Friday, August 17, 2012

© Review Cobra MT975

Fiind cititori fideli, știți deja că-mi place să călătoresc... Cu trenul, cu mașina, cu bicicleta, pe jos... indiferent de mijlocul de transport, îmi plac toate metodele de a călători. Dar fiindcă de asemenea țin la buzunarul meu, sunt adeptul călătoriilor low-cost, adică prefer să merg pe jos sau cu bicicleta, și pe lângă partea financiară e și mai ecologic așa, nu?

Acum câțiva ani, când am început să plec în diferite călătorii pe bicicletă, am întâmpinat o problemă de comunicare. Era prima mea călătorie lungă, plecasem până la Piatra Neamț cu amicul și (la momentul respectiv) vecinul meu de scară, Vasile (sau cum îi spuneam noi pe la bloc: Vasilică). Problema era că el era mult mai bine antrenat și mult mai rapid ca mine, cu alte cuvinte mă lăsa cu mult în urmă, mai ales la întoarcere, când eu eram extenuat.

Atunci mi-am dat seama că în situații de genul acesta ar prinde foarte bine o pereche de stații de emisie-recepție. E drept, îmi doream de foarte mult timp o pereche de stații de emisie-recepție dar acum nu mai era vorba doar de o dorință ci de o necesitate.
Câțiva ani mai târziu mi-am luat și eu o pereche de stații și pot spune că au fost foarte utile. Le-am folosit în excursiile cu bicicleta, le-am folosit la munte, le-am folosit la muncă și le-am folosit chiar și în mașină, prin 2009 când am condus până la mare.  Eram două mașini și am luat cu noi stații pentru a comunica mai ușor și gratis. 

Și totul e bine dacă distanța dintre cele două mașini nu se mărește dincolo de raza de acoperire a aparatelor. Dar e drept, pentru mașini există stații auto, care sunt mult mai bune și din ce în ce mai utilizate. Pe altex.ro găsiți ambele tipuri de stații de emisie recepție, dar am să mă opresc la cele despre care vorbeam la începutul articolului, stațiile personale, sau PMR (Personal Mobile Radio).

Tot căutând pe altex.ro am dat de o pereche de stații Cobra, marcă pe care eu am întâlnit-o doar la stații auto și detectoare radar. Sunt niște stații care au o arie de acoperire de 12 km, perfecte pentru nevoile personale: călătorii, comunicare pe șantier sau pentru monitorizarea celor mici, fiindcă stațiile au opțiunea VOX (sau transmisie activată vocal) începând să transmită atunci când recepționează un sunet.

Un alt avantaj ar fi faptul că stațiile amintite folosesc acumulatori AAA, ușor de găsit și înlocuit și de asemenea sunt încântat de faptul că încărcătorul e de tip docking station. În rest, găsim aceleași caracteristici specifice stațiilor PMR, respectiv 8 canale și 30 de subcanale, ceea ce înseamnă că sunt compatibile cu alte stații, adică folosesc același frecvențe, adică pot folosi stațiile mele (că am două perechi acasă) împreună cu acestea, pentru a asigura comunicarea între 6 persoane (respectiv 6 cicliști, dacă atât e grupul de mare).

Acesta este ultimul articol dintr-o serie de 3 review-uri, pentru concursul organizat de altex.ro și blogal initiative.


de la mine,
numa' bine

No comments:

Post a Comment

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ziua internațională a Geocaching-ului 2021

În fiecare an, în a treia sâmbătă din luna august se sărbătorește Ziua Internațională a Geocaching-ului . Prima dată s-a întâmplat în 2011 –...