V-am spus şi anul trecut despre concursul de la Braşov la care am participat în mai, dar nu am mai apucat să scriu articolul amintit. Azi, Corina de la Umbrela Verde mi-a adus la cunoştinţă că există un concurs în care se bat 10 oraşe pentru titlul de "Capitala Verde a României". Din comentariile din subsolul paginii am înţeles că sunt doar zece fiindcă restul nu şi-au depus actele complet sau deloc.
Oki, fiindcă ar trebui să votez un oraş nu voi fi ipocrit să povestesc despre locuri unde nu am fost, aşa că sunt limitat la 2 oraşe (Braşov şi Brăila). Eu personal votez BRAŞOV!
Vizita mea a fost destul de scurtă, doar trei zile, dar am fost singur şi m-am plimbat pe unde am văzut cu ochii (teoretic însoţit de Domnul Profesor, dar m-am plimbat de capul meu prin oraş).
În prima zi eram puţin rătăciţi căci nu ştiam pe unde să mergem, cum să găsim căminul şi facultatea, dar după ce ne-am dezmeticit a fost mai uşor. M-am cazat, apoi am găsit facultatea şi hotelul unde s-a cazat profu' iar apoi am avut program liber să mă plimb şi să descopăr.
Am fost plăcut impresionat de zonele prin care am umblat, şi mai ales de pistele de biciclete, marcate frumos pe trotuare (au încercat şi cei din Iaşi să facă ceva în ultima vreme, dar nu îmi prea place). Oricum nu le respectă nimeni în ţărişoara asta a noastră...dar nah, le avem=suntem "europeani"
Câteva vederi de la geamul cameri de hotel unde era cazat profu' (pistele de biciclete şi trecerile de pietoni sunt roşii); se poate observa o stradă destul de lată chiar dacă are şi parcare (parţial pe ambele sensuri).
Ştiu că nu pot judeca un oraş după o stradă, ştiu că nu pot spune că Braşov e cel mai frumos când nici măcar nu locuiesc acolo şi am fost o singură dată, dar nu am văzut nimic care să îmi displacă.
Pe lângă trotuar pietonal, parcare şi pistă de biciclete a mai rămas loc şi pentru spaţii verzi...destul de mult loc aş adăuga.
Mai apoi, un lucru impresionant a fost să observ că era proaspăt asfaltat şi că fiecare casă avea la poartă vreo 2-3 tuburi de pvc scoase din pământ. De ce? Pentru viitoarele fire, viitoarele conexiuni la telefon/internet/cablu/etc. Şi asta fiindcă Braşovul a renunţat la firele suspendate şi a îngropat totul. O ideea magnifică care necesită multă muncă şi implică modernizarea tuturor străzilor, dar rezultatul merită. Pe străzi nu vezi decât un stălp cu bec pentru iluminat şi nimic altceva.
Pubele mari şi încăpătoare separate pe categorii de deşeuri. În Galaţi abia din toamna asta au apărut prin instituţii coşuri separate, marcate individual....pe străzi? Mai avem de aşteptat. În Piatra Neamţ acum câţiva ani (atunci am băgat eu de seamă) casele (domicilii personale nu instituţii) aveau containere individuale separate pe categorii. Bravo!
Un alt lucru care mi-a astras atenţia au fost spaţiile verzi. Vaste după cum am amintit mai sus, dar nu asta m-a impresionat ci acele discuri negre ce se zăreau în iarbă (pentru cine ştie să se uite după detalii). Am presupus ce sunt, dar nu am crezut...dar a doua zi nu mai era nici un dubiu. Aspersoare retractabile, ştiţi cum vedeam în filmele americane, de alea programate, alea care porneau exact când unul din personaje avea o zi proastă..sau era îmbrăcat frumos, sau tot felul de alte situaţii hilare.
Că tot vorbeam de pistele de biciclete, uitaţi cât sunt de late şi de bine conturate. Nu am văzut biciclişti care să meargă pe lângă ele (pietoni pe ele am văzut din păcate...v-am mai zis, e greu cu reeducarea românilor)
Încă o chestie faină pe care am descoperit-o a fost centrul digital de informare turistică - sau nu ştiu cum se cheamă exact - situat în Piaţa Sfatului (parcă aşa se numea piaţa din imagine dacă nu mă înşel). Un panou mare cu informaţii turistice, un touchscreen cu informaţii, hartă digitală şi conexiune la internet pentru trimiterea de email-uri. Foarte drăguţ. Nu ştiu dacă funcţiona serviciul de e-mail fiindcă persoana căreia i-am trimis mail nu mi-a răspuns nici în ziua de azi (probabil a ajuns în spam)
Despre concurs nu are rost să vă povestesc, a trecut mult timp, a fost dezamăgire totală...aşa că mai bine să ne uităm la poze.
Aaa! Am văzut şi Biserica Neagră...care mă aşteptam să fie neagră (cum e biserica aia de la Mănăstirea Putna..adică puţin înainte de a ajunge la mănăstire)...dar de fapt Biserica Neagră e mult mai deschisă la culoare. :| ("la pomul lăudat să nu te duci cu sacul")
M-aş întoarce cu plăcere la Braşov...ba chiar plănuiam să plec de nebun până acolo să stau o noapte şi să mă întorc..aşa doar pentru că pot...(dar pot? Să vedem cum e cu partea financiară şi cea educaţională căci mâine am examen :D aşa că bye bye)
de la mine,
numa' bine
Brasovul a fost singurul oras pe care l-am vizitat si unde chiar mi-a fost rusine sa arunc tigara pe jos. In fata mea, seara, mergea o masina incet, care spala strada. Am deschis geamul masinii in care ma aflam si am simtit miros de detergent, balsam, ceva cu care acea masina spala strazile din Brasov. Wow.... Super. S-o tina tot asa.... Succes! Intreaba Orice
ReplyDeleteBun venit Mircea.
ReplyDeleteMulţumesc pentru vizită şi gândurile împărtăşite. Într-adevăr e un oraş frumos şi sper să câştige.
Momentan bătălia e între Braşov şi Sfântu Gheorghe.
Salut,
ReplyDeleteMa bucur sa aud atat de multe vorbe bune despre orasul in care traiesc, eu unul am toate aceastea sub nas, dar nu le observ, noi vrem mult mai mult.
Ma bucur ca am citit parerea ta despre oras, asa poate voi aprecia mai bine potentialul orasului.
Succes.
( http://nek.soeasy.ro )
Mă bucur tare mult că articolul meu a fost sursă de inspiraţie pentru motivarea votului tău şi că te-a motivat să fii mai atent la ce ai în jurul tău.
ReplyDeleteÎmi dau seama că pentru cei care locuiesc acolo unele lucruri au intrat în obişnuinţă şi de aceea probabil nu le mai observă, dar mie îmi fugeau ochii peste tot, la toate detaliile, cum ar fi micile pancarte amuzante care te învăţau să nu traversezi neregulamentar. :)
Îţi mulţumesc pentru vizită.