Aș putea spune că e cel mai mare impediment în calea dezvoltării mele fotografice. De fapt, mă afectează în multe domenii, cum ar fi orice implică interacțiunea cu necunoscuți, orice situație care mă pune în lumina reflectoarelor...dar recent,din motive fotografice mă lupt cel mai des cu ea, timiditatea... și ea câștigă mai tot timpul.
Ca să fiu mai clar, mă refer la faptul că nu am destul tupeu să îndrept camera spre oameni decât în cazuri excepționale. Fotografiez natura, clădirile, animalele, stâlpii, cerul, trotuarele, orice, dar nu oameni... și tare aș vrea, fiindcă esența categoriei numite „fotografie stradală” este viața, oamenii care sunt pe străzi...
Dar nu numai pe străzi pățesc asta :( Ba chiar, mai grav e că nici cunoscuților nu le fac poze, decât dacă mi se spune în mod direct, sau am un motiv bun să scot camera... altfel parcă nici nu există... M-am întâlnit de curând cu Diana și Ovidiu. Au revenit în țară și am avut ocazia să ne vedem, să mai schimbăm o vorbă sau două și să mai râdem. Chiar îmi era dor de asta! Dar în tot acel timp cât am stat cu ei nu am făcut nici o poză. E ca un blocaj, nu aș putea să spun ce e cu mine. Și da, regret că nu am nici o poză de atunci... dar e prea târziu.
Acum câteva zile am fost la o amică.. cred că pot să îi spun amică... în fine! Gabi încerca să instaleze un sistem de operare și m-am băgat și eu... dar nu eram pregătit pentru asta, nu aveam cele necesare, iar stick-ul USB pe care îl avea Gabi nu funcționa... În fine, nu am mai instalat nimic, dar am servit cina, am jucat câteva jocuri online și ne-am prăpădit de râs. Din nou, nu am făcut nici o poză, deși luasem camera la mine. Nu știu de ce, nu am găsit nici un moment oportun să scot camera din geantă... poate dacă zicea cineva ceva de poze... sau ... nu știu... să cadă măcar un pic lumina spre cameră.. dacă aveam un impuls (preferabil de 380V curent alternativ)
Din câte îmi dau seama, e frica mea de a invada spațiul personal al cuiva, mai ales că e ditamai camera, nu e ca și cum nu s-ar vedea :D (nu, nu vreau să trec înapoi la o cameră compactă). Mă tem de refuz, mă trem de reacții negative, mă tem de replici pline de răutate gen „cine ți-a dat voie să faci poze?” „de ce faci poze?”. Mă tem poate de reacții violente...
Mă tem și pierd, pierd mult din cauza asta, pierd multe ocazii, multe momente... Pe lângă temerile mele, mai e și faptul că mulți refuză să fie fotografiați și asta mă dezumflă. Aruncați cu pietre în mine, căci nici eu nu stăteam la poze. Tocmai fiindcă știu cum e, nu insistam, dar mai nou nici nu mai încerc.... și nu e bine! Vreau pe cineva care să spună: shoot! Și aș fi fericit!
Spuneam de excepții. Da, acestea sunt diferitele evenimente la care sunt prezent sau ocazii tipic fotografice: aniversări, excursii și vizite turistice, sărbători locale sau chestii de genul. În astfel de cazuri, la evenimente unde fotografiatul nu e nimic ieșit din comun, îmi las frâu liber și fac poze până nu mai pot din punct de vedere tehnic: adică nu mai am spațiu pe card sau curent în acumulator (cu tot cu rezerve). Tot o excepție e la facultate, în grupa mea... că pe ai mei i-am învățat cu fotografiile, și poate acolo fac cele mai multe... păcat că nu am avut cameră din anul I... că lipsește acea perioadă din arhiva foto.
Dar aș vrea, aș vrea o doză de tupeu, și aș vrea un partener foto... Citisem pe dPs că se practică chestia asta: ieșiri organizate între fotografi. Grupuri de X persoane care ies cu singurul scop de a fotografia și socializa. Nu vorbesc de workshop-uri la care dai bani să mergi, împreună cu alți amatori, undeva, sub îndrumarea unui profesionist. Nu! Vorbesc despre X și cu Y care ies în seara/ziua Z să facă poze la... orice... Dar se consultă și compară ceea ce au fotografiat, învață unul de la altul. Problema e că nu mulți vor să facă asta, nu vor să-și dezvăluie secretele, să nu le fie furată tehnica! Sunt cei care se cred deasupra tuturor, își ascund EXIF-ul ca nu cumva să afle și alții ce setări s-au folosit sau ce cameră, sau dacă era pe manual ori auto... dar să nu intrăm în astfel de polemici.
Aș vrea să găsesc pe cineva dispus să iasă ocazional la ședințe foto...
Pentru că oricât de varză aș fi pe plan social, am observat că tupeul meu crește exponențial cu numărul de persoane din jur cunoscute raportat la numărul de necunoscuți. E sentimentul de turmă! Printre „ai mei” sunt zmeu, în stare să fac orice...(try me), dar singur, mă fac mic de tot...
Da, mai e de muncă până am să reușesc. Poza de mai sus e făcută pe furiș, ca toate celelalte poze ce implică necunoscuți....
de la mine,
numa' bine
Nu te trezesti intr-o dimineata ca sa iti spui: "De astazi scap de timiditate"; nu exista asa ceva. Dar trebuie sa iti impui singur acest lucru; trebuie sa ai tu insuti incredere in tine.
ReplyDeleteGrupa de la facultate e o exceptie tocmai pentru ca i-ai invatat cu acest lucru, tocmai pentru ca ai reusit sa treci peste "timiditate". Multe persoane se eschiveaza cand vad aparatul de fotografiat, dar... asta doar la inceput.
Domnule fotograf, cum vrei sa capeti experienta sau siguranta de sine daca nu ai un pic de tupeu ca sa faci poze?
Si cand vine vorba de prieteni... sa fii sigur ca nimeni nu are sa te ia la rost si sa te intrebe cu ce drept faci poze; faci poze tocmai pentru ca le esti prieten...
Sper sa iti gasesti fotograful/fotografa care sa iti dea un pic de incredere in tine. In tot cazul, imi plac fotografiile tale si astept sa vad mai multe poze "animate".
Mi s-a intamplat odata sa fiu rugata sa fac o poza intr-un parc unor "total strangers", care mi-au dat adresa lor de mail cu rugamintea de a le trimite poza. Ce siguranta aveau ei oare ca eu urma sa le trimit fotografia? Nici una... si totusi le-am trimis-o :)
Deci...lumea nu este atat de neagra pe cat crezi. E colorata in nuante de negru si gri; tu trebuie sa inveti sa deslusesti culorile :) >:D<
Câtă promptitudine.... abia publicasem articolul :)
DeleteNu am prea înțeles treaba cu pozele animate... te rog să revii cu explicații :)
La treaba aia cu poza străinilor nu mi se pare nimic ieșit din comun... Adică am pățit-o și eu, dar nu e nici o problemă... de-ar fi toți așa aș fi un om fericit :P
hmm...aceeasi problemă o am şi eu cu oamenii...mi-e teamă că se vor lua de mine dacă le fac poze...şi uite aşa am ratat atât de multe ocazii din cauză că "mi-e ruşine"..dar ştii cum e vorba, "cu ruşinea mori de foame" aşa că ar trebui să ne învăţăm minte şi să fim mai îndrăzneţi de acum încolo..
ReplyDeleteCât despre faptul că nu am făcut nicio poză împreună, să ştii că la asta mă gândeam în timp ce mergeam spre Ardeluţa...iar ne-am întâlnit şi iar nu am făcut nicio poză..şi aveam şi aparatul meu în geantă, dar mai important am ţinut aparatul tău în mână, l-am examinat dar nicio clipă nu mi-a trecut prin cap să facem o poză împreună...eh..data viitoare sigur :D >:d<
aaaa.. acum mă simt mai bine.. deci nu eram singura cameră de la masă... :P Nu e numai vine mea :P (ce egoist sunt)
DeletePe langa timiditate, cred (doar cred, presupun) ca ce faci tu este sa iti proiectezi propria timiditate si retinere cand vine vorba de a avea o camera si reflectoare indreptate spre tine, asupra celorlalti. Cu alte cuvinte, empatizezi peste masura, intr-o directie inversa. ,,Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" ?
ReplyDeleteEu sunt una dintre persoanele carora nu le place sa fie fotografiate, atat timp cat sunt constienta de asta si atat timp cat trebuie sa mai si stau locului si sa pozez/zambesc (de obicei, imi iese un zambet fals si pocit). Daca imi dau seama ulterior ca mi-a facut cineva poza, chiar nu ma intereseaza si nici nu ma deranjeaza.
Personal, mi se pare foarte frumos din partea ta ca iei in considerare sentimentele si reactiile celorlalti. O consider o calitate si cred ca un fotograf bun (cand vine vorba de oameni) ar trebui sa fie capabil de asta, ar trebui sa fie ,,simtitor", hehe. Astfel, oamenii nu isi vor simti intimitatea ,,violata".
Cat despre reactiile negative si intrebarile stupide, cred ca le poti face fatza cu un zambet; te oferi sa le arati fotografia in care apar si mentionezi ca daca le displace, o vei sterge / nu o vei folosi.
Si inca ceva. Chestia asta cu ,,nu imi place sa fiu fotografiat(a)" este, in cele mai multe cazuri, o chestie ce tine de inconfort si inhibitie. Chiar si in cazul meu. Am momente (foarte rare, ce-i drept) cand ma simt bine cand cineva imi face poze. Sunt convinsa ca toti oamenii, in adancul fiintei lor, tanjesc dupa atentia celorlalti, insa teama ca imaginea captata de un aparat foto nu va fi in concordanta cu ceea ce ei sunt sau isi doresc sa fie, e de multe ori mai puternica.
Si da, da, e o idee foarte buna sa mai gasesti un fotograf si sa va plimbati impreuna. Nu vei mai simti retinerea asta in a scoate aparatul si a apasa pe buton. Va fi ca o joaca :)