am escaladat 5 etaje ... un cămin de fete

Nu e ceea ce pare (din păcate); nu m-am suit de nebun după vreo fată de la etajul cinci, că vorba aia, nu mai suntem în anii '60 - '70 când era adevărată muncă să te strecori în căminul fetelor....În vremurile noastre ne este mult mai uşor să intrăm în căminele şi camerele fetelor, şi invers, binenţeles -  poţi, dar important e să ai la cine să mergi.

Ei, toată treaba era o activitate organizată cu ocazia Galelor Studenţeşti. Am citit pe site, şi pe afişe că se va face şi alpinism, şi abia aşteptam să vină ziua de miercuri 14 octombrie....a fost o zi normală, şi binenţeles, cu gândul la cursuri şi facultate, am uitat complet de Gale. Am terminat cursurile şi seminarele, şi eram puţin nervos că ultima oră era o repartizare la limbi stăine (m-au băgat la franceză....incredibil dar adevărat, de aceea eram cam iritat). Când am ajuns în campus am văzut multă lume adunată, dar nu înţelegeam ce s-a întâmplat...am crezut că e vreun accident, dar când m-am apropiat am văzut că laterala căminului H era amenajată cu prize de escaladă, şi erau nişte băieţi pe acolo cu echipament. Mi-am amintit imediat de afiş, şi l-am sunat pe Mircea să îl chem la alpinism.


Am combinat eu ceva de mâncare, l-am luat şi pe Radian şi am ieşit din cămin, cu viteză şi entuziasmat...ca un copil în dimineaţa Crăciunului (oare mai e valabilă comparaţia asta? cam toţi primesc cadourile în ajun, deci consider că ar trebui modificată). Se formase o listă dat fiind faptul că eram mulţi amatori de nebunii... şi am dat nişte coate până am ajuns al patrulea pe listă, dar spre revolta noastră, am stat o oră în aşteptare, până am convins organizatorii să ne bage după listă, nu preferenţial, după "pile".

A sosit şi momentul mult aşteptat când m-am înhămat şi mi-am pus casca magică ...pregătit de aventură. Nu mai menţionez că, de o oră de când am tot stat să aştept, mi-au amorţit şi picioarele, au început să mă doară mâinile (de la atâta încălzire)

Mi-am băgat mâinile în săculeţul cu magneziu, şi am început. Cu mici emoţii, recunosc, dar foarte încântat. De jos pare uşor, toţi se cred zmei, şi eu am încercat să fiu cât mai realist, eram conştient că avea să fie obositor, observam asta la toţi cei care au urcat înaintea mea, dar un anumit factor nu l-am prevăzut: frigul.


Am urcat bine; recunosc, am fost ajutat puţin de coarda de asigurare, m-am lăsat de vreo câteva ori în ea fiindcă nu îmi mai simţeam degetele.  Primele etaje au fost OK, nu am avut probleme, dar pe la etajul trei deja nu îmi mai simţeam degetele...sau mai bine spus nu mai aveam simţ tactil în degete. Atingeam peretele sau prizele dar nu simţeam nimic, nu mai aveam forţă să strâng prizele între degete. Această amorţeală era parţial de la oboseală, dar mai ales de la frig.

Am făcut o pauză să suflu aer cald în degete, să le dezmorţesc, dar nu simţeam nimic, fiindcă nu aveam aer cald în mine, oricât m-am străduit. Am reluat urcarea, şi drept spun că nu m-am gândit vreo clipă să abandonez. Nu încearcam să mă dau mare, că oricum nu mă vedea nimeni, fiind deja noapte (abia după ce am coborât au pus nişte proiectoare cu halogen), dar vroiam să mă testez , să văd de ce sunt în stare.


Cel mai greu a fost pe la etajul patru, fiindcă prizele erau rare şi mici şi mâinile îmi erau deja varză. M-am văzut aşa sus, şi mai ales că nu căzusem de pe prize ca restul lumii încât era prea stupid să renunţ (se stabilise o regulă, dat fiind faptul că eram mulţi la coadă, în aşa fel încât, dacă te dezechilibrezi şi cazi de pe perete de două ori eşti coborât de tot).


Tot pe la etajul patru am făcut o pauză fiindcă una din prize, pe lângă faptul că era mică, era slăbită din diblu, în aşa fel că se rotea, şi îmi aluneca piciorul. Am stat blocat puţin acolo, analizând prizele următoare şi relaxând mâinile dar am continuat

vorbeam singur şi binecuvântam prizele "mai comode" când le întâmpinam. eram obosit dar am mers până la capăt...am făcut un efort exact cât să ajung la ultima priză, apoi am semnalizat să-mi elibereze coarda (dar cum ziceam nu mulţi au văzut exact cât de sus am fost, fiindcă era întuneric).

Am fost primul care a ajuns până sus, şi sunt mândru de asta..mă umflu puţin în pene că am şi eu voie. Ajuns jos, am regretat că nu m-am suit până peste clădire, dar acolo sus, eram împăcat cu mine însumi, Atinsesem ţinta , ajunsesm în vârf. Conform cronometrării lui Radian, am stat pe perete 5 minute..5 etaje în 5 minute.

Am vrut să mai urc o dată ieri seară dar s-a strâns devreme ....Azi când am venit de la facultate nu era nimic, dar când ne-am întors de la cumpărături, am văzut că erau iar adunaţi acolo, aşa că am profitat de oportunitate şi am mai urcat o dată. De data asta nu am mai stat aşa mult la coadă, fiindcă nu mai erau aşa de mulţi doritori.

Am urcat din nou până în vârf, dar nu m-am suit pe clădire fiindcă e cam incomod din acel punct. Azi am avut iluminare măcar, fiindcă băieţii erau pregătiţi (nu ca ieri), de aceea pozele au ieşit mai bine (pozele mai luminoase sunt de azi)

Abia aştept anul viitor, şi target-ul nu mai este ultima priză, ci acoperişul.
Şi uite aşa am demonstrat încă o dată că sunt bun şi ca alpinist.

Mulţumesc lui Mircea pentru serviciile de fotograf şi pentru tenişi, mulţumesc lui Caza pentru încălţăminte şi mulţumesc lui Radian că a stat în frig, aşteptând să mă caţăr. Mulţumesc celor trei pentru susţinere, şi binenţeles mulţumesc organizatorilor.... întâlni-v-aş pe versant!

de la mine

numa' bine