Thursday, March 14, 2013

Cum să... faci captură de ecran (video)

Începem astăzi o serie de tutoriale „basic” sau elementare. Ce vreau să spun cu asta e că voi aborda teme care, deși pentru unii par banale, pentru alții pot fi informații noi și valoroase. 

Nu știu exact ce audiență voi avea, dar scopul meu nu e ca aceste tutoriale să devină virale (deși nu m-aș supăra), ci să ajut. Ca să fiu sincer, dacă o singură persoană învață ceva nou și e ajutată de unul din aceste clipuri video, atunci eu sunt mulțumit și consider că mi-am îndeplinit scopul.

În tutorialul anterior au apărut câteva chestii noi în structură, iar acum am introdus încă două chestii majore, zic eu. Le-ați observat? :D Cum vi se par?

Vă las să vedeți tutorialul de azi și mai vorbim după:

PS: Deși tutorialele sunt „elementare”, mari șanse sunt ca și o persoană experimentată să afle unul sau mai multe lucruri noi ( așa-i că nu știai despre tasta „ Alt ” ? ), așa că merită măcar să aruncați un ochi peste ele.

Apropo: Vreți tutorial pentru MS Paint și Picasa? Pentru Picasa cred că voi face cândva, că sunt multe chestii interesante pe care trebuie să le știți, dar dacă există cerere, sunt motivat să-l fac mai repede :D

Ca de obicei, vă amintesc faptul că puteți da mai departe aceste informații, puteți să dați un like un share sau să vă abonați la canalul YouTube, bineînțeles DOAR dacă vă place de mine și ce încerc eu să fac aici.

Sincere mulțumiri!

***


Attributions:
- intro soundtrack: http://www.freesound.org/people/noirenex/
- background music from: http://www.freesound.org/people/Xythe/

17 comments:

  1. Eu folosesc DuckCapture si pentru editari simpliste PhotoFiltre.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Uite că la un program dedicat pentru capturi de ecran nu m-am gândit. Am luat în considerare doar „ce are fiecare pe acasă”, cum s-ar zice.

      Am aruncat un ochi peste DuckCapture și ce m-a atras a fost ideea de scrolling capture.. aia da idee :P

      Pare foarte fain programul, cred că am să-l descarc și eu. Mulțumesc!

      Cât despre PhotoFiltre, ce pot să zic.. e ok pentru cineva care nu face chestii prea avansate dar care lucrează des cu imagini (cum e un blogger)... În schimb pentru o persoană care face doar din an în paște câte o prelucrare sau un print screen, nu cred că ar fi rentabil să instaleze vreun program suplimentar. Pentru mine simplul fapt că nu folosește layere, e de ajuns cât să zic „pas”. Mai degrabă GIMP.. că e tot free :P

      Poate că am să reiau un tutorial pe tema asta, dar abordând programele specializate pe capturi de ecran... mi-ai dat de gândit :P

      Delete
    2. Ai sa razi, dar ultima varianta a PhotoFiltre, adica 7, foloseste layere. Bineinteles ca nu se ridica la complexitatea GIMP-ului, dar asa cum ai zis si tu, pentru taieri si chestii simple, mi se pare printre cele mai bune.

      Delete
    3. De ce să râd? Doar de propria prostie sau mai bine zis necunoaștere :P

      E fain... Bine că ai cu ce să-ți faci treaba :)

      Delete
  2. Radu, mulțumesc. Chiar azi am folosit tutorialul tău. Știam de print screenuri, dar pur și simplu nu le mai folosisem demult și uitasem cum să le transform în poze.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mă bucur că a fost de folos :) Mă bucur foarte mult! Bine ai revenit pe aici! O duminică minunată îți doresc (că ziua de azi e ca și cum a trecut deja)

      Delete
  3. Uite că de tasta Print Screen nu știam, sau mai bine zis nu aveam habar cum funcționează. Copiere în Clipboard. Tare! :)

    Pentru Copy/Cut/Paste eu folosesc Ctrl+Ins/Shift+Del/Shift+Ins, le consider mai sugestive.

    În ce privește programele, sunt adeptul simplității. Când am văzut prima dată Picasa (instalat de cineva pe PC-ul meu), l-am și dat jos. Prefer IrfanView. Este un progrămel gratuit de vizualizare imagini, arată banal de simplu, consumă puține resurse dar are multe opțiuni interesante. Iată spre exemplu cum arată fereastra de dialog cu care se inițiază o captură de ecran. Deci ai opțiuni de a salva la o anumită combinație de taste (definită de tine) sau automat, la X secunde, în ce dosar vrei tu, în ce format vrei tu (și poate salva în 21 de formate, incluzând png, giff, ico, bmp, jpeg, tga, pcx, ba chiar poți configura calitatea la jpg etc), poți salva doar o porțiune de ecran, fereasta activă, tot ecranul șamd. Cu el redimensionez imaginile înainte de a le urca pe blog, e o joacă de copii. Are și ceva efecte, cum ar fi sharpen, oil paint, sunt mai multe. Poate converti toate fișierele grafice dintr-un dosar în alt format, cu eventuale alterări (crop, resize etc), poți configura până și ordinea în care să parcurgă fișierele dintr-un dosar când le vezi (de ex să le sorteze după nume, după extensie etc), se încarcă foarte repede, dai click pe o imagine și ți-o afișează instant, la dimensiunea ei originală și fără alte ferestre deschise în jurul ei. Simplitatea și eficiența întruchipate! :)

    Ți-l recomand.

    PS: De ce nu deschizi comentariile anonime? Uite, aș fi vrut să comentez cu link spre blogul meu principal, care-i pe WordPress self-hosted, nu pot s-o fac... mă obligi să comentez cu profil de Blogger. Bleah.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bine ai venit pe aici Lotus!

      Sincer, mi se pare FOARTE anevoios să folosești acele combinații de taste, mai ales pentru că Ctrl+Z(x,c,v) sunt deja arhicunoscute și pentru că sunt taste apropiate. Dar, ce să zic.. fiecare cum s-a obișnuit și cum îi place... Tot anapoda mi se pare :P

      Picasa are și el avantaje. Unul dintre ele e că se sincronizează prin contul google la albumele online și pot urca direct imaginile pe care le postez pe blog. Nu am folosit IrfanView decât foarte puțin, acum foarte mult timp. Pentru editări și manipulări ale imaginilor nu folosesc picasa și nici vreun alt prăgrămel dintr-ăsta micuț, deci nu știu la ce mi-ar folosi IrfanView. Din tot ce ai enumerat, mi se pare drăguță opțiunea aia de a salva capturi de ecran în cascadă la un anumit interval.

      În legătură cu opțiunea de a comenta, e o alegere mai veche, pentru că m-am săturat de anonimi. Dacă blogger permitea ca WP să comentezi cu nume/mail/url, atunci foloseam acea opțiune.

      Vreau să știu cu cine vorbesc. Scuze pentru deranj, dar îți mulțumesc pentru că ai comentat chiar și așa :)

      Delete
    2. Da, eu cu ele m-am obișnuit. Sunt cumva și mai logice: Ins pentru inserare, Del pentru cut... Dar ideea era că sunt mai multe variante de taste care funcționează.

      Cu IrfanView mai fac cropuri și redimensionări înainte să urc poze pe blog. Este mult mai simplu decât ce am văzut în filmulețul tău cu Paint, de aia l-am și amintit, mi se pare chin ce prezinți tu acolo. :)

      Ai dreptate cu comentariile anonime, ele sunt la pachet cu cele de tip nume/url. Problema vine din faptul că cei da la Google sunt căpoși și vor ca toți să-și facă blog la ei. Pe orice platformă decentă de bloging se poate comenta cu nick/mail/url. Pe Blogger nu numai că îți trebuie cont pentru a comenta, dar dând click pe nick nu ajungi direct pe blogul lui ci pe profilul de Blogger și mai nou pe Google+. Comentariile rigide nu sunt singurul lucru cu care Google se poate „lăuda”. Pe orice platformă decentă de bloging ești avertizat (printr-un trackback sub formă de comentariu) când cineva te menționează (cu link într-un articol). Aici nu. Am dat două exemple care-mi vin rapid în minte.

      Pentru comparație.

      Ceva opțiuni tot există. Spre exemplu ai putea instala un sistem de comentarii 3rd party, cum este cel de la IntenseDebate. E făcut de cei care dețin Wordpress.com și Gravatar, adică cei cu wordpress sunt automat logați și le apare avatarul de pe wordpress. Se poate comenta cu nick/mail/url, poți seta ca primul comentariu al fiecărui nou venit să necesite aprobare (iar de la al doilea mai departe îi apar automat) - fix ca pe wordpress, ai opțiuni și filtre de a băga automat anumite comentarii în moderare (de ex dacă conțin anumite cuvinte, ca viagra, rolex etc - poți seta ce cuvinte vrei), îți oferă widget cu comentariile recente în sidebar, pluginuri pentru smile-uri și pentru a insera un clip youtube direct în comentariu (oricine comentează, nu doar tu) etc. Îl poți vedea cum arată pe blogul lor. Sau ai putea încerca Disque, chit că nu mă prea încântă.

      PS: Mersi de primire.

      Delete
    3. Varianta de editare în Paint este. mi se pare, cea mai simplă pentru utilizatorul de rând. adică pentru cel ce nu știe absolut deloc despre capturi de ecran.

      Dacă rogi pe cineva să-ți trimită o captură de ecran, dar dânsul habar nu are cum, îl pui să-și instaleze vreun program? Eu prefer să-i spun să apese print screen și să dea paste în paint, pentru că e un program pe care îl are deja. Am încetat să solicit persoanelor să instaleze programe, fiindcă majoritatea sunt reticenți. Da de ce să-mi instalez eu ceva în plus?

      Da, cei de la Google sunt căpoși și nu vor să schimbe asta, dar n-am ce face. WP m-a supărat fiindcă pe platforma gratuită nu poți modifica nimic în sursă, ai doar temele prestabilite.
      Pe blogspot poți modifica (dacă știi cum) absolut totul.

      Din noiembrie am trecut la domeniu propriu dar nu și la serviciu de hosting, așa că nu m-am mutat. Folosesc tot serviciul gratuit al celor de la Google.

      WP e o unealtă puternică atunci când ai domeniu și hosting propriu, să fii tu șeful la tot, pentru condițiile mele actuale nu e bun.

      Știu despre toate acele sisteme de comentarii de la terți, dar pierd controlul comentariilor din platforma blogger, adică toate comentariile ajung și rămân pe un site diferit, ceea ce nu-mi convine.

      Intensdebate am folosit la un moment dat, dar l-am dat jos. Acum că mi l-ai amintit am intrat din nou la ei și se pare că s-a mai modernizat, poate am să iau ideea asta în calcul în viitor.

      Disqus e mai prost decât IntenseDebate, părere mea.

      Delete
  4. No, dar unde mi-a dispărut un comentariu? Cel de aici.

    În caz că nu la mine e problema și chiar a dispărut, linkurile din el sunt: pentru comparație, IntenseDebate și blogul lor.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Intrase automat la spam, dar am reparat. Știi doar că nu dețin controlul asupra acestui aspect.

      Foarte fain articolul citit la tine. Mersi!

      Delete
  5. Mai fac și eu câte o captură de ecran, de obicei mi-au fost utile când mi-era greu să explic altcuiva ce se întâmplă pe ecranul meu :)) E mai rapid și ușor așa. Și da, cu varianta de copiere în Paint, știam și eu. Picasa îmi plăcea în scurta perioadă în care l-am avut instalat :) Am uitat de el, între timp. Irfan View e ok pentru mine momentan, deși nici nu știam că oferă și el posibilitatea de capturare a ecranului.

    Deși sunt lucruri elementare, basic, eu știu multă lume care se pricepe totuși la calculator, dar care nu știe micile „trucuri” care ne-ar facilita existența tehnologică :) Deci cred că sunt binevenite astfel de tutoriale, ultima dată m-am ales cu diacritice, sigur și alții vor descoperi chestii interesante :P

    Îmi place fundalul sonor, cred că acesta e elementul nou la care te refereai, nu țin minte să fi fost data trecută :) Și împreună cu șmecheria aia de colaj inițial, oferă un context mai antrenant, oarecum, învățării :D Bună treabă!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ehehe.. mă gândeam eu că tu vei fi cea care va observa :) Colajul vreau să zic eu că e un intro :P sau așa aș vrea să se înțeleagă.. un generic ca să zic așa :D

      Și muzica de fundal era cel de-a doua noutate, ai perfectă dreptate :)

      Mulțumesc frumos! Dacă ai propuneri pentru episoade viitoare, nu te sfii să mă anunți :)

      Delete
  6. Buna..Am o intrebare..Daca am un video...si din el vreau sa patrez doar o parte..adica sa tai o parte din el si sa ramana cealalta..cum procedez ? :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună. Pentru editare video ai nevoie de un program destinat acestei operațiuni. Acest articol se încadrează mai degrabă în editarea foto.

      Dar, ca să-ți răspund la întrebare, cel mai simplu ar fi să folosești Windows Movie Maker (asta dacă ai windows ca sistem de operare)

      Sunt multe programe de editare video, dar toate cele bune și performante sunt de cumpărat. Încearcă lightworks, care are variantă free.

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...