Atât de multe fotografii am făcut prin facultate în toți acești ani, dar nu am niciuna destul de bună cu domnul profesor Victor Popa; am doar capturi accidentale de la diverse evenimente. Mi-am dat seama de asta acum, redactând acest articol.
Ah, cum ne dăm seama câte lucruri ar fi trebuit să facem abia atunci când e prea târziu.
Domnul profesor a plecat dintre noi luni 2 decembrie 2013, la o zi după ce s-a pensionat din postul de Conferențiar Doctor al Departamentului de Mecanică Aplicată din cadrul Facultății de Mecanică, Galați. Nici nu am apucat să mai discut cu dumnealui. De fapt n-am mai vorbit cred, de la licență. Nici măcar nu am știut că s-a pensionat de la 1 Decembrie.
Ardelean la origini, după terminarea liceului la Sibiu și a studiilor universitare la București, după un doctorat la Facultatea de Mecanică din Galați, a lucrat în învățământ încă din 1979. Eu am avut deosebita onoare și plăcere să-l am ca profesor încă din anul 1, atât la curs cât și la seminar.
Nu pot să vă spun decât că a fost un om de milioane căruia îi plăcea enorm meseria, o făcea cu pasiune și cu respect. De fapt nu cred că am întâlnit om mai respectuos ca dânsul. Ni se adresa cu „dumneavoastră” și cu „domnule student” dar nu în sens peiorativ cum o fac unii în zilele noastre. Știți cum în primul an e o adevărată junglă iar pe unii „indivizi” abia scăpați din liceu (sau din junglă) îți vine să-i iei la bătaie? Chiar și cu aceste specimene el prezenta același respect și bunătate.
Domnul profesor a plecat dintre noi luni 2 decembrie 2013, la o zi după ce s-a pensionat din postul de Conferențiar Doctor al Departamentului de Mecanică Aplicată din cadrul Facultății de Mecanică, Galați. Nici nu am apucat să mai discut cu dumnealui. De fapt n-am mai vorbit cred, de la licență. Nici măcar nu am știut că s-a pensionat de la 1 Decembrie.
Ardelean la origini, după terminarea liceului la Sibiu și a studiilor universitare la București, după un doctorat la Facultatea de Mecanică din Galați, a lucrat în învățământ încă din 1979. Eu am avut deosebita onoare și plăcere să-l am ca profesor încă din anul 1, atât la curs cât și la seminar.
Nu pot să vă spun decât că a fost un om de milioane căruia îi plăcea enorm meseria, o făcea cu pasiune și cu respect. De fapt nu cred că am întâlnit om mai respectuos ca dânsul. Ni se adresa cu „dumneavoastră” și cu „domnule student” dar nu în sens peiorativ cum o fac unii în zilele noastre. Știți cum în primul an e o adevărată junglă iar pe unii „indivizi” abia scăpați din liceu (sau din junglă) îți vine să-i iei la bătaie? Chiar și cu aceste specimene el prezenta același respect și bunătate.
În timpul seminarelor avea mereu grijă să explice și să întrebe de zeci de ori dacă s-a înțeles, se oprea și verifica, ne asculta problemele. Nici nu am cuvinte să pot descrie un așa om minunat cuiva care nu l-a cunoscut niciodată. Nici eu nu am crezut că există asemenea persoane. Pot spune clar că nimeni nu-l va uita vreodată.
Chiar cineva îmi amintea de curând că la examene erau mereu doar doi oameni la costum: eu și domnul Popa. De fapt dânsul mereu era la patru ace, mereu galant și cu zâmbetul pe buze când răspundea la salut.
L-am avut ca dascăl doar în anul întâi și mai apoi în ultimul an. dar prin facultate ne întâlneam mereu. Îmi amintesc de o întâmplare comică de la începutul ultimului an de studiu. În prima oră de curs, după ce a intrat în clasă și a salutat, s-a așezat la catedră și s-a uitat prin sală. Eu, desigur, tot în prima bancă stăteam. Când m-a văzut mi s-a adresat:
- Dar dumneavoastră nu ați terminat deja facultatea?
- Nu, domn' profesor (spun eu zâmbind)
- Nu serios, nu aveți voie să fiți aici dacă nu mai sunteți student. Va trebui să mergem la șeful de catedră să-l întrebăm.
Ei, n-a fost nevoie fiindcă i-am arătat carnetul de student vizat pe anul în curs, dar am râs cu toții de această întâmplare și am trecut mai departe. A fost mereu o plăcere la dânsul la curs și la laboratoare și sunt sigur că toți colegii sunt de aceeași părere.
La 63 de ani, într-o zi de luni, s-a mai stins din viață un om de seamă! Din câte am înțeles și-a dat ultima răsuflare în orașul natal, în Ardeal. Acum ne privește de sus și ne veghează. Mulțumim stimate domn profesor pentru că ne-ați fost dascăl! Nu te vom uita niciodată! Nu atâta timp cât legile fizicii și ale mecanicii se mai aplică în lumea asta!
Chiar cineva îmi amintea de curând că la examene erau mereu doar doi oameni la costum: eu și domnul Popa. De fapt dânsul mereu era la patru ace, mereu galant și cu zâmbetul pe buze când răspundea la salut.
L-am avut ca dascăl doar în anul întâi și mai apoi în ultimul an. dar prin facultate ne întâlneam mereu. Îmi amintesc de o întâmplare comică de la începutul ultimului an de studiu. În prima oră de curs, după ce a intrat în clasă și a salutat, s-a așezat la catedră și s-a uitat prin sală. Eu, desigur, tot în prima bancă stăteam. Când m-a văzut mi s-a adresat:
- Dar dumneavoastră nu ați terminat deja facultatea?
- Nu, domn' profesor (spun eu zâmbind)
- Nu serios, nu aveți voie să fiți aici dacă nu mai sunteți student. Va trebui să mergem la șeful de catedră să-l întrebăm.
Ei, n-a fost nevoie fiindcă i-am arătat carnetul de student vizat pe anul în curs, dar am râs cu toții de această întâmplare și am trecut mai departe. A fost mereu o plăcere la dânsul la curs și la laboratoare și sunt sigur că toți colegii sunt de aceeași părere.
La 63 de ani, într-o zi de luni, s-a mai stins din viață un om de seamă! Din câte am înțeles și-a dat ultima răsuflare în orașul natal, în Ardeal. Acum ne privește de sus și ne veghează. Mulțumim stimate domn profesor pentru că ne-ați fost dascăl! Nu te vom uita niciodată! Nu atâta timp cât legile fizicii și ale mecanicii se mai aplică în lumea asta!
No comments:
Post a Comment
Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!