Asta da inițiere: Roman - Galați by bike

Vă spuneam luna trecută că am o nouă bicicletă și că abia aștept să plec la drum cu ea. Ieșirea de atunci era impropriu denumită inițiere, dar fiind prima dată când pedalam pe ea, am zis că merge așa ;;) .

Ei bine, săptămâna asta i-am făcut adevărata inițiere, și dacă sunteți curioși să aflați cum s-a descurcat nu trebuie decât să citiți în continuare articolul ăsta lung.

Fiindcă aveam treabă la facultate sau fiindcă biletul la microbuz e scump, iar trenul e puțin mai ieftin dar nu cu mult, sau fiindcă aveam chef de pedalat sau fiindcă abia așteptam să probez bicicleta asta abia primită, sau fiindcă pur și simplu nu sunt întreg la minte, am decis să plec până la Galați și înapoi pe cursieră.... sau din toate motivele de mai sus :">

Inițial voiam să plec de duminică, luni să îmi rezolv treburile la facultate iar marți să revin acasă.  Dar fiindcă sâmbătă am avut treabă, duminică am stat să mă odihnesc, să mai rezolv niște chestii pe la Sena și să fac niște cumpărături pentru a doua zi. Mai pe seară mi-am pregătit niște sandwich-uri pentru drum, apoi m-am băgat la somn - era trecut de jumătatea orei 21, când încercam să adorm.

Și cum somnul cel mai dulce e la 5 minute înainte de trezire, iată-mă la ora 03.00 butonând telefonul orbește, încercând să îl fac să tacă; am mai moțăit puțin, dar m-am trezit și mi-am văzut de treabă: un duș rece rapid care să mă trezească, un mic mic-dejun, apoi echiparea pentru drum și... plecarea!

luni, ora 03:41 - acasă, în fața blocului

Plănuiam să plec, ca și în iulie, pe la ora 4 dimineața și mă temeam că toată agitația dinaintea plecării mă va scoate din grafic. Mai erau aproape 20 minute până la ora 4 când ieșeam din scara blocului. Am vrut să fac o poză de plecare dar, încercând să îmi scot camera mi-a fulgerat un gând că mi-am uitat ochelarii de soare.

Nu știu ce legătură era între cameră și ochelari, de ce mi-a fugit gândul, dar știu că seara înainte de culcare m-am gândit la ei. Fiind convins că sunt toate hainele și echipamentul la un loc mi-am zis că nu are rost să mă ridic din pat să mă asigur, că oricum nu am să îi uit la plecare. Dar iată că nu erau la vedere și pornisem fără ei. Am intrat înapoi în bloc, am sărit toate treptele până la etajul meu și am căutat ochelarii. Din fericire am lăsat lucrurile în ordine pe acasă așa că nu exista decât un singur loc posibil în care puteau fi.

Cu ochelarii recuperați am plecat finalmente de acasă, puțin îngrijorat în legătură cu timpul. Nu eram în întârziere, nu aveam un program de respectat, dar aveam eu un pitic pe creier care îmi spunea că trebuie să ies din oraș la ora 04.00 ;))

03:55 - La ieșirea din Roman

Nu e bine să dezamăgești asemenea pitici așa că iată-mă pe la ora 03:55 ieșind din oraș printr-un nor de ceață ce îngloba podul peste Moldova. Aceeași ceață era foarte frumos așezată pe câmpurile din preajma râului, fiindcă erau mai jos de nivelul drumului, mai jos de nivelul digului, era ca un strat de puf deasupra pământului, strat în care luminile fuzionau plăcut:

03:55 - La ieșire din Roman, vedere spre drumul ce duce la Piatra Neamț (localitatea Horia)

Era a doua mea cicloexpediție pe timp de noapte, și acum eram mai pregătit în ce privește amenințarea canină, fiindcă așa cum am menționat în relatarea turei din iulie, mi-am comandat un gadget care să alunge câinii. Sincer, nu știu cât e de eficient, rezultatele de până acum sunt inconcludente fiindcă nu am experimentat pe câini agresivi, dar cu toate acestea mă simțeam mai bine. O fi fost efectul placebo, mă amăgeam singur sau pur și simplu fiindcă sunt optimist, indiferent de motiv mă simțeam puțin mai în siguranță trecând noaptea prin localități decât data trecută. :)

Pentru că nu abandonez MTB-ul, nu am scos de pe el ciclocomputer-ul pentru a-l monta pe cursieră, ci am decis să cumpăr (cândva) unul nou. Altfel spus, bicicleta curentă nu avea nici un dispozitiv de contorizare a vitezei / distanței ci pedalam orbește pe drumul european (orbește la figurat și la propriu căci încă era beznă afară :D ).

04:45 - la intrare în Filipești

Destul de mare mi-a fost uimirea (și mândria), când am observat că eram la jumătatea distanței dintre Roman și Bacău (first milestone) la doar 50 de minute de la părăsirea orașului natal. Ajuns la Filipești, am scos repede camera să imortalizez progresul.

Am pus camera la locul ei și am plecat iar la drum. Eu aveam o falsă părere că localitatea Filipești se află pe la treizeci și ceva de km de Roman, dar de fapt sunt doar 22, la fel până la Bacău, și asta aveam să aflu la prima intersecție, unde erau panouri indicatoare.

Cu o seară înainte când îmi pregăteam îmbrăcămintea am găsit mănușile și le-am pus deoparte, dar tot acolo erau și mănușile cu degete și mă gândeam că atunci când le-am luat ziceam că le voi folosi când e frig afară, dar, călătorind mai mult vara, nu prea le-am purtat. În iulie le aveam cu mine, dar nu mi-au folosit ci am purtat doar pe cele fără degete. Așa că de data asta am decis să nu am mai car cu mine două perechi de mănuși, decizie pe care aveam să o regret mai târziu, și tot drumul până după ora 8. :(

Da, era frig afară, bătea puțin vânt care amplifica senzația de frig și totul era și mai tare nuanțat de viteza de deplasare..combinație care făcea să îmi vâjâie urechile :-s . Gândurile mele se orientau spre niște căști cu muzică, sau căștile alea de le porți iarna, sau dopuri cum se găsesc la protecția muncii, sau măcar niște vată... La un moment dat m-am oprit și am improvizat niște dopuri dintr-un șervețel și lucrurile stăteau puțin mai bine... dar tot nu era prea mare schimbarea. Mă gândeam apoi că erau bune niște bucăți de cârpă să le pun pe urechi, bucăți ținute locului de curelușele de la casca de protecție... Așa e când pedalezi singur în noapte: îți fug gândurile 8-}...cum îmi fugeau mie la bucata de material cu care șterg ochelarii, dar era doar una, :-? ce mă făceam cu cealaltă ureche? .

Și cu această nebunie de gânduri mergeam prin Filipești, când, deodată pe la ieșirea din localitate am fost lovit de *-:) ideea salvatoare: eram îmbrăcat cu un hanorac....deci aveam glugă, pe care o țineam degeaba sub rucsac! Și deodată lucrurile s-au îmbunătățit ...mai aveam probleme cu degetele, dar asta era mai ușor de suportat :-j .

05:32 - La intrarea în Bacău

Afară era noapte în continuare, localitățile erau tot pustii, doar câteva mașini pe drum, câțiva porci care să-ți bage faza lungă....puțini cei care să mă bage în seamă. Ca de obicei când plec singur, pedalez cam fără oprire, pauzele dacă sunt, sunt mici eventual pentru poză la câte un indicator important.

Astfel, pedalam de zor, luminat din dreapta de o lună plină și urmărit din stânga-față de Orion, pedalam cu spor și fără pauză, în așa manieră că am ajuns la Bacău înainte să se lumineze afară.

Dar când să scot camera observ că obiectivul nu avea capac. Răscolesc degeaba prin geantă, caut ca nebunul, dar capacul nu era nicăieri. Având în vedere că ultima poză o făcusem la Filipești, e cel mai probabil loc în care a căzut. Of, la camera veche era mult mai stabil capacul, dar la asta mi-a căzut de mai multe ori la simplă atingere. Eh, nu aveam să mă întorc 22km pentru a căuta capacul, așa că momentan am rămas fără. (apropo, dacă aveți un capac de obiectiv Canon de 58mm și stă degeaba....primesc cu plăcere. Sau dacă aveți drum prin Filipești poate îl găsiți pe al meu. Fac cinste! )

Din ce în ce mai multe orașe (Roman nu) au indicatorul de intrare cu mult înainte de orașul propriu-zis, ceea ce e cam enervant. De exemplu aici e indicatorul de intrare în Bacău, și la 10 metri mai în față (panou albastru) scrie că mai sunt 5km până la Bacău....adică până la intrarea adevărată în oraș :D

Așa că bucuria atingerii acestui milestone mai avea să aștepte până dădeam de blocuri :)) . Data trecută m-am rătăcit pe varianta ocolitoare a orașului, așa că acum am hotărât să merg prin oraș, pe centru...dar mamă, multe semafoare mai are orașul ăsta!! Nu mai zic de drum, că am lovit niște cratere care mi-au descentrat proaspăta reglată roată de pe spate... #-o Avea dreptate cine punea pancartele alea pe drumuri: „aici sunt banii dumneavoastră” ... da, acolo mi-au rămas banii dați pe centrare, în groapa din Bacău!

Orașul, deși lumina soarelui abia-abia brăzda cerul în stânga, avea străzile pline de oameni și mașini. Nu știu unde se duceau toți pensionarii la ora aia, dar probabil că era urgent... Nu am făcut popas, deși la unul din semafoare era un delicios miros de pâine proaspătă, ci am continuat să pedalez și am ieșit din oraș tot pe întuneric, pe la 6, oră la care aproximam că voi fi abia la intrarea în Bacău.

După ieșirea din oraș m-am oprit să capturez începutul timid și tomnatic al zilei și mi-a captat atenția umbrela de fum produsă de una din fabrici. Nu aș putea să vă spun ce anume e acolo sau ce se produce în afară de fum, dar cineva din Bacău ar trebui să știe ...

Era ora 06:10 și simțeam o oarecare foame, dar am considerat că e prea frig afară pentru o pauză de masă, așa că am continuat deplasarea până când avea să răsară soarele.

06:57 o mică pauză de odihnă și ronțăit

Era timpul potrivit să îmi îndrept oasele, să dau jos vesta de noapte, să scot luminile și să mai fac vreo două poze. Și dacă tot îmi era foame am și mâncat ceva care să îmi dea energie....două banane și un baton de lion erau îndeajuns momentan, pe lângă dropsurile pe care le consum pe drum...

Abia așteptam să iasă soarele la iveală să mă încălzească puțin, dar cu toate acestea mă bucuram de temperatura scăzută care menținea apa rece în sticle și merindele în stare bună. E mai bine așa răcoare pentru pedalare, dar parcă se întețise vântul ceea ce nu îmi făcea deloc bine fizic.

Ajunsesem pe la Răcăciuni după ora 7 și abia atunci mi-am amintit că e prima zi de școală...sau că a fost prima zi de școală. Mulți copii în uniforme, mergând cu flori în mână înspre școală. Cei mici mândri de statutul lor, de uniformă și flori, cei mari plini de fițe, îmbrăcați cât mai la modă, și emanând un nor de parfum...eram pe stradă, în mers când m-a lovit un iz de aerosol de la cineva care era pe trotuar, la cel puțin doi metri distanță 8-|

Următorul milestone era Adjud, și analizând modul în care am mers am aproximat că pe la ora 8.30 voi fi acolo. Pe la 08:24 m-a sunat Mircea și am oprit, eram aproape de intrarea în Adjud, dar am vrut să fac poze unui magazin, unde, în iulie, angajații (sau șefa) au primit cu foarte mare ospitalitate un drumeț însetat - eu.

08:35 - magazinul ospitalier

Convorbirea telefonică încă în desfășurare mi-a făcut oprirea pur inerțială, fără vreo intervenție de-a mea, așa că am ajuns cam departe, dar se poate vedea în fundal magazinul de Utilaje Agricole.

Intrarea în oraș era doar la câteva sute de metri mai încolo, și am ajuns la ea în timp ce vorbeam la telefon (a fost o conversație destul de lungă, da :P )

08:37 - La intrare în Adjud

Sincer, după ce am văzut intrarea în Adjud din sens opus, eram curios să văd monumentul de la această intrare, dar vă spun că nu am fost  foarte impresionat.

Adjudul l-am parcurs ușor, fără nici un eveniment important. E drept că e și mic și e drum drept.

Puțin după ieșirea din oraș, am zărit și microbuzul de Galați și șoferul. Era Bogdan, așa că am pus mâna pe telefon să îi dau sms. Da, s-a mirat, dar mai puțin ca data trecută. M-a sunat la scurt timp să îmi ureze drum bun, să verifice dacă am tot ce îmi trebuie și să mă informeze legat de trafic. De treabă băiatul ăsta! I-am dat mai târziu mesaj în care îi explicam treaba cu acel capac de obiectiv, poate are timp să se oprească la drumul de întoarcere să se uite puțin, dar nu am mai primit nici un răspuns... Presupun că nu avea cum să oprească, dar nevrând să mă refuze nu a mai sunat deloc. Asta e....va trebui să caut un capac pe net, să dau comandă.

Așadar eram în grafic - graficul nou, conform căruia mergeam cu o medie mai mare de 20km/h. Singura problemă era că începuse să scârțâie bicicleta la roata din față. Nu era ceva puternic, dar era stresant, mai ales în lipsă de alte sunete pe care să mă concentrez.

Chiar dacă exprimarea mea în articolul amintit era (referitor la bicicletă) ceva de genul   „abia am pus-o pe picioare” adevărul e că nu i-am făcut mai nimic decât să îi centrez roata de pe spate și, mai de curând să îi cumpăr un cauciuc nou în locul celui deteriorat, dar la rulmenți și transmisie nu am umblat deloc. De obicei când o bicicletă pică pe mâinile mele, îi fac o revizie completă, care ține destul de mult (cam una pe an), dar de data asta nu am făcut-o. E drept că nici nu am avut timp, dar nu a fost foarte isteț să plec la drum așa.

Asta aveam să o aflu pe la Mărășești când scârțâitul nu mai era pe o voce, ci un cor adevărat. De asemenea, nu mi-am luat ca de obicei vaselină sau ceva lubrifiant la mine. Am considerat că nu voi avea nevoie pentru o tură de o zi prea multe scule.

09:47 - La intrarea în Mărășești

De fapt, nici nu intri în Mărășești, drumul trece cam pe lângă oraș, dar dacă așa zice indicatorul! Sunt vreo două case și un sevice auto, un chioșc și podul cel mare care duce în orașul propriu-zis. Îmi fulgeră prin minte un peisaj de iarnă și o atmosferă caldă la foc de lemne, când mă gândesc la Mărășești. Îmi amintesc că am stat multe nopți înghețând prin gara Mărășești, așteptând trenul de legătură spre casă sau spre Galați...asta înainte să încep să merg cu microbuzul.

La mică distanță de ieșirea din localitate e Mausoleul. Acolo mai e puțină agitație, câțiva oameni, tarabă cu suveniruri, tarabe de pepeni și un motel / restaurant și cam atât.

Drumul meu continuă, și pauza se apropie, peste doi kilometri și un deal, la Tișița, punctul de răscruce al drumurilor, un giratoriu mare supravegheat de patru camere video și de obicei de cel puțin o mașină de poliție, înconjurat de amenajări gen restaurant, fast-food, parcare, spălătorie auto, motel. Aici am oprit și eu fiindcă știam, de data trecută, că e un robinet de apă. Am profitat de ocazie și am mâncat puțin, de data asta mai consistent. Era ora 10, și m-am pus să mănânc o parte din sandwich-uri, un baton de musli și glucoză. M-am săturat de apă și am umplut bidoanele fiindcă știam că urmează o zonă de drum pustie. Tot acum am decis că e un moment bun să dau hanoracul jos și să mă dau cu cremă de soare, să nu pățesc la fel ca data trecută.

În principiu de la Tișița până la Cosmești nu sunt decât culturi, dar cum e sezon, cam toți au câte o tarabă și vând ce pot, sau culeg și pun în lăzi pentru a fi luate cu mașina ulterior. Cam toți au câte o chestie improvizată în care să doarmă noaptea, iar ziua lucrează. Așa se întâmplă peste tot până la Tecuci, e ca o piață mare și împrăștiată

Următorul milestone avea să fie atins pe la ora 10.34 când intram în județul Galați.

10:34 - Cosmești - Pod peste Siret

E drept că mă cam temeam de acest reper fiindcă știam că am de urcat o rampă mare. Aici la Cosmești e și podul despre care vă menționam în iulie, podul peste Siret pe care traversează trenurile și prin care trec mașinile.

Acum, de vreo câteva săptămâni se lucrează la el. Nu văd mari schimbări, dar parcă e mai lină traversarea. Ce pot să zic: e un petec de asfalt jenant, mergi cu 10km/h ca să nu îți distrugi mașina. Dar ca și construcție inginerească e foarte frumos, păcat că e doar pe două benzi.
Pe vremea când s-au pus bazele infrastructurii nu s-a luat în calcul această creștere a numărului de autovehicule rutiere, așa că cele mai multe poduri și drumuri sunt înguste. Ce zic, chiar și acum se construiesc poduri și drumuri cu două benzi! Măcar cei din trecut au o scuză, dar actualmente e de-a dreptul prostesc!

Cosmești - podul peste Siret - mai multe poze în album

Deși mă temeam, dealul ce aveam de urcat la intrarea în Cosmești nu a fost chiar așa o amenințare. M-am oprit în același loc, să fac o poză podului, să vedeți mai clar despre ce vorbeam. De data asta nu am mai prins nici un tren, din păcate, dar măcar vă prezint o poză mai clară.

Încă 20 minute de pedalat și iată-mă intrând în Tecuci. Deja îmi era destul de clar că am șanse foarte mari să ajung în Galați înaintea lui Bogdan.

la ora 11:05 intram în Tecuci

În Tecuci nu am mai simțit necesară o pauză, așa că am continuat să pedalez cu gândul să ajung cât mai repede. La ieșire indicatorul anunța o distanță de vreo 74 km până la Galați, adică aproximativ 4 ore și jumătate.

Mă încurajam că e o distanță acceptabilă, mai mică decât distanța Roman-Iași. Dar problema era că simțeam oboseala, și se încălzise afară, se încălzise și apa, iar după Tecuci este o porțiune lipsită de case, de copaci de orice...doar drumul și câmpul...nici măcar un strop de umbră cu excepția a trei copaci tineri care nu blochează cine știe ce cantitate de radiație solară.

Dar cel mai nasol a fost pentru mine, și pentru orice șofer zona după Barcea unde satele-s ca șiragul: ieși dintr-unul, intri-n altul :( Așa încât de la Tecuci și până la ieșire din Liești nu am făcut nici o pauză, deși eram rupt de oboseală, însetat și flămând. Nu îmi place să opresc prin localități și voiam neapărat să mănânc, iar satele astea dese nu prezentau nici un loc bun de luat prânzul. Ba în unele locuri cum ar fi o mare bucată din Ivești, ți-e și frică să oprești...

Dar am rezistat și am tras tare până am ieșit din lanțul de localități, cu zeci de claxoane de la șoferi (că strada are două benzi), cu sute de copii abia ieșiți de la școală, entuziasmați de vederea unui biciclist (8-> singurul aspect pozitiv) , cu țărani și țigani care să urle sau să facă gesturi...neospitaliere; dar am trecut și am ajuns la ieșire, unde, la ultima fântână am alimentat, iar la primul copac din afara localității (la o distanță respectabilă) am luat prânzul, liniștit.

12:42 - Pauza de masă la ieșirea din Liești (48 km până la Galați)

Am ușurat acum bagajul fiindcă am mâncat restul de sandwich-uri, două banane și glucoză, puțin topită de soare. Mai aveam doar 48km, dar eram destul de obosit și bicicleta îmi dădea de gândit. Pauza a fost binevenită, dar mai aveam de pedalat așa că am pornit la drum spre următoarele localități.

Când mergi cu mașina, așa cum am amintit de câteva ori în relatarea drumului spre Iași, nu observi anumite detalii. De exemplu bornele kilometrice, nu le vezi, nu te interesează, nu le pândești. Mai vezi un panou din când în când, dar e drum drept și îl continui fără prea mare grijă la indicatoare. Ei, cu bicicleta altfel stă treaba, le vezi mai clar, le aștepți să îți spună că au mai dispărut câțiva kilometri, să vezi că ești mai aproape de destinație...

Dar sunt multe greșeli pe care nu le observă nimeni tocmai din motivele enumerate mai sus. De exemplu eram înainte de Adjud și un panou albastru indica 43km până la Adjud. Am mai pedalat o vreme, am ajuns la o intersecție unde, pentru cei care veneau de pe drumul secundar era un indicator care spunea Adjud 43km. Următorul panou, la vreo 100m anunța 43km. Am continuat să merg, altă intersecție, alte panouri, aceeași distanță de 43 de km....și abia după ce am pedalat încă cel puțin 50m era borna kilometrică de 43km.

Ăsta nu e un exemplu destul de bun? Atunci, mergeți de la Tecuci spre Galați și când ajungeți la intersecția spre Pechea citiți indicatoarele din intersecție: Tecuci 49, Galați 32...continuați spre Galați și la nici 50m alt panou zice Galați 28km. Au dispărut așa deodată 4 kilometri...Abia mai târziu, borna spune corect: 28km.

Cred că pământul se modifică în timp ce e măsurat. Nu v-ați convins încă? Poate îmi puteți explica unde dispare kilometrul de la Independența la Șendreni...pe la Braniștea borna kilometrică indică Galați 18 Șendreni 8, iar următoarele sunt cam așa: Galați 17 Șendreni 7 / Galați 16 Șendreni 6 / Galați 15 Șendreni 4 / Galați 14 Șendreni 3 - Hopa! Ce s-a întâmplat? S-au mișcat plăcile tectonice până să termine ei de măsurat? S-a mutat Șendreni mai aproape?

Nu! Șendreni era la locul lui, acolo unde l-am găsit și eu, doar cei care fac bornele râd de mine și îmi joacă feste. Vor să mă încurce, dar nu le iese treaba!

Îmi era clar că ajung într-adevăr înaintea microbuzului de la Roman, și fiindcă Bogdan încă nu mă sunase eram mai mult decât sigur că nu a oprit să caute capacul...era și normal de fapt!

Am continuat să pedalez cu dorința de a ajunge cât mai repede. Conform aproximării ar fi trebuit să ajung la ora 15.30, dar mai aveam de urcat niște dealuri înainte, așa că nimic nu era sigur .

15:29 - Intrarea în Galați

Galațiul face și el parte din orașele menționate mai sus, așa că indicatorul de intrare în localitate e mult mai departe de orașul propriu-zis. Nu cred că este vreun om care să meargă pe jos de la indicator până în centru..Nu ai cum fiindcă e șosea, nu e cu adevărat în oraș..dar dacă așa e în acte, așa rămâne. Am ajuns la indicator devreme, pe la 15.30 cum plănuisem, dar abia peste încă zece minute eram în Galați.

La momentul ăsta îmi era destul de clar că nu aveam să mă întorc acasă tot pe bicicletă. Pe lângă scârțâitul roții din față și dezaxarea roții pe spate (am tras tare de ea la deal), aveam roțile descentrate și mai grav: un joc destul de mare la axul pedalier. Să merg cu ea, în starea asta, încă 240km ar fi fost o crimă și pentru mine, dar și pentru lagărele ei.

Am hotărât deci să o las aici, cazată la un prieten în garaj, iar eu mă voi întoarce cu trenul. Nu e cum voiam, nu e cum planificasem, dar asta e soluția cea mai bună. Când începe facultatea mă pun și îi fac o revizie totală :D

La final vă ofer o hartă cu imagini a traseului, că harta simplă v-am arătat-o data trecută.

de la mine, 
numa' bine