergeam deseori...(acum doar când mai vin pe acasă)

Ei bine, azi am observat că băieții s-au pus pe amenajat părculețul, au mișcat pâmăntul și au cimentat borduri care delimitează niște alei, momentan, pietruite, urmând să fie pavate probabil. Sună bine. sună perfect..doar sună fiindcă de fapt sunt făcute de pomină. Păi bine, cum să faci două alei șerpuite și care să parcurgă parcul transversal când toată lumea, de când mă știu, traversează parcul pe direcție longitudinală? Spuneam că parcul municipal a înglobat în noua formă și potecile, adică trasele obișnuite al trecătorilor, s-a lucrat cu cap, dar acum nu mai e la fel...că de, nu mai sunt aceeași oameni care să decidă. Schimbări..schimbări. Și știți ce se va întâmpla când va fi gata? se va călca iarba în picioare și se va reface poteca veche, fiindcă nimeni nu vrea să ocolească inutil un parc...sau să șerpuiască prin el după cum pavează 'nea Mitică Meseriașu'

S-au făcut și lucruri bune în orașul ăsta, și poate pentru a păstra echilibrul natural, trebuiau să facă și prostii. (trist dar poze actuale nu am...până nu îmi iau altă cameră nu voi avea... am făcut totuși una cu telefonul)

de la mine, 

numa' bine