Nu era programată o oprire, dar am tras pe dreapta în fața unui logan roșu și am ieșit să ne minunăm de frumusețea străzii respective. Era ca într-o poveste și, pornind de la ideea că nu stăm mult nu am mai încuiat mașina (nici nu voiam să mai opresc motorul, dar am făcut-o). Tot mergând pe stradă am găsit diferite tarabe cu bunătăți și suveniruri și tot plimbându-ne se lăsa seara, deși abia plecasem din parcare.
Cu mașina în gând m-am întors de îndată la parcare lăsându-i pe ceilalți să continue vizita. Surpriză, mașina nu era acolo!
Am continuat să caut, poate era parcată mai departe, dar nimic. Am mers cam toată strada și nu am găsit nimic. Deja începusem să mă panichez, era mașina lui Adi și eu o pierdusem. Pe lângă asta, în mașină aveam portofelul cu toți banii și actele... Mai rămăsesem doar cu cheia în mână și un telefon în buzunar... Ne-am regrupat în căutarea mașinii, dar inutil... cum aveam să o mai scot la capăt? De unde bani să o plătesc? cum aveam să mai ajungem acasă, că nu aveam nimic la mine... totul era în mașină.... poliția ce putea să facă, era vina mea că nu încuiasem portierele. Dar nu am lipsit nici 10 minute... M-am uitat și pe strada ce se intersecta cu locul unde parcasem, poate a fost împinsă la vale... că nu aveau cheie și nici codul pentru pornire, deci nu aveau cum să pornească motorul... și totuși...
Eram varză. Cu ce curaj mai dădeam eu ochii cu Adi, cum să îi spun că mașina nu mai este... singura mea scăpare ar fi... oare nu dorm?
Și așa m-am trezit în dimineața asta, apoi am fugit la geam: mașina era cuminte în parcare, acolo unde am lăsat-o aseară...pfiiuuu!
de la mine,
numa' bine
Teribile visele astea atat de reale, ma trezesc intodeauna cu o panica imensa si nu stiu pe ce lume sunt
ReplyDeleteBună Ale. Bine ai venit.
ReplyDeleteDe obicei visele par reale....adică nu știu cum e la alții, dar majoritatea viselor mele sunt reale acolo și atunci...abia după trezire îmi dau seama că nu s-a întâmplat.