Pascale Sărbători

Observând
Pascale Sărbători...

Hristos a Înviat!
Lumea nu încetează să mă uimească.

Ieri a plouat cam toată ziua, dar din fericire s-a oprit la timp pentru ca toți creștinii să meargă liniștiți spre biserică, să asiste la slujba de Înviere să se îmbulzească pentru a aprinde candele mici și mari.

Majoritatea înarmată cu acele candele roșii procurate probabil de la tarabele ce ocupă întreg trotuarul, de zici că ești în piață. Acele candele atât de prost gândite încât după primul minut de la aprindere capacul se încinge și începe să topească vasul. Pe măsură ce se topește vasul, capacul coboară, deci se încălzește și mai tare, adică va topi din ce în ce mai mult plastic,  până la un moment dat când va atinge flacăra și apoi o va sufoca. Chiar dacă ajungi acasă înainte să se stingă flacăra, cu siguranță nu vei reuși să transferi lumina în altă candelă fiindcă e imposibil să scoți capacul...

Ideea lumânărilor era că trebuie să reziste toată slujba de Înviere, dar astfel de candele cu siguranță nu ar rezista. Dar de ce să ne facem probleme, oricum după ce „vine lumina” toată lumea se îmbulzește din nou, de data asta înspre ieșire. Aș vrea și eu să particip la o slujbă la care lumea stă liniștită la venirea luminii și doar se întoarce cât să o dea mai departe, în loc să caute cea mai scurtă cale afară din biserică.

Eh, să nu fiu rău... au mai fost câțiva clasici, cu lumânări normale, cu disc de carton pentru a proteja mâna de ceara fierbinte (sau cu PET-uri decupate), de asemenea au fost și piromani, cu lumânările învelite în pungi de plastic sau înfășurate cu ziare (cică e protecție anti-vânt).

Dintre toți, câștigător al premiului „ce mai luminoasă lumină” a fost cocalarus emigrantus, un tip ușor cherchelit (nu ca alții beat mort), evident abia venit de peste hotare, lăfăindu-se cu o lumânare HI-TECH. Să vă explic (fiindcă poze nu am, și nici de filmat nu am filmat): avea un pahar mare de sticlă sablată (sau plastic) care era împărțit în două secțiuni. Partea de sus era lumânare, iar partea de jos era multicoloră, un joc de lumini cu leduri multicolore, așa încât paharul își schimba mereu culoarea luminând foarte tare, atât pe deținător cât și spațiul dimprejur. Ce pot să zic.. un show de lumini impecabil care estompa total lumina dată de flacără. Deci, iată că se poate. (Daaaa, sunt gelos de numa'... în caz că asta vă trecea prin minte citind mai sus) În viitor ne așteptăm ca preotul să vină cu lumina pe iPhone și să o transfere prin WiFi enoriașilor, toate acestea fiind sincronizate pe facebook, printr-un stream live din altarul bisericii. De ce nu?

Dar, nimic nu mă mai surprinde... poate doar faptul că, după ce au plecat cei mulți și agitați, m-am apropiat și am intrat în biserică. Nu, nu s-a dărâmat clădirea la intrarea unui dRaC nici pământul nu s-a oprit din rotație, ci totul a decurs normal... Lumea era la coadă încercând să ajungă în față la cei doi preoți, unul ținând evanghelia, altul o cruce. Da, totul părea normal până la un moment dat, când preotul a dat cu evanghelia în cap unui individ. Da, evanghelia e cartea aia mare, care are coperți de „aur” (?) ... Nu am ridicat-o niciodată, dar îmi imaginez că e destul de grea.

Eu eram mai în spate și am văzut evanghelia ridicată, apoi un BUF și un AUUU! În secunda următoare individul era escortat de preot (care încă avea evanghelia în mână) afară din biserică. Cred că preotul făcuse ceva cursuri de auto-apărare, fiindcă știa cum să dea pe cineva afară... imaginați-vă cum se face în filme: cu „victima” având o mână întoarsă la spate și împinsă spre ieșire. Din gura preotului se auzea: „ieși și să nu te mai văd pe aici că te dau la jandarmi”

După eveniment, preotul s-a întors zâmbind ( zâmbind ?! ) în fața altarului, pentru ca restul enoriașilor să continue să pupe cartea, mâna și crucea (că de asta era coada amintită anterior).

Eu am rămas mut! Vă întreb pe voi, oare ce făcuse acel om (care arăta destul de vai de mama lui, probabil și cu ceva boli la mansardă) ca să merite asemenea tratament? Să primească o carte în cap și să fie dat afară din Casa Domnului ... (sau e casa domnului popă?)

Am plecat la scurt timp după, încercând să mă gândesc doar la ce ar trebui să fie, la cum ar trebui să fie slujba și sărbătoarea. Nu am nimic cu nimeni, nu fac mișto de religii și de biserici, dar pe bune: cu cât văd mai multe, cu atât mai sătul sunt de toate.

Aș fi vrut să stau până la final, sau măcar până se făcea înconjurul bisericii (că așa îmi amintesc eu că se face la Înviere), dar nu mai aveam starea de spirit corespunzătoare. Îmi părea rău că nu am avut camera la mine, ar fi ieșit poze frumoase cu lumânări aprinse și masa de oameni fugind spre casă, cu cimitirul plin de lumânări... Dar mi-a fost frică... e atât de multă lume, atâta îmbulzeală, atâția bețivani și atâția hoți... că nu aș fi vrut să rămân fără ea (sau mi rău). Poate dacă aveam mașină... să fi făcut pozele și apoi să dispar ... poate în alt an, poate în altă țară, cu alți oameni...

Atât momentan! Sunt în vacanță și net mai puțin ...

Sărbători fericite!

de la mine,

numa' bine