Saturday, April 20, 2013

Sandale RIDER Tender III X (zorilestore.ro)

Se pare că a sosit acea zi în care trebuie să dau raportul cu referire la sandalele pe care le-am primit în teste de la zorilestore.ro

În primul rând, o săptămână (cât timp am avut de la primirea coletului până astăzi) mi se pare o perioadă foarte mică pentru a proba o pereche de încălțări, dar poate data viitoare voi avea mai mult timp la dispoziție pentru că mă interesează și comportamentul lor după o utilizare de durată.

În ce privește aspectul, sandalele RIDER TENDER III X mi-au plăcut de când am văzut imaginile prezentate pe site, iar produsul real nu m-a dezamăgit cu nimic. Ba chiar m-au impresionat plăcut când am văzut  și simțit materialul din care sunt realizate.

Închiderea se face simplu, cu arici, fără nici o cataramă în plus, fără nici un element metalic sau plastic. Am avut în trecut o pereche de sandale la care închiderea se făcea printr-o buclă, cu ajutorul unei catarame metalice.  Din păcate catarama a cedat și n-am mai putut folosi acele sandale, deci e mai bine așa simplu.

Talpa sandalei nu este dintr-un singur material, așa cum poate ați întâlnit la unele modele, ci are o „perniță”  comodă pe partea interioară, pentru a asigura confort în timpul mersului iar talpa activă a sandalelor este dintr-un fel de spumă destul de moale, dar rezistentă, lipirea celor două fiind foarte bine făcută. Am încercat să le desfac dar fără succes.

Ceea ce n-am observat decât când am primit produsul e că sandalele nu au și posibilitatea reglării curelei din spate, dar asta nu cred că e o mare problemă. La modelele pe care le-am avut în trecut nu am reglat decât o dată acea dimensiune, dar la aceste sandale m-ar fi interesat acel reglaj.
Vremea de afară abia acum a devenit bună de purtat sandale, așa că mulți s-au mirat când m-au văzut zilele trecute cu ele în picioare. Dar vara e cu fiecare zi mai aproape!


***

Pe zorilestore.ro am văzut o chestie foarte faină, și anume, faptul că îți pun la dispoziție un tabel cu ajutorul căruia să-ți alegi corect mărimea încălțămintelor. Nu am mai văzut așa ceva nicăieri, așa că le dau o mare bilă albă pentru asta. E drept că eu nu prea vizitez site-uri cu articole vestimentare, deci e posibil să fie și la alții, dar fiindcă aici am văzut prima oară, va rămâne mereu ca reper :)

Dar acel tabel nu te ajută cu nimic dacă nu știi
cum să-ți măsori talpa piciorului. 
:)

Să zicem că ești acasă, în fața calculatorului și intri pe site ca să-ți cauți pantofi, vezi tabelul și te gândești să măsori. Știi cât porți de obicei, dar se mai schimbă numerele funcție de tipul încălțămintei, așa că folosești informațiile pe care ți le oferă site-ul, ca să verifici, să nu comanzi greșit. Așadar ai luat o ruletă, ridici piciorul și iei talpa în brațe apoi o măsori. :)
GREȘIT!

Pentru a măsura corect talpa piciorului, aceasta trebuie să fie la extensie maximă, nu relaxată, cum e când „măsori în aer”, așa că pentru a măsura CORECT, trebuie să stai în picioare, cu tălpile pe sol, călcând normal și relaxat. Abia atunci poți măsura aplecându-te (aici ajută exercițiile fizice pe care le faceți dimineața) sau rugați pe cineva (mama, tata, frate, soț) să vă măsoare. 



Despre asta nu scrie pe site, așa că m-am găsit eu să v-o spun, ca să nu aveți probleme vreodată. Cred că ar trebui totuși scris pe site, acolo deasupra tabelului, că oricum este loc :)

***

Eu n-am mai scris recenzii pentru încălțăminte, dar sper să învăț pe viitor, dacă mă ajutați și voi. Repetând ideea de la început, consider că aveam nevoie de o perioadă de test mai lungă, să văd și cum rezistă sandalele în timp, dar momentan sunt foarte mulțumit de ele. 

Dacă am șansa să devin Ambasador Zorile Store, voi reveni cu recenzii și mai frumoase și voi avea cu siguranță mai mult timp la dispoziție să testez produsele primite.

Vă mulțumesc.

No comments:

Post a Comment

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...