Așa da tren...

Mai demult Pato ne spunea câteva chestii despre un tren care l-a surprins în mod plăcut.  Din câte am observat, spre deosebire de mine, nici el, nici cititorii săi nu prea au circulat cu trenul așa că lăudau tare vagonul cu scaune albastre.

Singurul tren pe care îl lăudam eu, era acceleratul spre Iași, cu care plecam din Galați. Asta fiindcă este comod și având priză, cele 5 ore pe drum treceau mult mai ușor. Deși în trecut mergeam destul de mult cu trenul, în ultima vreme nu am mai avut pe unde căci la Galați merg cu microbuz. iar la Iași, vara asta, fie am mers cu mașina, fie cu bicicleta.

Dar azi, întâmplarea a făcut să mă întorc de la Iași cu personalul de Bacău. Ieri urma să vin să înapoiez mașina lui Adi. Planul era simplu: plecam dis-de-dimineață, ajungeam la Iași să descarc sculele, apoi să cumpăr niște materiale pentru casă pe care să le aduc la Roman, să îmi iau bicicleta și geanta cu laptop după care să mă întorc la Iași unde aveam să las mașina, să lucrez la site și apoi să revin acasă pedalând. În total trei drumuri cu mașina și unul pe două roți, și aceasta avea să fie prima cursă mai lungă făcută pe cursieră ;) .

Dar dimineață când m-am trezit ploaia ce se auzea la geam mi-a stricat tot cheful. Am mai lenevit în pat și abia pe la 8 am coborât în parcare și am plecat spre Iași. Pe drum ploaia s-a liniștit, iar când am ajuns era chiar soare. La Adi, am descărcat și i-am povestit tot planul, doar că mă temeam de ploaia care îmi încurca planul de pedalare. El mi-a spus că vremea e bună, că nu plouă... și așa a fost, tot timpul cât am stat în oraș: cald și însorit. Nu am găsit tot ce voiam să cumpăr, dar cu toate acestea m-am îndreptat spre casă cu gândul că expediția mea pe bicicletă e încă posibilă datorită vremii frumoase.

Gândul acesta nu a durat mult; doar până am ieșit din Lețcani și am văzut norii negri de peste Podul Iloaiei :( .  Atunci mi-am zis că nu mai am mari șanse să revin pe două roți, dar eram optimist, crezând că sunt doar nori, nu și ploaie :-s . Nu era așa, și pe la intrarea în localitate începuse timid ploaia. Pe la Budăi, localitatea imediat următoare ploaia se întețise și la un moment dat se realizase o mare coloană de mașini. Nu știam ce se întâmplă, dar presupuneam.

Cam după vreo jumătate de oră de stat bară la bară, am ajuns la sursa ambuteiajului: un accident în lanț care ocupa o bandă și jumătate: un tir oprit pe mijlocul benzii, un autoturism intrat în spatele lui (se vede că a încercat să evite căci lovise colțul din dreapta a tirului) și un microbuz care intrase în autoturism. Era un sandwich, cel din mijloc fiind turtit din ambele părți. Portierele erau scoase și nu am idee despre victime căci am continuat deplasare. Mai departe cu vreo 100m alt accident: un microbuz lovit în spate de un autoturism, acest accident fiind însă mai puțin violent ca primul. Astfel se creea o zonă plină de polițiști și mașini distruse care gâtuia traficul de pe drumul european. La momentul ăsta ploaia era în elementul ei, turna fără nici un fel de frică.

Ieșind din localitate parcă am trecut granița precipitațiilor, căci din senin ploaia s-a întețit, ziceai că vine potopul. Turna îngrozitor, ștergătoarele abia dacă făceau față, dar oricum nu aveai ce să vezi fiindcă totul era ca prin ceață datorită debitului de apă ce cădea din cer. Am încetinit, am pornit luminile de ceață și avariile și mergeam încet pe marginea drumului. Să fiu sincer, asemenea condiții atmosferice te bagă în sperieți. Nu aveam cum să mă opresc fiindcă putea intra cineva în mine, mai bine să continui deplasarea la viteză mică și să îmi semnalizez prezență cât mai bine.

Înainte de Sârca este o zonă foarte joasă a drumului (pe la livezi). Acolo era inundat drumul și treceai cu mașina prin cel puțin 10cm de apă. Canalele de la marginea drumului erau de mult suprapline și noroioase, tuna afară de ziceai că sare un cal pe capota mașinii iar cerul era brăzdat de fulgere mari. ... În gândul meu era doar: cum ar fi fost să fiu pe bicicletă acum?

Până la Târgu Frumos ploaia s-a liniștit, puteam merge din nou mai repede, dar șanțurile erau încă pline de apă. Aproape toți mergeau cu avariile puse, la distanță nu mai știai cine e oprit și cine se mișcă...era o nebunie!

Drumul a continuat, vremea s-a mai liniștit, așa de bine că după podul de la Mircești asfaltul era curat. Am ajuns apoi la Roman unde era soare și frumos. Acasă am aflat că nici nu mai plouase de dimineață. Ce interesant: la Iași soare, la Roman soare....între ele potop! Dar până am mâncat eu mă ajunse norul din urmă și începuse ploaia și la noi. Nu la fel de violentă, nici pe departe, dar a udat puțin pământul.

Mă sunase Adi să îmi spună că are ceva treabă și că ar fi mai bine să vin sâmbătă dimineață să las mașina. Eu mă bucurasem fiindcă ideea de a mă întoarce cu bicicleta era încă realizabilă, ziua următoare când ploaia era departe.

Dar aveam treabă în Roman pe parcursul zilei, iar un drum cu bici însemnau 5 ore pierdute și oboseală. Acest emotive m-am făcut să anulez expediția și să plănuiesc altfel ziua de azi.

M-am trezit cu noaptea în cap ca să ajung la Iași, să las mașina și să prind trenul de 8.40 înapoi...o întreagă nebunie. La site aveam să lucrez mai târziu, deci nu mai era nevoie să rămân la Adi, ci urgența era să revin la Roman să mă apuc de treabă.

Și iată-mă în gară, cu biletul în mână, urcând în tren. Prima impresie a fost: asta sigur e clasa a 2-a? Am coborât și am verificat: da era vagon de clasa a 2-a integral (mai sunt dintr-alea care au clasa 1 la primul nivel și clasa a 2-a la etaj).

Admiram cu plăcere prizele (care nu erau dintr-alea ieftine, vă zic în cunoștință de cauză), cuierele, scaunele și cât de îngrijit e totul.

Regretam că nu am luat cu mine laptopul, că oricum nu era greu de cărat...dar cine știa că s-au introdus asemenea vagoane noi pe ruta asta?

Următoarea temere a mea era: oare nu am greșit trenul? că nu scria nicăieri CFR, era doar un mesaj albastru deasupra intrării unde scria „La drum împreună” dar era precedat de un logo total necunoscut. Dar pe panoul de la peron scria aceleași date ca pe biletul ce îl țineam în mână...am vrut să cobor să verific, dar până să ajung la ușă, trenul pornise, iar ușile electrice erau dezactivate.

Mi-am reluat locul și am așteptat. M-am liniștit la zărirea controlorului, poate singurul lucru rămas la fel: aceeași uniformă, aceeași bască, aceeași geantă, aceeași cămașă dar mai important același logo CFR... Acum nu aveam decât să stau liniștit să aștept să treacă cele două ore și jumătate.

  

Singurul lucru deranjant la aceste scaune e cotiera din partea de la geam, fiindcă e așa de lipită de perete că nu poți sprijini brațul pe ea. E mai obositor să încerci să ții mâna pe ea decât să o lași pe lângă corp. Dar din fericire poți ține mâna pe pervazul geamului. E bine conceput scaunul fiindcă, deși e cam drept ca orice scaun din transportul în comun, măcar e gândit să ăți susțină capul când dormi.

De asemenea locul dintre scaune, față în față e cam mic. Eu stăteam exact la intrare, unde sunt două locuri față-în-față, spre deosebire de restul unde sunt câte 4. Ei bine, dacă ești cu cineva cunoscut, sau mai bine, cu  soția / prietena / chiar un prieten bun spațiul e suficient cu încrucișarea picioarelor, dar să sati așa de aproape de un necunoscut, e inacceptabil...mai ales la drum lung.

  

De asemenea m-a surprins baia. Erau mai multe oglinzi decât au unii în toată casa. Asta pe lângă panourile mari de tablă lucioasă de pe hol, panouri care indiferent ce acopereau puteau fi folosite foarte bine ca oglinzi. De asemenea în baie găsești priză - ceva ce am mai întâlnit - dar și o chiuvetă compactă cu uscător de mâini (funcțional) robinet de apă cu apăsare, și aparat pentru picurat săpun lichid (gol). Priza în baie nu e un lucru chiar nou, deși nu cred că o folosește cineva vreodată, căci nu văd eu să stea cineva să se bărbierească în tren. Dar vă spun că funcționează, am folosit-o eu cândva de nevoie. Era drum lung, în vagon nu erau prize și ascultând muzică la telefon se cam descărcase, așa că m-am refugiat la baie cu tot cu bagaj (că nu aveam prea mult) și am stat să îmi încarc telefonul. Vă dați seama că nu am stat să se încarce de tot, dar măcar așa să nu rămân fără baterie.

Ultimul vagon era chiar un vagon de capăt, fiindcă nu mai avea ușă de trecere cum au cele care se leagă între ele.

Era un vagon cu scaune verzi, același model cu cel în care stăteam eu, doar altă culoar. La capăt era un mic locaș pentru bagaje, un loc extrem de binevenit, chiar prea mic pentru nevoile călătorilor. Nu știu la ce se gândesc ăștia care fac trenurile și microbuzele, dar nu iau deloc în considerare bagajele călătorilor. Pentru ei, omul trebuie să care la drum doar o poșetă sau eventual o servietă, că mai mult nu ai unde să bagi. Și noi, studenții, care cărăm bagaje mari, ne chinuim cu ele prin spațiile înguste. La microbuz nu mai zic: riști să rămâi în autogară! Ziceam că fundul trenului era închis? Ei bine acolo se afla spațiul pentru cărucior cu rotile. Încap două astfel de cărucioare și există lift pentru ele la ușile din spate. De asemenea tot acolo e și baia pentru cei din cărucior. Din păcate ajunsesem acasă așa că nu am apucat să văd cum e acea baie, să vă arăt și vouă.

Ceea ce nu am văzut, ceea ce nu avea, ceea ce încă nu se implementează la noi e un spațiu special pentru biciclete, sau un spațiu oficial, de comun uz cu cel pentru cărucioare. Adică să nu mai mergi cu „nașul” ci să fie totul legal și organizat. Cred că sunt vreo 2 trenuri în toată țara cu spațiu de biciclete, și alea sunt la București...doar așa ca să nu zică lumea că nu avem!

În rest: camere video peste tot, mai puțin la baie (de aceea cuierul de acolo dispăruse - o fi avut nevoie cineva de el și s-a servit :( ), curat, modern, relativ comod, dar pentru un personal de clasa a 2-a, e lux. Păcat că nu aveam laptop la mine, să profit de prizele alea atât de rar întâlnite la personale

Se vede că băieții de la CFR Iași se respectă. Au trenuri frumoase.

Am ajuns acasă și după ce am mâncat am fugit la treabă...că eram contra-cronometru. Am reușit să cărăm aproape toată mobila de la apartament, au mai rămas câteva chestii mărunte, dar alea rămân pe altădată. E târziu, sunt obosit!