Drumeş al meu

Da, după cum vă informam în articolul anterior...scris tot azi dar înainte să mă odihnesc, am terminat de citit "Elevul Dima dintr-a şaptea".

Recunosc faptul că am citit cartea doar fiindcă autorul ei e Mihail Drumeş, altfel, numele nu m-ar fi tentat.

Nu aş fi vrut neapărat să citesc altă carte despre adolescenţi şi despre cum era liceul şi învăţământul "în vremurile bune" deşi îmi plac.. Am citit "Cişmigiu & Company" şi nu mi-a displăcut, ba chiar am râs şi am trăit alături de ei; mai mult de atât m-a pătruns o melancolie caracteristică mie, pentru timpurile apuse, pe care le ador pentru simplul fapt că îmi par mai bune, lumea era mai civilizată.

De aceea îmi plac mai degrabă cărţile vechi, filmele vechi. De aceea îl iubesc pe Poirot cu mustaţa lui cu tot, şi actorul îmi e foarte drag şi aş vrea să nu moară niciodată. Pentru felul în care mă face să mă simt, pentru lucrurile pe care le învăţ, pentru aventurile pe care le trăiesc alături de ei, pentru că prin cărţi şi filme mă simt acasă, simt că acolo îmi e locul, între acei oameni; din acea categorie fac parte şi de aceea nu mă încadrez în tiparele contemporane.

Să revenim la cartea amintită...Îmi place de Drumeş că îşi conturează protagonişti care au darul înţelepciunii, oameni culţi, învăţaţi. Dacă în "Invitaţia la Vals" Doru îşi termină studiile şi devine om important doar ca şi răzbunare, pentru a-i arăta lui Aime că poate fi important, în "Scrisoare de Dragoste" şi în "Elevul Dima dintr-a şaptea" inteligenţa este trăsătură prezentă pe tot parcursul romanului. Asta nu îi scuteşte pe eroi să facă prostii, mai ales pe Ivar, aşa cum bine ştiţi.

M-a impresionat Drumeş fiindcă nu a abandonat tema iubirii chiar dacă titlul romanului nu arată asta din prima. Dima mi-a plăcut dar m-a dezamăgit în unele măsuri. Ar fi trebuit ca un personaj de teapa lui să fie mai cumpătat, mai calm, cu mintea la rece, şi cred eu că ar fi rezolvat mai repede conflictele.

Nu mă dau eu zmeu să rescriu povestea, pentru că finalmente, pe plan academic lucrurile au fost rezolvate, Mihail s-a ocupat foarte bine de toate, şi nimeni nu a trebuit să moară, ca în romanul anterior.

Dar să vă pun la curent fiindcă nu veţi înţelege mare lucru altfel. Dima este fiul unui fost parlamentar, şi de aceea nu fusese niciodată la şcoala normală ci a urmat doar cursuri particulare prin Franţa şi Anglia. Va urma cursurile clasei a VII-a la Craiova urmând să fie găzduit la Dona Bianca o văduvă prietenă cu tatăl său şi cu directorul şcolii. E foarte entuziasmat că urmează cursurile unei şcoli publice şi faptul că a fost pregătit în particular în diferite ţări îl duce uşor printre fruntaşii clasei.

Adevărata poveste începe când găseşte o scrisoare în care îi este relevat că pe o insulă pustie din arhipeleagul Galapagos zace nemişcată o comoară nepreţuită. Află că răposatul gazdei a încercat şi el să strângă bani pentru acea expediţie dar a murit înainte de a izbuti.

Îşi adună câţiva dintre colegi cu care plănuise o excursie pe Dunăre şi le expune planul mult mai măreţ de a face o călătorie transoceanică. Băieţii întâmpină foarte entuziasmaţi ideea şi toţi devin un singur corp unitar, cu acelaşi ţel, acelaşi vis: de a cuceri insula şi a găsi comoara. Băieţii sunt foarte organizaţi, îşi stabilesc un sediu central, şi denumesc adunarea lor A.R.P.E.T (Asociaţia Română Pentru Expediţia Transoceanică).

Sunt foarte bine organizaţi fiindcă liderul lor este însuşi Dima, un puşti deştept şi calculat, ajuns cel mai cunoscut băiat din şcoală, ba chiar din oraş. Au un plan bine pus la punct, nu se avântă în necunoscut ci încep să studieze din ce în ce mai mult, să strângă bani şi să adune cât mai mulţi membri pentru a avea persoanal necesar navigării şi înfiinţării unei noi ţări în insula lor mirifică. Astfel fiecare avea să termine liceul şi să facă o specializare principală şi una secundară pentru a face faţă oricăror nevoi şi să îndeplinească orice meserie. Din ce în ce mai mulţi elevi doreau să se înscrie în ARPET deoarece toţi aspirau la acea călătorie ;i la insignele str[lucitoare ale membrilor ... astfel, ]n scurt timp numărul membrilor ajunse la o mie.

Dirigintele clasei îi susţinea fiindcă una din regulile de bază era ca toţi membrii să fie împăcaţi cu şcoala. Cei care rămâneau corigenţi ar fi fost excluşi din asociaţie.

Pe plan amoros, Dima cunoaşte multe fete, şi din puştiul inocent care ştia dragostea doar din cărţi, ajunge băiatul experimentat care când "avea nevoie de o femeie" se culca chiar şi cu menajera internatului.  Nu era un exces în viaţa sexuală, dar nici băiatul cuminte de dinainte nu mai era. (aici m-a dezamăgit  Dima, că s-a lăsat pradă nevoii fizice deşi avea iubită .. şi încă ce iubită ...veţi afla)

Era admirat de toţi profesorii şi dat ca exemplu, ajunsese şeful clasei, şi era conducătorul arpetiştilor, astfel având mare putere asupra elevilor. Totul mergea ca pe roate, şi îşi găsise şi iubită, pe fata gazdei, Lotte.

Din prima zi în casa cea nouă, dăduse buzna, din greşeală, peste această fată, intrând în odaia sa pe când ea se schimba (nu era indecentă conform standardelor noastre, ci era într-o rochiţă şi se desluşeau doar picioarele, dar pe atunci era mare lucru). Fata ajunge să îl iubească dar nu recunoaşte nimic, ba chiar se comportă de parcă ar fi cel mai mare duşman. Lui i se pare o oarecare la un moment dat şi nu vrea să aibă legătură cu asemenea fată; se mulţumea să iubească virtual o actriţă celebră, spunând tuturor că acea actriţă e de fapt iubita sa. Avea ideea pueril[ că  va absolvi şi o va lua de nevastă pe această actriţă.

Pe când se întorceau de la o scenă de teatru, Lotte este agresată verbal de Basu (coleg cu Dima dar mult mai mare şi temut de toţi). Se iscă o încăierare şi Dima este tăiat de lama scoasă de Basu, chiar înainte ca profesorul să îi despartă şi să intervină poliţia. La spital Lotte panicată, şi realizând că e posibil să îl piardă îi mărturiseşte că îl iubeşte şi se sărută pentru prima oară.

Povestea lor de dragoste este frumoasă şi deseori asemănată cu poveşti clasice, este o iubire ascunsă, părinţii neştiind nimic de ei. Plănuiesc viiitorul şi visează asupra zilei când vor pleca amândoi în expediţia mult visată ca soţ şi soţie.

După vacanţa de vară Dima se mută din casa văduvei şi este cazat la Internat unde stă alături de câţiva arpetişti. La şcoală clasa primeşte un nou profesor de istorie, o brută poreclită Atilla. Este aspru la notare şi chiar foloseşte pedepse corporale care îl aduc chiar la o anchetă, când îndrăzneşte să dea în fiul şefului poliţiei. Ca urmare a acestui eveniment profesorul scapă basma curată iar copilul este nevoit să renunţe la şcoală. Incidentul trece, profesorul nu se schimbă, ba mai mult, încă un elev se sinucide aparent din cauza notei 1 obţinute la istorie. Acel elev era mâna dreaptă a lui Dima, îndrăgostit de directoare Internatului, băiat deştept şi cuminte, poetul ARPETului, care aflând că iubita viselor lui îşi înşeală bărbatul se sinucide. Nu putea accepta ca imaginea ei să fie trecută prin noroi.

Romanul ia o întorsură neaşteptată tot din cauza lui Atilla. Ceea ce am uitat să menţionez e că între timp Dima şi Basu au devenit buni prieteni, Dima iertându-l, fiindcă la urma urmei din cauza lui povestea de iubire cu Lotte a devenit posibilă. Basu scos la lecţie la istorie şi învăţase lecţia foarte bine. Văzând asta Atilla începe să îi adreseze întebări din afara manualului, şi fiindcă Basu îndrăzneşte să îi ceară socoteală, spunând că nu sunt în manual, profesorul îl bate cu bastonul peste mâini sub privirile uimite ale colegilor, care îl ştiau pe Basu o persoană care să nu accepte aşa ceva.

Dima sare indignat şi reproşează profesorului că nu are voie să se atingăî de elevi şi că regulamentul  îi interzice asta. Profesorul ofensat de această intervenţie încearcă să dea în el, dar Basu îl dezarmează şi îi rupe bastonul în trei bucăţi dintr-o mişcare. Toţi elevii sar indignaţi în picioare huiduind şi făcând scandal. Dima şi Basu se postează în faţa profesorului pentru a tempera mulţimea, şi într-adevăr nimeni nu se atinge de ingrat, dar o călimară zboară prin apropiera lui, murdărind pereţii şi hainele dascălului. Intervine un profesor din clasa vecină , elevii se calmează şi dascălul este trimis la cancelarie. Urmează o anchetă la care participă şi secretarul general venit în inspecţie. Deşi expunerea evenimentelor a fost mai mult decât clară, nedreptatea se face şi profesorul scapă întreg, iar clasa suferă eliminare. Dima este cel mai aspru pedepsit cu eliminare până la sfârşitul anului. ... nu povestesc în amănunt, cel mai bine e să citiţi cartea.

Ca urmare a acestei pedepse, arpetiştii intră în grevă, dar nu conduşi de Dima, el era doar spectator. Ca urmare a grevei timp de două zile nici un elev nu a călcat pe la şcoală, dar apoi au început aresturile şi fuga tuturor, sediul central a fost închis şi arpetiştii împrăştiaţi. Dima a fost dat afară din toate şcolile oraşului  şi a rămas acum un fugar , cu noi identităţi, acte false şi tot tacâmul.

E hotărât să plece la Bucureşti la minister, să obţină audienţă. Izbuteşte şi ajunge la ministru, dar acesta îl lasă pe mâna  secretarului general, acelaşi care a dat sentinţa ultima oară. Bineînţeles că nici de data asta nu îi este dată dreptate şi  Dima îl anunţă că va lupta în continuare, urmând să se sinucidă pe 1 decembrie dacă pedeapsa nu este ridicată. Îi scrie iubitei lui tot ce s-a întâmplat la minister şi ca urmare ea vine în Bucureşti aducând toţi banii rămaşi din "averea lor" (câştigată la loterie şi ascunsă de toţi cunoscuţii). Trăiesc împreună cele 21 de zile rămase, se logodesc, se iubesc, se întâlnesc cu oameni de seamă , cu personalităţi, ba chiar un pictor cunoscut îi roagă să pozeze pentru un tablou cu Romeo şi Julietta. În tot acest timp eroul nostru scrie o  broşură numită "Acuz" pe care o publică expediind exemplare pe la cunoştinţe şi restul prin centre universitare prin Basu, refugiat şi el la Bucureşti.

Povestea de dragoste este acum foarte frumoasă. Cei doi se bucură de viaţă cu adevărat, Lotte venind de fapt pentru a muri alături de el, fiindcă nu ar fi putut să trăiască fără prezenţa lui, atât de mult îl iubea încât viaţa însăşi era neînsemnată. Dar timpul se scurge şi se apropia ziua morţii. au întârziat o zi, dar până la urmă au băut otrava amândoi şi au pus capăt poveştii de iubire.

Sau aşa au crezut. Protagonistul nostru de trezeşte pe un pat de spital şi află că iubita lui a murit.. Durerea e mare, intensitatea trăirilor părăseşte paginile cărţii, m-a acaparat total încât am fost nevoit să iau o pauză. Trec 15 ani într-o singură pauză. Dima ajunge inginer ca urmare a studiilor în străinătate. Ne sunt relatate evenimentele de după moartea tatălui său şi aflăm că de fapt Lotte nu a murit, ci au fost separaţi unul de celălalt. Disperat şi cu dragostea în suflet eroul se întoarce la Craiova în speranţa că îşi va mai găsi iubita.

Ajuns în localitate se întâlneşte cu foşti profesori şi donează şcolii o sumă considerabilă, revizitează locurile atât de importante acum 15 ani, toate schimbate acum, toate deformate. Se reîntâlneşte cu Basu, acum ajuns patronul restaurantului în care mâncau şi petreceau ei pe vremea liceului. Află de la acesta toate noutăţile legate de foştii colegi, şi află teribila veste că Lotte s-a căsătorit şi are chiar 3 copii.

O veste tragică care îl răneşte adânc...De dragul vremurilor de altă dată, hotărăşte să organizeze o reuniune cu toţii colegii şi profesorii, dând anunţuri prin ziare. Văzând anunţul, Lotte vine să îl viziteze, mai ales că şi ea îl credea mort. Se îmbrăţişează se sărută, hotărăsc să fugă împreună dar îşi dau seama că este prea târziu, că nu se mai poate face nimic, că deşi ei nu au murit acum 15 ani, a murit relaţia lor, şi posibilitatea unui viitor împreună.

Romanul se încheie cu întâlnirea lui Dima cu Ioana Pâslaru, fata din vecini căreia i-a promis prin angajament scris când erau copii că o va lua de nevastă. Stau  de vorbă şi deapănă amintiri şi hotărăsc să se căsătorească...

Finalul este dureros analizând povestea dintre Dima şi Lotte, dar îmi place simetria şi ideea ce căsătorie în urma unui angajament făcut de mic copil....Mai ales că din descriere această Ioana nu era deloc urâtă. Binenţeles, daragostea adevărată va fi mereu Lotte, nimic nu avea să o înlocuiască.

Nu mă pot să nu observ similitudinea celor trei romane în ceea ce priveşte finalul. Toate exprimă o dragoste superlativă, supraomenească, care nu poate exista. Asemena dragoste, pierderea ei provoacă durere de nedescris. dar mă face să visez în continuare, şi îmi plac aceste cărţi deoarece poţi învăţa unele lucruri, şi evita unele greşeli ....problema e că niciodată nu recunoaştem această dragoste decât atunci când  o pierdem şi suferim.

Am primit sâmbătă un preaminunat cadou. Probabil nu am arătat bucuria fiindcă nu mă pricep să mă exprim, sau fiindcă te.ai  dat de gol...dar a fost minunat. Acum am propriul exemplar din "Invitaţia la Vals", aşa că îl voi reciti cu nerăbdare cu prima ocazie, la prima călătorie cu trenul

Mulţumesc pentru timpul acordat, scuzele de rigoare dacă v-am plictisit...

de la mine, 

numa' bine