no more toys

Nu ştiu cât e de bună analogia dar imaginaţi-vă că sunteţi copii şi aveţi o jucărie preferată de care sunteţi nedespărţit. Voi presupune, fără a încerca să discriminez, că ai o maşinuţă cu care te joci mereu..o iei peste tot în buzunar sau în mână. La un moment dat, fără să bagi de seamă, pierzi maşinuţa, sau poate a fost luată de cineva. Cum e posibil, te întrebi, ai fost foarte atent! Şi apoi urmează partea de tristeţe..plânset, suferinţă..dor. După atâta chin primeşti altă maşinuţă de care te ataşezi şi cu care ai vrea să petreci la fel de mult timp. Totul e ok, fericirea dă pe afară..radiezi şi eşti mereu binedispus. Dar scoţi deodată maşina din buzunarul unde o păstrai şi observi că s-a rupt o roată. Nu e grav, eşti calm...nu e prima oară când repari o jucărie.



Lipeşti roata şi jucăria e din nou întreagă, viaţa îşi reia cursul...dar nu pentru mult timp. Nu apuci să te bucuri prea mult că se rupe altă roată. Începi să te îngrijorezi şi de frică pui maşinuţa deoparte, pe un raft. Stă acolo singură, cu roata alături..dar îţi este dor de ea, şi ea e incompletă... Te înduri să o iei de unde ai lăsat-o, o repari, ştergi praful..verifici de două ori dacă e pe bune, dacă realmente funcţionează şi fericirea îşi găseşte din nou găzduire în sufletul tău.

Faci tot posibilul să nu o mai strici, deşi în realitate nu tu ai smuls roţile. Îţi iei nişte mănuşi foarte moi, să nu cumva să iei vopseaua sau să o zgârii. Te porţi gentil şi eşti atent la fiecare mişcare... Ai vrea să o pui undeva pe un piedestal, în vitrină..dar nu e bibelou, ea a fost concepută pentu interacţiune, nu are nici un farmec să se afle închisă, să fiţi separaţi de un perete de sticlă.

Aşadar, încerci să fii delicat, să nu lezezi nimic, să o ai cât mai mult de data asta, să nu se întâmple din nou vreun accident. Şi ea rezistă..te joci şi îţi place... până când se strică de tot.

Îţi dai seama că era ceva în neregulă cu jucăria ta, care o fost deja reparată de prea multe ori. Începe iar starea de tristeţe. Şi te supără foarte mult că ai rămas din nou fără jucăria preferată...îţi aminteşti de toate jucăriile ce s-au stricat şi te întristezi şi mai tare.

Oare nu ar fi mai bine să creştem mari? Ce tot atâtea jucării??