praf în întuneric

Învârtind cheia în lacătul ruginit, am intrat în camera întunecoasă acompaniat de un scârţâit caracteristic uşii. Nu se vede decât o pată dreptunghiulară formată de lumina slabă pătrunsă prin uşă şi o umbră alungită pe mijlocul ei, aşezată liniştit pe praful gros.

Înaintez sfios, cât să nu ridic prea mult praf în aer şi  mă îndrept către fereastră. Mă împiedic nătâng de ceva...e ciudat, de obicei sunt mai ordonat şi ştiu exact unde îmi las lucrurile. Ce-o fi fost? Nu mai contează, trebuie să ajung, să fac lumină..

Trag draperiile şi soarele curios începe să tragă cu ochiul prin încăpere. Nu are ce să vadă, aceeaşi canapea, un cuier ruginit, dulapul cu arhivă, biblioteca în culori şi  bineînţeles biroul la care am pierdut nopţi întregi. E exact cum l-am lăsat.

În stânga, înrămată, poza cu tine care mereu îmi oferă amintiri minunate, stă cuminte acolo, puţin prăfuită. O ridic să o şterg, te admir în tăcere şi trezit din visare, o pun înapoi exact lîngă lampa de 25W unde se găseşte un teanc de foi scrise, ciorne nepublicate. ..Trec cu privirea peste el şi mă opresc în partea dreaptă unde stă în tăcere ceasul cu calendar. S-a oprit la ora 11.55 pe 6 ianuarie. Îl readuc la viaţă şi îmi atrage atenţia vecinul apropiat ...preaminunatul stilou, aşezat în tocul său. Probabil cea mai importantă parte a încăperii - ah! câte nopţi pierdute, doar el cu mine şi o foaie. În sertare lucrurile nu s-au schimbat, şi nici prea mult praf nu a intrat. încă mai am plicuri, timbre şi coli albe în sertarul din stânga, iar în dreapta călimara, agrafe, peniţe şi ..ah ...scrisoarea de la tine ....acolo o lăsasem în grabă.

Mă ridic de la birou cu ea în mână şi mă opresc în faţa arhivei. Dulapul e prăfuit, şi sertarul al doilea e întredeschis ....sterg pânzele de păianjen ce îmi stau în cale şi deschid larg sertarul. Îndosariez şi ultima ta scrisoare, apoi închid sertarul fără a mai arunca priviri şi la alte dosare. Ştiu că voi reveni în curând la acest sertar, dar ...momentan e închis.

Îmi amintesc că m-am împiedicat la intrare, aşa că mă întorc spre uşă şi găsesc un teanc de reclame, ziare, anunţuri, facturi ...corespondenţă. Mă uit printre ele cu aceeaşi curiozitate pe care o are un copil în dimineaţa de Crăciun, că poate, poate ... dar în zadar! E doar maculatură inutilă. Nici o scrisoare, nimic personal, nu m-a căutat nimeni cu adevărat.

Abandonez teancul în coşul de gunoi, şi spre surprinderea mea, nu încap toate. Lasă că voi duce gunoiul direct la pubelă mai târziu. Mă întorc la birou, iau stiloul îl alimentez cu lichid vital şi mă apuc de scris cu litere de-o şchioapă:

"Liniştea continuă, dar eu exist!"

trag draperiile, iau sacul de gunoi, şi ies acompaniat de acelaşi scârţâit al uşii. Mă opresc, schimb afişul cu cel abia scris.

Urc scările şi părăsesc din nou refugiul meu... dar voi reveni şi altădată ... momentan SIGN OUT!