Saturday, April 07, 2012

Extenuare

Liniște... doar o muzică lentă în fundal, nici un glas nu se auzea.


Eu, pe masă, întins pe spate și gol pușcă, plin de emoții și anticipare.
Ea, în picioare, prin jurul mesei, făcea pregătirile necesare... Au mai venit încă două, să ofere asistență... iar tot ce aveam eu de făcut era să stau cât mai relaxat, și nemișcat.

La un moment dat ea mă întreabă: Faci sport?
Eu: Păi nu în mod oficial, nu, nu sunt în vreun club sportiv, dar mai fac una-alta.
Ea: păi văd că ești mai atletic, dar...
....va trebui să reduci efortul pe viitor.

Da, eram pe masă... pe masa de operație, și ea era Doamna Doctor Cardiolog.  (detaliile au fost scrise aici.)
De ce, la ce vă gândeați??
La controlul de după intervenție, discuția continuă și apare o altă întrebare: Nu obosești mai repede decât ceilalți?

Păi, nu știu, că nu particip la competiții, nu pot compara... obosesc la fel de rapid ca ... mine! Cam aici s-a încheiat discuția, dar același avertisment: nu ai voie să..... (nu vă zic exact ce ca să nu mă prindeți când încalc recomandările... dar am mai scris despre asta).

Și nu, nu cred că obosesc mai repede decât alții, adică nu mai repede decât de obicei. Niciodată nu am fost cel mai bun la alergare, nu am fost fruntaș la orele de sport, dar nu m-am gândit nici o clipă că aș obosi mai repede decât alte persoane.

În ultima vreme dorm foarte mult. Fraze de genul: dorm o oră apoi mă trezesc să învăț/scriu/lucrez sunt erezii. Dacă m-am băgat la somn, dorm până când e timpul să mă trezesc pentru școală sau pentru plecat la drum.
Dorm noaptea, dar uneori dorm și ziua. După o zi normală de facultate și puțin mers prin oraș, după masă, dacă mă așez în pat adorm. Aud pe unii cum spun că au probleme cu somnul... eu sunt aproape mereu obosit.

Da, e drept, am și o reputație de „pasăre de noapte”... am multe nopți pierdute pentru teme / proiecte / desene / învățat pentru sesiune / site-uri / poze / bloguri / editări video etc. Da, am multe nopți pierdute și poate că s-a adunat oboseala, sau poate... Sau poate într-adevăr, obosesc mai repede decât ceilalți...

De când am avut intervenția, m-am lăsat de exercițiile pe care le făceam (aveam un program pe care îl urmam)... și s-a văzut. Lipsa lor, faptul că muncă fizică nu (prea) depun și faptul că mănânc cam mult, toate astea în timpul anului școlar, s-au văzut pe cântar... ( și promit că e ultima oară când mai zic ceva despre kilograme).

Nu sunt gras, să nu exagerăm, dar am reușit să pun ceva pe mine (spre deosebire de Mircea care se tot străduie fără izbândă). Acum e momentul perfect să continui cu exercițiile, acum că am mai pus ceva pe mine.. Și am început, de vreo 2 săptămâni, și sper să mă țin de program... trebuie să o fac!

Bine ar fi să-mi fac un program fix în tot ceea ce întreprind, așa cum sugera și Manuel într-un comentariu aici pe blog. Da, ar trebui...să mănânc la ore stabile, să mă culc la o oră stabilită.... dar oare când am să fac asta?

Acum că mi-am terminat seriile de exerciții, mă duc la somn... e trecut de miezul nopții, deci acest articol va fi înregistrat pentru ziua de sâmbătă, zi în care voi fi plecat la Gârboavele, să fac poze.
de la mine,
numa' bine

2 comments:

  1. La tine cu somnul nu e din cauza ca obosesti mai repede decat altii sau mai stiu eu ce...la tine e tocmai pentru ca nu prea ai avut somn in ultima vreme, tot timpul pierdeai noptile invatand, lucrand sau orice altceva...si cum ar fi si normal, s-a adunat oboseala si trebuie sa recuperezi orele de somn pierdute...ai grija, cu sanatatea nu te joci! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Diana. Mulțumesc pentru grijă :)

      Nu știu dacă e doar asta... adică, da! S-a adunat dar de atunci am tot dormit și tot dorm... cât mai recuperez? Până când??

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ziua internațională a Geocaching-ului 2021

În fiecare an, în a treia sâmbătă din luna august se sărbătorește Ziua Internațională a Geocaching-ului . Prima dată s-a întâmplat în 2011 –...