Skip to the english version
Miercuri seara pe când mă întorceam de la întâlnirea Mecanturist, am găsit prin dreptul florăriei de pe strada Basarabiei un ecuson. Ochiul meu de vultur nu ratează nimic... l-am antrenat de mic, adunând toate măruntaiele de pe stradă...
Era ecusonul unui elev de la Școala 25, așa că mi-am propus să-l duc la secretariat. Fiindcă joi n-am avut timp să ajung pe acolo, abia ieri, după examen, prin ploaie și furtună (ca să sune mai dramatic) am reușit să trec pe la școală (no, da chiar ploua afară :P ).
La intrarea în școală, o mogâldeață stătea într-un colț, la un mic birou, cu ditamai condica în față, pe post de „elev de serviciu”.
- Bună, pe aici e intrarea spre secretariat?
- .... Da!
- Și secretariatul unde e?
- .... Păi cum vă numiți?
Mi-am dat datele și m-a trecut în catastif. Eram primul vizitator al zilei de 18 ianuarie.. Mă așteptam să scrie cu litere de tipar, așa că m-a uimit și amuzat puțin scrisul de mână. Oho.. nu am mai văzut un C de mână de foarte mult timp.. și scris cu stiloul! Apoi a trecut ora de intrare:
- Când ieșiți veniți tot pe aici! (evident pentru a trece ora de ieșire)
- Desigur! Și secretariatul unde e?
... se uită puțin în jur:
- Nu știu, întrebați vreo doamnă pe acolo!
După asemenea informații valoroase am pornit în căutare.. era imediat după colț, la nici 3 metri, ușa secretariatului. Dacă se vedea de la intrare nu mai era nevoie de toată discuția asta și probabil nici nu mai stăteam să mă treacă în registru :P
Ce e demn de menționat la toată treaba asta, și motivul pentru care scriu aici, acum, e modul cum m-am simțit, fiind acolo. Nu știu, parcă un sentiment dintr-ăla paternal; m-am simțit bătrân, adult, privind spre copilașul care prin funcția sa și prin responsabilitatea de a fi elev de serviciu „se juca de-a adultul”. Pentru un scurt moment m-am bucurat de inocență, de tinerețe, mi-au trecut prin cap multe imagini și gânduri, familie, copii (uau, spun eu asta???).. dar imaginea aia a inocenței și copilăriei s-a dus dracu' atunci când puștoaica a trebuit să treacă ora în registru și a scos telefonul mobil din buzunar!
DE CE?? O, Doamne, de ce??
De ce suntem atât de dependenți de tehnologia asta, de ce ne supunem copiii de mici la radiațiile astea, de ce au nevoie la vârsta aia de celular? Pe vremea mea era mare lucru dacă, la generală, aveai ceas la mână.. iar ei umblă cu celulare.. Da, dar eu sunt moș, am prins alte vremuri, știu. Dar chiar și așa!
Bă, am înțeles că liceenii au absolut orice: telefoane, laptopuri, tablete, camera foto și tot ce le poftește inima și le permite buzunarul părinților, dar ăștia mici? Pentru ce au nevoie de telefoane?
Nu-mi băgați chestia aia că trebuie să țină legătura cu părinții, că nu merge. Noi cum am putut, frate, să creștem fără ele? Cum de am supraviețuit să mergem pe jos de acasă la școală și înapoi, fără să dăm telefoane sau sms-uri... Sincer, îmi fac probleme în legătură cu influența telefonului mobil asupra corpurilor noastre, dar adult fiind ai o grămadă de responsabilități și nevoi, iar telefonul a devenit cam indispensabil, dar pentru cei mici, de ce-i nevoia așa mare?
Da, am mai scris despre asta și cu alte ocazii... dar acum e diferit.. acum aveam un tablou feeric care a fost distrus de un simplu gest: scoaterea telefonului din buzunar! Trist!
Nu, încă nu sunt și nu cred că voi fi de acord vreodată cu telefoane în mâinile copiilor! Copiii mei nu vor avea telefon de la grădiniță. Copiii mei vor crește fără să fie nevoie să mă sune sau să-i sun la fiecare pauză sau când ies de la ore. Da, familia mea va fi întreagă, nu cum sunt unele familii unde părinții sunt plecați pe nu știu unde iar copiii cresc singuri (deci au nevoie să țină legătura prin telefon). Copiii mei vor veni singuri de la școală și vom discuta acasă, la prânz, nu pe drum la telefon. Sau dacă sunt prea mici să vină singuri, vor fi așteptați de mine sau de soție la terminarea orelor.
Nu, încă nu sunt și nu cred că voi fi de acord vreodată cu telefoane în mâinile copiilor! Copiii mei nu vor avea telefon de la grădiniță. Copiii mei vor crește fără să fie nevoie să mă sune sau să-i sun la fiecare pauză sau când ies de la ore. Da, familia mea va fi întreagă, nu cum sunt unele familii unde părinții sunt plecați pe nu știu unde iar copiii cresc singuri (deci au nevoie să țină legătura prin telefon). Copiii mei vor veni singuri de la școală și vom discuta acasă, la prânz, nu pe drum la telefon. Sau dacă sunt prea mici să vină singuri, vor fi așteptați de mine sau de soție la terminarea orelor.
Da, am lăsat ecusonul la secretară. Mi-a mulțumit și am plecat. Iată un om care știe să mulțumească... singurul pe ziua de ieri...
****
English Version
****
To the school... secondary school!
Wednesday evening on my way home from the weekly MecanTurist meeting, I found a nametag lying on the sidewalk. MI have the eye of an eagle that misses nothing ... I trained it as I child, as I was a big scrap collector...
It was the nametag of a pupil from No 25 Secondary School so I decided to return it there. Since Thursday I had no spare time, yesterday, after my exam and thru the rain and storm (to make it sound more dramatic) I managed to go to the school (yes, it was actually raining :P).
At the entrance, in the school lobby, a small child stood in one corner, behind a small desk, and a huge register in front.
- Hello, is this the way to the Secretary's Office?
- .... Yes!
- Where exactly is it?
- .... Well, what is your name?
I gave all the contact details required and I was amused by her hadwriting because I was expecting to see capital letters. Wow .. It's been a long time since I last saw a handwritten capital C .. and written with a fountain pen! Then she wrote down the time of my arrival:
- When you finish, come out this way! (Obviously because she had to write the time of my departure)
- Of course! And where is the office??
... after a short look around:
- I do not know, ask someone out there!
After such valuable information I started looking around... the door was just around the corner, less than 3 meters away, but impossible to spot from the entrance.
What is noteworthy in all this, and why I decided to write today, is how I felt being there. I do not know exactly... something like a feeling of paternity, I felt old, i felt like an adult, looking to a baby. For a brief moment I enjoyed the innocence and youth that was in front of me, many images and thoughts going thru my head like family, children (wow, did I say that???) .. but that image of childhood's innocence was shattered to pieces when the kid had to write the time and took out a mobile phone out of her pocket!
WHY? Oh, God, why?
Why are we so dependent on technology, why do we expose small children to this radiations, at that age they have a need for a mobile phone? Back in my days it was a big deal if you had a wristwatch .. and nowdays they walk with cellulars in their pockets .. But yes, I'm old, there were different times, I know. Even so!
Man, I realize that high school students have them all: phones, laptops, tablets, cameras and all that their heart lusts and all that their parents can afford, but the younger ones? Why do they need a phone?
Don't give me that line that „they must keep in touch with their parents”, that is not a satisfying answer. Dude, how did we grow up without phones? How did we survived walking from home to school and back, without giving phone calls or sms ... Frankly I worry about the influence of mobile phone on our bodies, but as you have a lot of adult responsibilities and needs, the phone has become somewhat indispensable, but for children, there is no need.
Yes, I wrote about this and other occasions ... but this is different .. Now I had a wonderful vision in my mind that was destroyed by a simple gesture: the phone pulled out of her pocket! That was so sad!
No, I still don't agree with phones in the hands of children! My kids will not own a cell phone in kindergarten. My children will grow without the need to call me at every break or when they finish classes. Yes, my family will be whole, not as some families where the parents are away and children grow by themselves (so they need to keep in touch by phone). My children will walk home from school and we will talk at during lunch, not on the phone. Or, when they are too small, my wife or I will pick them up after classes.
No, I still don't agree with phones in the hands of children! My kids will not own a cell phone in kindergarten. My children will grow without the need to call me at every break or when they finish classes. Yes, my family will be whole, not as some families where the parents are away and children grow by themselves (so they need to keep in touch by phone). My children will walk home from school and we will talk at during lunch, not on the phone. Or, when they are too small, my wife or I will pick them up after classes.
And I left the nametag in the office, at the secretary. She thanked me and I was on my way out. A person who knows to say „thank you” ... the only one that did so, yesterday...
Thank you for your visit!
Feel free to report any broken link, mistake or typo. Thanks!
Feel free to report any broken link, mistake or typo. Thanks!
Eu chiar stiu copii de 3 ani care merg la gradinita la grupa mica, cu Pampers ca inca nu fac la olita si cu telefon mobil la ei. Da, noi parintii ne stricam copiii. Traim intr-o lume tare stramba.
ReplyDeleteSper din suflet ca oameni ca tine sa o mai indrepte macar un pic :)
Bine ai revenit Iuliana.
DeleteEu cred că ține mult de educație treaba asta cu telefonul, educația copiilor dar mai ales a părinților. Apare ideea aia că dacă nu-i cumperi copilului tău telefon se va simți marginalizat pentru că restul au..Dar de ce au ceilalți? Pentru că alți părinți se pricep atât de bine să-și educe copii încât le fac absolut toate mofturile, sau poate fiindcă ei înșiși sunt atât de obsedați de telefon încât nu pot accepta ca cineva să nu poată fi contactat la orice oră din zi ori noapte.
Da, poate voi fi criticat acum și mi se va spune că e ușor să privesc din exterior.. că doar n-am copii, nu sunt pus în acea situație, dar așa văd eu lucrurile.
:D Chiar acum cateva zile imi aminteam cu drag de zilele cand trebuia sa fac de servici .. Era o nebunie, un scaun mic langa o usa de lemn pe langa care sufla mereu vantul...iarna era teroare :) Si mai mereu nimeream la intrarea profesorilor ..
ReplyDeleteSa revenim, traim in era thenologiei si nu trebuie sa privim lucrurile asa negativ pentru ca imi amintesc ca si parintii nostri nu erau de acord cu ce faceam noi si spuneau ca pe vremea lor lucrurile erau altfel. Nu trebuie sa ne importivim , trebuie sa acceptam ca traim alte vremuri cu alte generatii.. Cu siguranta daca am fi avut telefoane mobile atunci cand eram copii aveam si noi .. Nu zic ca-i bine, zic doar ca trebuie sa acceptam evolutia fie ea pozitiva sau negativa.
Sincer să fiu, nu mi-a plăcut niciodată obiceiul ăsta. Colegii se bucurau, că era o zi în care chiulești de la ore fără absență, dar pe mine nu m-a fascinat niciodată. Dacă aș fi putut pasa responsabilitatea asta, aș fi făcut-o, că doritori erau destui.
DeleteMă bucur să observ că revenirea mea prin online e însoțită de revenirea voastră, a cititorilor... aveam emoții în legătură cu asta.
Legat de telefoane, cred că deja am făcut un compromis când am zis că ar fi acceptabil să aibă telefon la liceu.. adică în clasa a 9-a. Da, trăim alte vremuri... și trebuie să ne schimbăm și noi dar asta nu înseamnă să ai telefon de la grădiniță.
Crede-mă că puștoaica asta era un copil... în adevăratul sens al cuvântului. Adică nu știa nici unde e secretariatul sau ce e ăla(oarecum normal la vârsta aia)... dar cu toate astea are telefon mobil... Nu mai util era să fie învățată cum să citească un ceas și să poarte unul la mână? (ah ce rău sunt :P)
Eu nu îmi amintesc să-mi fi zis cineva că „pe vremea lor” decât când venea vorba de sistemul de învățământ: „pe vremea mea se făcea carte!” sau „pe vremea mea mergeam la școală cu trei cărți legate cu o curea” dar nu legat de altceva.
Poate cu timpul am să-mi schimb părerea, dar sper să se schimbe lumea înainte :D. Sincer să fiu, mi-e frică de viitor și de lumea în care vor trăi copii noștri... Mai aveam o speranță de schimbare cu sfârșitul ăsta al lumii, dar m-a dezamăgit și el :))
Stii deja parerea mea, asa ca nu mai insist. De data asta sunt de acord cu Cristina.
DeleteDe-aia îmi sunteți dragi, că mă contraziceți! Cum spuneam, poate cândva voi vedea lucrurile altfel, dar momentan refuz cu înverșunare.
DeleteCum spunea sor-mea: în curând vom vedea iPod intrauterin. Adică să ne naștem direct „conectați”!
Deşi sunt de acord cu tine în mare parte sunt sigură că şi noi ne vom trimite copiii la şcoală, chiar şi la grădiniţă, cu telefonul mobil. Ştii de ce? Pentru că cei mici pot fi foarte răutăcioşi uneori (adeseori, din păcate) iar un coleg fără asemenea accesoriu ar fi motiv de glume. Poţi fi convins că există mulţi părinţi care pun în balanţă sănătatea şi liniştea copiilor şi votează pentru cea de-a doua.
ReplyDeleteDacă părinții nu ar lua copiilor telefon mobil, atunci n-ar avea nimeni, deci nu ar mai apare diferențe între ei.
DeleteDa, tehnologia asta ne omoară. Va trebui poate să cedez, că altfel copilul meu va fi marginalizat... deci îți dau dreptate.. Dar mai sper și eu la o revoluție... :D
Mi-am amintit si eu de zilele in care faceam de servici :) Mie imi placea, insa la sala profesorala (etaj), nu ,,jos" la secretariat, unde trebuia sa ii notezi pe toti cei care intrau si ieseau si intr-o perioada inclusiv pe elevii care intarziau sau chiuleau - nu era prea placut sa negociezi cu unii care se rugau de tine sa nu ii scrii, dar toti ajungeam in pozitia respectiva. In rest, imi placea pentru ca citeam mult si ascultam muzica la casti.
ReplyDeleteCat despre telefoane, la ora actuala, consider ca undeva prin clasa a 7-a devine acceptabil pentru un copil sa detina un telefon, in ideea ca pe atunci e si perioada de inceput a adolescentei si... conteaza pentru ei sa poata tina legatura cu prietenii lor (desi avem varianta internet mai nou).
Cat despre cei mai mici, ideea parintilor ca asa au impresia ca sunt mai in siguranta copiii, ca pot sa ii sune etc mi se pare putin eronata. Un copil de 7 ani cu un telefon, pe strada, e o ,,tinta" pentru furturi si agresiuni. Daca nu as fi vazut cu ochii mei de vreo doua ori astfel de scene, nu as fi zis poate nimic. Dar...
Da, să fii de serviciu era singura metodă prin care puteai urca pe scările profesorale și puteai intra în cancelarie... era mare privilegiu :)
DeleteAcum, amintindu-mi de vremurile respective de liceu și de scările profesorilor, mi-am dat seama cât de stupidă e toată treaba și cu câtă înverșunare își apără acel spațiu cadrele didactice. Eram prin clasa a 11-a sau a 12-a și eram implicat în mai multe chestii din liceu, dar nu mă știau chiar toți profesorii. În fine.. cărasem niște monitoare pentru o prezentare și am coborât pe scările respective. La urcare, neavând nimic de cărat, m-a văzut un prof și s-a rățoit la mine că nu am voie să merg pe acolo. Eram atât de indignat... eu mă agitam și-mi dădeam răsuflarea pe acolo încercând să iasă totul bine și el îmi ținea morală că urc pe scările „interzise”. Norocul lui că eram și sunt pașnic... :D
Da, și bine zici legat de faptul că telefoanele astea mai mult te bagă în bucluc decât te scot. Dacă e atacat, îi dispare telefonul înainte să apuce să sune pentru ajutor...
DeleteOoo, scarile profesorale... :)) Tind sa cred ca macar in pauze profesorii isi doresc sa nu mai simta nici o grija pentru si de elevi (care de multe ori alearga, tipa, se imping pe scari) :) Insa in unele cazuri e dusa la extrem exclusivitatea scarilor astora :))
Delete