ShoeBox: Gânduri de după!

ShoeBox Galați sau cum 200 de oameni inimoși au adus 1000 de zâmbete!

Ca să începem cu rezultatele finale, că pe alea le așteaptă toată lumea, anul acesta, la Galați, am adunat și dăruit aproximativ 643 de cadouri prin implicarea a aproximativ 200 de oameni.

Numărul de persoane e aproximativ deoarece nu toți au lăsat datele de contact (în special la centrele secundare de colectare) și de asemenea sunt persoane care au adunat cadouri de la prieteni sau colegi, dar au omis să-mi precizeze numele acestora.

Numărul de cadouri e aproximativ deoarece am pierdut socoteala cutiilor primite. Pe foaia mea ies vreo 470, dar din ce am numărat în timpul livrării, numărul lor depășește 640, asta fără să punem la socoteală jucăriile pe care le-am dăruit „vrac”, lângă cutii. Asta se întâmplă atât pentru că am mai făcut și noi cutii, dar și fiindcă centrele secundare de colectare nu mi-au dat o situație exactă a cutiilor primite.

Am spus 1000 de zâmbete deoarece nu doar cei care au primit cadouri au zâmbit și lăcrimat de bucurie, ci și părinții, rudele, familia, asistenții sociali și toți voluntarii care s-au implicat în proiect sau au ajutat la livrarea cadourilor.

Pentru că după data de 8 decembrie nu am mai scris nici un update pe pagina cu progrese, mi se pare normal să încep acum relatarea începând cu Luni, 10 decembrie.

Când am luat decizia de a „aduce” ShoeBox și la Galați, știam că va fi mult de muncă și că va fi o oarecare agitație, dar nici prin cap nu mi-a trecut că va fi astfel. Să nu mă înțelegeți greșit! Nu regret absolut nimic, dar chiar nu mă așteptam să nu mai am timp de aproape nimic începând cu data de 10 decembrie, în ultima săptămână de colectat cadouri.

Dacă până în ultima săptămână cadourile apăreau timid câte unul sau câte două.. maxim 6 pe zi, luni am primit vreo 48 de cadouri. A fost incredibil cum într-o singură zi s-a dublat numărul de cadouri strânse în două săptămâni. Ziua de luni a fost startul valului de telefoane și cadouri... Lumea s-a mobilizat și a fost extraordinar să văd asta. Mulți au luat inițiativa de a promova la muncă sau la școală campania și de a aduna cadourile de la colegi. Tocmai de aceea, în acestă ultimă săptămână foarte puțini au fost cei care veneau cu unul sau două cadouri, majoritatea veneau cu brațele sau mașina plină. Am primit cadouri în fiecare zi până sâmbătă noaptea (adică era deja 16 decembrie).

Pe lângă primirea cadourilor și adunarea lor de prin celelalte locații (Facultatea de Istorie și Cafeneaua Geenie) mai erau multe alte lucruri de făcut: liste de actualizat, adunat cutii goale, sortat și etichetat cadourile, împachetat cutii (am devenit foarte bun la asta.. dar îmi și place tare mult), căutat alte cazuri de familii și copii cu nevoi. Pe scurt, viața mea a fost pusă pe pauză și nu mai știam nimic altceva decât ShoeBox. Norocul meu e că am prieteni minunați și darnici care s-au implicat și au ajutat chiar și fără să le cer asta în mod direct. Au înțeles ei că e mult de muncă și au sărit în ajutor.

Trebuie să recunosc, am fost cu adevărat surprins de modul în care a luat amploare proiectul, de câți oameni s-au implicat și cât de dornici au fost gălățenii să ajute. Chiar nu mă așteptam să se adune atât de multe cadouri și să fiu nevoit să caut mai multe adrese de livrare. Am pornit de la o listă de vreo 80 de copii și mă temeam că nu voi avea destule cadouri pentru toți. În momentul în care am văzut că încep să sosească foarte multe cadouri, am dat vorbă să se mărească lista de beneficiari. Cum am mai spus, de listă s-a ocupat doamna Rodica, administratorul căminului. M-am dus la ea la începutul campaniei în primul rând pentru că ea avea autoritate asupra căminului, deci ea (și superiorii dânsei) mi-ar fi putut da aprobare să adun cadourile în incinta campusului dar mai ales fiindcă știam că s-a mai ocupat de astfel de activități. Am colaborat și în trecut și eram conștient că ea ar avea deja o listă de copii cu nevoi. Aveam deci un punct de plecare.

Cei 80 de copii sunt elevi la Școala Nr 15 „Elena Cuza”, Galați și cei aflați în evidența Asociației „Dincolo de Tăcere”.  Când numărul cadourilor a depășit numărul copiilor am început să mărim lista și am adăugat 17 familii (cu câte 2 până la 6 copii), 75 de copii din Galați, Cosmești, Grivița, Giurgiulești (din cei pe care îi avea deja în evidență doamna Rodica), 49 copii din Movileni (preșcolari și elevi), 25 de copii de la Centrul „Negru Vodă” și 11 copii de la Spitalul Elisabeta Doamna.

Am dus cel puțin câte un cadou pentru fiecare copil de pe listă, pentru fiecare caz despre care am fost înștiințat. Anunțul a fost făcut public de la începutul campaniei, că oricine mă poate înștiința cu privire la cazuri de familii nevoiașe. Personal, am primit trei astfel de sesizări și am vizitat fiecare familie în parte.

La momentul începerii acestei campanii aveam deja stabilit că pe data de 23 decembrie aveam să părăsesc țara, deci totul trebuia terminat până la această dată. Biletul era cumpărat așa că nu aveam cum să-mi schimb programul. După ce am epuizat lista de copii am rămas cu 120 de cadouri fără destinatar. Acestea, alături de încă vreo 200 de cutii primite din Austria printr-un program similar (da, ShoeBox e o mișcare internațională, fiecare țară cu specificul ei) au rămas la doamna Rodica urmând să fie distribuite de Crăciun la Școala Nr 31, Școala Nr 28, Școala Nr 29, Școala Nr 18, Școala Nr 42, Școala nr 1 Gănești și Școala Emil Gârleanu.

Deși am specificat destul de clar (zic eu) că nu acceptăm decât cadouri ambalate frumos, am primit și saci și sacoșe (mai ales de la centrele secundare de colectare. Toate hainele și jucăriile rămase au fost ridicate de cei de la Asociația „Dincolo de Tăcere”.

Încă o chestie pe care sunt sigur că vreți să o aflați: Da, cadourile au fost verificate și sortate. Asta înseamnă că au fost desfăcute și s-au făcut completări sau modificări în funcție de vârsta și sexul copiilor. Dar asta nu înseamnă că toate cadourile au fost modificate. Nicidecum. Unele au fost foarte frumos realizate de la început și au fost lăsate intacte. În altele s-au adăugat fie dulciuri, fie hăinuțe sau jucării. Am primit de la unele persoane doar dulciuri, de la unele doar jucării iar de la altele haine. Cadourile au fost combinate astfel încât fiecare să conțină de toate. 

Aș vrea să transmit mulțumiri speciale celor care au pus suflet în cadourile realizate, nu au pus pur și simplu un tricou într-o cutie și au trimis-o. Vreau să mulțumesc celor care s-au străduit și au ambalat frumos cutia, așa cum am cerut, celor care au realizat cu adevărat „cadouri” nu „donații”, celor care au muncit și au ornat minunat cutiile. Da, au fost câteva cutii care arătau impecabil, atât la exterior cât și la interior și asta m-a bucurat enorm. Puteți fi siguri că acele cutii au rămas așa cum erau.

De asemenea mulțumesc celor care au avut inspirația să trimită și câteva rânduri într-o felicitare. Poate pentru unii nu e mare lucru, dar pentru copii contează. Nu vreau să mai aud păreri de genul „nu contează ambalajul, că ăștia mici se uită doar la jucării” sau „de ce să scriu, că oricum nu contează decât dulciurile”. Nu dragilor, nu este așa! Modul cum reacționează copii la vederea unui cadou frumos împachetat e de-a dreptul unic, iar legat de felicitări, încă îmi răsună în cap vocea copilașului de la spital care urla în gura mare, de răsuna toată clădirea, bucuros că a primit o scrisoare.

Da, ziua de 20 decembrie, când am dus cadourile la Spitalul „Elisabeta Doamna”, a fost cea mai emoționantă. Copii aceștia sunt practic uitați de toată lumea. La vederea noastră și a cadourilor au fost extraordinar de încântați. Pur și simplu nu puteau sta locului de nerăbdare. Cum să nu fie extraordinar de entuziasmat să vadă că cineva s-a gândit la el și i-a scris „o scrisoare”? A fost o experiență unică și singurul regret e că nu am putut face și mai multe. Nu mai știu câte cadouri am lăsat acolo, nu-mi cereți un număr exact. Pe lângă darurile din cutii, jocuri și jucării de pluș le-am dus și câte o plasă cu mâncare și câteva dulciuri dar parcă tot nu era de ajuns. Cu siguranță vom mai merge pe la ei!

Tot joi, 20 decembrie 2012 am dus cadouri și copiilor de la centrul „Negru Vodă”. Pentru că era deja stabilit că vor veni la Biblioteca V.A. Urechia să primească fotografiile din cadrul Help Portrait, acolo am stabilit locul de întâlnire.

Miercuri, 19 decembrie, am dus cadouri copiilor de la Movileni. Am plecat dis-de-dimineață și am avut de-a-face cu un frig teribil și vânt cât să-mi înghețe tot corpul, dar copii au fost minunați.

Marți, 18 octombrie am ajuns cu mașina plină de cadouri la Școala Nr 15 - „Elena Cuza”, din Galați și la Asociația „Dincolo de Tăcere”. Toți copii au fost adunați în incinta școlii și au pregătit chiar și o mică serbare cu care să ne întâmpine. Degeaba am încercat să-i ținem departe de Lulu care împărțea cadourile, că ei voiau să fie cât mai aproape, să primească cât mai repede daruri.

Tot marți, dar mai ales luni, 17 decembrie, am livrat cadouri adreselor individuale din Galați. Nu am reușit să ajungem  la toți așa că am avut câteva la care am mers marți, așa cum am menționat. Cum spuneam undeva mai sus, am vizitat fiecare caz care mi-a fost adus la cunoștință.

A fost uimitor să vezi bucuria copiilor, uimirea lor și nerăbdarea de a desface cadourile. E o senzație minunată!

Prima zi de livrări a fost duminică, 16 decembrie, când am vizitat câteva din familiile amintite la început. De găsirea acestor cazuri și alegerea cadourilor s-a ocupat Diana, persoana responsabilă cu adunarea cadourilor la Facultatea de Istorie. Trebuie menționat că oficialitățile și centrele de plasament sau organizațiile sunt foarte stricte și nu oferă date despre copii sau familii nevoiașe. Așadar nu vă pot spune exact de unde a făcut rost de aceste nume și adresele lor, pentru că sunt date confidențiale (am auzit de atâtea ori replica asta că m-am săturat de ea, dar n-am de ales, trebuie să o dau mai departe).

Da, a fost o cursă nebună, două săptămâni în care n-am făcut nimic altceva decât ShoeBox, două săptămâni în care am avut camera vraiște și acum am multe de recuperat.

Mai multe fotografii se găsesc în albumul de pe facebook.

Pentru că între timp s-a realizat și raportul oficial al campaniei, reiau și eu aici câteva date.

Anul acesta s-a pornit ShoeBox în 6 orașe și s-a ajuns până la final la un număr de 20 de localități și 22 de centre de colectare (unele orașe au câte două centre). Suntem mândri că și Galațiul e printre cele 14 orașe noi care s-au alăturat mișcării, și sunt extraordinar de mulțumit de modul cum s-a desfășurat, aici la noi, campania.

Am pornit în campanie optimist, ca întotdeauna. Am fost sigur că vom aduna cele 80 de cadouri necesare, pentru cei 80 de copii pe care îi aveam în vedere la început, dar nicidecum nu m-am așteptat să se adune atât de multe. Sunt fericit că Galațiul are mulți OAMENI, că s-au mobilizat și au luat inițiativă; a participat și a ajutat fiecare după cum a putut. Da, au fost poate și unele răspunsuri negative, au fost și strâmbături din nas și dezinteres din partea unora, dar acestea au fost prea puține ca să conteze. Eu personal sunt extraordinar de mândru că am în jur doar oameni adevărați. Nimeni din cei cărora m-am adresat personal nu a răspuns negativ, nu a strâmbat din nas și nu a întors spatele. Vă mulțumesc! Vă mulțumesc tuturor că ați muncit pentru asta.

Printr-un acest efort colectiv, Galațiul a strâns și a dăruit anul acesta  643 de cadouri împachetate frumos. Tocmai pentru că e primul an, și fiindcă am fost întrebat despre situația altor orașe, menționez că acțiunea noastră a fost atât de amplă încât ne clasăm pe locul 3 la nivel național. (momentan, fiindcă mai sunt două sau trei orașe care nu au trimis rapoartele)

Vreau să transmit mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în campania de anul acesta, tuturor celor care m-au ajutat și mi-au fost alături, prietenilor și cunoștințelor, tipografiei „Elco” (și domnului Adrian Gavrilă), ziarului „Viața Liberă” (și doamnei Angela Ribinciuc). Vreau să mulțumesc celor care au adunat cadouri de la colegi și prieteni, vreau să mulțumesc celor care au promovat campania și tuturor celor care au adus măcar o cutiuță. Mulțumesc celor care au ajutat la sortat și etichetat și celor care au ajutat la livrat cadourile (Diana, Ioana, Gabi, Lulu, Mădălina, Camelia, Rodica). Mulțumesc lui Lulu pentru că și-a pus mașina la dispoziție de oricâte ori a fost nevoie, fără să solicite nimic în schimb. Mulțumesc lui Florin care a venit cu duba atunci când am avut nevoie să transportăm cadourile!

Mulțumesc tuturor!

ShoeBox a însemnat multe lucruri și pentru fiecare dintre noi a fost diferit. Eu pot spune că în ultimele două săptămâni ale campaniei (respectiv perioada 10 - 20 decembrie) au fost cele mai frumoase momente din viața mea de când am venit în acest oraș... Dar fiecare a simțit altfel campania:

Ioana a fost mai punctuală (decât mine) în ceea ce privește povestirea evenimentelor și ne-a scris despre asta luna trecută, pe blogul ei:

”Ei bine, s-a terminat campania Shoebox, s-au terminat două săptămâni ce-au trecut ca-ntr-o cursă infernală că n-am mai avut timp nici măcar să vorbesc eu cu mine. Concluziile oficiale le va trage Radu, eu nu pot descrie altceva decât ceea ce am simțit. După o muncă enormă la care, sinceră să fiu, nu m-am prea așteptat, dar cu o mulțumire sufletească pe măsură, am pornit, în săptămâna ce tocmai a trecut, să livrăm toate pachetele. Nu vă puteți imagina ce copii, ce ochi și ce zâmbete am găsit la toate acele adrese ce ne erau necunoscute. Nu sunt cuvinte să descrie de câte ori am plâns înfundat sau am simțit cum mă sfâșie o durere cruntă văzând toți acei oameni care nu au lumină sau fericire în viața lor.

Iar joi, ziua în care am mers la copiii aflați în spital, majoritatea abandonați sau cu grave probleme de sănătate, a fost momentul ori mai bine-zis, întâmplarea care, spun eu, a încununat toată munca voluntară pe care am făcut-o în toată viața mea pentru oameni. După ce am terminat de împărțit cadourile și fiecare copil a plecat fericit în salonul lui cu o cutie mare în brațe, ne luam rămas bun și le făceam ultimele urări pe hol, ei au ieșit să ne arate ce bucuroși sunt, iar o fată cam de 15-16 ani a venit și m-a strâns pur și simplu în brațe, spunându-mi: "Mulțumesc pentru ce ai făcut pentru mine!"... Să spun mai mult ar fi de prisos, să încerc să vă explic cât m-a cutremurat îmbrățișarea asta sau cuvintele ei, cum am stat acolo preș de două minute, hrănindu-ne parcă, una pe alta, cu toată afecțiunea din lume, potolindu-ne fiecare, setea nebună, dorința, nevoia, de îmbrățișarea aceea a unui suflet lin, pur, sincer... și nu mai am cuvinte, căci orice aș mai spune ar fi inutil și prea puțin să poată vorbi despre senzația acelor clipe...” sursa

Gabi:

”Ziua bună. Cred că orașul nostru avea nevoie de această campanie. Am văzut multe furnicuțe care se mișcau cu viteza luminii pentru a îndeplini  visele unor copii .

Am fost unul dintre micii ucenici care au ajutat în imensul atelier al Moșului darnic și bun.  Ce s-a întâmplat în magicul loc? Prea puține în comparație cu cât mi-aș fi dorit să pot face fiecare cu rostul său, important a fost faptul că la final  fiecare chip luminat de un zâmbet ne-a încălzit sufletele.

Păreri impresii opinii :  M-a bucurat faptul că aceasta campanie, a reușit să își îndeplinească menirea cu brio. În speranța că la anul vom avea mai mulți participanți, mai multe cutiuțe de dăruit și cărțile își vor găsi un locușor aparte pentru cei mici, mă declar un spiriduș fericit. Cuvintele sunt prea puține și prea sărace pentru a descrie întreaga experiență, știu doar că timpul mi-a fost cel mai mare dușman în această mică aventură.

Aș avea însă o rugăminte, proiectul se numește SHOEBOX, nu „shoe bag” sau „plastic bag”.  Să ne facem munca mai ușoară și să respectăm condițiile minime de participare. Cred că am avea nevoie de mai mult timp pentru  pregătire și de înțelegere . Mulțumesc domnului Radu Clapa și oamenilor care s-au implicat.”

Lulu:

”Radu, eu ce să-ți mai spun, știi părerea mea despre acest proiect-acțiune. Dacă e să am ceva regrete-păreri de rău, e că nu m-am putut implica mai mult, că nu am reușit să-i implic și pe alții mai mult! În rest... o acțiune cum nu se putea mai laudabilă, mai binevenită și sper ca pe viitor să putem coopta cât mai mulți OAMENI în această acțiune! Din păcate, mă tem că dacă tu nu vei mai fi în Galați, nu știu cine va mai putea fi un la fel de bun motor ca tine! ”

Oana:

”Totul a început oarecum timid cu o discuție pe messenger în care Mădălina mi-a explicat ce înseamnă Shoebox. Am luat link-ul blog-ului tău de la ea și am citit amănuntele. Cum mi-am dorit întotdeauna să-i pot ajuta pe cei din jur cu ceea ce pot, m-am hotarât să transmit mai departe mesajul. Am inceput cu câțiva colegi de muncă. Am fost foarte plăcut surprinsă când i-am văzut chiar interesați cerându-mi foarte multe detalii. La început ne-am strâns câteva prietene la Adina (cea care m-a însoțit la primul transport de cadouri) și ea ne-a învățat cum să împachetăm frumos cadourile. Faptul că ele au adus multe hăinuțe, jucării și dulciuri și dorința de a ajuta m-a încurajat și mai mult să insist cu această campanie la muncă. Am compus un mail în care am inclus și link-ul către blogul tău, l-am trimis colegilor și le-am spus ca pe data de 10 decembrie cei care pot ajuta să aducă cutiile frumos ambalate la sediu. Mulți dintre ei au venit la mine și m-au întrebat ce ar fi adecvat să includă în cutia de cadou și le-am explicat.

Nu stiu dacă pot exprima în cuvinte bucuria pe care am avut-o când am văzut  colegi din ce în ce mai mulți ce lasau cutiile în sala de ședinte (până la urmă am continuat și pe 11 cu strângerea cadourilor). Țin să mulțumesc pentru că ni s-a permis să transformăm pentru 2 zile sala de ședințe în atelier de creație. Pe lângă biroul ce s-a umplut de cutii, a trebuit să mai împachetăm și alte cutii în pauza de masă și după program. Mulțumesc Adinei care s-a implicat foarte mult în această campanie și a ajutat la transmiterea mesajului, lui Laurențiu ca ne-a permis să avem un spațiu de depozitare și de creație :D, tuturor colegilor care au adus  zâmbete pe chipul copiilor. Sunt foarte mulți și imi cer scuze că nu le pot spune numele tuturor. Mulțumesc departamentului de Dezvoltare Software Selir și clubului Albatros Galați (albatrosgalati.org). 

Pentru mine această campanie a fost cu siguranța ceva nou și bineînțeles că nu au lipsit emoțiile. Evenimentul mi-a reamintit ce înseamnă să organizezi ceva ce într-adevăr îți aduce o bucurie interioară. O parte din mine și-a recăpatat încrederea în forțele proprii, iar pentru acest lucru vă mulțumesc vouă celor ce ați avut această ințiativa frumoasă. 

Cred că pe viitor trebuie încercată și mai multă promovare, poate începuta mai din vreme.

Sper ca Shoebox să devină o tradiție în Galați și oamenii să înțeleagă și mai bine mesajul acestei campanii.”

De asemenea vreau să mulțumesc tuturor celor care au promovat campania în mass-media. Mai jos am pus o listă cu articolele și reportajele pe care le-am descoperit. Neapărat trebuie să-i mulțumesc Ioanei (iar și iar și iar) pentru invitația la radio și pentru că mi-a permis să vorbesc gălățenilor despre ShoeBox dar și pentru tot ajutorul acordat în această campanie și pentru tot ce a făcut. 

---

Dacă am uitat pe cineva, vă rog să-mi spuneți ca să actualizez lista:

Promovare media:

• 02 decembrie: Viața Liberă Galați
• 03 decembrie: Ziarul Semnal, Tecuci
• 04 decembrie: Monitorul de Galați
• 04 decembrie: ZiareLive - preluare din Monitorul de Galați
• 07 decembrie: Romania pe Blog
• 18 decembrie: Andrei vorbește și despre Shoebox în interviul de la GalatiSHOW
• 21 decembrie: Videoreportaj VoxTV
• 22 decembrie: Viața Liberă Galați
• 27 decembrie: PrinGalati.ro

Bloggeri:

• 25 noiembrie: Ana Elisabeta
• 28 noiembrie: Pato
• 2 decembrie: Iuliana

Știu că au fost multe lucruri care ar fi trebuit spuse, și dacă am uitat ceva, vă rog să mă întrebați. Orice întrebare e binevenită! Aș putea să povestesc zile întregi... dar parcă în scris mă rătăcesc... Nu știu dacă am tratat toate subiectele pe care le voiam, dar am să revin, probabil și cu un video mai târziu. (UPDATED)

Mulțumesc încă o dată pentru tot ce ați făcut! Și la anul sper să se continue tradiția, chiar dacă eu nu voi mai fi în oraș!