Wednesday, July 14, 2010

Manole, Manole,

Manole, Manole, Meştere Mădălina Manole.

Am început ziua de azi imediat ce s-a încheiat ziua de ieri...adică la ora 00.00 când încărcam pe server site-ul abia terminat. A durat puţin toată treaba, apoi conversaţii pe mess şi la telefon, discuţii contradictorii dar totul s-a încheiat cu bine pe la 5 dimineaţa când m-am pus la somn. Ideea era să mă trezesc la 9.30 să mă apuc de treaba. eram destul de optimist şi aveam ceasul (telefonul) programat să sune. M-am trezit, da, dar pe la 10 şi ceva cu ajutorul mamei care m-a rugat să îl sun pe tata. În urma telefonului mi-a sărit somnul. Urma să vină o maşină de lemne în scurt timp. Am avut timp să înfulec ceva rapid şi am fugit în boxă (subsol) să fac loc. Nu am apucat să termin că a şi ajuns maşina şi am ieşit să descarc. 3 paleţi de lemne de fag... A! am uitat să spun, e lemn de foc....ştiţi..de ăla de care ard iarna în sobă.



A descărca de pe maşină a fost partea uşoară. şi destul de rapidă, mai greu a fost să le car la subsol şi să le pun la locul lor (adică oriunde am găsit spaţiu liber). Au venit frumos aşezate, dar fiind aruncate din maşină şi readunate nu s-au mai aşezat la fel de frumos în boxă..deci au ocupat cam mult spaţiu. Urgent era să le băgăm pe toate. În viitor cred că le voi reeaşeza, asta după ce măresc puţin boxa de lemne şi torn o podea mai înaltă.

Aşa..după ce am terminat de cărat lemnele, am demontat paleţii şi am recuperat scândura, pe cât posibil ( paleţii aveau şi laterale, să nu cadă lemnele) am uract şi eu sus să trag un duş şi să mănânc.

Ajuns în casă, cât timp am pregătit masa şi am mai făcut diferite treburi prin bucătărie am aflat că a murit Mădălina Manole de ziua ei, adică azi. Se pare că s-a sinucis la 43 de ani şi sincer, mie îmi place simetria asta morbidă pe care a ales-o: să moară de ziua ei.
UPDATE 15.07.10 h01:35: De ce toţi zic că "a murit în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani"? A murit Miercuri nu? Nu a murit la ora 00.00, nu? După ora 00.00 e deja miercuri, deci avea 43 de ani. Bine, dacă e să o luăm exact ar trebui să ştim la ce oră s-a născut, să calculăm numărul de ore în 43 de ani, şi să vedem exact la ce minut a împlinit cei 43 de ani. Şi probabil iese că a împlinit fix 43 de ani (în ore şi minute) cu câteva zile înainte, dacă nu chiar mai mult. Deci frate: A MURIT LA 43 DE ANI FIX!...ce e aşa de complicat? Idioţilor! Uite că fac şi eu polemică e tema asta..off. end of update







StirileProTV.ro
Mădălina Manole...a fost fata aia cu aluniţa în stânga :D, a fost una din stelele scenei muzicale româneşti.
Legat de ea am o amintire destul de faină. A fost primul CD pe care l-am ascultat vreodată (aş fi şi cumpărat, dar nu am fost eu ci tata). Se întâmpla acum mulţi ani (parcă) când abia apăruseră CD-urile şi casetofoanele cu CD. Până atunci singura sursă de muzică din casă era radioul, TV-ul şi casetele din sertar. Din acea zi aveam şi noi TV color şi casetofon cu CD-player. Îmi amintesc cât de minunat era sunetul. Am stat "gură cască" (vorba vine) ascultând melodiile de pe disc. Ştiu că eram în sufragerie, stăteam pe podea cu piciorul stâng îndoit sub mine, lângă fotoliul din colţul din stânga al camerei. acum oricum nu mai arată aşa camera dar ideea era că îmi amintesc o grămadă de chestii :P

Avea o voce foarte frumoasă şi m-a fascinat, la asta se adăuga şi faptul că fiind sunet digital, nu mai era zgomotul de pe bandă . Pe vremea aceea aveam sistem audio prin toată casa... fire întinse şi difuzoare în fiecare cameră, toate controlate din "laboratorul de vară" a.k.a. "partea dreaptă a balconului"... Ah, copilărie...!

S-a dus şi Mădălina, se duc toţi, păcat că a făcut-o cu mâna ei şi păcat că stau acum toţi deştepţii ăştia să analizeze. Psihologul lu' peşte se trezeşte să spună că POATE avea ceva sau altceva, depresii ascunse sau decese printre cunoştinţe. Ce ştiţi voi? Lăsaţi poliţia să facă ancheta, să anunţe cauza morţii, scrieţi despre ea şi atât. Nu vă găsiţi voi să faceţi dezbatere, fiindcă nu sunteţi decedatul ca să ştiţi tot. Cât urăsc televiziunea când vine vorba de chestii de genul ăsta...Astea şi emisiunile penibile cu certurile din casă sau diferite porcării de genul.

Şi la încheiere, una din melodiile ei:

No comments:

Post a Comment

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...