Acest nou început de săptămână, această nouă zi de luni, aduce un nou videoblog. Pentru cei care s-au trezit mai târziu, țin să menționez că asta e partea a doua din ceea ce am început lunea trecută.
Știu că sunteți nerăbdători, așa că hai să trecem direct la treabă!
Ei bine, începând cu a doua zi de Crăciun, așa cum am amintit în încheierea articolului anterior, am început să vizitez orașul Odense, atât cât îmi permitea vremea (adică nu plecam nicăieri dacă ploua afară :D )
Problema e că încă așteptam să vină geanta pierdută la aeroport pentru că la telefon, nenea cu care am vorbit, mi-a spus că bagajul a sosit și a fost ridicat de firma de curierat, așa că ar trebui să ajungă în cursul zilei. De aceea nu mi-am permis să plec prea departe de „casă” și astfel am vizitat cartierul și am făcut câteva fotografii pe care le-ați văzut în partea întâi a acestei povestiri.
Am așteptat dar degeaba, și m-am împăcat cu ideea că nu mai vine în acea zi, așa că la lăsarea serii mi-am permis să ies și eu la plimbare. Știam drumul spre centru, că fusesem dimineață, dar acum voiam să descopăr chestii noi. Așa am dat de un trotuar pavat cu ceea ce păreau cărămizi. Mi s-a părut genial tocmai fiindcă sunt sătul de pavelele noastre. De fapt nu erau cărămizi, erau tot pavele (zic eu) dar erau exact de dimensiunea și aspectul cărămizilor și a fost plăcut să le simt sub tălpi. De fapt mint.. că nu le-am simțit, deoarece acolo pavajul e pus bine :)
Tot așa hoinărind am descoperit un Steak House romantic. De ce zic romantic, păi uită-te și tu cum arătau mesele (am furat aceste cadre privind pe fereastră)
Eu nu am mai văzut niciodată vreun local cu așa lumânări aprinse pe masă. E drept, că n-am fost în multe restaurante, dar chiar și așa. La noi mai găsești ocazional vreun local cu lumânări dintr-alea „pastilă” în carcasă de aluminiu, dar cam atât.
V-am spus că nu au fost prea multe decorațiuni de Crăciun, dar erau pe ici și colo câte un copac frumos ornat. De fapt acest copac din imaginea următoare a rezistat ornat și aprins mult după ce restul decorațiunilor au fost strânse, pentru că, așa cum v-am spus anterior, în Odense după prima zi de Crăciun, decorațiunile din oraș (bradul ieslea și beculețele de pe primărie) au fost strânse.
Mi-a plăcut și Restaurantul aerian... sau AirPub cu îi zice numele. Să fiu mai clar, nu știu cum e înăuntru, că n-am intrat, dar mi-a plăcut fațada lui, sau mai exact „suportul” pe care e prinsă firma luminoasă. Da, e un elicopter de două persoane în mărime naturală:
Pe data de 28, în sfârșit a sosit geanta. Și pot să spun că s-a sincronizat perfect nenea curier, fiindcă tocmai plănuiam să ieșim.. adică eram practic în hol când a sunat să spună că vine.
Săracul troller a ajuns într-o stare jalnică, dar așa se întâmplă pe benzile rulante, mai ales că era dintr-ăla de o calitate îndoielnică, deci mai fragil ca un pahar de cristal :D
A ajuns cu mânerul plin de etichete de la aeroporturi și serviciul de bagaje, pentru că nu cei de la aeroport se ocupau de treaba asta, ci aveau o firmă specializată. Dacă vreți detalii, am să caut pliantele. și formularele... că sunt pe undeva pe acasă. N-am aruncat nici un document și nici o hârtiuță din toată călătoria asta :D Sunt un mic gunoier :))
A ajuns cu mânerul plin de etichete de la aeroporturi și serviciul de bagaje, pentru că nu cei de la aeroport se ocupau de treaba asta, ci aveau o firmă specializată. Dacă vreți detalii, am să caut pliantele. și formularele... că sunt pe undeva pe acasă. N-am aruncat nici un document și nici o hârtiuță din toată călătoria asta :D Sunt un mic gunoier :))
Mi s-a părut interesant ca felinarele de pe stradă, din cartierul de case de pe lângă blocul în care locuiam, erau pline de verdeață :D Adică și-a pus amprenta clima asta umedă de aici și au crescut mușchi :)
Mai puțin plăcută era mulțimea de petarde, pocnitori și artificii ce era prin tot orașul. Aici sunt perfect legale... atât de legale că le găsești în oferta supermarketurilor. Pocniturile și bubuiturile erau la ordinea zilei.. ca pe front :(
Mai puțin plăcută era mulțimea de petarde, pocnitori și artificii ce era prin tot orașul. Aici sunt perfect legale... atât de legale că le găsești în oferta supermarketurilor. Pocniturile și bubuiturile erau la ordinea zilei.. ca pe front :(
Planul zilei de 28 a fost să vizităm Muzeul lui Carl Nielsen. De fapt alta era destinația planificată, dar fiindcă era deja după-amiază, doar acesta mai era deschis. Și pe lângă asta, mai e și intrarea liberă. Cât de fain, nu?
Văzând fotografiile din muzeu am băgat de seamă că a fost foarte drăguț când era tânăr :) dar nevasta lui nu pot spune că-mi plăcea. Nu prea se potriveau :)
Muzeul era al amândorura, așa că găseai expuse și sculpturile ei.
A fost o vizită relaxantă și plăcută. Cred că cel mai tare am îndrăgit pianul pe care îl vedeți în partea dreptă, dar și reproducerea camerei sale de lucru a adus un plus expoziției. Bineînțeles, camera era sigilată prin uși de stică, ca să nu poată intra băgăcioșii :P
Pe 29 decembrie am fost la Cinema să vedem The Hobbit! Am fost extraordinar de revoltat de final!
Sala de cinema se află la gară, și acum aveți ocazia să o vedeți, că la sosire numai de fotografii n-am avut timp :P De fapt nu e doar gară, ci e un ditamai centrul .. aș zice de cumpărături, dar mă tem să nu greșesc. E un fel de mall, ca să zic așa, în care mi-au atras atenția scările rulante. Pe partea dreaptă se stă iar pe stânga se urcă.. adică dacă ești grăbit și vrei să „mergi” pe scările rulante, atunci pășești pe partea stângă. Cei care stau și să lasă urcați de bandă stau pe dreapta. Am fost destul de amețitor în explicații?
În fine, rezervasem biletele online, așa că am ajuns acolo și le-am scos pe baza rezervării direct la un aparat (ca un bancomat) apoi am urcat spre sală, fără să mai stăm la coadă ca ceilalți.
Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că podeaua din sala de cinema era îngrozitor de lipicioasă. Oare câți au vărsat sucurile pe acolo? De asemenea, destul de puțini oameni veniseră la film. Surprinzător :D Dar cu adevărat fain a fost că la ieșire din sală.. ne-a întâmpinat un minunat curcubeu.
Ce e ciudat e că am ieșit din sală și nu știu cum.. ne aflam pe acoperișul clădirii. De aceea am văzut curcubeul. Aici, pe acoperiș era parcare pentru mașini. Cum eu ador acoperișurile, și nu am des ocazia asta, am profitat ca să fac niște fotografii de la înălțime:
Despre film nu vă spun.. nu vă spun de ce eram revoltat, ca să nu vă stric surpriza, în caz că nu l-ați văzut! Sincer, mi e mi se pare o prostie scenariul... și probabil cartea, dacă filmul e întocmai după ea. Adică, făcând o analogie, dacă vrei să ajungi de la punctul X la punctul Y și ai posibilitatea să ZBORI .. de ce să alegi varianta cea mai dificilă, adică să mergi pe jos și să treci prin atâtea peripeții. Nu pe bune!
Pentru că danezii au ceva ce se numește civilizație, pentru că parcările lor sunt pline de.. biciclete:
pentru că acolo poți să-ți lași bicicleta oriunde, pentru că găsești peste tot „parcări” dar și fiindcă poți să-ți lași bicicleta în fața magazinului cât timp faci cumpărături...
Pentru că ai piste de biciclete pe care nu simți trepidații chiar dacă sunt pavate, pentru că șoferii te respectă în trafic...
Pentru că pe marginea drumului e ditamai pista de biciclete, nu pe trotuar peste pietoni.
Pentru că prin oraș găsești compresoare ca să-ți umfli roțile oricând, gratuit și fără nici un efort.
Pentru că am văzut că se poate și altfel, pentru că acum nu e doar un vis sau o știre la TV, acum am văzut și eu ce înseamnă trafic într-o țară civilizată,
De aceea îmi este dor să pedalez prin Danemarca!
Tare-mi pare rău că am plecat oarecum pe fugă din țară, în sensul că n-am apucat să merg pe acasă să-mi iau trusa de scule pentru bicicletă, așa că am fost nevoit să împrumut de la vecini și să improvizez. (scumpă dom'le vaselina pe acolo.. scumpă rău! Noroc de vecini!)
Dar m-am descurcat destul de bine, zic eu, cu ce am găsit pe la noii prieteni :D
Am tot stat și am căutat pe internet să văd ce anume se organizează prin Odense de Revelion.
Ce credeți că am găsit? Nimic! Danezii nu organizează ca la noi concerte și nebunii, ci la ei tradiția de revelion e să iei cina cu familia, eventual cu familia și câțiva prieteni apropiați, sau să stai prin vreun local/bar/restaurant, dar asta e valabil mai mult pentru tineretul rebel :)
Noi ne-am găsit invitați la o mică petrecere între studenți, undeva nu departe de domiciliu. Planul era să mergem toți la această petrecere.. stăm puțin apoi plecăm împreună în oraș, să vedem ce se întâmplă pe acolo, eventual să luăm la rând toate localurile și să consumăm tot ce e gratis :D
La petrecere a fost foarte fain, am avut parte de gazde primitoare, atmosfera a fost genială și nu m-am mai distrat astfel de foarte multă vreme. De ce? Fiindcă am avut parte de karaoke și pentru că am întâlnit oameni grozavi! Dacă nu mă credeți, aveți mai jos câteva secvențe, că poate astfel simțiți atmosfera!
Eu mi-o amintesc de fiecare dată!
Și de ce ar organiza ei jocuri de artificii, ca noi, dacă TOATĂ lumea are acces la ele. Oare nu de asta la noi s-au interzis: Nu e vreo conspirație? :))
După nebunia de pe cer, a continuat nebunia de la microfon și dansurile :)
Vă spuneam că am cunoscut oameni noi, vă spuneam că am avut gazde faine de tot? Gazdele noastre erau tot doi studenți: un bulgar și un brașovean :)
Sincer, nu am avut prea multe de zis pe moment, ne-am simțit bine și totul a fost fain, dar am păstrat legătura și de la ei am împrumutat unele scule pentru bicicletă atunci când am avut nevoie. Da, am inversat puțin întâmplările relatate, ca să fac un context :P Reparația bicicletelor a fost după revelion, dar plimbările pe două roți au fost din prima până în ultima zi :)
Am făcut atunci schimb de adrese de mail și facebook (fiecare după caz) și am propus să păstrăm legătura ca să facem schimb de fotografii.
Brașoveanul, Andrei, era DJ-ul nostru. Mamă ce m-aș fi jucat la consola aia.. sau platane.. sau cum vreți să le spuneți. Am trecut și eu printr-o perioadă când eram nebun după astea, dar nu am făcut nimic înspre a-mi îndeplini visul, probabil fiindcă n-am fost destul de pasionat de domeniul ăsta, iar acum e doar o atracție latentă față de mixere și console de mixaj. În fine.. divaghez...
Dar, ajuns în țară, după trimiterea fotografiilor (cu o enormă întârziere) am ajuns să aflu că Andrei e și el blogger. Și aici a început totul. Am ajuns să cunosc mai bine omul și pot spune că mi-a plăcut enorm ce am citit acolo. Am toată stima și respectul pentru tot ceea ce face și sunt onorat să îl cunosc și să îl adaug în lista mea de prieteni bloggeri. Nu știu cum să vă pot spune cât de mult îmi place modul cum scrie și cum își face articolele. Probabil că dacă nu mi-ar place atât, și n-aș avea atât de mult respect pentru omul ăsta, aș fi al dracu' de invidios! :D
Dacă vreți să știți despre ce e vorba, vă invit să-l vizitați pe Andrei,
Studentul cu Suflet de Hamei.
Studentul cu Suflet de Hamei.
.jpg)
- VA URMA -
Stai pe aproape să afli ce am făcut în noul an, în timpul cât am stat în Odense.
***
De această dată avem trei sărbătoriți. Prima, și cea pe care o cunosc cel mai puțin e o amică de aici de prin Galați. Spunem La Mulți Ani Anei (asonanță parcă se cheamă. nu?) Pe Ana am cunoscut-o acum un an și n-am mai vorbit de atunci, dar fiindcă facebook mă anunță și că-i ziua ei, m-am gândit s-o includ pe listă :)
***
De asemenea: La Mulți Ani Iuliana M. .Pe Iuliana o cunoașteți desigur, fiindcă e membră de bază în comunitatea asta formată în jurul blogului meu. Este și ea o cunoștință destul de nouă, dar interacțiunea cu dumneaei este mereu plăcută și e o plăcere să o am printre cititorii fideli și activi, e o onoare să am asemenea pesroane printre prietenii pe care acest blog mi i-a adus de-a lungul timpului. E gălățeancă și bloggeriță, știți asta, iar dacă nu știți intrați pe blogul ei și aflați mai multe.
Am avut deosebita plăcere să o cunosc datorită campaniei ShoeBox 2012, și sincer să vă spun m-au bucurat enorm cadourile pe care le-a pregătit, pentru că au fost primele cadouri adevărate primite în cadrul campaniei. Adică foarte frumos organizate și cu un conținut bine gândit. Eu cred că poți spune multe despre un om după modul cum pregătește un astfel de cadou, iar ăsta e unul din câștigurile noastre ca organizatori ShoeBox: că întâlnim atâția oameni minunați!
***
Al treilea sărbătorit, și cel care are cea mai mare vechime pe aici, cel pe care îl cunosc de mulți ani (sunt 10 deja.. sau 11?) și cel pe care îl pot numi fără nici o frică PRIETEN al meu, cel alături de care am locuit, mâncat, muncit, glumit, urcat munți și câte și mai câte.... el e unicul și inegalabilul MIRCEA!
La Mulți Ani!
îmbătrânim maestre dar tot copii suntem!
Vai de mine, Radu, era să ma înec cu cafeaua! :))
ReplyDeleteCiteam aşa relaxată despre Danemarca, aproape că mă şi visam pe-acolo şi nu mă aşteptam deloc să-mi văd numele la finalul articolului :))
Mulţumesc foarte mult pentru urări, pentru cuvintele cu care m-ai măgulit astăzi şi pentru prietenia constantă. O zi frumoasă îţi doresc!
Plăcerea e de partea mea, te asigur! La mulți ani, încă o dată!
DeleteO zi minunată să ai și o săptămână plină de evenimente fericite și soare... să alungăm iarna!
Ai grijă, te rog, cu lichidele și înecatul. Să-l evităm pe cât posibil, da? :D
ok, să încep :D În primul rând, la mulți ani tuturor sărbătorițolor de astăzi!!
ReplyDeleteNici nu știu exact cu ce să continui. Cum am spus și în articolul anterior despre vacanța ta, VESTUL. Foarte multe diferențe între est și vest din cam toate punctele de vedere. Chestia cu statul parte dreaptă a scărilor rulante ca cei grăbiți să „alerge” pe partea stângă e valabilă și aici. E fain într-adevăr că acolo sunt mai multe biciclete decât mașini, dar cum ai spus și tu, bicicliștii sunt respectați. Asta a fost problema mea când eram acasă: crezi că mie nu mi-ar fi plăcut să folosesc mai mult bicicleta decât mijloacele de transport? Dar îmi era frică. Vedeam cum circulă ca nebunii șoferii noștri, cum depășeau și pe stânga și pe dreapta, iar la o nevoie mai urcau puțin așa și pe trotuar dacă nu aveau răbdare să aștepte ca cel din față să vireze la stânga. Să mai pun viteza? Oricum, știi tu mai bine, tu chiar pedelezi în nebunia noastră de acasă.
Da foarte faină pacarea aia de biciclete,am rămas uimită să văd cât de mare e și cât de multe biciclete chiar sunt într-adevăr „parcate” acolo. Ca să revin la comparații, din păcate nu pot să spun același lucru și despre Londra; aici e ca la nebuni cu traficul, mașini foarte multe, locuri de parcare puține, ce să mai spun că spre deosebire de ce ai spus tu, cu 10 mașini la un bloc (!), aici vezi si 3 mașini la o casă. Mda, cum s-ar spune fiecare membru al familiei are câte o mașină. Sunt și case la care nu vezi nicio mașină, dar nu compensează pentru că nu sunt foarte multe. Și un exemplu foarte clar, familia la care mai fac babysitting, stă la un complex de case (6 la număr) și sunt în parcarea aia 10 mașini dintre care 3 numai ale lor. Acesta este un aspect care nu îmi place aici. Față de România însă, este mai bine, traficul deși mare, e mai bine organizat, găsești piste chiar foarte ok pentru bicicliști, dar aparent nu se compară cu Danemarca. :)
Acum nu știu cum e mai exact în orașele mai mici ale UK-ului, de aceea am și spus „în Londra”, pentru că aici cam știu care e treaba. Apropo de asta, orașul în care ai fost tu cum e ca mărime? Aș putea da un search pe Google, dar e mai simplu să întreb o persoană care s-a și plimbat pe acolo.
Așa, stai să mai revin puțin la articol că mai aveam vreo două chestioare de spus :D Ah, foarte fain că la muzeu a fost intrarea gratuită, ar trebui să fie așa peste tot, poate astfel lumea va merge mai des. De altfel, și aici intrările la muzeele principale sunt libere, ceea ce e genial. Eu acum încerc să te conving să vii pe aici în vacanță, crede-mă nu te vei plictisi, iar de poze nici nu mai spun. O să ia foc aparatul foto la câte chestii ai avea de pozat. Eu abia aștept să îmi iau o cameră foto calumea și șă ies în centru. Am mai făcut eu poze cu „jucăria” mea de aparat, dar nu se compară.
Să știi că și Cip încearcă de tare mult timp să își cumpere niște platane, tot strânge bani, dar sunt destul de scumpe, chiar și cele mai de bază așa. A investit în niște căști foarte bune, și-a luat niște programe de mixat muzică și pot spune că a realizat niște melodii faine tare, dar altceva o să fie când o să aibă echipament serios. Apropo de Cip, trebuie să îi amintesc de ziua lui Mircea că sigur a uitat. Aș mai vrea eu să îți mai spun și de filmul The Hobbit, dar nu vreau să dau spoilere pentru cei care nu l-au văzut, plus că deja comentariul trebuie să fie tare lung :)) Dacă aș posta la mine pe blog articole la fel de lungi și des cum îți dau ție comentarii ar fi tare bine...
În primul rând mulțumesc pentru comentariul lung. Să știi că mă încântă enorm asemenea comentarii elaborate!
DeleteCât despre VEST.. am fost surprins să aflu că nu e peste tot așa. Cum spuneai și tu, la voi e plin de mașini. Recent, fiind interesat de un anume lucru, am aruncat un ochi prin Norvegia. Nici acolo nu e atât de frumos din punct de vedere biciclistic. Danemarca mi se pare RAI, serios! Sau poate am văzut eu doar un mic oraș și am dat verdictul prea devreme...
Odense e al treilea oraș ca mărime din Danemarca, are o suprafață de 304.34 km pătrați și o populație de 168,798 locuitori (nu m-au numărat și pe mine :D )
Zici că la voi intrările la muzeele principale sunt libere, dar în Dk nu sunt. Muzeul lui Carl Nielsen nu e unul „principal” :P
Eu în Londra? Îți dai seama că mi-ar face o deosebită plăcere, dar e vorba de bani, și atunci devine delicată treaba. Mai ales anul ăsta, că e un an al schimbărilor. Nu-mi permit să fac cheltuieli neplanificate :( Da, e una din destinațiile la care aspir de mult, dar nu e prioritară financiar. :P
Cip.. ar trebui să dea mai des prin lumea online, că s-a afundat de tot în Anglia.. nu mai știm nimic de el. Dacă produce muzică, de ce nu o publică undeva... Un cont pe YouTube, să se promoveze.. sau pe SounCloud.. Eu am nevoie de negative pentru niște clipuri video dar nu pot folosi decât chestii la care mi se acordă drepturi de utilizare, ca să nu intru în conflicte de copyright, deci mi-ar prinde bine un creator de muzică :D Păcat că nu-l vezi niciodată online :)
Despre Hobbit.. nu mai zis nimic. Nu mai are rost :)
Te mai aștept și în viitor cu astfel de comentarii. Scuze pentru întârzierea răspunsului :(
Hiii, cu întârziere, dar le urez și eu La Mulți Aaaaaani sărbătoriților de săptămâna trecută :) Pe Mircea îl rețin din fotografiile de pe Rarău și din alte relatări „montane” :D Iar pe Iuliana o citesc cu drag aici, în căsuța ta virtuală. La Mulți Ani, așadar!! :)
ReplyDeleteAm vrut să laud și eu atmosfera romantică a restaurantului, elicopterul acela simpatic, biblioteca muzicală (nu știu exact ce ar fi, dar îmi place conceptul), însă trec urgent la biciclete. Deci DA!!!! Doamne, chiar înțeleg de ce ți-ar fi dor de un astfel de loc. Eu am renunțat la bicicletă, în urmă cu ceva ani, tocmai pentru că mi-era efectiv teamă să circul cu ea, la modul serios. O scoteam la plimbare în jurul blocului sau în ceva zonă - fostă autogară și mă tot învârteam în cerc pe-acolo.
Dar prin trafic..., efectiv mă trec toate emoțiile. În urmă cu doi ani, mergeam la cursul de echitație undeva la 3km în afara orașului. Închiriam biciclete studentObike și mergeam în grup, câte trei-patru. Dar chiar aveam niște emoții teribile până ieșeam din oraș. Plus înghesuiala și faptul că uneori eram nevoiți să continuăm pe trotuar (se termina pista brusc), iar pietonii nu sunt prea încântați.
Parcarea aia e rai, pentru ochii mei. Dacă ar fi și la noi pistele mai ok, măcar cu 30% (vezi, sunt chiar îngăduitoare), nici nu m-aș gândi la alt mijloc de transport. Dar în condițiile actuale, dacă merg pe stradă, mi-e teamă constant să nu mă agațe vreo mașină, dacă merg pe trotuar (chiar și unde sunt piste), mă tot „împiedic” de câte un pieton care pe lângă că nu se prinde că circulă el pe banda pentru bicicliști, îți mai aruncă și câte o privire mirată (în cazurile bune) :)
Oricum, poate îmi voi învinge teama asta din trafic. Măcar pe timpul verii, când, ce-i drept, traficul e mai ok și mai rarefiat și prin Cluj :)
Aaa, bun, dragă micule gunoier :)) și eu păstrez hârtiuțe de-astea, dar le arunc după o vreme - când sunt ferm convinsă că nu mai am nevoie de ele. Le păstrez pe cele de care mă leagă ceva în mod special (am bilete de tren, de concert, de intrare pe la diferite muzee sau expoziții) :)
Pianul e superb. E noua mea fixație, pianul. Din păcate, e mai greu accesibil decât alte instrumente. Oricum, frumoasă fotografie, ai prins ce trebuia acolo :)
Văd că ai avut parte de un revelion frumos și te-ai simțit bine!! Artificiile chiar au fost frumoase, probabil sunt legale explozibilele astea tocmai pentru că e țară civilizată. Aici ar fi horror, nu știu de ce am impresia asta :))
Cât despre The Hobbit, da, total de acord :))) Dincolo de asta, mi-a făcut plăcere să revăd unele personaje :)
Vai ce-mi plac ale tale comentarii >:D<
DeleteSincer să fiu nu vă înțeleg. Eu pedalez pe străzi de la 14 ani (nu fac matematică acum să spun câți ani sunt de atunci) și niciodată nu m-am temut. Da, URĂSC traficul ăsta, urăsc lipsa de civilizație, urăsc starea carosabilului, urăsc șoferii români lipsiți de bun simț... dar să merg cu frică? Niciodată, și pedalez zilnic. Chiar ieri era să fiu lovit de o furgonetă care nu știa că se circulă pe dreapta în țara asta, dar tot nu mă tem... Serios!
Noi aici nici nu avem piste.. liniile alea trasate ocazional pe trotuar NU SUNT PISTE și n-am să le folosesc până nu vor forma o rețea pusă la punct (în ritmul ăsta peste muuulți ani)
Și eu aveam ( a mai rămas puțină) fixație pe claviaturi... dar n-a fost să fie :P
Mă buuuucur!! >:D<
DeleteE posibil să fie și chestie de obișnuință, să știi. Poate e doar un disconfort la ideea de a trece mașini în viteză atât de aproape de mine.
Hii, să ai grijă :)
Corect, nu prea pot fi numite piste :)) cât desene pe asfalt :))
Brașovenii au ceva piste drăguțe.. dar tot puține și fără o „rețea”, deci tot degeaba.
DeleteMașinile în viteză. hmm, da, e interesant câte „close calls” dintr-alea am avut. Aș începe să povestesc, dar nu vreau să ai coșmaruri noaptea asta :P
Frate Radu,
ReplyDeleteÎn primul rând îmi cer miliarde de scuze pentru răspunsul târziu. Totul se datorează unui set de întâmplări nefericite, printre care cea mai importantă din punct de vedere relevant, o reprezintă stagnarea unui draft într-un folder rămas din greșeală fără alerte.
Anyway, îți mulțumesc mult pentru cuvintele frumoase pe care le-ai scris pe minunatul tău blog despre mine. După cum ziceam și eu la mine pe blog, nu reușesc să-mi dau seama cum anume reușesc să-mi găsesc prieteni de calitate internațională pe care nu-i merit. M-ai cam scărpinat între coarne și ai exagerat în cele scrise, încât m-ai făcut să roșesc pe tastatură. Nu sunt nici pe departe omul pe care-l descrii tu acolo, dar mă bucură mult să văd armonie și stimă reciprocă între prieteni-bloggeri.
Toată stima și respectul pentru tot ceea ce faci, unde ți-a ajuns blog-ul și îți doresc sincer să cazi într-un lac de fericire și noroc !
A, și ... eventual ... să ți se împlinească toate dorințele de viitor pe care le exprimi pe blog. Să-ți crească, maestre ... și să-ți înflorească !
Îmi pare rău sincer să aud că nu ai timp să te integrezi mai mult în radio. Eu, practic, de acolo am plecat.
Ce m-a acaparat pe mine în domeniul ăsta a fost simplul fapt că piesele tale preferate ascultate pe un device personal (PC, mobil, iPod, etc.) nu le apreciezi atât de mult precum atunci când le auzi la radio. Că pe telefon sau calculator, poți să dai skip sau repeat oricând. Și nu mai are farmec.
În schimb, atunci când auzi la radio piesa ta preferată (și știi că nu ai posibilitatea să faci repeat și că va dura o veșnicie până o vei auzi din nou) ... dai la maxim și apreciezi fiecare notă, fiecare vers !
Trăiască radio-ul, căci el ne-a învățat multe și moare încet, încet ...
În orice caz, mulțumesc frumos încă odată pentru promovare, cuvintele frumoase și prietenia la distanță pe care mi-ai oferit-o. Repet, cum reușesc să mă învârt în cercuri de persoane fenomenale, în continuare nu pricep.
Poate m-am născut eu prea norocos, deși pe 13 Mai, acum câteva decenii, nu prea exista noroc pe la noi.
Plecăciune, maestre ... și împlinirea tuturor dorințelor !
Și, ca să batem palma prietenește, iote și un ping-back:
http://www.studentulcusufletdehamei.com/2013/03/10/si-sade-de-a-dreapta-blog-ului/