În cuplu, după părera mea

V-am povestit acum ceva vreme romanul "Scrisoare de Dragoste" a lui Drumeş. Am povestit pe scurt şi de aceea revin acum la o secvenţă importantă din roman şi anume nunta protagoniştilor şi condiţiile impuse de Ghiocela (da, folosesc tot poreclele). Pentru cei ce nu au citit încă romanul sau nu au ajuns la partea amintită, voi relua în câteva cuvinte firul naraţiunii.

Aşadar, după ce călcase  strâmb de vreo două ori Ivar reuşeşte să intre din nou în graţiile fetei şi o convinge să se căsătorească. Fata, pe cât de frumoasă pe atât de deşteaptă acceptă cununia doar cu câteva condiţii (date în scris). Prima era "dragoste de-a sila nu se poate", adică atunci când unul se satură de celălalt se vor despărţi paşnic, fără tam-tam. A doua era ca proaspeţii  însurăţei să aibă casa lor, sub nici o formă să nu stea la mama ei. A treia regulă a fost ca apartamentul să aibă camere separate pentru cei doi. Da, sigur, pare stupid sau cel puţin ciudat, aşa mi s-a părut şi mie, fiindcă este atât de plăcut să dormi cu persoana iubită (şi mă refer strict la dormit, nu la actul sexual, care ştiţi prea bine poate avea loc oricând în timpul zilei, nu neapărat înainte de culcare).

Aflăm mai târziu în roman scopul pentru care  Ghiocela a cerut aceste chestii şi anume pentru a nu-şi satura soţul. Altfel spus, deşi era extraordinar de frumoasă oricând, nu se înfăţişa lui neîngrijită, ciufulită, abia trezită ci mereu sclipitoare şi proaspătă. Altă metodă de a-l ţine  mereu interesat de ea  era jocul pe care îl punea în practică de fiecare dată când Ivar căuta vreo sărutare sau mai multe. Mai exact era o fugăreală prin toată casa, şi cum Giocela era subţirică şi rapidă era greu de prins, dar se lăsa fiindcă e doar un joc... şi ar deveni enervant dacă trece limita amuzamentului.

Eu unul sunt de acord cu ideea în sine, de a dori să fii mereu altfel, mereu mai bun şi mai frumos pentru persoana iubită. În schimb nu sunt tocmai împăcat cu camerele separate fiindcă îmi place la nebunie să dorm cu iubita în braţe, în braţele ei sau în compania ei; să fie lângă mine când mă trezesc dimineaţa, aşa cum este ea. Nu e nevoie să se trezească mai devreme pentru a se "găti" şi apoi să se strecoare în pat. De altfel mie îmi plac fetele cât mai naturale, fără machiaj, fără tone de colorant pe buze, farduri şi alte toxine pe care le mai folosiţi voi fetelor. Majoritatea bărbaţilor preferă naturaleţea, afirmaţie bazată şi pe concluzia unei discuţii din cameră.

Nu zic să fie neîngrijită, ci este o diferenţă între a avea grijă cum arăţi şi a te "masca". Poţi avea un păr minunat  dacă e spălat şi e aşa cum ţi-a fost dat, nu e nevoie de coloranţi (care mai des fac rău scalpului). Tenul curat e mult mai frumos decât cel plin de fard, ochii pot fermeca şi dacă nu au contur creionat sau pleoapele vopsite. Unghiile lungi sau scurte sunt mai frumoase dacă sunt curate şi cel mult lăcuite; oja e de prisos, atât de artificială... Tot "ce e prea mult strică" iar în cazul machiajului provoacă repulsie.

Ştiu, acum fetele vor spune că băieţii ar alege mai degrabă o fată machiată, un fotomodel decât o fată simplă, comună, naturală. De fapt ei doresc o fată frumoasă, răpitoare dar şi naturală (aşa cum ne este descrisă Ghiocela). Ei bine eu aleg modestia şi calităţile spirituale decât frumuseţea artificială, forţată, comercială. Sunt atât de multe fete frumoase, care încă nu o ştiu, şi nu e nevoie să arate ca tipele din reclama Maybelline.

Nu uitaţi că nimeni nu e perfect, că mulţi bărbaţi sunt porci în ceea ce priveşte igiena corporală. Când e flăcău "la vânătoare" e mai atent, dar când relaţia devine stabilă, când e însurat se schimbă lucrurile, că doar "şi-a tras sclavă, nu?", nu se mai menajează, nu mai simte nevoia să fie atrăgător, îşi mai lasă şi o frumuseţe de "burtă de bere" (am zis unii, nu am generalizat; voi reveni altădată la relaţia stabilă soţ-soţie, ca să nu mă lungesc acum). Mi se pare o prostie, şi nu mă refer numai la partea masculină. Nu cred că ar trebui să involueze astfel relaţia ci suntem, cum am zis mai devreme, datori nouă şi mai ales partenerului de viaţă să fim cât mai buni, să vrem să fim mai frumoşi, mai iubitori. Şi nu doar unul din parteneri să se sacrifice, să facă totul în aşa fel încât să fie pe plac celuilalt, ci ambii îndrăgostiţi să aibă acest ţel. Altfel relaţia se mistuie încet, încet, devine neplăcută, iar căsnicia (dacă aţi ajuns acolo) devine monontonă, devine mai degrabă o obişnuinţă, nu mai e iubire arzătoare.

Al doilea punct atins de Drumeş prin personajul Ghiocelei este ideea de joacă în cuplu. Este genial să te desprinzi de griji şi de problemele zilnice printr-un joc; să nu uităm să fim copii, să ne jucăm, să ne distrăm. Mie îmi place să mă joc, să alint, să gâdil, să fac lucruri interactive, să sărut pe neaşteptate, să îmbrăţişez într-un moment neaşteptat. dar de asemenea vreau că şi partenera mea să fie jucăuşă.

De aceea am admirat-o pe Ghiocela (şi implicit pe Drumeş), păcat că Ivar şi-a dat seama prea târziu de aceste lucruri, de imaginaţia bogată a ei, de faptul că nu s-ar fi plictisit niciodată de ea, de talentul ei de a fi altfel în fiecare zi.

În toate cele trei romane amintite povestea de dragoste este terminată  prea devreme, iar finalul cărţii îi surprinde pe îndrăgostiţi despărţiţi unul de celălalt deşi dragostea din sufletele lor este mare. Abia aştept să recitesc "Invitaţia la Vals" pentru a-mi reaminti detaliile şi pentru a putea face o comparaţie mai bună.

Nu uitaţi dragii mei să vă iubiţi, să vă jucaţi, să vă distraţi împreună, să vă bateţi cu perne (asta e cu apropo pentru doi cititori de-ai mei), să vă ciupiţi, să faceţi totul din dragoste şi să vreţi tot timpul să fiţi mai buni pentru celălalt.

Nu am mai specificat în acest articol despre comunicare şi cât de importantă este ea într-un cuplu, fiindcă am mai menţionat în alte articole despre acest subiect

de la mine,
numa' bine