Dilema telefonului

De pe vremea sfântului BEEP, era o idee să respingi un apel primit  în eventualitatea că a fost accidental. Respectiva persoană, dacă într-adevăr te căuta, va suna din nou. Simt că trebuie să explic, pentru cei mai mici dintre voi, că vremea sfântului beep era acum câțiva ani când nu existau oferte cu milioane de de minute naționale și mesaje fără număr, nu existau telefoane cu WiFi, nu existau ecrane tactile... ce mai? Erau telefoanele alea monofonice sau, dacă aveai noroc la un polifonic (când au apărut)... erai cel mai tare din curtea școlii liceului!


Să revenim, că nu facem un istoric al telefoanelor. Nicidecum!

Ei, replica aia cu „închid în caz că era doar beep” am auzit-o la un coleg, și avea destul de mult sens pe vremea aia, fiindcă „să te prindă cineva” când dădeai beep era cea mai mare problemă.

Ei, de prin 2005 (parcă) de când apăruse rețeaua aia nouă și verde cu 2000 de minute în rețea și până în zilele noastre, beep-ul s-a stins din viață, încet - încet. Acum suni!; sau dai SMS; beep-ul e ultima resursă în situația în care ai consumat minutele... În fine, eu nu consum niciodată toate minutele corespunzătoare unei luni, deci beep n-am mai dat de mult timp.

Așadar, dacă te sună cineva, răspunzi, fiindcă cel mai probabil are minute, sau are credit, sau oricum ar fi, a făcut un calcul și a dedus că are cu ce să te sune. Nu te mai gândești că poate era doar beep :D

Dar ce te faci când suni pe cineva și nu răspunde? că de fapt, aici voiam să ajung.

Părerea mea e că dacă ai nevoie să dai de cineva neapărat, insiști. Acum, depinde și de fiecare caz în parte, de relația dintre cei doi. De exemplu, eu știu că Mircea de obicei sună. Spre deosebire de el, eu mai degrabă dau un sms, dar el cu siguranță sună. Așadar, dacă îl sun și nu răspunde, e clar că mă va suna când găsește apelul. Dar dacă nu ai această certitudine din partea celui pe care îl suni, nu insiști dacă nu răspunde?? Nu e normal să revii cu un telefon peste jumătate de oră, o oră?

Bine, nu lași o mie de apeluri, că poate omul doarme, sau e plecat la baie, sau e la masă, sau nu e lângă telefon... și dacă la întoarcere vede 30 de apeluri, intră în panică...  sau se enervează când află că de fapt voiai să întrebi o chestie banală, gen: 30 de apeluri, eventual trezești omul din somn, doar ca să întrebi de la cât ai ore ziua următoare!

Eu dacă găsesc „un apel ratat” pe telefonul de servici nu îl prea bag în seamă. Dacă într-adevăr persoana în cauză are treabă cu mine, nu are decât să insiste, că doar nu e interesul meu, nu? Dacă nu insistă, înseamnă că nu era urgent. Am zis telefon „de servici” fiindcă e telefonul pe care mă caută toți când vor câte ceva, de aceea am zis că de cele mai multe ori nu e în interesul meu. (de cele mai multe ori telefonul de care vorbesc sună tare des în perioada asta de presesiune - sesiune).

Așa sunt eu, consider că dacă ai cu adevărat ceva de spus, insiști, dar sunt persoane care se gândesc să revină cu un telefon după vreo zi sau două... apoi îți adresează întrebări legate de motivele pentru care nu ai răspuns!

Păi asta înseamnă la tine insistat? Mai ales că suni în ambele zile „în afara orelor de program”. Măcar dacă dai un mail sau un sms... tot e altceva!

Of, unii oameni!

PS: când începe sesiunea îmi închid telefoanele! Adică de sâmbătă închid telefoanele și nici pe net nu mai intru ... decât ocazional...probabil după vreun examen :). Și dacă mă enervez de-a binelea plec și din cameră, așa că nu mă veți mai găsi!

de la mine,

numa' bine