La un pahar de vorbă scrisă.

Mi-aş dori să merg la munte (nu pot să spun "cu tine", fiindcă am zis că nu voi zice. Nici să spun că am spus că nu voi spune nu am voie să spun, dar treacă de la mine de data asta). Oh! Cât mi-am dorit să mergem împreună!!

Da! Îmi doresc vârfuri înalte, şi nopţi la cort. Natura să mă înconjoare şi să pot admira stelele aşa cum numai acolo se poate. Îmi doresc să umblu de nebun cu un rucsac greu în spinare, obosit şi cu febră musculară, udat de ploaie până în măduva oaselor. Vreau să fiu acolo, să gust bucuria libertăţii, bucuria reuşitei. Vreau să urc şi să fotografiez minunăţiile (am văzut "Into the Wild" dar nu de asta vreu munte).

Muntele este o pasiune mai veche de a mea, probabil moştenită ...mama (care e aceeaşi zodie) a fost puţin ghid când era mai tânără...şi unchiul meu, (cu care semăn destul de mult, după părerea multora inclusiv a mea) a fost şi el om de munte.
Era tot timpul plecat pe la Braşov, pe la Azuga, cine mai ştie pe unde....eu doar vedeam poze şi vederi. Îmi amintesc când eram mic (adică foarte mic) şi venea în vizită. Tipul ală cu părul lung şi puţin bărbos uneori, care venea cu ditamai geanta, şi mereu avea câte ceva pentru noi, nepoţii. Ştiu că era deja obicei ca atunci când venea unchiu Nicu, să ne aducă gumă de mestecat "Spearmint" ("Wrigley's Spearmint"). Nu ştiu la voi cum era dar pentru noi, pentru mine, era o raritate să mestec lame de gumă, pe vremea aia. La bunica pe acasă am văzut o grămadă de chestii, rămăşiţe ale tinereţii de montaniard: vase de aluminiu, rucsac cu cadru, termos, teancuri de hărţi şi vederi...Dar când eşti mic şi curios, bătrânii ascund totul să nu strici, iar mai apoi pe măsură ce am crescut nu am mai găsit nimic din acele lucruri. O parte le-a luat unchi-miu la el acasă (în ploieşti unde stă cu soţia şi cei doi băieţi) o parte au dispărut o dată cu copilăria mea.

În fine, articolul nu e despre unchiul meu, ci despre munte...despre faptul că un SMS mi-a amintit de toate visele cum că vom merge la munte, la cort...sub cerul înstelat, vom străbate poteci şi urca culmi. Acum, "viitorul nu mai sună aşa bine" cum spuneau mai demult cei de la connex în reclama lor.

Vizitaţi şi voi carpaţi.org şi haipemunte.ro ! sunt mai multe site-uri de genul presupun, dar mie astea îmi plac şi parcă cunosc acei oameni. am discutat cu câţiva, am citit ce au scris alţii, am văzut câte chestii faine fac doar de plăcere. Oameni ca Mihai, care lucrează de luni  până vineri iar sâmbătă şi duminică sunt pe munte. Oamni care merg pe munte cât pot de des, şi o fac din plăcere, muncesc 2 job-uri ca să-şi permită echipamentul, dar o fac, şi asta e important!

Sunt unii din voi care nu ar face asta nici să primească bani. Comoditatea e prea mare. Oameni de oraş, care dacă nu ar fi nevoiţi să meargă la baie sau la muncă, ar sta toată viaţa la TV, că şi aşa sunt milioane de canale. E OK, fiecare cu poftele lui, unii din noi ne relaxăm în aer liber, alţii în canapea la TV. Dar habar nu aveţi ce pierdeţi. Îmi vine acum în minte imaginea din WALL-E...oameni care nu ştiu să facă nimic, obezi, privaţi de mişcare şi de interacţiune cu natura. Muncim ca disperaţii de dimineaţă până seara (majoritatea persoanelor, fiindcă nu vorbim de cei pe care îi îmbogăţim prin munca noastră) pentru a ne fi mai bine. Şi este normal să ne relaxăm, că doar de asta muncim, pentru a ne permite luxul unei pauze fără griji (fără să te gândeşti că nu ai ce pune pe masă, că nu ai plătit chiria, gazul, apa).

Eu unul nu vreau să ajung aşa. Nu vreau să fiu un burtos care stă toată ziua la birou, vine acasă comandă ceva de mâncare şi stă în faţa televizorului. Eu am fost mereu activ, mereu peste tot, mereu agitat, mereu cu capul în nori...şi aşa vreau să rămân. Să iubesc în continuare natura şi călătoriile, să pedalez pe ploaie, şi să mă plimb în tricou şi bermude prin zăpadă, să merg zile întregi pe drum doar de dragul de a pedala (lucru pe care unii CHIAR NU ÎL ÎNŢELEG).

într-un final, mă bucur că sunt eu, şi mă voi lupta să fiu eu în continuare. Mă bucur că sunt şi alţii care iubesc aceste lucruri fiindcă fără noi, s-ar pierde. Fără noi ar rămâne doar cei cu ideea de "hai să construim un mall aici, ce e cu atâta iarbă?" Iubesc sălbăticia, şi locurile unde nu a ajuns încă mâna distructivă a omului întreprinzător.

Şi dacă nu iubeşti natura, nu meriţi să trăieşti şi să te foloseşti de ea!!

de la mine 
numa' bine