Sunday, March 18, 2012

Video Blog 003: Într-o Duminică

Chiar dacă în mod normal ar fi urmat partea a doua din „Inspirație” azi vă prezint o tentativă de VideoBlog montan.

O idee bună ar fi ca pe viitor să-mi scriu un mic scenariu, fiindcă a ieșit o chestie alandala! Am fost cam pe fugă și am făcut tot posibilul să nu vadă nimeni din grup că filmez, astfel încât să nu se știe despre acest video înaintea apariției sale.

Dacă tot spuneam că mai am de muncă la partea scenografică, adevărul e că mai mult am de muncă la voce și la dicție. De aceea îmi cer scuze pentru toate bâlbele. (încă mă înfioară să îmi aud vocea înregistrată ... nu știu cum de mă suportați, voi, cei ce mă știți și din viața reală)

Revin cu promisiunea ca următorul video să fie mai bun, să nu mai plec cu bateria descărcată și să am măcar cursivitate în ceea ce spun. În video e relatată ieșirea de duminica trecută, ieșire pe Măcin, cu MecanTuriștii. Am fost 24 de omuleți într-o zi minunată de 11 martie. Puțin (cam mult) vânt pe vârful cel mai înalt, norocul meu că am venit pregătit cu lavalieră, căci microfonul de de cameră nu a înregistrat decât vântul, fără să capteze vocea mea. Ziceai că e un film mut :)). Chiar și așa, cu microfon separat, a ieșit puțin distorsionat.

Aștept părerile voastre și vă las în continuare cu filmulețul (nu uitați că e HD, la fel ca toate celelalte de până acum). Sper să reușesc în viitorul apropiat să scriu și jurnalul turei...
Și nu vă temeți, voi continua și tematica începută data trecută...

Avantajul la filmarea pe fugă, cum a fost ceea ce ați văzut anterior, e faptul că nu am timp de duble... adică iese totul din prima. Dezavantajul e că nu am timp de duble, așa că spun numai prostii, sau mă blochez că uit ce voiam să spun, sau aberez, cum au fost gafele cu vârfurile...
Mai am de lucru.... dar e clar că nu am șanse la o carieră în televiziune :))

Attributions: Thank You Lucas Gonze (pentru melodia din generic)
de la mine,
numa' bine

11 comments:

  1. Ţi-a ieşit chiar bine, având în vedere viteza vântului şi faptul că e făcut fără duble. Ţine-o tot aşa, cu prudenţă la căţărări, totuşi :P !

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bună Dimineață ( nu știu ce are blogul ăsta de amețește orele afișate...)

      Mulțumesc mult pentru feedback :D

      mă bucur că a ieșit bine... Ce cățărări? astea au fost joacă de copii (realmente, am avut și copii în grup). Mai întâi să se încălzească și apoi începem cățărările... abia aștept :D

      Delete
  2. Ieeeeei :D Imi place tare mult cadrul de la minutul 10, cand stai catarat acolo sus, si momentul in care isi face aparitia catelusul :)) Iar cascada pare un loc superb, in filmulet chiar m-a cucerit, banuiesc ca si in realitate e la fel :)
    Radu, pe mine nu m-au deranjat inexactitatile referitoare la varfuri, din contra - faptul ca te-ai corectat prin text, ulterior, ofera un strop de diversitate. Esti natural asa :) Bine, nu zic ca ar trebui sa iti accentuezi micile erori hahah :)) Zic doar ca aparitia lor nu e una grava, atat timp cat le corectezi, ci una care denota naturalete (si pana la urma, umanitate - ca doar nu esti un atlas geografic umblator).
    Eu sunt convinsa ca vei deveni tot mai bun in a filma/monta astfel de filmulete :)

    Ma bucur ca ai profitat de ocazie si ai facut o iesire in aer curat (are si vantul farmecul lui) :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mulțumesc mult pentru încurajări, și eu sper să devin mai bun...

      Cadrul ăla e probabil cel mai reușit. Nu se observă fiindcă sonorul nu e cel preluat de cameră, dar porțiunea aia e singura în care mi se aude vocea... în rest, peste tot a fost captat doar vântul. Legat de porțiunea cu Asha, pe film mai erau câteva secunde în care am fugit în fața camerei și o strigam, dar fiindcă nu a răspuns și nici nu filmasem corect (nu încăpeam în cadru) am decis să le scot.

      Bineînțeles, nu am de gând să accentuez erorile. În nici un caz nu am s-o fac în mod voit. Eu caut să le elimin :D

      Mulțumesc pentru aprecieri și pentru timpul acordat vizualizării filmului și redactării acestui feedback.

      cât despre partea video, pot doar să spun că: va urma! :D

      Delete
  3. hey..in sfarsit prind si eu timp sa comentez :D un lucru e sigur: devii mai bun la chestia asta! Ca mai sunt multe de invatat e adevarat, dar timp este, rabdare ..Si mie imi place mult cadrul in care apare catelul, dar si cel de la cascada...M-ai innebutnit cu vantul, nu mi s-a parut ca se aude atat de rau din cauza lui, probabil tu simteai altfel de acolo de sus, dar filmarea pana la umra a fost ok..eu abia astept sa te vad prin munti mai inalti :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. îmi pare rău că te-am înnebunit, dar dacă nu mi se auzea vocea cum ar fi fost acest video blog?

      Delete
  4. ah cum am putut sa uit, cu asta trebuia sa incep de fapt...de subliniat faptul ca nu am putut sa nu remarc prima melodie ce canta pe fundal cand erai in masina :D ;))

    ReplyDelete
  5. pai nu se stie daca ai sanse sau nu daca nu incerci... ai vazut ca unversitatea are post TV :D, livreaza-le un CV!

    ReplyDelete
    Replies
    1. NO way! Nu e de mine așa ceva... eu și de interviuri fug :)

      Delete
  6. Foarte simpatic filmuletul !

    Imi pare rau ca zona aceea a cascadei nu a fost atat de "ofertanta" pe cat iti promisesem. Se intamplase ceva cu debitul acesteia (poate ca s-a rationalizat si acesta) si astfel impresiile s-au diluat ,cu siguranta :(

    E musai sa continui sa filmezi,au farmecul lor aceste inregistrari , cu siguranta !

    ReplyDelete
    Replies
    1. păi. cascada a fost ce-a fost.. doar că nu știam care e ultima...

      Credeam că mai e una la vale, mai mare. Voiam acolo să filmez, dar cum deja coborâsem și grupul plecase, nu aveam timp să mă mai întorc. A fost frumos, oricum.

      Mulțumesc de încurajări, dar cred că am cam dat-o-n bară cu ultimul filmuleț... cam plictisitor și lung

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...