Feeling down... way down

 Am de ceva vreme o stare nedefinită... mai amintisem de asta în relatarea turei pe Măcin, dar parcă săptămâna asta e și mai evidentă.

Sunt varză atât online, dar mai ales offline, unde e mai important. Dar fiindcă eul meu online e legat de cel offline am decis să-i fac niște modificări. Și mă refer la blog, bineînțeles.


Fizic nu am ce să îmi fac... sunt cum sunt, simt ce simt... sau mai bine zis nu simt... Din stări dintr-astea se nasc gânduri dintr-alea stupide.... mult prea stupide pentru unul ca mine! I am (still) a fighter!!  (PS: nu îmi vine să cred că există pagină pe wikipedia despre asta).

Blogul ăsta... blogul ăsta era metoda mea de evadare din cotidian, era locul meu de libertate... apoi, plecând din Iași și de acasă, având prieteni și prin alte țări, blogul a devenit metoda prin care țineam legătura. E drept o legătură mai mult unidirecțională, fiindcă doar ei aflau despre mine. Lumea intra, citea și doar ocazional, când conversam...după nu știu cât timp, mai auzeam un ”da, știu, am citit pe blog” sau și mai simpatică a fost Alina cu replica ei: „când vrem să aflăm ce mai face Radu intrăm pe blog” (sau ceva similar...nu e citat mot-a-mot)

Da, poate că de atunci am devenit conștient de acest aspect al blogului. Dana, care acum probabil nici nu mai știe adresa, și probabil nici nu a vizitat-o așa des, spunea cândva că ar trebui să mai dau „raportul”, raport însemnând tot ce mai e nou legat de mine.

Da, devenind conștient de acest cerc de cititori, prieteni apropiați (sufletește) dar depărtați fizic, care, fie vorba între noi, nu știu cum de nu au renunțat la mine încă... am început să scriu consecvent, cât mai multe chestii pe care le-am făcut, povești și tot felul de întâmplări și excursii. Pentru ei și pentru mine, pentru amintiri, de ce nu, pentru posteritate (că niciodată nu știi când dispari... și să nu lași nimic în urmă e ... nimic).

Și asta se întâmpla mai ales în perioada când spuneam adio stupidului Y!  Messenger. Fără el, blogul a rămas singura cale prin care ei aflau câte ceva despre mine. Mail-urile nu prea au prins la public.... nu am găsit în ei aceeași pasiune pentru scrisoarea digitală pe care o am eu... ce să-i faci, nu suntem toți la fel..și timpul nu ne permite de multe ori să comunicăm prin mail.

Dar în același timp, fiind mai activ pe blog, mi-am băgat coada și prin alte părți, prin alte bloguri, am interacționat cu alți blogger, mult mai mult în acești doi ani decât până acum. Mi-am adunat un anume număr de bloguri în feed și apar probabil în blogroll cam la un sfert din cei pe care îi urmăresc (da... nu e foarte îmbucurător raportul).

Dar gata, m-am săturat să am așteptări, să încerc să arăt cuiva ceva, m-am săturat să îmi consum timp și nervi cu chestia asta. Probabil voi renunța și la feed, voi renunța la a mai comenta folosind link-ul, voi reveni la starea de acum câțiva ani, când nu știau decât doi oameni de blogul ăsta... hai poate trei sau patru (depinde de cât de înapoi în timp mergem).

Tudor :: staupenet.ro spunea la un moment dat, bucuros, că atins pragul la care numărul de accesări datorat motoarelor de căutare e egal cu cel de accesări directe - sau ceva de genul ăsta! Ei bine, la mine, deși nu am făcut nimic legat de SEO, blogger nu are, cum am văzut pe WP, tot felul de opțiuni SEO (probabil diferă funcție de cum îți configurezi interfața, dar unde am văzut eu era plin de astfel de opțiuni)...numărul de accesări directe sau prin trimiteri de pe alte site-uri e net sub cel al accesărilor din motoare de căutare. Caută lumea multe chestii...cel mai recent exemplu e cel cu sărbătorile Galațiului, articol care a spart numărul de accesări per articol în doar două sau trei zile cât au durat festivitățile, și toate aceste accesări au fost de pe google (unde eram chiar pe prima poziție la un moment dat - știu fiindcă site-ul care îmi contorizează vizitele îmi arată și ce poziție aveam la fiecare căutare).
Dacă aveam un blog monetizat asta era un plus...un mare plus. Că văd atâta disperare pentru optimizarea asta...

Dar iar mă lungesc, iar nu citește nimeni :D.

Oricum, aveam niște idei de schimbare a blogului... să încerc chestii noi, dar  probabil voi lăsa pentru anul viitor toate aceste gânduri. Mă oftic și mă deranjează că văd bloguri și bloggeri tineri (adică în blogosferă de puțin timp) care la orice prostie publicată primesc zeci de comentarii și păreri. Adică poate nu sunt eu în măsură să judec, e vina mea că nu m-am făcut auzit mai devreme, că nu m-am înfipt în blogosferă acum mult timp, că nu m-am documentat, că nu m-am implicat.... dar când bag de seamă că nici cei care mă urmăresc (sau urmăresc blogul) nu sunt cât de cât interesați de articole... e deprimant.

Și normal să mă ofitc văzând zeci de păreri pe o chestie banală gen „Găina face ouă!” Sau și mai enervant e să văd un articol despre ceva ce am scris și eu.... mult mai prost sau fără să puncteze nimic nou sau interesant... dar cu milioane de păreri de la cititori. Bravo lor, nu?

Unde mai pui că momentan mă enervează și panarama de mouse bluetooth pe care abia am achiziționat-o de la un magazin online.... pică semnalul, merge în reluare....și probabil e de vină bluetooth-ul de la laptop, nu mouse-ul, că și Mircea are identic și nu se plânge.

mă enervează și netul ăsta că merge penibil, că mi se blochează muzica pe youtube
mă enervează și vevo că are filme cu embed disabled (care înainte erau permise)..și trebuie să le schimb în playlist
și mă enervează și mess-ul ... din principiu!
mă enervează și cei care nu răspund la întrebările din comentarii, se cred ei superiori sau ce mama lor? Nu se coboară la nivelul unui biciclist/călător mic...nesimțiți!
și mă enervează și faptul că sunt nervos... am început de luni, e clar!

Deci ce trebuie să fac? să renunț la feed, sau parțial la feed, sau să nu îl mai citesc... sau să îl mai răresc....
A, și poate nici să nu mai folosesc link la comentarii, dacă voi mai comenta ceva...undeva.
și cu siguranță să nu mai particip la concursuri online...



Sau poate îmi trece starea asta de ___________ și revin la ce-am fost....

Aș vrea să mulțumesc celor care încă vizitează blogul cu interes (nu căutând pe google: unde este un leu care joacă uno la sărbătorile Galațiului) și care comentează, atunci când au ce. E îmbucurător să vezi că cineva te bagă în seamă... să deschizi mail și să vezi 7 comentarii... mamă ce bucuros era acum ceva timp când am pățit asta... probabil singura dată de până acum. Că spam-uri tot primesc... toți vor să își facă reclamă la mine pe blog, mai ales că e dofollow... probabil chiar de acolo intră la mine. De ei nu am nevoie!

de la mine, 

numa' bine