Wednesday, March 28, 2012

Apa noastră, cea de toate zilele...

Spuneam cu ceva timp în urmă că eu nu sunt de acord cu apa îmbuteliată.  Dacă aș putea aș face în așa fel încât să dispară.

Dar în ultima vreme am tot cumpărat așa ceva fiindcă apa de la robinetele de aici din cămin era neagră. Are uneori particule negre vizibile cu ochiul liber, iar dacă lași acest lichid într-o cană albă, se depune totul pe pereți și fundul vasului și devine gri tot vasul. 

Chiar nu vreau să știu cam ce ne bagă ăștia în apă. La mine acasă, mai în nordul Moldovei (Roman județul Neamț, Iași județul Iași) apa de la robinet e mult mai bună.

Uneori, ca acum, revine la condiții mai bune și e din nou potabilă (sau măcar nu are impurități vizibile).


Dar nu mi-am pus niciodată problema apei îmbuteliate, că prin definiție ar trebui să fie pură și potabilă, că doar de aia dai bani pe ea, nu? Se pare că și aici e cu dus și întors. Acum, noua chestie e treaba cu nitrații, mai exact conținutul lor care nu e trecut pe etichete.

Cum ziceam, nu mă prea interesează pentru mine, dar copiii voștri? copiii noștri? La ei nu ne gândim.

Și fiindcă sunt de acord cu scoaterea consumatorului din ceață, aș vrea ca toate produsele să includă pe etichetă ceea ce conțin, să fie protecția consumatorilor formată din oameni pricepuți care să știe ce e și ce nu e bun pentru noi, să nu mai permită produselor de calitate îndoielnică să stea pe rafturile magazinelor, să  învățăm să avem grijă de ceea ce introducem în organism.

Acestea fiind spuse, vă invit să votați și voi LEGEA APEI, dacă vă interesează ce consumați, dacă vă interesează ce apă veți bea.
Cică Aqua Carpatica (pentru cine încă nu știe, se citește agva) e apa cu cea mai redusă cantitate de nitrați. Eu știu despre ea că e o apă îmbuteliată în sticle pătrate (cele de 0.5 litri) ceea ce mă atrage foarte mult, dar e de asemenea una din cela mai scumpe ape, iar asta nu mă mai atrage. Da, contează designul sticlei, da, o sticlă prismatică e mai atrăgătoare pentru că e diferită, dar nu aș da banii doar pentru sticlă.

Și dacă legea apei se aprobă nu înseamnă că apa va fi mai ieftină sau mai scumpă, ci că vom afla de ce e acea apă 1leu iar cealaltă 3 lei la aceeași cantitate. Pe care o vei alege, asta rămâne să hotărăști singur.

Dacă asta e doar o strategie de marketing sau nu, nu am de gând să dezbat, dar vă puteți informa: pe site-ul oficial, apoi citind informații de la un chimist: Marius Matache și o dezbatere în comentarii la Chinezu
Bineînțeles, nu uitați să semnați formularul de aici sau să promovați campania.
de la mine,
numa' bine

17 comments:

  1. cica oricum toata apa contine aluminiu, care e cancerigen, deci...
    Stiai ca Marius Matache e si folkist?

    ReplyDelete
    Replies
    1. nu îl cunosc deloc, am văzut că are și ceva treabă cu muzica.. azi am aflat de el fiindcă avea comentariu pe Chinezu.eu

      Delete
  2. în general apa de la robinete nu e bine să fie băută.., în România--cu mici excepţii.. Cât despre apă, îmbuteliată etc. îţi recomand site-ul Oliviei Steer, pe care eu îl citesc frecvent, şi îţi sugerez să citeşti cele 3 postări despre apă(partea 1, 2 ,3) http://oliviasteer.ro/apa-partea-a-iii-a/

    ReplyDelete
    Replies
    1. am să trec și pe acolo să văd despre ce e vorba. Mulțumesc de recomandare.

      Delete
  3. Am votat si eu pentru proiect. Am facut acasa un mic experiment si am fiert apa toata dintr-un vas micut. Am dat cu degetul si numai praf am gasit acolo. Nu e de bine.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Apa de la robinet sau apa îmbuteliată. Să știi că merită repetat experimentul, deși nu e foarte științific, pentru mai multe mărci de apă din comerț... mi-ai dat o idee pentru viitor (o idee pe lista de idei)

      Delete
  4. Am votat legea apei, desi initial eram un pic un dubiu am decis totusi sa o fac, nu pentru ca vreo firma in momentul de fata ar vinde apa "toxica" dar in viitor, cine stie ce firma dornica de imbogatire rapida ar putea trece peste reguli si ar imbutelia orice, de oriude, etc.

    ReplyDelete
    Replies
    1. cred că deja sunt firme care îmbuteliază apă de la robinet, așa cum menționa și filmulețul cu povestea apei de aici

      Delete
    2. Sincer m-am săturat de lumea asta în care trăim. Suntem consumatori a unor produse care ne dăunează dar nu facem nimic pentru a schimba asta... ne îndreptăm spre mai rău. Ce fel de evoluție e asta? Inventăm tranzistori atomici dar neglijăm mediul înconjurător. Aș vrea să fie o criză tehnologică, să cadă un asteroid și să pice tot ce e tehnologic. Să revină planeta la scrierea cuneiformă

      Delete
  5. Tot pentru forma ambalajului am cumparat Carpatica. E oarecum buna initiativa asta insa sunt convins ca (pentru ca tu nu ai vrut sa dezbati, sic!) nu este decat o campanie de marketing foarte bine pusa la punct. Maine o sa vina si Borsecul cu o petitie in care sa ceara obligativitatea trecerii pe eticheta a distinctiilor internationale...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Recunosc, nu am cumpărat niciodată apă Carpatica pentru că o consider prea scumpă. Da, mă atrage ambalajul, mai iau o sticlă în mână (coș) la supermarket, dar mă răzgândesc și o pun înapoi :P

      E discutabilă treaba cu marketingul.. de aceea am preferat să indic dezbaterea din comentariilor de pe chinezu.eu

      Delete
  6. Eu de fel sunt din Slatina, unde apa la robinet este cat de cat ok, insa nu credeam ca in Bucuresti apa de la robinet poate sa fie atat de scarboasa....are mereu gust de metal

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bogdane, nu știu cum e la București, dar aici la Galați e uneori neagră apa.

      Nu accept reclame în link-uri așa că pe viitor te rog să te semnezi cu o pagină personală sau un profil personal. Mulțumesc

      Delete
  7. Am băut în ultimii ani apă plată, convinsă că fac ceva benefic pentru sănătatea mea. Până am ajuns pe blogul Oliviei Steer - de care ţi-a mai pomenit cineva mai sus - şi am aflat că informaţii deja existente pe etichetele apelor ne pot arăta dacă ceea ce bem nu este sau nu sănătos. Doar că noi nu ştim să citim că acel reziduu sec, spre exemplu, este mult peste cantitatea pe care o poate procesa corpul uman. Mărturisesc că de o săptămână fac experimentul să beau apă de la robinet pentru că un amic mi-a trimis linku-ul ăsta
    http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=rKE0G70LFYM
    şi pentru că mi-am dat seama că plătesc pentru cinci litri de apă plată cât pentru un metru cub de apă potabilă, fără să am certitudinea că este mai sănătoasă. La mine la robinet curge apă cristalină, insipidă şi inodoră deci deocamdată votez pentru ea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Păi nu am citit încă blogul Oliviei Steer, dar am să trec și pe acolo.

      De o săptămână? Păi eu am publicat filmulețul ăsta acum mult timp. Mă simt jignit :((

      Și am făcut referire mai sus spre articolul cu pricina, dar iată link din nou.

      Și eu beau apă de la robinet momentan. Doar când e neagră, așa cum spuneam, cumpăr de la kaufland apă dintr-aia de e 1,8 lei 5 litri.
      Mă bucur să te revăd pe aici Ana!

      Delete
  8. Îmi pare rău! Am văzut postarea ta de atunci dar imaginea capturată de youtube m-a dus cu gândul la filmuleţul "The story of things" care nu zic că n-a fost interesant, dar al naibii de lung. Nu s-a făcut în mintea mea nicio conexiune, căci probabil aş mai fi economisit mulţi bani între timp :)
    Ceea ce pot spune cu mâna pe inimă este că n-o să mai recomand în veci altuia de care apă să bea. Fiecare cu alegerea lui şi... noi să fim sănătoşi!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Desigur, fiecare e propriul arbitru.

      „The story of bottled water” face parte din proiectul Story of Stuff, de aceea imaginile seamănă.

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ziua internațională a Geocaching-ului 2021

În fiecare an, în a treia sâmbătă din luna august se sărbătorește Ziua Internațională a Geocaching-ului . Prima dată s-a întâmplat în 2011 –...