Posts

Panică

Image
Mașini Panică Eram pe drum, cu mașina plină și cale lungă de parcurs. Am ajuns la un moment dat în Brașov și la al doilea viraj am intrat pe o stradă minunată, aerisită, curată, pavată, clădirile frumoase, renovate erau perfect asortate cu împrejurimile și dalele de pe trotuar. Totul era frumos și era miezul zilei. Nu era programată o oprire, dar am tras pe dreapta în fața unui logan roșu și am ieșit să ne minunăm de frumusețea străzii respective. Era ca într-o poveste și, pornind de la ideea că nu stăm mult nu am mai încuiat mașina (nici nu voiam să mai opresc motorul, dar am făcut-o). Tot mergând pe stradă am găsit diferite tarabe cu bunătăți și suveniruri și tot plimbându-ne se lăsa seara, deși abia plecasem din parcare. Cu mașina în gând m-am întors de îndată la parcare lăsându-i pe ceilalți să continue vizita. Surpriză, mașina nu era acolo!

Sănătate maximă domnului Cristi Ungureanu!

Image
Domnul te are în pază și va lucra prin doctori pentru recuperarea ta! Pentru cei ce nu știu Cristi Ungureanu este un om care s-a hotărât într-o zi să se apuce de alergat, motivat de nevoia de a schimba regimul de viață sedentar și dăunător organismului. Pasionat și ambițios a ajuns sportiv de performanță, având la activ multe curse și maratoane. Eu l-am descoperit prin grupul de discuții HPM  și acolo am aflat despre povestea lui și  am înțeles că omul aleargă... și o face cu dragoste și pasiune. Dar iată că viața lui a luat o întorsură neașteptată pe 16 aprilie anul curent, când a fost lovit pe trecerea de pietoni și proiectat 15 metri în decor. A supraviețuit ca prin minune, dar prin ce a trecut nu vreți să vă imaginați. Acum, după multe operații la picior și la cap încă nu și-a revenit complet, încă e nesigur. Este atât de  greu pentru orice om să pățească ce a pățit domnul Cristi, mai ales, imaginați-vă cum e pentru un sportiv, obișnuit cu mișcarea, mereu dor...

Modernizări fără cap

Image
Exista în Roman un parc...Parcul Municipal era probabil o splendoare pe vremea comunismului, era, așa ca alte lucruri de atunci, în același stil... Dar anii au trecut și parcul a fost lăsat în ruină: leagănele s-au împuținat, teatrul închis, ajuns groapă de gunoi, WC, casă de toleranță și casă pentru vagabonzi. Parcul era des ca o pădure de când îl știam eu, era frumos, te pierdeai prin el. Țin minte că atunci când eram mic credeam că e fără sfârșit, asta fiindcă nu vedeai niciodată prin el și era o zonă în care nu călcasem.

Comentariile în blogosferă

Oki, știți care e faza cu comentariile încă de când eram mici copii și ne jucam pe hi5 ... cum cerșeau toți câte un comentariu, să fie băgați în seamă: „  poze noi, dați comm că dau înapoi”  scria pe la toate status-urile...și unii chiar aveau liste mari de comentarii, unele din cele mai tâmpite replici, apoi a apărut moda cu elementele grafce sclipitoare în interiorul unui comentariu, și tot așa...ultima nebunie! Ei, tot comentarii sunt și aceste de pe bloguri, dar aici uneori apar adevărate dialoguri ca pe forum. Eu nu am așa, un colectiv de cititori fideli care să dezbată articolele postate, asta în principal fiindcă de când am început, până acum vreun an nici nu m-am promovat în vreun fel, și de asemenea e un blog personal, cu articole nu totdeauna de interes general. Dar, în ultima vreme am început să umblu pe alte bloguri, am și eu o listă de bloguri în blogroll pe care le urmăresc și unde mai comentez dacă am ce zice. Tot de curând m-am tot înscris pe site-uri care ...

să mă laud? să mă laud și eu?

Că toată lumea o face....eu tăceam mâlc fiind doar PR2... Am avut PR3 dar din cauza unei pauze majore pe blog...(a fost desființat, modificat, refăcut)..am decăzut la PR2.

Durău - tură de ecologizare și agrement

Image
Trebuie să recunosc că fac oarecum reclamă falsă fiindcă nu a fost tocmai o tură organizată cu scopul salubrizării traseului montan, dar e un obicei pe care l-am adoptat începând cu ultimele ture și am zis să îl duc mai departe mai ales că de data asta ne-au furnizat la intrare în traseu saci menajeri...era ca o invitație pentru cei cu bun simț. Dar să începem cu începutul: Nu plănuiam nici o excursie pe munte așa de curând. Voiam, ce e drept, să merg cu cortul pe Rarău dar nu aveam o dată stabilită din cauza muncii și a datei inexacte de începere. Dar iată că luni, pe 4 iulie primesc un telefon de la Adi. El și băieții tocmai se întorseseră de peste hotare dintr-o escapadă în care puteam să merg și eu dacă nu aveam examene...ah, ocazia de a ieși din țară și de a lucra puțin peste hotare și nu am putut pleca. Pe lângă discuțiile normale mi-a adus la cunoștință că sâmbătă va fi plecarea pe Ceahlău pentru câștigătorii Campionatului de Fotbal La Răscruce. Ideea era că, el fiind ocupa...

final de iunie, la jumătatea lui iulie

Image
Așa cum v-am anunțat, în iunie  eram destul de hotărât să părăsesc Galațiul pe bicicletă, dar vremea nu mi-a fost prielnică așa că am plecat ca tot omul normal cu microbuzul (neinteresant, dar am mai dus o parte din bagaje acasă). Vremea a venit să mă întorc la Galați pentru a finaliza niște treburi la facultate și pentru a elibera camera de cămin. Astfel am depozitat frigiderul și cuptorul cu microunde în garajul unor prieteni și urma să plec acasă. Vorbind cu Sena am decis să plec abia vineri seara când se întorcea el de la București. Mă gândeam că așa reușesc să duc toate bagajele chiar dacă ajungeam acasă mai târziu decât planificat inițial. Din păcate am aflat că nu mai vine prin Galați fiindcă ar fi un ocol prea mare, mai ales că avea pasageri deja în mașină. Dat fiind faptul că sâmbătă trebuia să fiu acasă deoarece urma să sosească lemnul pentru casă, am făcut rezervare pentru microbuzul de dimineață, deși încă nu știam ce voi face cu bicicleta (unde o voi lăsa pe vară?)...

Istoria Numelui

Îmi place când cei apropiaţi îmi spun Răducu deşi ăsta e chiar numele meu... Acasă, la bloc, prin grupul de prieteni/copii de la scară eram Andrei. La școală, clasele primare toți eram strigați după nume, total impersonal, așa că eram Clapa, că așa striga învățătoarea La un moment dat mă enervasem și nici nu răspundeam pe stradă dacă mă striga cineva așa. Prin clasa a 5-a a apărut Radu datorită doamnei profesoare de Matematică Liliana Chelaru. Îi plăcea dânsei de mine și de iscusința mea, că eram isteț, și dacă nu mă înșel, are un băiat cu același nume. Că tot am amintit de școală iată ceva ce am găsit pe YouTUBE. Super tare. Pe vremea când eram eu în școala primară nu aveam habar ce e aia editare video sau montaj sau fotografii animate sa nu mai zic de origami. Dar, drept e că tehnologia era cu totul alta, nu existau camera digitale sau dacă erau, erau foarte rare și scumpe, se foloseau casete, astfel că montajul și editarea nu se putea face oriunde. Așadar Radu am răma...

iar reclame

Prima oară când am auzit reclama de mai jos am crezut că au făcut și românii ca frații noștri de peste ocean, un anunț umanitar pentru X țară nevoiașă. Dar nu, e doar o penibilă reclamă la o ciucalată cu alcool. Dar de ce să mă mai mir? Românii sunt o nație de alcoolici, asta este imaginea prezentată la TV, și oricât de trist sună, e de fapt adevărat! „ Românii iubesc berea ”, urla o altă reclamă, „ peripețiile familiei care produce bere ” parcă anunța alta, „ ce bine că s-au deschis terasele ” etc.....toată ziua, pe toate canalele duduie cu reclame la băuturi alcoolice. Așa cum am zis, la mine, în timp ce lucrez, TV-ul bâzâie în fundal așa că le tot aud. Personal sunt un fan al reclamelor (bune), dar când aud că iar bagă reclamele astea la băuturi alcoolice la fiecare pauză publicitară îmi vine să îmi iau câmpii. Spre exemplu cât am scris articolul ăsta, numai partea de după film, au rulat două reclame la bere... Și, referitor la reclama de mai sus, ideea e frumoasă: omeni simpl...

dezastru la bac?

nu prea sunt la curent cu noutățile, dar azi în timp ce îmi vedeam de treabă TV-ul bâzâia în fundal și am prins câteva știri. Ca să vezi ce chestie, BAC-ul a făcut ravagii printre elevi și, ca în nici un an, există licee cu 0% promovabilitate. Imagini „tulburătoare” cu odraslele înlăcrimate, supărate că au picat „examenul vieții” vorbind la telefon, anunțând dezastrul. Da toți alintații lu' mama cu câte două telefoane în mână motivând că au fost subiectele grele și :)) că nu s-a putut copia! Deci profesorii sunt de vină: cei care au făcut subiectele și cei care au păzit. De fapt cei de sus, care au strâns cu ușa supraveghetorii, căci, vorba aia, și supraveghetorii sunt supărați că nu au mai făcut bani vara asta! Ce pot să zic, FINALMENTE s-a adeverit avertismentul de acum 4-5 ani: la BAC nu se mai copie! Reporter: de ce sunt note așa mici? elev: a fost militărie la supraveghere / nu s-a putut copia / au fost prea grele subiectele Păi cum să mergi la BAC doar în baza că vei ...

de dar...

așa cum am zis mai demult, îmi place sa fac cadouri, imi place starea de extaz a persoanei care deschide un cadou...dar eu, nu vreau să primesc, nu vreau nimic. Nu știu să primesc cadouri, nu îmi place, și nu consider că merit cadouri... Cu toate acestea am primit foarte multe daruri de la cei dragi. Dintre toate, două îmi sar în minte acum la capitolul originalitate: unul de crăciun, acum doi ani, altul abia primit. Primul se remarcă prin originalitatea conținutului, adică am primit o ștampilă de buzunar personalizată. Mi s-a părut și mi se pare cel mai original cadou primit vreodată....eu spre exemplu nu m-aș fi gândit vreodată să fac un asemenea cadou. A fost bestial mai ales că era ambalat în hârtie și la pipăit părea a fi un nunanțator, sau ceva de genul....surpriza a fost imensă. Al doilea și cel mai recent se remarcă prin originalitatea livrării. Se face că în ultima lună l-am ajutat pe Mircea să renoveze abia ahiziționatul apartament al surorii sale. Din păcate am plecat ...

Să reciclăm... dar unde?

Image
Ați observat poate că pe la instituții ( la școală, facultate universitate, etc) au apărut coșuri de gunoi pentru deșeuri selective, respectiv pentru plastic, hărtie și sticlă. Frumos, nu? Deci mai mișcă ceva înspre bine în țara asta! Eu știam că se clasifică altfel deșeurile, și anume patru coșuri: Metal/Plastic, Hărtie/Carton, Sticlă și Deșeuri menajere. Asta fiindcă metalul și plasticul pot fi separate la reciclare. Sau, dacă vrem să fim cu adevărat meticuloși le separăm și pe ele și le trimitem la locul lor. Toate bune și frumoase, avem coșuri colorate, dar nu e de ajuns asta. Mai trebuie să le și respectăm. Și asta nu e tocmai greu fiindcă, încet, încet omul începe să respecte indicațiile și să plaseze deșeurile în coșurile respective. Bineînțeles, nu toți, așa că tot se parcurge o etapă de sortare finală înainte de reciclare. Asta, dacă se reciclează, fiindcă practic, toate acele coșuri sunt vărsate în aceeași mare pubelă care este golită de acceași mare mașină, care apoi l...

Final de iunie, planificat!

Image
Călătorii Final de iunie, planificat păi iată că a mai trecut un examen, mai am unul sâmbătă și gata pe anul ăsta. Apoi îmi împachetez totul, trimit acasă câteva, stochez altele pe aici la un coleg, și o ultimă parte le iau cu mine. Vedeți voi, până acum nu am reușit din diverse motive, dar de data asta plec acasă pe bicicletă. Da, am spus-o! Dacă am calculat bine, în prima zi ajung undeva pe la Adjud, urmând să aleg dintre cele două variante posibile: fie înnoptez la primul loc prielnic de pe marginea drumului, fie continui și pe timp de noapte....Încă nu am decis, dar voi pleca pregătit cu multe baterii și câțiva acumulatori ca să pedalez în toiul nopții. Ar fi o noutate pentru mine în ceea ce privește călătoria cu bicicleta.  (Mărturisesc că prima oară când am calculat traseul acesta am considerat o oprire pe la Mărășești peste noapte, dar acum nu aș mai îndrăzni să deranjez lumea, așa că... vremuri noi, calcule noi :D ) Plec dis-de-dimineață pe la ora 04.00 din ...

s-a dus

Image
15 iunie, deci  s-a mai dus un examen... și s-au mai dus 500Gb de date...hard disk idiot! sau idiotul sunt eu....sau ambele variante.... de parcă ar mai conta acum! Și uite așa, iar scriu articole neinteresante....pentru unii. Voi ce mai faceți? Urmăriți eclipsa? de la mine,  numa' bine

e oficial...o zi de c&!@*$

da,am un car de draci momentan....de învățat nu am învățat nimic, s-a dus degeaba toată ziua, boii de lângă mine ascultă muzica la maxim cu geamul și ușa deschise, calculatorul e varză, hdd-urile au cedat...of câți bani aruncați de pomană. Cred că sunt blestemat....voiam și eu un hdd extern pentru laptop....și mi-am făcut unul.....cumpărat hdd, și rack ....și a cedat rackul...la garanție nu au făcut nimic așa că am cumpărat altul, de trei ori mai scump ca să fiu sigur că mă ține....azi nu mai merge harddisk-ul.....azi, după ce copiasem tot pe el...aseară a luat o trântă la podea...tocmai când fusesem așa grijuliu cu el....și nu a căzut toată ziua când era pus în toc. Nu! a căzut fix după ce l-am scos din toc.....da, superb....și ieri mergea...copiasem tot pe el....și acum am rămas cu buza umflată. Mi-am luat laptop și am aruncat destul de mulți bani în el cu gândul că îmi iau ceva bun...pe naiba! îmi face și ăsta o mie de draci....mai nou nici safe mode nu vrea! i-aș schimba window...

Vreau și eu căsuța mea...

  În ultima vreme mă împart în trei chestii...fizic, că la nivel mental mintea e împărțită în alte sute de bucăți..... Mă refer la faptul că e sesiune, deci am o grămadă de învățat...s-a dus un examen dar mai am trei....Pe lângă asta e cald, e vară....aș vrea să mă plimb mai mult, să merg prin parcuri, să merg în Iași că am de rezolvat niște chestiuni...să plec în țară, să plec la mare.....dar poate la anul :)). Și al treilea lucru e „munca de seară”, apartamentul din Neacșu pe care îl finisez cu Mircea. Nu pot spune că îl renovez fiindcă nu e realmente „lucrarea mea”, ci eu doar dau o mână de ajutor.  E apartamentul surorii lui, abia cumpărat și necesita unele modernizări. Nu intru în detalii, alta e problema pentru care m-am apucat de scris. Ideea e că momentan ei stau la casă...și se mută la apartament, când va fi gata. Eu asta nu pot să înțeleg nici în o mie de ani. De ce ar vrea cineva să se mute de la casă, la bloc? Eu personal nu aș da locuitul a...

e grav!

am depistat o chestie usturătoare....nu mai am același chef de scris/tastat pe care îl aveam mai demult.....o fi de vină oboseala, o fi de vină faptul că am o mie de alte chestii pe cap și nu pot să mă concentrez și la a scrie pe blog sau la a compune mail-uri? Mda, nu am scuză.....dar mă bucur că sunt ocupat, că nu scriu pe blog tot felul de porcării zilnice doar ca să am prestanță online, că nu menționez despre preaiubiții noștri protagoniști de serial care nu au vrut să apară săptămâna asta, ca să nu mai comentez despre toți tâmpiții revoltați  sau toți isteții care își dau cu părerea sau folosesc denumiri similare în articole doar ca să atragă vizite....penibililor! Nici măcar nu simt nevoia să menționez numele serialului sau pe minunații băieți care fac toată treaba din spatele animației.... știți deja preabine despre ce vorbesc. Nu vânez trafic așa că mai bine vizitați altceva...nu mă încântă 2 oameni care ajung aici de pe google, nici zelistul nu mă mai gâdilă undeva.......

filme, speranță, vise...

Se întâmpla că aveam nevoie de spațiu pe hdd, așa că am căutat chestii de șters....și uite așa am ajuns să văd azi două filme....nu mă înduram să le șterg fără să le văd.... dimineață, după întoarcerea de la facultate am văzut Shawshank Redemption, un film minunat care m-a umplut de energie pentru întreaga zi. Mircea se mira că abia acum am văzut cel mai bun film scos vreodată, mai ales că e din '94 dar trebuie să nu uităm că eu mă uit rar la filme, de obicei am alte treburi pe calculator...  În fine, în seara asta am văzut alt film, un film diferit ca tematică dar care mi-a amintit ceva. Am vizionat, pardon savurat Leap Year ...un film superb, care a picat ca o masă caldă la gura flămândului...un film care mi-a adus aminte de o mai veche dorință a mea, o chestie care îmi fulgeră prin cap de ceva vreme, mai ales azi că abia am scăpat de un examen...mi-a amintit că vreau! vreau și eu.... o iubire de în filme... o relație dintr-aia perfect de imperfectă.... Dar asta e chestia...

play!

Știți că google.com își schimbă logoul cu ocazia diverselor aniversări sau ocazii...dacă a început prin schimbarea imaginiii, mai nou au creeat aplicații drăguțe, cum era cea cu packman....oricum, pot să afirm că dintre toate de până acum,  chitara e cea mai tare . Și dacă browserul vostru se duce direct pe google.ro, sau punct_țara_ta, vezi că e link spre google.com în subsolul paginii....folosește-l și distrează-te. Poți cânta cu mouse-ul, poți înregistra ceea ce „ciupești” mai mult,  poți cânta chiar și cu tastatura.... cât de tare e? azi blogging fiindcă tocmai am terminat cu un examen..hurray! de la mine,  numa' bine

Uite de asta beau apă de la robinet

  Pâcat că sunt puțini cei care ascultă ce zice tantea asta în filmulețe (mai sunt câteva pe youtube pe care ar trebui să le vedeți)...păcat că ne doare în fund de reciclare și de natură, păcat că suntem așa comozi (ca să nu zic lenei)...păcat că nu vrem să ascultăm bunul simț ci reclamele care ne hipnotizează...și da, mă refer la apă și la cola și la pepsi și la toate porcăriile pe care le ingerăm fără să judecăm..gândim că „ Dacă sunt în magazin atunci sunt bune, că doar au trecut de controale ”...dar știm oare cu adevărat ce se întâmplă în spatele etichetelor? NU! dar nici nu ne interesează! LATER EDIT : azi am cumpărat apă? cea mai ieftină posibil...și asta doar pentru că apa de la robinetele din cămin e neagră...IAR...off, mamă! de la mine,  numa' bine