Ziua 3: Brașov (Blogroll Tour 2012)

Blogroll Tour 2012
Ziua 3: Brașov

Iată că am ajuns la povestirea celei de-a treia zi din turneul meu blogosferic. Această zi de vineri 27 iulie 2012 am petrecut-o în Brașov, un oraș în care încep să mă simt din ce în ce mai „ca acasă”. 

Da, spre deosebire de Vatra Dornei și Cluj, aceasta nu avea să fie prima mea vizită în Brașov, deci știam cam la ce să mă aștept. În 2010, când am fost pentru prima oară aici, am fost plăcut impresionat de acest oraș și știam că această vizită nu are cum să fie decât la fel de frumoasă.

Așa cum aminteam în articolul trecut, am plecat din Cluj mai devreme decât era stabilit inițial, adică am ajuns mult mai devreme în Brașov. Am făcut asta pentru că am preferat să stau degeaba dimineața, când lumea se trezește, decât seara când orașul se culcă.

Am sosit în Brașov cu un sfert de oră înainte de ora 5 dimineața, oră la care nu aveam ce face decât să aștept. Era deschis în Place... un fel de club sau ceva de genul, dar nu aveam eu treabă pe acolo. Eu voiam să   deschidă la casa de bilete să-mi pot lua abonamentul și să pot pleca la plimbare cu autobuzul.

Am stat deci să aștept pe o bancă în fața gării, privind cum răsare soarele și cum încep să apară în circulație tot felul de autobuze. Mă cam prindea somnul așa că, din când în când mai plecam la plimbare, mai schimbam băncile sau poziția. În această dimineață eram cu adevărat rupt de oboseală. Pentru că am schimbat planificarea, pentru că am plecat din Cluj la altă oră, am nimerit un tren estival, un tren care duce la Mamaia, adică un tren arhiplin! Din fericire, am cumpărat biletul cu vreo oră înainte de a veni trenul, deci am prins loc pe scaun, dar din păcate nu am avut norocul nopții anterioare, nu am stat nici la perete, nici la geam ci exact pe mijloc, unde nu ai nici un punct de sprijin cu excepția cotierelor.

Compartimentul era plin, plin cu domni și doamne de vârsta a treia (ca să nu zic babe și moși) și lumina era aprinsă. Nimeni nu avea chef să doarmă, dar nici să stea liniștiți. Locul de bagaje era plin, și findcă eram la mijloc, singurul loc în care să las rucsacul era la mine în brațe, iar singura poziție pentru somn era aplecat peste el. A fost cea mai nașpa călătorie de până acum, cea mai incomodă poziție, cea mai dureroasă pentru spinarea mea și cel mai anevoios somn. Frate, eu eram rupt de oboseală și încercam să dorm, iar ăștia nu mai tăceau!

Din când în când, trezit de gălăgie, de mersul trenului, sau de poziția incomodă, mă ridicam și încercam să ațipesc stând rezemat de spătar. Dar trenurile astea nu mai au un reazem eficient pentru cap, și tocmai ce m-am trezit blagoslovit de vecina din dreapta cum că era să-i dau un cap în gură... E drept, eu m-am trezit fiindcă am simțit că-mi cade capul de pe umeri, nu din cauza a ceea ce spunea ea, dar știu că imediat ce mi-am venit în simțuri și am început să disting ce e în jurul meu, asta am auzit: „vezi că era să mă lovești”.  Dormitul pe rucsacul de pe genunchi era mai comod decât să încerc să țin capul în echilibru și să nu dau cu el în vecini, dar apărea problema că ocupam prea mult din spațiul comun dintre banchete... adică dădeau toți peste mine când plecau la baie sau cine-mai-știe-unde se plimbau ei. Eram deci între două rele și tot schimbam poziția încercând să incomodez cât mai puțin și să mă odihnesc mai mult.

Spuneam că trenul a fost plin.. păi chiar a fost. Se dormea literalmente pe jos, pe culoar. Oamenii și-au întins prosoapele de plajă și au dormit cu capul pe genți.. era prăpăd și eram rupți de oboseală (eu și cei de pe coridor), iar la mine în compartiment lumea avea chef de polemici cu ușa deschisă. Abia la Brașov când am ajuns au coborât toți (așa e că-i ciudat?) și a fost mare nebunie între gențile care ieșeau și cele care intrau în compartiment... cei de pe coridor în sfârșit găsiseră locuri și se grăbeau să le ocupe... Ziceam că e ciudat: păi de la Vatra la Cluj am stat îngrămădit.. dar toți au coborât la Cluj. Acum de la Cluj la Brașov același lucru: toți au coborât în aceeași stație cu mine... de parcă mă urmărea îmbulzeala!

Dar calvarul s-a încheiat și am ajuns chior de somn în Gara din Brașov. Îmi place gara asta că e bine gândită pentru turiști. De fapt tot orașul e, dar despre asta vorbim mai încolo. În gară, accesul la linii se face exclusiv prin pasajul subteran, ceea ce e foarte bine (singurul dezavantaj pe care îl are pasajul, e că scările nu au și o rampă pentru cărucioare sau trolere... e ușor de făcut una și nici nu e foarte costisitor, trebuie doar să fie voință). În gară, ai panouri mari și clare cu tenurile care urmează să sosească și să plece, ai câteva tabele mari cu mersul tenurilor dar nu dintr-ala tipic, ci unul detaliat: vezi ora, linia, numele trenului, stația de plecare și de sosire dar și toate stațiile intermediare și ora la care ajunge în fiecare. E primul oraș în care văd așa ceva, și mi se pare genial. Pe ambele părți ale gării găsești case de bilete și par toate funcționale, spre deosebire de alte gări în care am fost și doar una sau două ghișee mai erau utilizabile.

În fața gării ai un punct important de plecare pentru multe autobuze interne. Un lucru pentru care apreciez Brașovul e Regia Autonomă de Transport (R.A.T. Bv). Cred că am mai spus-o când am descris orașul data trecută, dar mă repet aici fiindcă nu vreau să vă trimit înapoi în arhiva blogului. Consider că este orașul cu cea mai bună organizare a transportului public din țară. Sau ca să nu exagerez: din toate orașele în care am fost eu de când mă știu.

În fiecare stație găsești tabele cu orele la care sosesc autobuzele și aproape în fiecare stație găsești două hărți: o hartă a orașului și o hartă a liniilor de transport în comun. Este un foarte mare ajutor pentru cei din afara orașului, pentru turiști și pentru oricine știe să citească o hartă. Mi mi s-au părut extraordinare. Nu mai spun că au și un site destul de fain (nu l-am parcurs foarte atent, fiindcă am găsit rapid ce căutam, și deci nu a fost nevoie să petrec mult timp). Autobuzele respectă programul, foarte rar am întâlnit cazuri în care au întârziat față de ce scria pe graficul prezentat în stație. Există foarte multe linii și foarte multe combinații posibile. Rondurile mari au peroane separate pentru trasee separate, așa că nu e aglomerat și sunt slabe șanse să greșești autobuzul. Tocmai fiindcă se respectă graficele, nu am văzut decât foarte rar ca într-o stație mică să se îmbulzească două sau trei autobuze sau să nu oprească în stații ci mai în spate sau mai în față. Merge foarte bine sistemul pe care îl au și îi felicit pentru asta!

Da, când în sfârșit a deschis la casa de bilete mi-am făcut abonament pe o zi și am început să mă plimb cu autobuzele, așa cum am făcut în Cluj. Aici în schimb se practică un preț mai omenesc, mai apropiat de ceea ce găsești la Iași și la Galați, aici abonamentul costă 5 lei iar biletul 1,5 lei.

Aveam la dispoziție multe rute cu plecare din gară, dar m-am suit în prima mașină care a venit: autobuzul 51. Am stat în el până în stația „Liceul Șaguna” unde, din absolut nici un motiv, fără să știu unde sunt, am coborât și am urcat în alt autobuz, primul care a venit, un 50b. Aveam de gând să merg până la capăt doar ca să am de unde să mă întorc. Era încă prea devreme să plec să vizitez orașul, deci plimbarea cu autobuzul era perfectă. Spre surprinderea mea, autobuzul în care mă aflam a ajuns undeva la poalele unui munte... la intrarea pe vechiul drum spre Poiana Brașov. Nu găseam nimic interesant, dar fiindcă am zărit un indicator de traseu montan mi-am zis să trag o fugă scurtă. Înaintea mea, pe același drum, mai urca un domn cu sacoșe în mâini.

Am început să urc drumul și am observat că din când în când erau amplasate bănci pentru odihnă. Am urcat până când am găsit un izvor și acolo am dat de tipul ce urcase înaintea mea. Sacoșele erau pline cu PET-uri goale, pe care avea să le umple aici. Am schimbat vreo două vorbe, am luat apă și am continuat drumul. Am continuat să urc până la prima bancă din drum. Se afla chiar pe partea stângă, undeva unde drumul face la dreapta. Băncile astea sunt făcute din lemn... un trunchi de copac tăiat la jumătate, deci sunt destul de înguste și cu spătarul cm drept. Spun asta fiindcă vreau să explic faptul că e destul de incomod să stai întins pe ele... că abia încapi fără să cazi pe margine. Cu toate acestea, fiind mort de oboseală, am pus rucsacul sub cap, m-am descălțat de sandale și am stat întins... nici nu știu când m-a furat somnul, dar știu că am dormit vreo jumătate de oră până am simțit / auzit pași pe drum.. M-am trezit și am văzut că era trecut de ora 9 dimineața. Am decis să abandonez urcușul și să mă întorc în oraș. Am coborât înapoi la stația de autobuz și am plecat cu primul care a venit.

În oraș era încă destul de liniște, mai ales că am coborât undeva , pe străzi nu foarte centrale. Ce e interesant e că autobuzul ăsta, a să urce și să coboare de la poalele muntelui trece pe niște străzi înguste tare... o parte din ele sunt cu sens unic, dar nu toate. E interesant să vezi cum se strecoară ditamai vehiculul prin străduțele alea.

Am început să mă plimb pe jos, fără nici o direcție anume... still wasting time :P. Am dat de un complex sportiv și am văzut multe străzi frumoase, pavate și pline de case lipite, cu mașini parcate. Eram în Brașovul vechi, dar care e locuit ca orice altă parte a orașului. Adică străzile astea nu-s doar de vizitat sau de fotografiat. Oameni chiar trăiesc aici, ca în orice alt loc. Pentru ei nu cred că mai e la fel de impresionant.. pentru ei e doar „acasă”.

Îmi place că toate firele sunt îngropate, că s-a păstrat aspectul vechi al caselor și străzilor, că au avut grijă să nu strice cu mult atmosfera, că au vopsit țevile de gaz cu gri (nu galben), pentru a nu ieși în evidență această modernizare a locuințelor.
Un detaliu foarte bine gândit... un detaliu pe care sunt sigur că nu mulți îl observă, dar dacă erau galben aprins cu siguranță v-ar fi stricat atmosfera.
Am tot hoinărit pe diferite străzi, am căscat gura la tot ce mă înconjura și, încet-încet mi-am făcut drum spre centru, spre Piața Sfatului.

Văzusem din autobuz (când urcam spre „Liceul Șaguna”) că era ceva agitație pe acolo.. se monta sau se demonta un festival al berii, așa că eram curios să aflu mai multe detalii.. poate aveam norocul să prind și eu ceva distracție în timpul acestei zile :)
Ajuns în piață am realizat că nu trecuse evenimentul, ci abia acum se instalau toate pe acolo... avea să fie Ursus Evolution... dar avea loc sâmbătă și duminică (adică abia ziua următoare... trist)

Nu aveam nimic de făcut decât să mă plimb prin zonă și să fotografiez ce-mi capta ochiul. Am stat o perioadă să analizez cum montează băieții scena și tarabele... dar am plecat apoi să văd și alte părți ale orașului

Spuneam că în ziua precedentă, la Cluj, m-am sincronizat perfect cu domnișoara Colorbliss și am trimis mesajele simultan, ei bine se pare că la Brașov, Manuel a reușit să fie mai rapid fiindcă m-a sunat cu vreo oră înainte de ora la care urma să-i dau sms. Perfect! Cum spuneam în articolul anterior, asemenea reacție e exact ce urmăream, deci am fost foarte fericit să primesc apelul. 

Fiind vineri, deci zi de muncă, Manu trebuia să ajungă și la serviciu, așa că am stabilit cât mai repede întâlnirea. Pentru că urma să ne vedem în zona asta centrală, nu mai avea rost să plec prin oraș ci am mai făcut câteva ture prin zonă, până când m-am găsit cu Manu.

Ceea ce m-a impresionat acum doi ani a fost Piața Revoluției și clădirea ce era plină de găurile făcute de gloanțele trase atunci.... am fost deloc plăcut impresionat să văd că noii proprietari au modernizat clădirea, au făcut finisaje exterioare și au acoperit majoritatea găurilor.

Din fericire au mai rămas câteva pe care la-au pus „în ramă”. Nu mi se pare de ajuns, dar nu critic prea mult... uite aici poze cu vechea fațadă a clădirii unde se vede cât de mare a fost nebunia de atunci...

Și mult m-am mai plimbat până la ora întâlnirii că am dat și de un parc de fitness :D. E unul din parcurile care sunt dotate cu aparate pentru diverse exerciții pe care le-ai face la sală. E drept, aparatele sunt puțin mai rudimentare decât cele de la sală, dar își fac treaba și invită cetățenii la o relaxare prin mișcare.. să nu devenim supraponderali de la atâta fasd-food. Mișcarea e sănătate, nu? Felicitări Primărei Brașov că au făcut astfel de parcuri...

Și puțină fotografie stradală, ca să zic așa...

Nu e atât de reușită pe cât aș fi vrut, dar a trebuit să mă mișc rapid

Una bucată prefectură...

Și una bucată stradă cu terase... (intrarea pe strada Republicii)

După această mică așteptare și plimbare prin jurul Pieței Sfatului am primit telefon de la Manu și am reușit să ne întâlnim. Am stat la una din terasele de pe strada amintită mai sus și am discutat despre o grămadă de chestii. A fost o ședere foarte plăcută, Manu e o companie foarte plăcută. Am savurat o limonadă (parcă) și m-am mai răcorit. Urma să ni se alăture și G.C.M. așa că am prelungit cât de mult am putut șederea la masă, dar timpul a trecut, iar plecarea la serviciu se apropia așa că am încheiat întâlnirea cu o mică plimbare pe la câteva magazine și ne-am despărțit, urmând ca eu să rămân prin preajmă pentru întâlnirea cu amicul întârziat. Na, așa-i când vizitezi oamenii în timpul săptămânii... sunt ocupați cu munca :P

După încă o mică perioadă de așteptare iată că am reușit să mă întâlnesc și cu G.C.M. Dacă pe Manuel l-am recunoscut imediat fiindcă are destule poze în online, pe amicul nostru cu gândurile constant mediocre n-aveam cum să îl recunosc deoarece a ales să-și păstreze anonimatul. Tocmai de aceea așteptam un telefon sau orice alt semn ca să ne găsim, dar nu a fost cazul fiindcă el m-a recunoscut imediat :). Pot spune că am fost surprins plăcut de cât de familiar mi s-a părut. Nu ne-am întâlnit niciodată înainte de această zi, dar are ceva în aspect, în modul de a vorbi, în gesturi... ceva ce-mi aduc aminte de un vechi prieten. Și eu pe oamenii care-i găsesc similari unor vechi cunoștințe îi accept mult mai repede lângă mine.

Deși nu am petrecut foarte mult timp împreună, am avut ocazia să facem o mică plimbare și să văd părți ale orașului pe care nu le mai văzusem. Am primit și câteva recomandări în legătură cu alte locuri pe care aș putea și ar trebui să le vizitez și apoi ne-am despărțit, fiindcă, așa cum spuneam și el era contra cronometru. Am fost foarte încântat de întâlnirea cu el și eram perfect împăcat cu modul cum a decurs ziua. Am mai cunoscut doi bloggeri, am mai adăugat două persoane pe lista de amici... și sunt bucuros și onorat că au acceptat întâlnirea.

Fiindcă îi respect anonimatul, nu am realizat nicio fotografie pe parcursul plimbării noastre, dar știu că sunteți groaznic de curioși, așa că am să vă prezint o poză cu G.C.M. luată de pe facebook.

Voiam să urmez una din recomandările pe care v-am spus mai devreme că le-am primit, și anume să urc pe Tâmpa, dar tocmai se stricase vremea și a început o mică ploaie. Nu e deloc inteligent să urci pe munte pe ploaie, așa că m-am refugiat în autobuze și m-am mai plimbat puțin. Când ploaia s-a oprit am revenit în Piața Sfatului și am asistat, la fel ca mulți alții, la construcția scenei pentru evenimentul ce avea să se petreacă zilele ce urmau. Din păcate mulți nu știau ce și când se întâmplă așa că au așteptat inutil concertul. Eu eram acolo doar pentru a face poze și pentru a căsca fascinat gura la tot ce mișca, la toate firele pe care le întindeau băieții, la milioanele de mufe pe care le aveau aparatele de acolo, la instalațiile de lumini și sunet... totul era minunat.

Și stăteam acolo „salivând”. Mi-aș dori și eu să lucrez în domeniu dar nu pot. Nu pot pentru că eu vreau să le fac pe toate... nu-mi convine să fiu doar cel care montează ecranele sau doar cel care se cațără și fixează decorul și luminile. Nu aș vrea să fiu doar cel care întinde firele sau doar cel care mufează cablurile.. eu aș vrea să fac toate acestea dar să fiu și cel de la butoane în timpul evenimentului... Așa am fost dintotdeauna: eu trebuie să le știu pe toate, eu trebuie să le fac pe toate!

Adevărata distracție a început abia spre seară, când lucrările se apropiau de final și au început testele audio... Două excursioniste care tocmai luaseră masa, acolo pe treptele fântânii, acum savurau muzica și dansau... Erau din afara țării și savurau libertatea maximă... Dar eu, din păcate, nu puteam să o fac, pentru că eu aveam un program de respectat.. eu aveam un tren de prins, eu trebuia să plec de aici înainte să se încheie programul R.A.T. Bv.
Dar toate acele teste de sunet și lumini mi-au deschis o poftă după un concert, după distracție, după relaxare și voie bună...Vreau să simt din nou acea stare din mijlocul mulțimii la un concert bun! Eram atât de aproape de a petrece noaptea acolo, doar ca să prind distracția ce urma a doua zi.....

Dar nu puteam face asta.. planul era făcut. Ziua următoare eram așteptat în Focșani. Eram invitat la un eveniment... era importantă sosirea mea acolo, nu puteam amâna. Nu vreau să-mi încalc cuvântul... nu pot dezamăgi pe nimeni... doar pe mine mă pot amăgi că voi avea și alte ocazii de a savura muzică în aer liber... și că poate, cândva, voi fi așa de liber ca cele două drumețe.

Cândva tot am să plec fără să mă uit în urmă... cândva...

Cândva... dar momentan îmi iau „La Revedere” de la, acum luminatul, oraș Brașov și mă îndrept spre gară.

Aici aveam să fiu dezamăgit de propria prostie... am stat atâta timp gură casă în oraș, dar nu m-am gândit să-mi iau bilet dinainte. Acum, deși era încă devreme, nu am mai găsit locuri... Pentru Focșani aveam să schimb două trenuri, iar primul era tot un tren estival.... minunat! Nu aveam loc, deci adio somn pentru noaptea ce va urma.... Dar nu din prostie am așteptat până acum să iau bilet, ci fiindcă până în ultimul moment am avut dubii    în legătură cu ora plecării... aș mai fi stat... Ba la un moment dat am vrut să plec acasă... dar, cum spuneam mai sus, aveam un program și un cuvânt de respectat!

Mai aveam de așteptat până la ora plecării și între timp aveam nevoie să găsesc un mall... iar singurul prin preajmă era Unirea (că Place era închis din cauza unor reparații la instalația electrică). Unirea e un mall cam trist... cam pustiu.. cam neprietenos, dar măcar terasa de la ultimul etaj e deschisă până la miezul nopții, deci am avut unde sta, unde mânca și unde să mai bag puțină energie în telefon.

Asta a fost ziua mea în Brașov, orașul în care am început să mă simt ca acasă... orașul în care am să revin, orașul în care acum, am doi amici! Despre orașul ăsta mai am de zis câteva chestii, dar fiind din altă vizită, le voi spune la relatarea acesteia. (yes, I love teasing you)

Aceasta a fost a treia zi de Blogroll Tour. Dacă nu ai aflat deja, în prima zi am fost la Vatra Dornei iar în a doua zi în minunatul Cluj. În speranța că v-au plăcut, vă spun că mai urmează ziua a patra, petrecută în Focșani și apoi o scurtă concluzie...

de la mine,

numa' bine