Ieri am ajuns în oraş mulţumită lui Sena care m-a dus cu maşina...de fapt eu am condus, deci trebuie să îi mulţumesc de două ori. Am ajuns seara pe la 8 în oraş şi pe la aproape 9 la vila unde stau, împreună cu George. Nu e ciudat cum se repetă lucrurile uneori, sau cât de similare sunt....parcă mai deunzi era vara lui 2007, când mă chema adi pentru prima oară la muncă. Şi atunci tot cu george m-a cazat, cât de similar şi cât de diferite sunt aceste două veri. Unele lucruri au evoluat, altele au involuat, unele s-au schimbat radical, altele par să fi rămas la fel, chiar dacă au trecut 3 ani de atunci.
Acum, spre deosebire de atunci nu mai stau pe sălciilor ci stau într-o vilă în Dumbrava. Treaba asta are avantaje şi dezavantaje. Avantaj: stau aproape de locul de muncă, adică vom construi o casă în aceeaşi curte cu asta. Dezavantaje: e departe de oraş şi de locul unde lucrăm zilele astea, până luni, departe de magazine şi de toate cunoştinţele din oraş. Avantaj: casa arată super, adică nu vreau să stau acum să o iau la puricat, fiindcă aş găsi o mie de defecte (ştiţi că sunt perfecţionist uneori). Dezavantaj: apa calda e rece, şi oricât de călduros sunt, pielea mea încinsă după o zi de muncă nu tolerează apa rece.
Dar să fim serioşi, se putea şi mai rău, mult mai rău...
Azi pe sălciilor am turnat bordura pentru gard, apoi am plecat la Brătuleni să aducem scândura. Am avut ocazia să conduc noua maşină a lui Adi, un VW transporter; ajunşi înapoi pe sălciilor am şlefuit o parte din scânduri.
de la mine,
numa' bine
No comments:
Post a Comment
Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!