Thursday, March 29, 2012

Eu împotriva (lor) lumii

Nu pot să înțeleg cum pot fi unii atât de nesimțiți. Din 10 oameni care vin la curs, 5 vorbesc neîncetat, indiferent de câte ori li se atrage atenția, indiferent de câte ori au fost dați afară, ei revin la următorul curs și continuă să facă orice altceva în loc să caște gura și urechile la profesor. Mai grav e că nici nu știu să tacă, să facă liniște, să lase profesorul să-și țină ora corect.

Tare mi-aș dori să fie și ei în situația de a dori să prezinte ceva, ceva la care au muncit mult, să-și dorească să prezinte ceva ce îi pasionează să fie dedicați... iar juriul să fie atent la altceva, să vorbească despre vacanțe în Ibiza și despre ultimul episod din telenovela cea mai populară la momentul respectiv.

Să vadă și ei cum e să vorbești la pereți și să nu ai nici un fel de control asupra publicului... pentru că, să fim serioși, nu poți spune juriului să tacă... de foarte puține ori îți permiți așa ceva... iar atunci când asta se poate înseamnă că cei din juriu îți sunt cunoscuți, deci toată treaba cu emoțiile nu mai e valabilă.


Da, sunt de acord cu examinările orale, aș fi de acord să se introducă examinări orale încă din școala generală, să fie obișnuiți copiii, elevii, liceenii cu asemenea emoții, cu asemenea trăiri. Să fie examinați de comisii venite de la alte școli/licee. Să fie jurizare pe drept nu pe ochi frumoși sau pe reputații

BACul? BACul da, e o chestie care conține examinări orale, e pentru mulți prima examinare orală serioasă, prima oară când ești în fața juriului... dar sunt puține probe și trec repede. Apoi, dacă vorbim despre un student mediocru, probabil nu va mai întâlni altă comisie decât la susținerea licenței. Adică peste 3-4 ani. Poate de aceea, abia la Masterat  puștii sunt mai „copți”, mai maturi.

Observați că nu am spus nimic despre examenul de atestat din liceu? Păi ce, ăla e examen oral? Aia e o joacă pentru copii!

Da, asta ar merita toți nesimțiții ăștia, să ajungă la licență iar profesorii să-i umilească, să vorbească despre altceva, și apoi să-i pună să repete ce au prezentat...  Dar profesorii nu sunt așa nesimțiți pe cât ați fost voi.

Sau mai bine, înjurătura clasică: dar-ar Domnul să ajungeți profesori!

Și fiindcă e în tot cu subiectul, vă las cu un filmuleț care m-a amuzat teribil și speriat în același timp. Un clip care arată ce înseamnă să nu știi să te comporți în fața unui juriu, în fața unui public... orice s-ar întâmpla, sunt anumite limite pe care un om întreg la minte nu le depășește. Filmulețul nu se poate îngloba în site (embedding disabled) așa că vă dau link.


La urma urmei se rezumă totul la o lipsă de respect.
Respect  pentru comisie, respect pentru profesorul care vorbește, respect pentru tine... nu ai de nici un fel! 

de la mine,
numa' bine

9 comments:

  1. Radule, nu sunt in total de acord cu tine. E normal si tine de bun simt sa pastrezi linistea. Si asta din respect pentru ceilalti care vor sa asculte si sa inteleaga ce se expune. In ceea ce priveste atitudinea asta fata de profesor ar trebui sa ne gandim si la capacitatea acestuia de a se impune, de a-si castiga respectul si, mai ales, de a captiva auditoriul.

    ReplyDelete
    Replies
    1. E bine să ne contrazicem, că altfel nu are haz toată treaba asta...

      Păi, părerea mea e că profesorul nu are nevoie să se impună, nu trebuie să câștige respectul. Nimeni nu trebuie să câștige respectul fiindcă acesta trebuie să existe încă de la început (respectul adică).

      Pentru simplul fapt că e profesor și că vine să îți predea, trebuie să îl respecți. Nu poți spune că trebuie să câștige respect, că doar nu plecăm de la un nivel de egalitate sau mai rău, de la un nivel de zero. Știi, e prima oră când îmi predau, tu ești zero pentru mine, trebuie să câștigi mai întâi.

      E simplu: nu îți convine, pleacă de la oră, nu veni la restul cursurilor, fă ce vrei în timpul ăla, oriunde altundeva, dar nu fi nesimțit!

      Am și eu poate cursuri care nu mă interesează, la care literalmente adorm (mai ales dacă noaptea dinainte am stat treaz).... poate proful mă adoarme fiindcă nu știe să predea.... ȘI CE? asta îmi dă mie dreptul să-l calc în picioare? să fac panaramă? Nu înțeleg... Cât de gros trebuie să ai obrazul ca proful să îți atragă atenția că ești deranjant, să fii invitat să părăsești sala, și tu să stai tot acolo, să te pui în gură cu el, să-i subminezi orice autoritate...știind că nu degeaba ai fost „certat”

      Delete
    2. Nu ne contrazicem. Am spus ca exclud din ecuatie lipsa de bun simt fiindca pentru asta nu exista scuza.

      Referitor la profesor, nu este aleatorie enumerarea mea. Stii sa te impui ca o autoritate pe care ar trebui sa o reprezinti fie si numai datorita locului pe care-o ocupi, atunci ai liniste la curs. Daca i-a invitat afara si totusi acestia au continuat inseamna ca profesorul nu are nici un fel de autoritate si asta e numai vina lui.

      La fel de bine, daca le inspira un oarecare respect, pariez ca ai tai colegi s-ar fi abtinut sau cel putin ar fi incetat in momentul in care li s-a atras atentia.

      Un alt aspect este si felul in care reusesti sa prezinti o anumita informatie. Un om captivat nu se va comporta asa.

      Repet, asta nu inseamna ca lipsa de bun simt, sau de educatie-dupa cum vrei s-o interpretezi- nu este cauza principala.

      Delete
    3. Parte din mine e de acord cu ce zici tu, serios. Dar tot nu e o scuză pentru nesimțirea lor. Altfel spus, nu dau vina pe prof, că dacă ar fi profesorul de vină, am fi toți așa ca ei, nu?

      Da, contează și cum se prezintă profesorul, contează cum predă, cum se face auzit... dar indiferent de cum e el, tu ca student nu ai dreptul să fii porc. Măcar principiul: nu mă deranjezi, nu te deranjez, sau regula democrației: ești liber să faci CE VREI, atâta timp cât ceea ce faci nu deranjează pe altcineva. Libertatea ta se încheie la granița libertății celuilalt. sau ceva de genul... nu pot gândi prea bine acum :D

      Delete
    4. Lipsa de bun simt am eliminat-o din start. Pentru asta intr-adevar nu exista scuza.

      Delete
  2. Ca unii sunt nesimtiti, nu mai are rost sa vorbim. Insa am urmarit filmulteul pe care l-ai recomandat: vai de capul meu! Atat de penibil! Si ele, cred eu, nici nu realizeaza cat sunt de ... no commnet!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Bun venit.

      Da, e drept că măcar una din ele, ce mai mare (cu un an) era cât de cât conștientă cât de varză e „prietena” și ce prostii spune... a cam comis-o la final când s-a „descărcat”, dar până acolo eu eram de acord cu ea.

      Delete
    2. Aproape la fel de penibile au fost si gemenele "Indigo" cu ceva timp n urma.

      Delete
    3. îmi amintesc foarte vag de ele.... dar nu știam că au făcut o așa scenetă

      Delete

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...