La căţărat în Brăila

>>Acest articol este publicat cu întârziere. evenimentele prezentate au avul loc pe data de 14 Noiembrie 2010<<


Vă amintiţi când am fost prima oară cu bicicleta la Brăila? Am publicat atunci nişte poze cu un mic panou de căţărat. Când l-am văzut prima oară, mi-am zis că trebuie să mă caţăr neapărat, lucru pe care l-am şi făcut, dar până la un anumit nivel fiindcă simţul de autoconservare m-a oprit din urcare.

Numaidecât trebuia să mă întorc altădată mai echipat, să mă pot căţăra fără frică.

 După ce prin mai anul trecut mi-am cumpărat ham, a urmat, în vară achiziţia unei corzi; de asemenea, am intrat în posesia primului meu ham (cumpărat acum câţiva ani) prin bunăvoinţa lui Adi (mi l-a donat mie că nu avea cine să îl folosească). Astfel, în toamnă când am revenit la Galaţi eram dotat cu tot echipamentul, pregătit şi dornic de căţărare.

Zis şi făcut. Am stabilit cu Radian o zi de căţărare şi mi-am făcut bagajul. Dat fiind faptul că bicicleta mea era deja la Brăila (găzduită pe timp de vară în garajul lui Radi) a trebuit să merg cu trenul.
Deşi era jumătatea lunii noiembrie şi toţi se îmbrăcau de iarnă, eu, pregătit de căţărare şi fără loc în rucsac pentru haine de schimb am plecat direct echipat: tricou, pantaloni scurţi şi tenişi (da...am uitat să menţionez că din echipamentul de căţărat îmi lipseşte ceva important: încălţămintea). Ajuns în gară mi-am luat bilet şi am pornit spre peron. Neştiind care e trenul am cerut indicaţii unui controlor, care după ce mi-a furnizat  informaţia m-a întrebat dacă nu îmi e "prea cald". Păi ce să spun, nu îmi este frig fiindcă sunt mereu în mişcare (şi mă mişc repede)...mă ia cu frig doar dacă stau sau dacă e cu adevărat frig, dar acea zi nu era una friguroasă.

Urmează:
• călătorit cu trenul (nimic spectaculos), 
• ajuns în Brăila (şi telefonat lui Radian pentru instrucţiuni), 
• urcat în maxi taxi până la el în cartier, 
• coborât din maxi şi găsit blocul (îmi mai aminteam ceva-ceva de la vizita anterioară)
• o invitaţie la masă de la scumpul meu prieten (că drept vorbind, nu mâncasem nimic la plecare ci doar doi covrigi în gară)
• plecat la garaj

La garaj mi-am găsit bicicleta, bucuroasă că mă revede, am scuturat-o de praf, i-am umflat roţile şi apoi: LA DRUM! Abia acum, pedalând am simţit şi eu puţin frig, şi am regretat că nu am luat cu mine o bluză mai groasă. Am strâns din dinţi şi am continuat goana pe străzi,  rugându-mă să iasă soarele, sau să schimbăm direcţia de mers măcar.

Într-un final am ajuns şi la panou (până la urmă m-am încălzit pedalând, deci nu am ajuns îngheţat...) şi ne-am apucat de despachetat. M-am cocoţat să asigur coarda în vârful panoului şi apoi m-am bucurat de senzaţia unui scurt rapel. După ce m-am echipat, l-am echipat şi asigurat pe Radian şi a început distracţia. Radi, puţin cam sceptic la început, s-a convins că ştiu ce fac la prima căzătură (se aştepta să dea cu fundul de pământ, dar l-am dezamăgit în privinţa asta).

Am schimbat poziţiile şi a venit rândul meu să mă caţăr (sincer muream de nerăbdare). Am început bineînţeles cu partea mai uşoară a panoului (partea dreaptă), am urcat până sus şi abia apoi am trecut la partea din mijloc, de cu un grad de dificultate mediu.

Şi ca să facă mişto de cei care spuneau că vine iarna, iată că soarele şi-a arătat faţa şi noi ne-am încălzit.

A fost o surpriză minunată, singurul dezavantaj al dezbrăcării a fost că m-am zgâriat pe piept şi abdomen din cauza nodului de asigurare.




Partea a treia a panoului era cea mai dificilă, şi fiindcă prizele erau mai mici şi mai rare, dar şi fiindcă avea o porţiune înclinată, care te cam chinuia.

Tocmai pornirea era grea. Aveai la pornire prize pentru mâini şi picioare, dar următoarea priză pentru mâini era cam sus, şi trebuia să sar. Aici Radi era avantajat fiindcă e mai înalt şi deci ajunge mai sus. În schimb nici eu nu m-am lăsat şi am găsit o posibilitatea de a ajunge la ea, folosind altă priză. Ce e drept am ajuns de multe ori până la nivelul unde se schimbă înclinarea (ca în poză) dar am căzut.

Dat fiind faptul că nu ne mai interesau momentan celelalte trasee, am hotărât să schimb locul de asigurare al corzii cu cel specific traseului dificil şi astfel nu mai apărea efectul de pendul în caz de desprindere de pe zid făcându-ne să ne simţim mai în siguranţă.

După ce am coborât din spatele panoului, am continuat cu încercările de cucerire a vârfului. Am reuşit într-un final să ajung la jumătatea părţii înclinate, dar fiind un loc periculos, Radian era preocupat cu asigurarea mea şi nu a făcut poză, deci nu vă pot arăta :D

După ce ne-am săturat (momentan) de căţărat ne-am mai prostit oleacă, am strâns echipamentul şi am plecat.

Am făcut un popas la robinetul cu apă ca să ne alimentăm şi să iau puţin pentru drum (noroc de bidonul lui Radian, că eu nu m-am gândit şi la apă...ruşine să îmi fie). Am legat rucsacul pe portbagaj şi am pornit, însoţit de Radian până la ieşirea din Brăila (până la reprezentanţa auto de la ieşire) iar de acolo: drum bun Radule!

Pe la jumătatea drumului am tras pe dreapta şi am făcut o pauză de masă (îmi pregătisem de acasă nişte sandwich-uri, dar fiind hrănit de Radian, nu le-am mai mâncat şi au fost numai bune pentru drum :D).

După binemeritata odihnă am încălecat pe bicicletă şi am continuat drumul, încercând să ajung cât mai repede acasă, mai ales că pe la ora 4 trebuia să primesc un pachet.
Nu consider că m-am forţat prea tare dar pot spune că am mers remarcabil şi am ajuns în aproximativ oră. La ora 12 eram încă pe faleza Brăilei, la ora 13 intram în Galaţi (poza)

de la mine, 

numa' bine