Panică

Mașini
Panică

Eram pe drum, cu mașina plină și cale lungă de parcurs. Am ajuns la un moment dat în Brașov și la al doilea viraj am intrat pe o stradă minunată, aerisită, curată, pavată, clădirile frumoase, renovate erau perfect asortate cu împrejurimile și dalele de pe trotuar. Totul era frumos și era miezul zilei.

Nu era programată o oprire, dar am tras pe dreapta în fața unui logan roșu și am ieșit să ne minunăm de frumusețea străzii respective. Era ca într-o poveste și, pornind de la ideea că nu stăm mult nu am mai încuiat mașina (nici nu voiam să mai opresc motorul, dar am făcut-o). Tot mergând pe stradă am găsit diferite tarabe cu bunătăți și suveniruri și tot plimbându-ne se lăsa seara, deși abia plecasem din parcare.

Cu mașina în gând m-am întors de îndată la parcare lăsându-i pe ceilalți să continue vizita. Surpriză, mașina nu era acolo!

Sănătate maximă domnului Cristi Ungureanu!

Domnul te are în pază și va lucra prin doctori pentru recuperarea ta!

Pentru cei ce nu știu Cristi Ungureanu este un om care s-a hotărât într-o zi să se apuce de alergat, motivat de nevoia de a schimba regimul de viață sedentar și dăunător organismului. Pasionat și ambițios a ajuns sportiv de performanță, având la activ multe curse și maratoane.

Eu l-am descoperit prin grupul de discuții HPM și acolo am aflat despre povestea lui și  am înțeles că omul aleargă... și o face cu dragoste și pasiune.

Dar iată că viața lui a luat o întorsură neașteptată pe 16 aprilie anul curent, când a fost lovit pe trecerea de pietoni și proiectat 15 metri în decor. A supraviețuit ca prin minune, dar prin ce a trecut nu vreți să vă imaginați. Acum, după multe operații la picior și la cap încă nu și-a revenit complet, încă e nesigur. Este atât de  greu pentru orice om să pățească ce a pățit domnul Cristi, mai ales, imaginați-vă cum e pentru un sportiv, obișnuit cu mișcarea, mereu dornic de alergare...trebuie să fie groaznic.

Declarația șoferului nu am citit-o, dar mama sa spunea că „nu avea de ce să încetinească”. Probabil doamna respectivă nu e șofer, nu știe că la trecerile de pietoni se reduce viteza, nu știe că în oraș nu se circulă cu 100km/h...dar ce rost mai are să mă iau de ea. Nimic din ce aș spune nu readuce sănătatea domnului Cristi. Dar putem să îi fim alături, să îl sprijinim măcar cu câteva vorbe de încurajare. Și când mă gândesc că, deși trece prin atâtea, a avut timp să treacă pe aici să spună câteva cuvinte despre un articol scris de mine...

Sunt obosit, recunosc, nu pot să vă explic tot, dar iată câteva link-uri din care să înțelegeți mai bine omul și povestea sa:

http://cristianungureanu.wordpress.com/2274-2/
http://www.erd.ro/competitie-cu-viata-
http://www.adevarul.ro/locale/iasi/Iasi_sportiv_mutilat_trecere_de_pietoni_mutilat_foto_0_523747764.html

E cu adevărat un om minunat, un sportiv și un talentat scriitor (fiindcă trebuie să recunoaștem măiestria cu care scrie pe blog) și dacă veți citi pe site-urile indicate veți afla acestea și mult mai multe. Nu pot să nu mă gândesc și la implicațiile materiale și la costul acestor intervenții medicale, deși nu scrie nicăieri nimic, îmi dau seama că trebuie să fie destul de costisitor.

Cristi, îți ținem pumnii, ne gândim la tine și ești în rugăciunile noastre. Fii tare, te așteptăm la prima cursă de după accident, vom fi toți acolo să te susținem.

de la mine, 

numa' bine

Modernizări fără cap

Exista în Roman un parc...Parcul Municipal era probabil o splendoare pe vremea comunismului, era, așa ca alte lucruri de atunci, în același stil...

Dar anii au trecut și parcul a fost lăsat în ruină: leagănele s-au împuținat, teatrul închis, ajuns groapă de gunoi, WC, casă de toleranță și casă pentru vagabonzi. Parcul era des ca o pădure de când îl știam eu, era frumos, te pierdeai prin el. Țin minte că atunci când eram mic credeam că e fără sfârșit, asta fiindcă nu vedeai niciodată prin el și era o zonă în care nu călcasem.

Comentariile în blogosferă

Oki, știți care e faza cu comentariile încă de când eram mici copii și ne jucam pe hi5 ... cum cerșeau toți câte un comentariu, să fie băgați în seamă: „ poze noi, dați comm că dau înapoi” scria pe la toate status-urile...și unii chiar aveau liste mari de comentarii, unele din cele mai tâmpite replici, apoi a apărut moda cu elementele grafce sclipitoare în interiorul unui comentariu, și tot așa...ultima nebunie!

Ei, tot comentarii sunt și aceste de pe bloguri, dar aici uneori apar adevărate dialoguri ca pe forum. Eu nu am așa, un colectiv de cititori fideli care să dezbată articolele postate, asta în principal fiindcă de când am început, până acum vreun an nici nu m-am promovat în vreun fel, și de asemenea e un blog personal, cu articole nu totdeauna de interes general.

Dar, în ultima vreme am început să umblu pe alte bloguri, am și eu o listă de bloguri în blogroll pe care le urmăresc și unde mai comentez dacă am ce zice. Tot de curând m-am tot înscris pe site-uri care clasifică bloguri, care le citează sau am participat la diferite concursuri, în fine ideea e că am atras diverși cititori. Și  plăcut să vezi că și alții citesc și comentează, alții decât cei pe care îi știi sau îi citești.

De cele mai multe ori ajung și eu să comentez pe site-urile lor, dar, și de asta am făcut introducerea aia cu hi5, nu o fac din cauza sentimentului de vină sau datorie (hai să comentez și eu că el a comentat la mine) ci o fac dacă găsesc ceva interesant, și pentru că abia atunci, prin link-ul din comentariu, am descoperit respectivul site. De cele mai multe ori găsesc ceva interesant tocmai fiindcă e o pagină web pe care nu am mai văzut-o.

Așadar, să nu vă mirați CĂ COmentez :D

de la mine, 

numa' bine

să mă laud? să mă laud și eu?

Că toată lumea o face....eu tăceam mâlc fiind doar PR2...

Am avut PR3 dar din cauza unei pauze majore pe blog...(a fost desființat, modificat, refăcut)..am decăzut la PR2.

Durău - tură de ecologizare și agrement

Trebuie să recunosc că fac oarecum reclamă falsă fiindcă nu a fost tocmai o tură organizată cu scopul salubrizării traseului montan, dar e un obicei pe care l-am adoptat începând cu ultimele ture și am zis să îl duc mai departe mai ales că de data asta ne-au furnizat la intrare în traseu saci menajeri...era ca o invitație pentru cei cu bun simț.

Dar să începem cu începutul:
Nu plănuiam nici o excursie pe munte așa de curând. Voiam, ce e drept, să merg cu cortul pe Rarău dar nu aveam o dată stabilită din cauza muncii și a datei inexacte de începere. Dar iată că luni, pe 4 iulie primesc un telefon de la Adi. El și băieții tocmai se întorseseră de peste hotare dintr-o escapadă în care puteam să merg și eu dacă nu aveam examene...ah, ocazia de a ieși din țară și de a lucra puțin peste hotare și nu am putut pleca.

Pe lângă discuțiile normale mi-a adus la cunoștință că sâmbătă va fi plecarea pe Ceahlău pentru câștigătorii Campionatului de Fotbal La Răscruce. Ideea era că, el fiind ocupat sâmbătă, îmi încredința mie sarcina de a-i conduce pe băieți până la și pe munte. Credeam că va fi clasica urcare și coborâre prin Izvorul Muntelui, dar abia vineri am aflat că de fapt planul e să mergem în Durău. M-am uuitat puțin pe hartă și abia așteptam plecarea. Ziua de vineri am petrecut-o la Adi acasă, lucrând împreună cu Eliza la site iar sâmbătă la prima oră eram treaz și gata de drum.

Urma să fim în total 7 adică mașina plină. Ajunși La Răscruce am aflat că unul din băieți nu mai vine, așa că l-am trezit pe George și l-am luat cu noi. Am pornit deci pe drumul cunoscut deja, deoarece l-am parcurs parțial pe biciclete în 2009 la turul 4 despre care, din păcate nu vorbesc decât pozele, sper să repar asta din ce amintiri mai am :P

final de iunie, la jumătatea lui iulie

Așa cum v-am anunțat, în iunie eram destul de hotărât să părăsesc Galațiul pe bicicletă, dar vremea nu mi-a fost prielnică așa că am plecat ca tot omul normal cu microbuzul (neinteresant, dar am mai dus o parte din bagaje acasă).

Vremea a venit să mă întorc la Galați pentru a finaliza niște treburi la facultate și pentru a elibera camera de cămin. Astfel am depozitat frigiderul și cuptorul cu microunde în garajul unor prieteni și urma să plec acasă. Vorbind cu Sena am decis să plec abia vineri seara când se întorcea el de la București. Mă gândeam că așa reușesc să duc toate bagajele chiar dacă ajungeam acasă mai târziu decât planificat inițial. Din păcate am aflat că nu mai vine prin Galați fiindcă ar fi un ocol prea mare, mai ales că avea pasageri deja în mașină.

Dat fiind faptul că sâmbătă trebuia să fiu acasă deoarece urma să sosească lemnul pentru casă, am făcut rezervare pentru microbuzul de dimineață, deși încă nu știam ce voi face cu bicicleta (unde o voi lăsa pe vară?). Lucrurile s-au mai schimbat, comanda de lemn s-a anulat apoi s-a schimbat termenul de livrare pentru luni sau marți așa că nu mai eram constrâns de timp pentru a ajunge acasă. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost: pot pleca pe bicicletă acasă, nu mai e nevoie să îmi bat capul cu depozitarea ei!

Istoria Numelui

Îmi place când cei apropiaţi îmi spun Răducu deşi ăsta e chiar numele meu...

Acasă, la bloc, prin grupul de prieteni/copii de la scară eram Andrei. La școală, clasele primare toți eram strigați după nume, total impersonal, așa că eram Clapa, că așa striga învățătoarea La un moment dat mă enervasem și nici nu răspundeam pe stradă dacă mă striga cineva așa. Prin clasa a 5-a a apărut Radu datorită doamnei profesoare de Matematică Liliana Chelaru. Îi plăcea dânsei de mine și de iscusința mea, că eram isteț, și dacă nu mă înșel, are un băiat cu același nume.

Că tot am amintit de școală iată ceva ce am găsit pe YouTUBE. Super tare.

Pe vremea când eram eu în școala primară nu aveam habar ce e aia editare video sau montaj sau fotografii animate sa nu mai zic de origami. Dar, drept e că tehnologia era cu totul alta, nu existau camera digitale sau dacă erau, erau foarte rare și scumpe, se foloseau casete, astfel că montajul și editarea nu se putea face oriunde.

Așadar Radu am rămas pentru toți cei care m-au cunoscut prin intermediul învățământului, și mie îmi convine așa. E mult mai oficial numele așa, iar pentru familie și prietenii de la bloc, acum împuținați și împrăștiați toată țara, tot Andrei sunt.

Cu toate aceste mai apar uneori persoane care îmi spun Răducu, și asta, funcție de persoană și de tonul vocii, arată o apropiere în relație. Spre exemplu, tocmai am vorbit la telefon cu un prieten bun și finalul acelei conversații m-a determinat să scriu. Am observat că de ceva vreme îmi spune Răducu; relația noastră a evoluat de la simpli colegi, care s-au văzut prima oară în clasa a 9-a (când îmi spunea Ionuț) până în ziua de azi când pot spune că îmi e prieten foarte bun. Cât despre clasa a 9-a, prima oară am crezut că a înțeles greșit numele, dar apoi deși i-am explicat că nu mă numesc așa, el a continuat o perioadă doar ca să mă sâcâie. Îți mai amintești, nu? Apoi am fost colegi de bancă, aveam/avem pasiuni similare, am fost colegi de cameră, colegi de chiul, ba s-a întâmplat la un moment dat să ne placă aceeași fată. (dacă mă gândesc bine, mi-a furat două fete...da, eu eram ăl' mai timid, dar el...nu avea probleme de genul). Având în vedere concluziile acelor peripeții, aș spune acum că de fapt m-a salvat de două fete :D Numai la țigări și terase nu l-am însoțit :).

În fine, îi sunt recunoscător pentru toate dățile când m-a ajutat și poate nu i-am mulțumit. Mulțumesc!

Pe de altă parte mai sunt cei care îmi spun așa doar pentru că e scris în buletin. Neinteresant!

Mulțumesc, mulțumesc prietenilor mei că sunt acolo și că îi pot suna și că putem vorbi!

Mulțumesc pentru inflexiunile vocii.

iar reclame

Prima oară când am auzit reclama de mai jos am crezut că au făcut și românii ca frații noștri de peste ocean, un anunț umanitar pentru X țară nevoiașă. Dar nu, e doar o penibilă reclamă la o ciucalată cu alcool. Dar de ce să mă mai mir? Românii sunt o nație de alcoolici, asta este imaginea prezentată la TV, și oricât de trist sună, e de fapt adevărat!

„Românii iubesc berea”, urla o altă reclamă, „peripețiile familiei care produce bere” parcă anunța alta, „ce bine că s-au deschis terasele” etc.....toată ziua, pe toate canalele duduie cu reclame la băuturi alcoolice. Așa cum am zis, la mine, în timp ce lucrez, TV-ul bâzâie în fundal așa că le tot aud. Personal sunt un fan al reclamelor (bune), dar când aud că iar bagă reclamele astea la băuturi alcoolice la fiecare pauză publicitară îmi vine să îmi iau câmpii. Spre exemplu cât am scris articolul ăsta, numai partea de după film, au rulat două reclame la bere...

Și, referitor la reclama de mai sus, ideea e frumoasă: omeni simpli care cântă destul de bine (ca și cor) și aș fi fost fan numărul 1 dacă era un apel umanitar așa cum au făcut și alții. E o melodie prea frumoasă ca să fie folosită așa. De aceea mi se pare o prostie de prost gust, la fel cum BCR se promovează folosind ideea infidelității în cuplu. Prima reclamă a fost ok, dar a doua le-a făcut praf pe amândouă.

Hai să promovăm alcoolul și ciocolata proastă, că și așa străinii își bat joc de noi prin filme, cu fiecare ocazie!

de la mine, 

numa' bine

dezastru la bac?

nu prea sunt la curent cu noutățile, dar azi în timp ce îmi vedeam de treabă TV-ul bâzâia în fundal și am prins câteva știri.

Ca să vezi ce chestie, BAC-ul a făcut ravagii printre elevi și, ca în nici un an, există licee cu 0% promovabilitate. Imagini „tulburătoare” cu odraslele înlăcrimate, supărate că au picat „examenul vieții” vorbind la telefon, anunțând dezastrul. Da toți alintații lu' mama cu câte două telefoane în mână motivând că au fost subiectele grele și :)) că nu s-a putut copia! Deci profesorii sunt de vină: cei care au făcut subiectele și cei care au păzit. De fapt cei de sus, care au strâns cu ușa supraveghetorii, căci, vorba aia, și supraveghetorii sunt supărați că nu au mai făcut bani vara asta!

Ce pot să zic, FINALMENTE s-a adeverit avertismentul de acum 4-5 ani: la BAC nu se mai copie!
Reporter: de ce sunt note așa mici?
elev: a fost militărie la supraveghere / nu s-a putut copia / au fost prea grele subiectele

Păi cum să mergi la BAC doar în baza că vei copia? Normal că și-au luat-o peste bot! Și vezi dragă, au dat părinții 80 milioane pe an pentru meditații! INUTIL, fiindcă pentru cei mai mulți asemenea „copii de bani gata” meditațiile sunt la fel de nesemnificative ca școala, și deci prezintă tot atâta dezinteres. Din tot reportajul nu am văzut nici un elev care să vorbească la un telefon simplu, de doi lei, ba parcă era o reclamă la smartphone.

Și ce se va întâmpla acum? Vor fi pline băncile în toamnă, și rectorii universităților își rod unghiile fiindcă nu vor mai fi studenți....Dar nu vă îngrijorați e bine, e foarte bine fiindcă prea jos e nivelul absolvenților de liceu. Cum să ajungi la facultate fără să știi cum se rezolvă o ecuație de gradul întâi?? Păi e posibil așa ceva? Și ca să vezi că asemenea studenți mai și promovează și devin ingineri, profesori, economiști...mulți economiști și mulți incompetenți.

Dar dacă se menține baremul ridicat de anul acesta, daca se înpiedică în continuare fraudarea examenelor, atunci se vor apuca elevii de muncă, și vor ajunge cu adevărat doar cei care merită la facultate. DA! vor fi mai puțini studenți, dar măcar cei care sunt acolo merită și prin urmare, DA! se vor închide unele facultăți mai puțin importante, dar și asta  e un lucru bun...

de la mine, 

numa' bine