Uite așa, îmi vin mie niște idei, și acele idei se lovesc de ce găsesc pe blogurile altora și mai ales în comentariile lăsate de cititori. Citeam nu de mult, pe blogul lui Deby, un articol despre infidelitatea în cuplu. Despre tema asta am mai discutat, cred, pe aici, așa că n-am s-o abordez. În schimb, unul din comentariile de acolo mi-a amintit despre o chestie pe care voiam de mult să o scriu și să o dezbat.
Spun că o dezbat, adică sunt interesat și de opinia voastră, ca de obicei când public ceva. Da, dacă nu m-ar interesa ce gândiți referitor la un articol, aș dezactiva postarea comentariilor pe acel articol, dar nu fac asta.
Ca toți oamenii, am defecte și calități. Care-s mai multe și care-s mai puține nu aș putea să vă spun, deși eu am o părere bună despre mine și consider că-s mai mult bun decât rău. :D Fie. Unul din defecte e că sunt cam posesiv. Atât referitor la obiecte cât și la persoane. Stați, nu-mi săriți în cap!
Despre obiecte e irelevant să mai spun. Nu sunt exagerat, dar țin la lucrurile mele fiindcă sunt câștigate de mine. Țin la bunăstarea lor și mai ales mă aștept ca alții să facă același lucru când au în folosință un lucru de-al meu.
Dar când vine vorba de persoane, e mai delicată treaba. Presimt că am tendința să mă lungesc la vorbă și nu e cazul, așa că am să o scurtez. Prietenii mei trebuie să fie ai mei, relația mea cu oricare din ei trebuie să fie unică față de orice altă relație ar avea ei cu altcineva. Și de obicei așa este. Totul e bine!
Dar când vine vorba de iubită/logodnică/nevastă păi atunci lucrurile sunt serioase bre! Dacă un prieten poate fi prieten cu mai mulți în același timp... o iubită/logodnică/nevastă e doar a mea iubită/logodnică sau nevastă (vorbim ipotetic, de aceea folosesc cele trei cuvinte). Da, bineînțeles că EA va avea prieteni. bineînțeles că vom avea amici și cunoștințe, e normal să aibă și o BFF (cum zice americanu') dar niciodată nu am să accept ca a mea iubită/logodnică/nevastă să aibă o relație de profundă prietenie cu un bărbat, în afară de mine.
Dacă vorbește toată ziua sau stă toată ziua în oraș sau se întâlnește des la cafea cu o prietenă foarte bună, e normal, e relația de prietenie, dar să facă toate aceste lucruri cu un tip, în nici un caz! Dacă acel individ mai e și „un fost” sau pretendent sau un tip de care ei i-a plăcut cândva sau pe care îl îndrăgește cât de cât, dacă ea mai vine și cu replici de genul: „nu te băga tu fiindcă nu vreau să strici relația de frumoasă prietenie” sau „îmi este un prieten foarte drag, cu care ies ocazional, care are locul său bine determinat în sufletul meu și nu cumva să atentezi la asta, sau să îndrăznești să strici asta” atunci e clar: de mine NU ai nevoie! Stai cu el, fiți fericiți, amici, prieteni de suflet sau pat.. ce vreți voi, dar eu nu pot trăi știind că în inima ta există un sentiment atât de puternic pentru UN ALT TIP, sentiment care e mai presus de relația noastră.
Cum să știu eu că nevasta mea are un BFF mascul heterosexual? Păi ce, îmi fac și eu o BFF și trecem la swinging, sau cum?? Cum să tolerez eu, ca băiat, prezența altuia în viața intima a partenerei mele? E de neconceput. Eu trebuie să fiu cel mai bun prieten (de sex masculin) al ei, nu altul, iar ea trebuie să fie cea mai bună prietenă a mea, nu alta.
Nu știu voi ce părere aveți, dar eu n-aș putea trăi astfel. Poate că merge în perioada aia adolescentină, când flirtezi cu mulți... dar ca și logodnică/nevastă ... când lucrurile devin serioase, este inadmisibil.
Tocmai mi-au anunțat trenul. Trebuie să plec.
Ia te uită ce teme grele dezbate Radu taman azi! Măi, azi e cu iubire, cu inimioare, alea-alea, nu cu "să punem răul înainte" :))
ReplyDeleteDar ca să răspund la subiect, viaţa nu e doar alb şi negru. Da, o femeie poate avea un prieten bărbat fără ca acesta să însemne mai mult decât un prieten şi fără ca limitele să fie depăşite. Bineînţeles, prietenia unei femei cu un bărbat nu se manifestă identic cu prietenia între două femei, condiţiile sunt altele, limitele sunt altele. Oricum, trebuie înţelepciune şi încredere şi de-o parte şi de alta ca să discerni situaţia. Fără supărare, îţi spun, că la 20 şi un pic de ani nu ai cum să ai înţelepciunea asta. Nimeni n-a avut-o, nimeni n-o are. Ea vine cu vârsta şi cu experienţa de viaţă şi cu o înţelegere mai profundă a iubirii dintre doi oameni. Sper să nu fii dezamăgit de răspuns, nu vreau să fac eu pe profunda şi înţeleapta, dar chiar nu pot da un altfel de răspuns sincer la tema asta.
păi da, eu și frământările mele. M-am gândit că se potrivește cu ziua de azi :)
DeleteNu are de ce să mă dezamăgească răspunsul tău. Cum ai spus și tu, prieteniile sunt altfel și între alte limite. Așadar, eu văd asta ca pe o confirmare a ceea ce spuneam.
Nu spun că am acum înțelepciunea necesară pentru când voi avea 50-60 de ani, o am pe cea de acum, și acum, așa văd lucrurile.
Îți mulțumesc pentru vizita atât de matinală.
No, domnu Radu, ce să zic, dar mă identific perfect cu tine în ceea ce ai scris. Zău așa. Sunt perfect de acord! Nu văd cu ochi buni o prietenie din aia strânsă dintre o fată și un băiat, dacă fata e logodnica/nevasta cuiva. Mă are pe mine, ce-i trebuie prietenia altuia?
ReplyDeleteSă nu uit: în primul rând, te felicit cât se poate de sincer pentru că îți asumi ceea ce ești și cum ești, fără prea multe ocolișuri. E greu să faci asta, într-o lume care te judecă la fiecare pas.
ReplyDeleteMi-e greu să mă gândesc la subiectul de față fără a mă raporta la ultima mea relație, dar voi încerca să îl tratez cât mai general, în ceea ce mă privește.
Mi-a fost, de când mă știu, mult mai ușor să mă împrietenesc cu băieții. Și, ca ,,expertă” în interacțiunile mai apropiate cu ei, hahah, confirm că limitele sunt altele, prietenia în sine funcționează în alți parametri. Asta nu înseamnă că nu poate fi fix doar atât: prietenie. Dar funcționează diferit. Pe mine mă amuză persoanele (femeile în general) care au impresia că a fi prieten cu o persoană de sex opus e fix același lucru cu a fi prieten cu o persoană de același sex. Nu, nu e. Nici măcar prietenia dintre tine și alte două persoane de acelasi sex nu e același lucru, ci apar diferențe. Iar faptul că se pornește de la premisa că ar fi totuna creează, de fapt, de multe ori confuzii și dileme.
My BFF, să zic așa, e o fată. Cu toate astea, în cele mai urâte momente și mai grele, alături de mine a fost un prieten-băiat. Diferența este că în momentul în care avem iubiți, nu ne petrecem toată ziua împreună. Au fost luni de zile în care nu am vorbit deloc (cred că și vreo 10 luni), am avut și perioade în care ne vedeam o dată la două săptămâni, să zicem.
Adică, nouă ne e clar că între noi asta e și asta va fi: prietenie. Dar cum ziceam, limitele sunt altele. Atracția vine la pachet, chiar dacă e o prietenie sinceră, chiar dacă te simți atras de celălalt o dată pe an sau o dată la doi ani, și doar pentru o zi. E ușor să confunzi oalele. E inevitabil să nu îl/o vezi ca ceea ce este, dincolo de prietenul tău cel mai bun: o persoană de sex opus. Dar e important să nu confunzi oalele, atâta tot. Să știi că e normal să se întâmple asta, dar dacă nu ai intenții serioase în acest sens, să îți vezi de treabă.
Și chiar dacă noi știm unde începe și unde se termină prietenia, mai mult ca sigur iubitul meu/iubita lui nu ar înțelege la fel de ușor, cu toată bunavoința din lume - așa că limităm, în mod natural chiar, interacțiunile, fără frustrări și alte drame, căci îmi va fi prieten și peste doi ani, nu e musai să îl văd azi (!!! excepție cazul în care a pățit ceva și chiar are nevoie de un prieten alături).
Acum am eu o curiozitate. Tot din experiență, căci am observat mici diferențe. Te-ai raporta diferit dacă acel prieten foarte bun al ei este în același timp și prieten foarte bun al tău? Știuuuuu, slabe șanse, dar uite că mi s-a întâmplat și chiar am observat diferențe (comparativ cu raportarea iubitului meu la prietenul de care scriam mai sus). Să zicem că vă cunoașteți toți trei cam în aceeași perioadă. Nici nu mai știți care cui i-a făcut cunoștință întâi. Ea ți-a devenit iubită, ați rămas prieteni foarte buni toți.
Ai fi mai tolerant cu situația de față? Adică faptul că nu doar că îl cunoști, dar ți-e și ție prieten în aceeași măsură (poate chiar mai mult), te-ar face să fii mai ok cu prietenia lor?
Un prieten care-mi este mie „prieten bun” nu va putea să-i fie și iei BFF. Cum ziceam, singurul BFF masculin din viața ei, trebuie să fiu eu (și viceversa pentru ea) În momentul în care preferă alt individ ca BFF sau confident, atunci ceva între noi doi nu merge bine, deci mai bine oprim totul. Și da, vorbesc despre relații serioase, nu înamorări adolescentine care după două-trei întâlniri se evaporă.
Deletedacă are o problemă, dacă are ceva de discutat, orice ar fi, trebuie să vină la mine, nu la un altul.
Cum ar fi ca tu să ai un iubit care are o prietenă foarte bună, și acea prietenă a lui să știe tot ce se întâmplă în viața partenerului tău. Pe ea să o sune când vrea să vorbească, pe ea să o sune prima când a fost acceptat la un nou job, pe ea să o sune când un bou i-a zgâriat mașina?
Și ca să fiu mai pe subiect cu întrebarea ta: nu, nu văd cum ar fi posibilă această perspectivă. E o chestie între băieți, eu așa consider, care nu-ți permite să te dai la prietena prietenului tău. Pentru că nu poți să devii cel mai bun prieten al unei fete fără să vrei, sau să fi vrut la un moment dat mai mult.
Acum mulți ani am avut o chestie similară. Îmi plăcea de o tipă, se pare că și prietenului meu îi plăcea, ei au devenit mai mult decât colegi.. eu am zburat din peisaj. Mai mult decât un salut sau chestii de complezență nu discutam cu ea. Nu aveam ce. Cu el discutam și eram în continuare prieteni. Ba i-am și spus că „mi-a suflat-o de sub nas” dar atât și nimic mai mult.
chiar sunt curios cum e posibil să ți se întâmple așa ceva. Poate nu m-am exprimat corect, sau poate e mult prea interpretabilă ideea de prietenie. Cât de prieten e acel prieten, că nu cred că e atât de prieten pe cât discut eu aici. (dacă ai înțeles ceva).
Și încă o chestie, pe care nu pot să o înțeleg. Nu mi-o lua în nume de rău, dar cum e posibil ca un băiat heterosexual (care nu ți-e rudă) să vrea să-ți fie DOAR prieten? Adică serios, te știu.. e fizic imposibil ca cineva să-ți spună (fără să mintă): eu niciodată nu am vrut și nu voi vrea să-ți fiu decât prieten. Niciodată nu a vrut mai mult? Nu nutrește o pasiune secretă în el, inhibată de faptul că relația voastră e doar prietenie? Dacă un băiat îți acordă mult prea multă atenție, cu siguranță el simte ceva mai mult decât prietenie. Cu siguranță a visat sau visează la ideea de cuplu. Acum nu vreau să jignesc pe nimeni, dar eu așa văd lucrurile. Suntem bărbați (și poate ai observat în comentarii că suntem uniți în gândire.. toți cei 2 care au comentat, mi-au dat dreptate).
Deja cred că am spus prea mult.. Sper că nu te-am supărat și sper că n-am atins vreo coardă sensibilă. Ziceam că așa văd eu lucrurile, din puținul pe care îl știu. Nu cunosc relația ta cu acel prieten bun, dar fiindcă ai menționat și de atracție.. nu am putut să nu spun nimic.
Azi e o zi ciudată, de mâine revenim la normal :D
Am înțeles, tu te referi strict sau în mod special la ideea de BFF. Atunci nu se aplică ce ziceam, căci, așa cum am menționat, my bff is a girl :)
DeletePrietenul meu cel mai bun a fost, cel puțin în ultimii ani, iubitul meu. Atât de total, încât are o categorie separată de restul lumii. Eu porneam de la premisa că se subînțelege că primul pe listă va fi el, deci nu am pus problema de întâietate deloc. E clar că cel pe care îl iubesc va fi mereu primul cu care voi vorbi ce am pe suflet, primul pe care îl sun când simt nevoia să împărtășesc ceva (fie rău, fie bine). Dacă nu e, nu avem ce căuta împreună, simplu.
Plus că nici măcar acelei prietene bune nu am obiceiul să îi spun tot ce se întâmplă în viața mea.
Cu toate acestea, pe acel prim prieten, de care aminteam, îl cunosc de zece ani. Și realitatea nu se schimbă, el mi-a fost alături în cele mai urâte momente. Iubitul meu și-a ,,câștigat” totuși întâietatea. Adică, nu poți iubi un om din primele săptămâni de interacțiune, nu total, necesită timp. Însă îți dau dreptate totală într-o chestie: dacă iubitul nu devine mai important și mai bff decât prietenul tău, e o problemă acolo, fie la tine, fie la el, fie la voi, ca și cuplu. Asta ar însemna că nu îl consideri nici măcar un prieten foarte bun (asta presupunând că ești sufiecient de matură încât să îți dai seama că prietenia într-o relație e un factor foarte important).
Cât despre curiozitatea mea... :P
E perfect normală reacția ta din situația aceea, în care ai fost pus. Reiese de acolo că prietenul tău îți era deja prieten. Nici nu se pune problema. Nici prietenul iubitului meu nu s-a împrietenit cu mine la modul ăla.
Și da, ai intuit bine, ne refeream la grade diferite de prietenie, totuși. În al doilea exemplu, cel de-al doilea prieten - situația a fost în felul următor: ne-am cunoscut toți trei fix în aceeași perioadă, ieșeam într-un grup de prieteni comun, noi trei ne-am împrietenit și ne-am apropiat mai mult (lucruri în comun, dezbăteam idei etc), acelui prieten îi plăcea de o colegă de-a mea, iar între mine și iubitul meu se dezvolta încetuț ceva mai mult. Și am rămas prieteni toți trei în continuare.
Diferențele pe care le-am observat a fost acel sentiment pe care prietenul ăsta mi-l transmite, gen „suntem prieteni, dar nu uit veci că ești și iubita prietenului meu” - un fel de loialitate masculină (cam ce explicai și tu mai sus), uneori chiar am impresia că toată viața lui mă va vedea ca fiind iubita prietenului lui :)) Pe lângă asta, și o relaxare din partea iubitului meu când venea vorba de el, poate din cauza dublei-siguranțe pe care o avea? Căci în mine a avut întotdeauna încredere, în ceilalți bărbați nu are. (asta se aplică în cazul primului prieten de care ziceam).
Mi s-a părut interesant ca studiu de caz, hihi.
Primul prieten nu a susținut niciodată că nu a vrut niciodată mai mult și etc... e tocmai ce ziceai tu, cam greu. Dar a reușit să facă diferența între priorități. Ne cunoaștem unul pe altul, suntem buni prieteni, am fi un cuplu dezastru - fix din cauza acelor chestii care ne fac prieteni buni. Am avut discuția asta și dacă și-a dorit vreodată ceva mai mult cu mine, și-a dat seama că el de fapt visa la o persoană CA mine, nu la mine. E o mică diferență, dar una importantă. S-a întâmplat când se simțea singur și era nemulțumit de fetele din jurul lui (e destul de pretențios) să aibă idei de genul: ,,de ce nu întâlnesc și eu pe cineva care să fie așa ca tine (și îmi enumera ceva calități)”.
Sunt foarte multe de spus pe subiect și deja am scris un roman aici :))
Ideea e că nu, nu bff, nu zilnic, nu chiar așa (și categoric n-ar trebui să aibă întâietate). Dar prieten foarte bun, da.
Nu te mai scuza când scrii mult. E foarte bine!
DeleteLa urma urmei am ajuns la aceeași concluzie, cum spuneam. Îți dau dreptate în tot ce ai argumentat mai jos și da, e o oarecare siguranță din partea lui știindu-vă pe amândoi prieteni. (ce exprimare întortocheată)
Oricum, am stat și am mai analizat: depinde mult de relația în sine și de persoanele implicate.
Atracţia nu are cum să vină la pachet dacă îl iubeşti pe cel de acasă. Nu vine, pur şi simplu, nu există, nici prin cap nu-ţi trece. Când îl iubeşti pe cel de acasă, prietenul devine asexuat. Dacă-ti trece prin cap, totuşi, atunci nu-i a bună şi în mod sigur, acasă ceva scârţâie.
ReplyDeleteVine la pachet atât timp cât biologicul face parte din noi. Desigur, ideal ar fi să fim total rupți de el, dar nu suntem, suntem oameni și nu suntem ființe asexuate. A, că în 99,99% din cazuri e posibil să îți percepi prietenul ca fiind așa, da. Dar corpul și instinctele tale îți vor spune adevărul: prietenul nu e asexuat. De aici încolo, e decizia ta ce faci cu informațiile venite dinspre rațional, afectiv și fizic. Că alegi să le ignori, să le tratezi ca pe ceva normal sau să faci mare tam-tam din ele, e fix alegerea fiecăruia.
DeleteEu nici nu ma refer la cine stie ce atractie, cat de mica sa fie. Chiar si 1%. E normal sa apara intre un barbat si o femeie.
Părerea mea e că prea multa lume își neagă condiția umană - iar asta include genele și instinctele. Dar e strict o părere :)
Iuliana tind să-ți dau dreptate, mai ales pentru ultima frază. Am scris-o și eu cândva într-un articol ai vechi, dar sub o altă formă. În același timp nu o contrazic nici pe Colorbliss.
DeleteDacă acasă totul merge perfect, nu ai de ce să cauți altceva, nu ai de ce să necesiți un BFF masculin, pentru că deja îl ai acasă, nu? Nu am zis să NU AI PRIETENI de sex masculin.. e o totală diferență. Prieteni poți avea cu sutele, comuni cu ai partenerului sau ai tăi, personali, dar nu BFF.
Dar cum zicea Colorbliss e acea atracție, și ea e cu atât mai mare cu cât ce ai acasă are anumite defecte sau lipsuri cu care nu te-ai împăcat, peste care nu poți trece cu vederea decât aparent. Dar când vorbim despre căsnicie, păi atunci n-ar trebui să existe asemenea chestii acasă. Adică alegi bine când alegi. și alegi o singură dată. Și apoi, da! nu mai ai ce căuta pe la alții, altele. Nu?
Nu mă refeream absolut deloc la acea ,,căutare”. E strict natural și biologic. Nu e totuna că prietenul e bărbat sau femeie, suntem construiți biologic într-un anume mod. Chiar dacă l-aș percepe ca fiind asexuat (ceea ce mi se întâmplă și mie, clar), instinctiv îl tratez ca pe un bărbat (și mi se pare că așa ar și trebui)
DeleteNu îmi permit aceeași apropiere fizică pe care mi-o permit cu prietena mea cea mai bună. Nu adopt poziții corporale inadecvate sau nu fac mișcări care, dacă aș fi în preajma unei femei, nu ar însemna nimic. Exemplu banal? când am un tricou mai decoltat care devine foarte decoltat dacă mă aplec - am grijă să nu fac asta fix în fața lui - și îmi vine în mod natural să evit asta, deși dacă ar fi prietena mea nu aș avea aceleași rețineri.
Mi se pare normal să fie așa. Deci acest tip de atracție (nu specifică, ci tipic biologică, generală dintre un bărbat oarecare și o femeie) spuneam că vine la pachet, atât timp cât suntem ceea ce suntem: bărbați și femei.
Nu știu dacă ați înțeles acum, am un deficit când vine vorba de a explica succint ce îmi trece prin cap :)
În rest, de acord, cu cât ceea ce ai acasă te nemulțumește mai mult, cu atât ești mai receptiv la alți stimuli, alte persoane.
Am înțeles. Pe de o parte și tu-mi dai dreptate :P pentur că asta zicea, te comporți altfel cu un prieten spre deosebire de o prietenă.
DeleteMulțumesc!
As vrea sa privesc si eu lucrurile cum le privesti tu, insa viata asta nu e simpla si ne pune la incercare principiile in care noi credem, am invatat incet, dar sigur ca toleranta intr-o relatie e o cheie importanta ptr consolidarea relatiei, chiar daca exista prietene feminine pe care el le are, la randul meu am si eu prieteni mai multi masculi, insa totul se afla la suprafata cu tranparenta totala si cu limite interpersonale adica daca se vede vreo urma de apropiere prea dragastoaasa...scoatem armele din dotare.
ReplyDeleteConsider ca increderea se construieste, indiferent de cati prieteni are partenerul pe alaturi.
Bine ai revenit!
DeleteAici la tine ar trebui să punctez cel mai bine diferența dintre prieten (prietene) și BFF.
Nu am zis să nu ai nici un prieten de sex masculin. Doamne ferește.
Dar spune-mi stai de vorbă cu vreunul din ei despre orice detaliu al vieții tale? Îți știe el toate problemele/bucuriile/chefurile/mofturile. E vreunul pe care să-l suni la orice oră să ieșiți la o cafea? Dacă da, atunci partenerul tău pentru ce mai e în viața ta? De ce nu e el acel om care să-ți știe toate probleme cât ar fi de mărunte, de ce nu e el cel cu care ieși la o cafea chiar și la miezul nopții?
Dar el? Are o astfel de prietenă cu care iese des? Dacă da, ce fac ei în aceste ieșiri și de ce nu face tu tine acele lucruri?
Nimeni nu spune că dacă ești într-o relație încetezi să mai ai legături cu alte persoane, dar există o limită, există o diferență între un prieten și „cel mai bun prieten”
Hell no!! Sa fie o pers de asta in viata lui sau in viata mea, clar trebuie sa imi pun semne de intrebare, caci limitele ar fi de mult incalcate si suna a viata in 3 .
DeleteSi cum viata bate filmul uite un articol despre relatiile deschise, alti pot trai in gasca.
http://www.guardian.co.uk/lifeandstyle/2012/apr/06/couples-in-open-relationships
Nu știu.. nu am reușit să lecturez tot articolul indicat de tine (m-am oprit la jumătate din cauză de timp), dar tare mă îndoiesc de faptul că aș putea vreodată să fiu într-o astfel de relație.
DeleteNici ca puteai s-o scri mai bine. Suntem teritorialisti si posesivi, ca niste masculi ce sa suntem...n-are sens sa ne ascundem dupa deget. Pretenia cu cineva de sex opus...duce la conversatii intime, mai devreme sau mai tarziu. Nici mie nu mi-ar cadea bine asa ceva.
ReplyDeleteCălin, nu am ce adăuga, voiam doar să-ți urez Bine ai Venit pe aici, pentru că observ că e prima dată când te faci auzit. Mulțumesc!
DeleteSunt si eu de acord ca pentru a putea intelege si accepta astfel de situatii trebuie sa fim putin mai maturi, mai intelepti. Dat fiind varsta pe care o am, in momentul asta mi se cam contrazic ideile in minte. Spun asta pentru ca de cand ma stiu m-am imprietenit mai repede cu baietii decat cu fetele. Si am multi prieteni baieti, ba mai mult, dupa cum stii si tu foarte bine, pentru chiar destul de multi ani, pe langa cea mai buna prietena, am avut si un "cel mai bun prieten"; baiat..relatie strict de prietenie, niciun altfel de sentiment sau atractie atasat. Intre timp am avut si iubit si a trebuit sa accepte ca am un foarte bun prieten baiat. Totul consta in respect si incredere. Nu i-am dat niciodata de inteles ca nu ar putea avea incredere in mine din niciun fel de motiv, stia ca sentimentele sunt diferite pentru fiecare in parte, evident sentimentele pentru iubit fiind mult mai puternice, mai speciale. Am avut norocul ca a inteles.
ReplyDeleteProblema la mine apare cand situatia e invers. Incerc sa fiu ok si sa fiu intelegatoare, dar uneori ma macina in ultimul hal sa stiu ca iubitul meu are "o cea mai buna prietena", pentru ca mi-e teama sa nu fie mai mult de atat. Stiu, multi ar gandi de ce eu sa am acest "drept" si iubitul meu nu, daca prietenul meu are incredere in mine, eu de ce nu as avea incredere in el? Dar nu, nu e vorba ca nu as avea incredere in el neaparat, cat e vorba ca nu as avea incredere in "ea", in "amica" lui. Eu ma cunosc pe mine si cei care intr-adevar ma cunosc, stiu ca eu sunt o persoana onesta, de incredere si am niste principii si idei bine stabilite in privinta increderii, relatiilor etc. Nu ai sa ma vezi ca mint, ca ascund sau ca insel intr-o relatie. Decat sa fac asta, mai bine ma despart pentru ca nu vreau sa il ranesc mai tare decat ar trebui pe cel de langa mine. Dar din pacate nu toate fetele sunt la fel si persoana de sex feminin fiind, trebuie sa recunosc ca din pacate fetele din zilele noastre sunt foarte rele, profitoare sau cum vrei sa le mai spui (nu toate bineinteles, exista exceptiile de rigoare). Eu am ramas fara un prieten si fara un tata din cauza unor astfel de prietenii in care fetele au indraznit mai mult decat ar fi trebuit. Mda la mine aparent treaba e mai complicata.
Pana la urma depinde de fiecare persoana, de experientele pe care le-a avut, de ideile si opiniile acesteia. A mea opinie e mai sucita, dar sper ca ai inteles-o.
Acum că am citit și cometariile de mai sus, cred că ți-am înțeles mai bine ideea. Cu siguranță în momentul în care apare un iubit/ă deja se schimbă lucrurile și dacă relația este într-adevăr serioasă și de viitor, automat acesta/aceasta devine cel mai bun prieten, respectiv cea mai bună prietenă. Dacă vrei să ai un viitor împreună cu acea persoană nu trebuie să existe secrete de niciun fel. Acolo apare limita aia de care spui tu, detaliul care face diferența.
Deleteștiam eu că vei înțelege :)
DeleteOricum nu erai departe de ideea mea prin ce ai spus mai sus :)
Apropo, mă bucur să te revăd pe aici.
Total off-topic: Am o surpriză pentru voi toți mai pe la finalul lunii :)
N-as avea nici o problema, Radule. Atat timp cat lucrurile intr-o relatie merg bine, exista sentimente, intelegere si armonie, nu vad de ce ar fi afectata de un prieten foarte bun al prietenei/sotiei mele. Eu nu sunt gelos (stiu ca suna a cliseu, dar chiar nu sunt), consider ca o relatie dureaza pana atunci cand... se termina si am mai invatat ca n-are rost sa-ti consumi nervii si timpul cu lucrurile care nu tin 100% de propria ta decizie si putere de actiune. Pentru ce as incerca sa-i controlez viata si relatiile de prietenie daca in cadrul relatiei dintre noi lucrurile merg bine? In majoritatea cazurilor, relatiile care se duc la vale sunt naruite de lucrurile din interiorul lor si nu de cele din exterior. Iar a mea relatie trece pragul de un deceniu anul asta.
ReplyDeleteFelicitări și La Mulți Ani.
DeleteMulțumesc pentru ce ai adăugat discuției. Da, așa e cum zici tu: din interior vine de cele mai multe ori „finalul”.
E fain de tine că nu ești gelos :D