VideoBlog 025 dar nu numai...

Astăzi încercăm ceva nou.

Dacă ai puțină răbdare vei afla totul:

Era programat să plec pe data de 23 decembrie cu trenul de la Galați până la București (la aeroport). De acolo, la ora 18.35 aveam avion spre Copenhaga cu o escală de 55 de minute în Viena. Urma să fie prima mea ieșire din țară și primul zbor cu avionul, deci aveam emoții. Am decis să plec din Galați cu primul tren, undeva pe la ora 4 dimineața, ca să ajung mai repede la aeroport, să mă acomodez cu lumea de acolo și să mă lămuresc în legătură cu mersul lucrurilor. Da, aveam oarece temeri :D

Noaptea dinaintea plecării n-am putut dormi mai deloc... După ce am făcut bagajele și le-am cântărit (mulțumesc Dan pentru cântar) am pierdut timpul pe net și cu tot felul de alte pregătiri. Am dormit câteva ore și m-am trezit când a sunat alarma. Oi fi eu somnoros, dar când e vorba de plecat la drum sar din pat imediat! Așadar am făcut rapid tot ce mai era de făcut, m-am îmbrăcat, am pus laptopul în geantă și am plecat. 

Aveam bilete luate în ziua anterioară, așa că am mers direct în tren. Frumos tren, InterRegio, comod, călduț... și ca de obicei, primul lucru pe care îl caut: PRIZA! Victorie! Aveam priză, așa că am scos de urgență laptopul, să folosesc util tot timpul pierdut pe drum. Acum a venit primul șoc: uitasem încărcătorul pentru laptop! Am stat câteva secunde să meditez și să mai caut prin geantă (poate era dar nu-l vedeam eu) și apoi am decis: n-am ce face două săptămâni fără alimentator, iar dihania asta e DELL, nu merge cu orice fel de alimentator (cine știe, cunoaște)... Așadar am pus totul înapoi în geantă și am zburat. Controlorii m-am oprit să mă întrebe dacă SIGUR e musai să cobor și le-am zis că da! Trenul nu plecase.. mai erau câteva minute până la ora plecării, dar nici vorbă să ajung până în cameră și înapoi până atunci, nici măcar cu o rachetă.. Așadar am mers direct la casă, să iau alt bilet. Am plătit și penalizarea (de fapt nu așa se numește, dar e o diferență care a apărut nu știu de unde... în fine, am plătit-o) și am schimbat biletul cu unul pentru trenul de la ora 9. M-am întors în cameră și am mai dormit câteva ore :D.

În tren am cunoscut o doamnă pe care am ajutat-o cu valiza... Se pare că și ea mergea tot la aeroport, deci aveam să o ajut și la coborâre. (se temea că voi coborî mai devreme și n-are cine să-i mai coboare valiza :D) Din fericire ea mai fusese afară din țară, nu ca mine, deci știa ce și cum trebuie făcut :). Am schimbat puține vorbe pe drum, nu mai rețin exact ce am vorbit, dar știu că era preocupată de greutatea bagajelor. Spunea că mereu depășește și are de plătit suprataxă, dar n-are de ales, că merge la copii, că le duce de toate, așa, de sărbători.. De unde ne lasă trenul mergeam cu microbuzul până la aeroport... Am mers și eu după turmă și am ajuns într-un final la Otopeni.

Primul lucru și prima urgență: cântărirea bagajelor! Eu, ca un inginer ce sunt, aveam ambele bagaje perfecte... sub limita permisă, dar doamna depășea cu brio! Așa că s-a gândit să mai scoată din produse, dar ca să nu arunce nimic, mi-a pasat mie un bidon de 2 litri cu vin roșu de țară. Sincer, nu l-aș fi luat că eu nu beau și i-am zis asta, dar mi-a fost milă de el. Știam că acolo unde voi merge cu siguranță găsesc oameni care să îl consume așa că era păcat să îl arunce.

După ce ne-am lămurit cu bagajele, nu mai era nimic de făcut decât să stăm și să așteptăm. Eu aveam zborul pe la ora 18, dânsa pe la 19. Având în vedere că se dă drumul la check-in abia cu două ore înainte... aveam încă de pierdut mult timp. Aeroportul nostru foarte zgârcit, n-are net wireless free, așa că n-am avut cum să-mi folosesc util timpul... am stat pur și simplu degeaba urmărind agitația din jur.

Pe la ora 16.30 m-am dus la check-in și am trecut prin tot protocolul, am trecut de zona de siguranță și am plecat la poartă, să aștept avionul. Încet-încet poarta s-a aglomerat și se apropia ora plecării. Din senin a răsărit un anunț: zborul spre Viena s-a amânat 30 de minute din cauza vremii proaste de acolo. Lumea începea să se panicheze să dea telefoane, să ia cu asalt ghișeul. Eu eram destul de calm fiindcă aveam 55 de minute escala, deci 30 de minute întârziere nu erau așa grave :). Da, mi-ar fi plăcut să rămân în Viena înzăpezit în ajunul Crăciunului.. ca în flme :D.

N-a trecut mult timp și se face alt anunț: ZBORUL A FOST ANULAT! Acum a început nebunia. Toți erau revoltați. Că la noi vremea era frumoasă. De ce s-a anulat.. Că se vrea alt zbor... în fine. Am fost scoși de la poartă cu un autocar, ne-am recuperat bagajele și ne-am întors în zona de check-in pentru a sta la o coadă groaznică în așteptarea soluționării problemei. Adică, la acel ghișeu erai programat pentru următoarea cursă sau primeai banii înapoi, dacă voiai să anulezi cursa. Sincer, tare mi-a trecut prin cap să las baltă și să plec acasă... dar totuși n-am făcut-o. Am așteptat să ajung în față, ca să mă lămuresc și eu. Of și ce nervoși erau toți, ce revoltați, ce țipau și înjurau, ce țigăneală.. De parcă era vina doamnei de la ghișeu. Încă nu pot să mă acomodez cu prostia omenească. Unii au anulat, alții s-au programat la prima cursă posibilă, funcție de destinația fiecăruia. Pentru mine era stabilit: aveam să petrec o noapte la hotel și să plec ziua următoare dis-de-dimineață. Am fost adunați și duși la hotelul din apropierea aeroportului (e la 300m distanță, conform pliantului, dar pe șosea faci mult mai mult).

Să fiu sincer m-am distrat de minune și mi-a plăcut enorm hotelul Angelo, că despre el vorbesc. Uite numai ce recepție cu aer vintage au acolo: Și prin cameră erau tablouri alb-negru.. foarte frumos și cu gust!

Am avut parte de o cină cu fel 1, fel 2, desert și ceva de băut și o noapte de cazare cu toate beneficiile unei camere de hotel. Care vă spun că a fost foarte comodă.

Acum nimeni nu mai era nervos ca la aeroport, dar tot au găsit motive de revoltă la cină. Că vezi dragă, chelnerul nu venea destul de repede. Frate, același individ care făcea gură mare în aeroport era și aici cu pata pusă. Unde mai e răbdarea și înțelegerea, calmul și bunul simț? Nimic! Dar-ar potopul peste noi, că suntem un neam de nesimțiți!

Sincer, e fain tare să pleci la drum iarna, cu soția/soțul fiind, și să rămâi înzăpezit. Te bucuri de o noapte faină la hotel pe banii companiei aeriene. Ce poate fi mai fain? Dar așa, de unul singur, nu prea are farmec :)

În fine, după cină m-am întors în cameră și m-am relaxat cu o baie în cadă (oh, ce schimbare după dușurile din cămin) apoi am dormit liniștit până a doua zi dis-de-dimineață când am plecat la aeroport. Deja aveam experiență și știam ce și cum trebuie să fac, așa că n-a durat mult să ajung la poartă în așteptarea avionului. În sfârșit plecam, de data asta cu escală la Varșovia, nu la Viena.

Ajunși în Varșovia am fugit spre poarta 9 (dacă nu greșesc) pentru a ne îmbarca în următorul avion. Eram eu și o doamnă, amândoi mergeam la Copenhaga și amândoi fusesem în cursa anulată cu o zi înainte, așa că am mers împreună până la avion.

Trebuie să vă recunosc faptul că nu am realizat nici o fotografie și nici un clip video din avion. Știu că e o modă asta, mai ales fiindcă eram la fereastră, dar problema era că a mea cameră foto era demontată, și se afla tocmai sus în geantă. Nu aveam cum să trec peste cel din dreapta ca să ajung la ea, așa că m-am lăsat păgubaș. Oricum, în primul avion am dormit iar în al doilea am citit, așa că am avut ocupație. Spun doar că nu am ce să vă arăt, așa că va trebui să mă credeți pe cuvânt: racii pot zbura!

Cum a fost prima experiență de zbor? Mare scofală! N-am simțit nimic, decât când a accelerat avionul la decolare.. era ca la parcul de distracții, dar în rest n-am simțit nimic... probabil îmi era prea somn :P

Am ajuns la Copenhaga pe la ora 9, dar aici nebunie. Eu eram pierdut.. nu știam ce și cum se întâmplă.. iar doamna ce mă însoțea, deși mai călătorise de atâtea ori și era chiar stabilită în Danemarca de atâția ani.. părea la fel de confuză. Poate nu zburase prea des. În fine... am reușit într-un final să găsim banda de bagaje.. pe aia corectă adică... dar era oprită și goală. Adică ambele bagaje, al meu și al ei, lipseau! Exact de ce m-am temut, de aia n-am scăpat...vorba proverbului!

Mers-am la ghișeu să facem reclamație... am reușit să mă fac înțeles... am completat formulare și primesc răspuns că-mi vor trimite geanta a doua zi, la domiciliu. „Doamnă, mâine e 25, e Crăciunul... nu cumva vreți să spuneți că vine poimâine?” „Nu, nu... mâine, la adresa pe care ne-ați furnizat-o”. Mbine!

Acum trebuia să caut trenul spre Odense, destinația vacanței mele.. Doamna care mă însoțea mi-a spus că nu am tren direct din aeroport, ci va trebui să merg la Gara Mare și de acolo să iau unul spre Odense. Am mers cu dânsa spre peron și s-a oferit să-mi plătească călătoria până la gară. Că eu oricum habar nu aveam de unde și spre unde trebuie să merg. N-am înțeles exact cum funcționează sistemul la ei, dar a „compostat” și pentru mine un bilet, așa că i-am mulțumit frumos. La gară ne-am despărțit (ea mergea mai departe) și am început să caut casa de bilete și să văd ce trenuri am spre Odense.

În fine, ca să scurtez, am ajuns până la urmă în Odense.. după ce, în tren, am urmărit fiecare stație fiindcă nu știam unde să cobor și toate semnele erau în daneză. Din fericire întrebasem la plecare cam la ce oră trebuie să ajung și am fost destul de inspirat încât să citesc tot ce mă înconjura prin tren. Ei, ideea e că am coborât unde trebuia.

Frate, au ăștia un sistem de căi ferate minunat! Pe lângă faptul că ai prize și net wireless în tren, fiecare loc are un număr cu afișaj electronic, astfel încât scrie de unde până unde e rezervat, sau dacă nu e rezervat. Eu n-aveam loc rezervat, așa că m-am așezat oriunde (cum recomandase controlorul). Apoi, tot privind și analizând, am dedus eu că ce scrie cu leduri roșii trebuie să fie numele stației. Când am auzit anunțată o stație ce semăna cu ce am citit eu deasupra capului, m-am ridicat și am plecat pe hol, dar am urmărit locul.. Așa cum am presupus, un nene la-a ocupat la acea stație. A stat acolo și a coborât exact la stația pe care o anunța afișajul. Ce să mai zici?? Eu aș avea ce să mai zic, dar mă abțin acum... că am ajuns la destinație și e ajun de crăciun. :)

În Danemarca trenul e destul de scump, n-am să mint.. mai ales că eu n-am nici un fel de reducere fiindcă nu sunt localnic sau student de-al lor.. dar măcar au o chestie foarte faină în sistem, și anume: ai inclus în biletul de tren și un drum cu autobuzul până la/de la gară la domiciliu. Ei cât de tare e asta? Urci în autobuz și arăți bilet de tren și gata! Așadar să plec din gară n-a fost deloc complicat.

Ajuns la domiciliu n-am făcut decât să mănânc și să dorm... eram trist că n-aveam decât geanta de mână, dar oarecum bucuros că n-am fost nevoit să car prin gări și pe trenuri trolerul cel mare. Urma să-mi fie adus acasă, ca un serviciu de coletărie iar eu m-am plimbat până atunci lejer, doar cu geanta de mână. Lux!  Vedeți, există și părți bune în pierderea bagajelor :)

Așadar în prima zi, pe 24 decembrie am dormit mult.... Am dormit până a doua zi, când:

Următoarele zile am început să vizitez împrejurimile. Ce pot să vă spun.. e nașpa vremea acolo.. e frig și plouă foarte des. Ninsoare n-am avut deloc, zăpadă n-am văzut deloc.. era o vreme de toamnă... Dar în afară de vremea nașpa, toate celelalte lucruri erau fenomenale. Știți că sunt atras de case și clădiri, garduri și tot ce ține de construcții, așa că tare am mai admirat cartierele ce mă înconjurau:

Am avut întotdeauna o slăbiciune pentru casele din cărămidă... sau nu neapărat case ci orice fel de construcție din cărămidă. Poate de aceea îmi plac și gările vechi atât de mult.. cum e gara din Suceava!

Mi-a plăcut să văd atâta verdeață, mi-a plăcut să văd cartiere de case unde domnea curățenia și liniștea. Mi-a plăcut să văd că aici chiar se reciclează și există tonete speciale. Că magazinele adună deșeurile reciclabile și-ți dau în schimb bonuri pe care le folosești la cumpărături.

Da, mi-a plăcut!

Gardul din stânga mi s-a părut genial. Bine, mama natură e vinovată pentru colorit, dar și realizarea în sine e faină. Seamănă cu vechile garduri ce se făceau pe la noi, la țară.

Ceea ce m-a surprins a fost să constat că la ei nu se obișnuiește, ca la noi, să faci mii de decorațiuni de crăciun, prin tot orașul. Sute de beculețe și girlande. Nu! Am găsit aici ornamente și becuri doar în centru, un brad mare la Primărie, e iesle făcută într-o ruină (nu știu a cui) și câteva ornamente prin copaci... Dar atât!

 În schimb am constatat că foarte multe case și magazine aveau legate la ușa de la intrare câte un brad natural. Nu am înțeles exact care-i treaba cu el, că nici măcar nu era ornat dar dădea un sentiment fain de naturalețe și sărbătoare. O fi o tradiție locală?

Și dacă asta absența luminilor în restul orașului n-a fost motiv de surprindere, că doar nu e mare scofală.. mare mi-a fost mirarea să constat că după Crăciun, adică pe 28, toate ornamentele de pe primărie, marele brad ce trona în fața sa și ieslea cea frumoasă au dispărut fără urmă. Pe străzile din centru, cupola de luminițe a mai rămas, alături de restul ghirlandelor luminoase ce se aflau pe străzile frumoase din pietonal, dar atât!

- VA URMA - 

Niciodată din grabă nu iese lucrul bun, așa că am să mă opresc aici, și am să continui într-un articol următor! Sunt multe de spus și ar fi păcat, mare păcat, să stric totul fiindcă m-am grăbit, nu?

Vă doresc o săptămână minunată și plină de reușite, să aveți spor în toate și să fiți productivi!

Și închei urând  un călduros La Mulți Ani surorii mele mai mici, fiindcă azi este ziua ei! :D