Tuesday, January 29, 2013

Să aruncăm cu noroi, că la asta ne pricepem cel mai bine.


Ar fi trebuit să scriu asta în weekend, dar iată că nu am mai apucat să o fac. Lăsându-mi problemele personale deoparte, era cazul să spun și eu ceva, pentru că disputa asta mă vizează și pe mine în calitate de câștigător al unor campanii BI.


Ca să vă explic. Cineva s-a apucat să arunce cu noroi în tot ce înseamnă Blogal Initiative, să spună că premiile se dau „pe pile” și că totul e o mare făcătură. Controversa e că acel cineva e o domniță care, prin minune, mai e și pe locul 1 în respectivul clasament. Ce, nu înțelegeți nimic? Atunci citiți detalii, concluzii și ce au avut alții de spus în articolul scris de Cristi.

Eu nici nu știu cum a ajuns această domniță pe locul 1 pentru că de aproximativ 3 luni, am lăsat deoparte cam tot ce era în online și am lăsat deoparte orice campanie și concurs online. Pe scurt: n-am mai participat la nici o campanie Blogal Initiative, nu am mai urmărit clasamentele, nu mai știu nimic. Știu că am luat locul 2 la campania „Campionatul National de Blogging” am acumulat 75 pct, am crescut destul de mult în clasament (eram prin primii 5 sau primii 10 la un moment dat) și asta a fost tot... De atunci, fiindcă nici pe blog n-am scris, nici la campanii n-am participat, locul meu a scăzut și ordinea în clasament s-a schimbat de zeci de ori. 

Și iată că aflu acum despre chestia asta. Spuneam că mă simt vizat și eu fiindcă și eu am câștigat de câteva ori în cadrul campaniilor organizate de ei. Am participat la mai multe, am câștigat la câteva, niciodată locul 1, dar asta nu contează. Contează că am câștigat; că eu, un blogger mic și necunoscut, pe platforma gratuită de la google (de când am domeniu propriu n-am participat decât la un concurs), am câștigat și am pierdut, am participat la toate concursurile care mi-au plăcut.

Deși de cele mai multe ori particip cu gândul la premiul cel mare, am făcut-o uneori și doar pentru că îmi plăcea tema sau am scris articole care nu credeam că vor fi premiate, dar cu toate acestea am câștigat ceva cât de mic.

Dar eu sunt un critic și atunci când am avut ceva de comentat am făcut-o de fiecare dată public (pe blogul meu sau pe site-ul lor). Știu că echipa BI e doar intermediară în chestia asta, am înțeles că numai clienții decid premiile oferite și modul de jurizare, așa că ale mele critici s-au adresat lor. Dar cu la fel de multă ardoare am lăudat când am avut ce, am mulțumit pentru premiile primite și încă mulțumesc.

Încă particip la campaniile în care  mă atrag premiile sau tematica, bineînțeles dacă am timp. Că e blat? Sincer să fiu N-AM AVUT NICIODATĂ asemenea gând! Eu recunosc în fața oricui, tare și răspicat că nu am făcut niciodată mai mult decât scria în regulament pentru un anume concurs. Nu am luat legătura cu nimeni din juriu sau organizatori, de fapt tind să cred, datorită unor descoperiri recente, că ei nici nu mă cunosc așa cum am crezut eu inițial. Eu și blogul meu nu suntem decât 1 din cei 400 alții, la fel de importanți sau neimportanți.

Da, ai putea crede, și am crezut și eu, că „tatăl Blogal Initiative”, Chinezu, mă cunoaște, dar am ajuns la concluzia că nu, nici măcar nu-mi urmărește blogul sau poate n-a intrat pe el de 2 ori.. De fapt sigur a intrat atunci când am scris articolul prin care am câștigat un interviu. Și da, acel interviu este, din păcate, singurul lucru care ne leagă... dar asta a fost acum mult timp. UPDATE (30 ian): da, am avut dreptate... sunt doar un nume de pe listă .. ba chiar un nume înțeles greșit. Și eu care credeam că nu sunt menționat în articolul recent pe tema videobloggingului pentru că nu aș fi destul de bun... Bine, poate e și ăsta un motiv, dar acum am înțeles că de fapt, deși credeam că „ne cunoaștem”, el nici măcar nu știa de mine.  E drept, dacă eram mai bun, aș fi ajuns cunoscut, este? Încheiem paranteza pentru că e clar: n-am nici o pilă la el.

Pe Vlad Dulea nu îl cunosc decât cu numele. Habar n-am ce face, ce scrie, pe unde scrie.. nu știu absolut nimic decât că e și el parte din echipa Blogal Initiative.. deci la el sigur n-am nici un fel de pilă.

Din cei trei care formează echipa BI a mai rămas Loredana, și... cred că ea îmi pune pile... Cred că a convins-o șarmul meu de necontestat. No hai să fim serioși acum!! Da, blogul ei îl urmăresc, recent s-a apucat de filmări și sunt destul de comice... dar cam atât e interacțiunea dintre noi. De fapt am schimbat vreo două replici când a fost cazul să fac afișul și fluturașii pentru ShoeBox.. dar atât. Așa că, nu văd de ce mi-ar face cineva favoruri, și încă fără să mă anunțe...

Altfel spus: am participat la multe campanii, am câștigat la unele niște premii, am rămas doar cu participarea la altele... dar totul a fost pe drept, pentru ce am scris sau ce nu am scris.

Știi ce-i stupid? Faptul că s-a găsit tocmai cea de pe locul 1 să comenteze. Adică de obicei cu gura mare sunt cei care nu au câștigat.. care se simt atât de neîndreptățiți încât acuză pe toată lumea. Dar e drept, în clasament ajungi primul dacă iei câteva premii și dacă scrii ca disperatul 1000 de articole la un singur concurs... corect.

Și chiar, de ce s-a ajuns să fie publică această conversație privată? Cineva era gelos pe poziția ei așa că a căutat să o denigreze? 

Nu știu ce-i la mijloc, dar ce am avut de spus am spus. Eu nu am luat nici un premiu pe blat, n-am nicio  mătușă Tamara, n-am nici pile la București pe la sediul BI, n-am nimic.. nici măcar mii de vizitatori unici sau poziție fruntașă în campionat... dar tot ce am, am pe merit, am zis!

2 comments:

  1. Da, foarte ciudata aceasta "domnita" cum ii spui tu. Nici nu a trebuit sa citesc tot articolul ca sa imi pun exact aceeasi intrebare la care ai ajuns si tu la sfarsit: de ce tocmai tu care esti pe locul intai sa comentezi si sa spui ca premiile se iau pe pile?! Pai sa inteleg ca si tu ai pile, nu? Deodata ce esti pe locul intai de atata timp...Rai mai sunt oamenii in vremurile astea..

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu, probabil ea e singura care a câștigat pe drept.. din câte am citit e un fel de guru google, și poate să urce și să coboare pe oricine în căutări. Ca să vezi... probabil voi ajunge la fundul căutărilor după acest articol. Nu că aș fi prea sus acum. Poziția mea în google diferă funcție de ce anume cauți, dar sunt acolo și eu :P

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...