Ce mai e nou, Radule?

De când cu evenimentul nefericit nu prea am mai avut mai am chef de calculator sau de tehnologie...doar muncă și uneori verificare mail și ce au mai scris alții pe bloguri. Am găsit un blog fain...sau el m-a găsit pe mine, printr-un comentariu. E un blog care îmi asigură doza de zâmbet chiar și atunci când viața reală eșuează...

Vorbesc despre un nou vizitator al blogului, domnișoara care își spune annitu. Amu, nu știu cum o cheamă, probabil Ana, și nu știu să vă spun mai nimic despre ea, decât că scrie bine și publică în mod regulat lucruri amuzante... restul îl puteți afla de pe blogurile ei.

În altă ordine de idei, să îmi termin raportul: anul acesta la capitolul Summer-Job, am mai construit o casă :D

Mulțumită lui Adi am avut la dispoziție scule, cuie și mașina timp de aproximativ trei săptămâni și am finalizat structura casei împreună cu George și Mircea. De muncă mai este, dar mai întâi să vină echipa să monteze tabla pe acoperiș :)
Aceasta va fi casa lui Sena, și sunt mândru de ea....și mă încântă că e „puișorul meu”... de la ideea inițială desenată pe hârtie, la zecile de desene în AutoCAD și 3D-H-Arch până la realizarea practică...
Bine, când lucrezi în echipă nu toate lucrurile decurg așa cum le planifici, dar cică e loc de compromisuri. Zic asta fiindcă unele detalii nu au ieșit după cum le planificasem, dar eh... ce să-i faci? noi băieții suntem încăpățânați....se știe!

ok, e un articol lung, deci vă dau o coloană sonoră oferită de trilulilu:

Cu bicicleta nu am mai plecat nicăieri, plănuisem o escapadă, dar în weekendul respectiv mi-a tăiat cheful pățania cu hardul, apoi nu am mai avut timp. Am plecat în schimb cu mașina, am profitat de mobilitatea acordată de ea...mobilitate care, trebuie să recunosc, este costisitoare.

Astfel, am căutat distracții în apropiere: am plecat pe Ceahlău (era mai aproape decât orice alt munte).

Am avut grijă să mă echipez bine, pentru două zile, am luat cu mine mâncare, cort, sac de dormit...de toate și am plecat de acasă fără grabă, pe la ora 9. Am mers relaxat tot drumul, apoi, am pornit pe un traseu greu și mai lung decât cel clasic. Adică nu am mai urcat pe la Piatra cu Apă, ci am mers pe Jgheabul cu Hotar, fără grabă, cu pauze de odihnă. Am mai parcurs acest traseu, dar în sens invers, prin aprilie, pe zăpadă...și a fost frumos...frumos de coborât, fiindcă săream ca descreierații pe acolo:

Acea tură din păcate nu am mai relatat-o, am întârziat enorm, atât de mult încât nu cred că voi mai povesti, dar puteți vedea câteva poze în albumul de pe picasa. Noroc cu albumele astea, că sunt singurele poze care mi-au rămas!

De data asta a fost puțin mai cald...nici vorbă de zăpadă, doar o ploaie care se anunța pe a doua zi.

Am ajuns, după urcușul prin jnepeniș, pe vârf...vârful Toaca, prima oprire importantă. Nu e cine știe ce, dar țineam neapărat să ajung pe vârf, fiindcă în ultimele două ture, lipsa de timp nu ne-a permis ocolul pe vârf; am fi avut timp berechet la fiecare tură... dar niciodată nu am știut asta decât la coborâre.

După vârful Toaca, am plecat la cabană, pentru un ceai și utilizarea toaletei și în timp ce stăteam la masă m-a pălit plictiseala să recitesc regulamentul ... mai ales partea unde scria că este permisă camparea doar în locurile special amenajate - eh, asta știam deja - după plata taxei de campare - CE??? TAXĂ?? Cum? Se pare că prin 2008 când am citit prima oară regulamentul, nu mă interesa camparea așa că nu am reținut decât că nu am voie decât în camping, de asemenea am reținut chiar din prima tură unde e campingul...dar să am vreo idee despre vreo taxă, nici pe departe! Era trecut de ora 18, asta fiindcă, așa cum am am spus, nu era nici o grabă...până acum, când doamna care mi-a servit ceaiul mi-a răspuns la întrebare: nu, nu avem noi treabă cu plata taxei, doar cei de la parc, adică jos, de unde am plecat :((

Decizia rapidă: hai jos pe drumul cel mai scurt..adică pe la Piatra cu Apă. Sincer să fiu nu știu dacă așa se numește traseul, dar e un reper destul de bun pentru cunoscători :).

Am ajuns la mașină pe la orele 20 - 21cu rucsacul exact ca la plecare. Nu am mâncat pe drum decât o pungă de sticksuri și jumătate de baton de ciocolată, și bineînțeles lichide: 2litri de limonadă făcută în casă de cu seara și apă, așa cum se vede în poză; realmente tura asta se făcea cu un mic rucsac...dar cine a știut că întoarcerea va fi așa rapidă? Nu am idee exact la ce oră am ieșit de pe traseu, dar știu că pe la ora 22.10 eram la barajul Bicaz, și am avut ocazia să îl observ și pe timp de noapte, luminat:

Așadar tura de două zile s-a scurtat...am ajuns acasă în aceeași zi, spre surprinderea alor mei, că nu i-am ținut la curent cu noutățile, ci le-am scris doar când am ajuns la cabană (long live SMS)

După un somn odihnitor...relativ, a doua zi am pornit spre Lacul Roșu, un drum pe care voiam să îl fac pe două roți nu cu mult timp în urmă, dar am decis să mergem acum, tot cu mașina fiindcă nu am mers singur. Și sor-mea voia să meargă și știam asta...dacă nu era ea, poate nici nu mai veneam acasă ci înnoptam pe drum și plecam direct la lac, că oricum eram aproape.

Eu am mai fost prin zonă doar când eram puști și făceam excursii cu învățătoarea...îmi mai aminteam doar multe magazine pe marginea drumului, versanți la o aruncătură de băț și un lac plin de copaci rupți...restul s-a pierdut prin memoria mea întortocheată de copil. Primul pâlc de tarabe a fost primitor, aerisit, loc de parcare...am căscat gura și am pornit iar la drum....dar pe măsură ce înaintam se aglomera treaba. Așa cum se vede în imagine....erau mulți țărani parcați în fața tarabelor ceea ce îngreuna considerabil traficul.

Am decis să continui până se elibera, caut un loc de parcare și ne întoarcem la tarabe... și așa am mers bară la bară, printre magazine, pe sub versanți și prin curbe... Numai ce se eliberase puțin strada, mașina din față luase distanță așa că am schimbat și eu într-a treia și începeam să accelerez, când am văzut virajul și vă jur că am avut o secundă de panică. Nu știam că urmează așa serpentine cu așa curbe strânse și cu așa diferențe de nivel...v-am zis că nu îmi mai aminteam prea multe. Din fericire panica nu s-a manifestat și în capacitățile mele de șofer așa că am reușit să continui drumul normal, natural...nici un trecător nu ar fi observat secunda de spaimă, ci totul a fost destul de cursiv...Slavă Domnului!

Apoi serpentinele au continuat și tot căutam loc de parcare, dar era dificil fiindcă eram tot în coloană. Abia după ce am trecut de tunel am găsit un răgaz și am tras pe dreapta. Am ieșit cu toții și am pornit la picior înapoi, spre tarabe, prin tunel și serpentine.

Ceva ce m-a impresionat a fost un grup de bicicliști, o familie întreagă pe două roți: el, ea, băiatul  și în scaun special fixat pe bicicleta lui, copilul cel mic. O familie de patru persoane, cicliști cu toții, urcau serpentinele. I-am depășit în tunel și ne-au depășit când mergeam la pas. Din răspunsul la salut dat din priviri am înțeles că nu erau români. El avea o privire de genul: nu știu ce zici, dar știu că ai salutat...Ferice de ei...frumos tare, să ai așa pasiuni comune. Mai devreme azi citisem despre alt cuplu de genul pe ciclism.ro: el s-a trezit deodată că vrea să se apuce se cicloturism, iar soția a răspuns perfect pozitiv și l-a însoțit peste tot. Minunat, nu alta! ... divaghez....

 Am ajuns la magazine, am tras cu ochiul pe la ele și am cumpărat câteva suveniruri. Nu ne-am întors chiar tot drumul înapoi, ne-au ajuns magazinele de acolo, că oricum sunt aceleași chestii peste tot :P .

Ajunși la mașină am pornit la drum. Cică până la Lacul Roșu mai erau 4km, dar serios că parcă nu se mai terminau serpentinele. Am ajuns finalmente la lac, aglomerat și nu prea. După ce am căutat fără succes un loc de parcare am tras într-o parcare cu plată, că era mai sigur. Am plătit două ore de parcare (2.5lei ora) și am plecat să fim turiști!

Ca să vezi, la lac ajunsese și familia de care vă aminteam, am ajuns cam simultan, doar că eu am mai pierdut timpul cu parcarea.

Planul era să găsim baia, apoi să mâncăm și abia după să ne plimbăm. Mirosea minunat și așa îmi era dor de sentimentul ăsta de vacanță..oh! nici nu aveți idee! Am comandat mititei, cartofi și salată de varză...și am băgat în noi totul....mai ales eu! Da, plecasem la drum echipat, aveam sandwich-uri (sau sandvișuri...sau cum vreți să scrieți) dar cine să le mănânce?? După așa o masă copioasă, am ieșit să vizităm împrejurimile, acompaniați de o mică ploaie și un cozonac Kurtos cald și bun (așa e că vi se face gura baltă? mie da, și eu sunt cel care scrie :)) ).

Dar nu vă speriați, ploaia e un lucru bun. Nu mă temeam de ea deși eram în pantaloni scurți (prea scurți) și tricou, fără haine de schimb, fără umbrele, dar aveam mașină, deci în caz că se întețea o tuleam rapid. Ziceam că e un lucru bun, fiindcă s-a aerisit stațiunea și ne-am plimbat lejer pe lângă lac...dar oricum s-a oprit în scurt timp

Nu am înconjurat lacul fiindcă se făcuse târziu și pe lângă asta aveam nevoie de o baie...nu era urgent, și știu că se zice că la noi e mai ușor și mai rapid, dar eram totuși într-o stațiune turistică, nu vreau să fiu necivilizat..sunt destui dintr-ăia! Așadar ne-am întors, am luat cozonaci pentru acasă și am mers spre toaletă...care era închisă :| ...din lipsă de apă.
Se apropia ora 19, care era ora la care expira parcarea așa că am plecat la mașină. Nu mai era nici un angajat în parcare, probabil mai puteam rămâne, dar era oricum târziu.

Am pornit spre casă relativ obosiți și am ajuns destul de timpuriu, parcă pe la ora 22 eram acasă...sau ceva de genul, nu mai știu.

A treia zi am plecat la Bacău, o cursă inutilă în căutarea unei biciclete de cameră....timp pierdut inutil, nervi și combustibil pierdut, căci nu am găsit nimic. Tot Iașiul a fost salvarea, dar și acolo pățanie!

A patra zi am plecat dis-de-dimineață la Iași, cu tata la spital. S-a internat, din nou, la spitalul de recuperare. Că tot eram în Iași am cutreierat magazinele cu mama în căutarea minunatei biciclete. Evident, am mers la complexul comercial din drumul nostru spre casă: ERA Park, mai exact la Carrefour și Decathlon. La primul am găsit ceva, dar era ultima pe stoc, cea expusă...vai de capul ei. Următoarea ca preț era mai simplă, nu mă încânta, dar era jos în cutie. La Decathlon erau prea scumpe pentru buzunarul meu. Ne-am întors la Carrefour și am căutat bicicleta. era o cutie deja desfăcută, ultima rămasă în afară de exponat și tipa de pe raion ne-a asigurat că e completă și toate cele. Tot căscând gura pe acolo am observat că era un computer de bicicletă care nu aparținea niciunui exponat, așa că era logic că e din cutia mea, loc în care l-am și pus.

Am achitat, am mai cumpărat niște chestii, printre care și o pompă pentru sticle de 5litri și apoi am plecat spre casă. Având în vedere că era ora 12 aveam timp să mă întâlnesc și cu Sena înainte să plece. Așa am și făcut, imediat ce am ajuns, am trecut pe acasă să o las pe mama și am continuat drumul spre Sena. Și am stat și am discutat și am povestit până pe la ora 15..aproape 16, când am hotărât că trebuie să plec acasă.

Ajuns la domiciliu, am descărcat și m-am apucat să montez bicicleta. Nu știu ce m-a apucat, dar imediat ce am scos-o din cutie am dat la pedale cu mâna. Nu asamblasem nimic dar bicicleta mergea jumătate de tură apoi dădea în gol....să îmi pice fața. apoi am observat uzură la găurile de prindere și faptul că șuruburile erau puse într-o pungă simplă de la supermarket. Concluzia e clară: bicicletă vândută, asamblată, returnată, pusă înapoi pe raft, re-vândută mie....fraierul care nu a verificat în magazin, care a mers pe încredere.

Puțin mai devreme descoperisem că pompa pentru apă, avea un element lipsă, iar acum asta...eram un pachet de nervi....și m-am îmbrăcat de urgență înapoi. Am înhățat un sandwich că nu mâncasem mai nimic în ziua aia (ca și altele) și am plecat înapoi la Iași. Ajuns la Carrefour am cerut banii înapoi pe bicicletă și înlocuirea pompei. Duduia de la relați cu clienții a dat un telefon și a apărut un tip solid. Când i-am zis ce are a zis „aha!” (clar știa despre ce era vorba) „și? doriți banii înapoi sau să v-o înlocuim?” „banii, că alta nu mai aveți!”

Au durat puțin formalitățile, dar am primit banii înapoi, mi-a adus piesa lipsă la pompă și am plecat...am plecat spre Carrefour Felicia, să caut și acolo. Și ce să vezi, aceeași marfă, dar alt magazin. L-am abordat pe tipul de pe raion, foarte cumsecade, și am căutat împreună bicicleta cea bună (pe care o văzusem dincolo, dar nu mai era decât exponatul). La momentul respectiv, pot spune că știam mai bine marfa cu pricina și prețurile decât el, dar nu știam stocul, așa că aveam nevoie de el. A găsit ca prin minune una în cutie, perfect sigilată (bineînțeles că nu îi spusesem despre pățania din era park, m-am prefăcut client inocent, puțin cunoscător al gestiunii lor.) L-am rugat să desfacă legăturile cutiei și capsele și am scos totul și am verificat: OK, mulțumesc.

Și cu noua bicicletă în portbagaj am plecat spre casă, cu o mică pauză la stația peco, pentru a hrăni bestia verde. Weekendul acesta, de joi până luni, m-a costat aproape 300 de lei...scump domn'le.

Dar, am ajuns finalmente acasă, cu o bicicletă mai bună, mai frumoasă, mai mare decât prima, funcțională și doar cu 20 lei mai scumpă....IUBESC IAȘIUL! Somn odihnitor și apoi două zile de muncă, și alt drum la Iași: achiziționat cameră foto, fabricat și turnat betoane, urat un scurt La Mulți Ani, vizită tatei și livrare de fructe, că la spital e ...mâncare de spital apoi acasă...toate într-o zi de joi...

Pot spune că mi-a prins foarte bine experiența asta și de fapt, toată luna cât am avut mașina... am mai progresat și simt că mă descurc altfel. Cheile Bicazului, au fost și rămân cea mai mare provocare de care am trecut cu brio la volan. Mulțumesc Adi că mi-ai lăsat mașina în tot acest timp!

GATA, v-am plictisit destul :)) v-am pierdut? câte pauze ați făcut în timpul lecturii? Am încheiat raportul, acum sunteți la curent cu noutățile, și DA, AM APARAT FOTO din nou ... yupiiii (altă pățanie și cu ea...revin cu detalii, că îmi e somn acum).

Bună dimineața!!

de la mine, 

numa' bine