Acestea sunt sentimente acumulate în timp, observând şi analizând, dar de la ce am pornit? factorul declanşator al acestui post este păţania de azi.
Mergeam spre facultate, fiindcă aveam o fereastră între două discipline, şi am decis să fac un seminar de politici cu grupa '16, să îmi umplu acea pauză inutilă. Asfaltul era încă umed de la ploaia de ieri, bălţile acaparau bucăţi de trotuare şi totul era frumos acoperit de un strat de frunze, scuturate de vântoasa de aseară... Angajaţii de la salubritate (nu ştiu cum se cheamă firma din Galaţi) măturau liniştiţi acest covor de frunze.
Trotuarul, sau mai bine zis, partea circulabilă a trotuarului se prezenta în felul următor: trei sferturi baltă acoperită de frunze, un sfert zonă plină cu frunze, în curs de măturare. Şi să vezi dom'le ce scandal făcu o "cucoană bine" că vezi bre, nu avea loc să treacă. Şi a început să strige la femeia care mătura , bineţeles că era în continuă mişcare fiindcă toţi suntem grăbiţi şi ocupaţi.
Frate, recunosc, de mici ni se spune la şcoală să respectăm tot personalul şcolii, dar nimeni nu prezintă acelaşi respect pentru toţi, ba chiar unii nu respectă deloc personalul de serviciu. Dar cu timpul (pe la liceu) am intrat în discuţie şi cu femeile de serviciu, şi mi-am dat seama că deşi nu e o funcţie înaltă, e persoană, şi pentru acest lucru trebuie respectată.
Acum văd în jurul meu doar persoane, doamne şi domni, nu îmi pasă că nu a avut ocazia sau posibilităţi de a studia sau nu au avut destule cunoştinţe pentru un job mai bun. Atâta timp cât respecţi pe cineva, şi îi vorbeşti civilizat primeşti feedback pozitiv.
Nu sunt ei cei mai grozavi oameni, nu sunt nici cei mai deştepţi, dar nu îi vezi ţipând la tine că murdăreşti locurile pe care le-au măturat. Dar tu ca o persoană cu studii superioare, cu un loc de muncă la birou, cu bani în cont şi nu mai ştiu ce alte diferenţe de natură financiară şi socială....uiţi să fii om. Asta e grav.
La fel se întâmplă la facultate, cu toţi bobocii care vin cu aere de licean şmecher, cu minţilor lor "necoapte", care nu au pic de respect pentru persoana din faţa lor. Nu că e profesor, nu că e mai în vârstă, nu că te poate nota ci respectă-l pentru că e OM şi pentru că te respectă. Dar prin absurd, şi ca să dovedească prostia studenţilor, cu cât un profesor este mai indulgent, cu cât este mai tolerant cu studenţii, cu atât mai multă nesimţire rezultă din bănci. În plus, dacă mai menţionează dascălul că nu va ţine cont la notare de scandalul făcut de studenţi, totul devine mediu prielnic pentru poante şi replici infantile, râsete şi batjocură la adresa profesorului.
Probabil ar trebui să fie obligatorii nişte cursuri preuniversitare... nişte lagăre de concentrare, în care să vină un dictator să bage spaima în toţi, să îi înveţe respectul cu forţa... dar nici aşa nu cred că s-ar dresa prostia caracteristică. Pentru că eşti "tare" dacă acoperi cu glume şi râsete vocea profesorului, pentru că devii popular peste măsură, pentru că e mai bine să faci scandal şi să creşti în ochii colegilor, decât să fii un tocilar şi să fii luat peste picior de ei...
Dar, ce să-i faci, astea sunt generaţiile noi, şi mă tem de ce va fi în viitor, mă tem că mergem din rău înspre ireparabil de rău.
din nou spun, astea sunt opiniile mele, sunt piticii mei de pe creier... este modul meu de a vedea lucrurile... Cu toţii devenim conştienţi de aceste lucruri, dar prea târziu. Tinerii vor fi tineri, vor fi iresponsabili şi miserupişti, şi vor ajunge să critice la bătrâneţe pe cei mai tineri ca ei, fiindcă aşa e ciclul vieţii. Şi totuşi, distraţi-vă cât sunteţi tineri, (cât timp mai suntem tineri) dar cu măsură, cu respect pentru cei din jur, cu modestie acolo unde este necesar...
azi am fost iresponsabil... e deja mâine, şi nu am făcut nimic decât să mă caţăr pe un cămin şi să scriu două articole pe blog... nu am pregătit nimic pe mâine, nu am rescris şi redesenat ce plănuisem... asta înseamnă că mâine am de două ori mai multă treabă. Gata... revin la treburile importante, restul prin weekend-uri ..
ne scriem/citim azi la un nou articol, de astă dată legat de căţărări...
de la mine
numa' bine
No comments:
Post a Comment
Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!