Thursday, September 24, 2009

Ai blog? Câştigă premii!

Păi, dacă tot am fost informat de acest concurs , merită să încerc şi eu...
În primul rând, nu o fac pentru premii! De ce?  În mare pentru că al meu blog în construcţie nu trebe promovat până nu e gata. Şi dat fiind faptul că în scurt timp e posibil să rămân fără PC şi deci internet, nu voi putea să lucrez la el. Vreau în schimb critici cât mai multe. Să fie aici începutul campaniei "Nu mă lăuda" (by raduclapa, când va fi gata site-ul)


Îmi amintesc că eram mic şi mergeam spre liceu, şi am văzut "un nene" cu telefon mobil la ureche. (am zis liceu, dar chiar eram mic, fiindcă asta se întâmpla pe la începutul clasei a 9-a).
Era o jucărie micuţă argintie şi cu clăpiţă şi mi-am zis că atunci când voi creşte mare şi îmi voi lua un telefon, acesta va fi cu clăpiţă.
Pe vremea mea copii de grădiniţă nu avea telefoane cu cameră (de zi, de dormit sau bucătărie), mp3,  milioane de culori şi carduri de 8 gb. Şi nu era competiţia asta între companii, sau nu era aşa vizibilă. Nu ştiam ce e ăla touchscreen, nu erau camere foto de 3MegaPixeli integrate, şi cam nimic din ce acum e accesibil pentru toţi.

Prin clasa a 10-a am primit şi eu un telefon mobil defect, probabil ca jucărie, dar l-am reparat şi eram foarte mândru de el. Era un Nokia 5110 . Un telefon mare, cu antenă, fără vibrator, cum erau telefoanele vechi. Pe atunci colegii mei se distrau cu composer-ul de la modelele mai noi cum ar fi 3310 şi 3410 , iar eu stăteam cu cărămida în buzunar. Era super tare un anume coleg care şi-a cumpărat un Sony Ericsson (nu ştiu cât), şi a devenit şi mai popular când i-a fost livrată şi camera foto. După cum se înţelege era o cameră detaşabilă, care acum ar fi de râsul lumii, şi din cauza calităţii pozelor, şi a dimensiunilor. Pe lângă asta, nu cred că avea cum să scoată pozele de pe telefon.



Am vândut apoi telefonul inclusiv cartela CONNEX şi am luat o pauză de la atâta tehnologie, o pauză de vreun an când am prins o mică manie după Nokia 3410. Nu mai ştiu de ce îmi plăcea dar ştiu că mi l-am achiziţionat, cu o mică ţeapă la mijloc (am cumpărat un telefon blocat pe orange, cu carcasa spartă în dreptul ecranului şi încărcător lipsă cu acelaşi preţ cu care vindea cineva acelaşi tip de telefon, intact şi cu încărcător...). Şi astfel am trecut pe Orange, dar nu am stat mult timp fiindcă nu îmi conveneau tarifele, revenind cam după un an pe CONNEX. Numărul de CONNEX, actualmente Vodafone îl am şi în ziua de azi, deşi s-au schimbat multe şi nu e la fel de avantajos cum era pe atunci.

Am mai trecut în ultimii ani şi pe la alte telefoane, şi tot timpul din necesitate. Al meu 3410 se stricase, şi  l-am peticit atât de mult încât ajunsese să aibă părticele de la 3 telefoane diferite, dar şi aşa nu a mai rezistat mult. Am încercat un Nokia 7210 fiindcă avea radio. Eram foarte bucuros să am un telefon simplu, mic (comparativ cu 3410) şi pe deasupra puteam şi să ascult radio. Nu l-am ţinut mult fiindcă era luat "de la băieţi" şi nu făcea faţă bateria. Am revenit în scurt timp la 3410, aşa cum era el cu bune, cu rele.

L-am mai ţinut puţin, până când am primt cadou de la prietena mea un Nokia frumos şi nou, mic şi cu radio, exact cum aveam nevoie:

Un Nokia 2310 pe care l-am folosit până în ziua de azi şi nu mă plâng de el. Nici nu îl vând fiindcă e cadou :). Am ascultat atâta radio încât mi s-au stricat căştile, dar telefonul e ok. L-am avut şi la muncă, a căzut de pe casă (de mai multe ori), dar se ţine bine. Poate ar avea nevoie să îi schimb carcasa, dar în rest e ok.

Cu telefonul ăsta am trecut prin cele mai cunoscute reţele de telefonie mobilă. Am început cu Vodafone-ul menţionat mai sus. Apoi am avut şi orange, în principal pentru a comunica mai lesne cu prietena. Am renunţat la acel număr orange şi am trecut pe Cosmote, de asemenea pentru a comunica mai uşor, atât cu ea cât şi cu ceilalţi amici din Iaşi. Se pare că foarte multă lume e pe Cosmote. Şi au de ce! Acum multă vreme, când s-a lansat cosmote au început în forţă cu cele 2000 de minute. Au rămas în continuare, după părerea mea cei mai darnici la extraopţiuni. 600minute şi 600 mesaje în reţea plus 30 minute naţionale...sau 60 naţionale. Ce mai! mie îmi era de ajuns pentru o lună, ba chiar mai rămâneau.

Reţeaua de telefonie o aleg în funcţie de necesităţi. Depinde pe cine sun mai des, cu cine vorbesc mai mult. Depinde de grupul de prieteni. Cât am fost în Iaşi, (deşi vodafone nu a dispărut niciodată din buzunarul meu)  Cosmote era la putere, şi asta fiindcă era mai ieftin să vorbesc cu cei din jur. Toţi cei pe care aveam nevoie să îi contactez erau pe cosmote, iar acei câţiva care nu erau, îmi consumau puţin din minutele naţionale...nu e mare scofală.
Acum că am plecat din iaşi, nu mai e atât de critic să am cosmote. Am trecut pe orange, fiindcă e mai ieftin un SIM orange care vine cu posibilitatea de a activa extraopţiuni, decât să îmi încarc vodafone sau cosmote. Nu ştiu dacă voi păstra numărul, doar îl folosesc să pot contacta lumea. Deşi acum am descoperit că cele mai multe apeluri sunt către persoanele care au orange.  S-a schimbat deci grupul şi reţeaua. Vodafone rămâne numărul de bază la care pot fi contactat. şi e tot o cartelă prepay, după cum am menţionat.

Nu am vrut abonamente, şi nici nu vreau.Da! ai telefoane super ieftine, aproape gratis, şi nu mai ştiu ce avantaje, dar mie nu îmi place să fiu legat. Adică, dacă luna asta nu am bani, nu îmi încarc, deci nu vorbesc, pe când la abonament plăteşti indiferent dacă ai vorbit sau nu... Unii spun că e bine să ai abonament, e mai sigur, în caz de urgenţă...adică ce te faci dacă ai o urgenţă şi nau ai credit? Păi simplu: orange şi Vodafone au credit cu împrumut (de urgenţă); orange îţi dă 50 eurocenţi fără dobândă, iar vodafone îţi dă 2 euro cu dobândă de 50 eurocenţi (that sucks) pe care îi scade din creditul reîncărcat.

Lucrul care e deranjant e că aici în Roman, la etajul doi unde locuiesc momentan, orange şi Cosmote nu au semnal. Vodafone le dă clasă. Dacă intru în scara blocului vorbind la telefon, pe Cosmote pierd legătura la primele trepte, iar pe orange pe la etajul 1. În casă am noroc doar în dreptul ferestrelor (zonă cu semnal maxim în toate reţelele) şi puţin semnal orange în colţul opus al camerei (unde am biroul).
Nu cred că mi-aş bate capul vreodata cu telefonia mobilă de la zapp sau de la rds, că nu mă interesează câtuşi de puţin, şi sigur nu voi avea cu cine să vorbesc. Doar dacă   ar fi zapp telefon de servici (cum avea un văr de al meu), în rest nu mă interesează.
Dacă ar fi să iau de la capăt (să nu am nici o cartelă, să nu fi avut niciodată o cartelă) aş alege orange din simplul motiv că am acum pe cine suna, iar noile opţiuni de toamnă sunt tentante. Daca as fi fost in iasi in continuare as fi ales cosmote.

Dat fiind faptul că nu îmi schimb telefoanele mobile decât dacă este absolut necesar, am rămas cu  2310 pănă acum câteva luni (şi mai foloseam pentru a doua cartelă bătrânul 3410). Dar prin primăvară când am revenit în oraş, m-a văzut Sena dând palme răposatului (fiindcă display-ul afişa informaţiile doar pe bază de pumni) şi mi-a dat un Nokia 1600 în care mi-am introdus cartela Vodafone. I l-am returnat prin august, când am primit tot de la el un Sony Ericsson k750i fiindcă el a avansat la alt telefon mai şmecher (un iPhone şi un Nokia de servici - cred că asta )


S.E. pe care mi l-a dăruit este pe departe cel mai avansat telefon pe care l-am avut până acum, şi sunt mulţumit de el. Bateria îmi pare mai fragilă dar e ok fiindcă se poate încărca la PC şi are multe funcţii pe care le utilizez, unele mai des, altele mai rar:

  1. în primul rând telefon: apeluri şi multe sms-uri ;
  2. cameră foto, nu e strălucită, dar sunt pasionat de fotografii, şi nu am alta momentan;
  3. agendă telefonică personalizabilă cu imagini şi sunete pentru fiecare persoană, cu vreo 5 feluri de numere de telefon pentru fiecare, adrese, email şi date de naştere (mai sunt şi alte chestii de exemplu pagina web dar nu le folosesc, iar voice dial nu îmi trebuie încă fiindcă nu am headset)
  4. calendar cu  remidere şi tasks (am trecute toate aniversările şi lucrurile importante),  
  5. mp3 şi video player, deşi nu am încă headset. Voi folosi şi radio când îmi voi lua căştile. 
  6. folosesc cardul ca removable disk când mă duc la copy center să listez diferite chestii, 
  7. lanternă de urgenţă noaptea;
  8. calculator deşi e mai incomod decât la nokia;
  9. agendă pentru a nota diferite chestii;
  10. ceas deşteptător; 
  11. cronometru mai rar;
  12. temporizator (de obicei când pun ceva la cuptor să nu se ardă sau chestii de genul);
  13. reportofon şi înregistrare apeluri (dacă e nevoie).

Încerc să folosesc telefonul la maxim, fiindcă e destul de capabil. Nu folosesc internetul, de fapt nimic ce e legat de internet (email sau IM, sau sincronizări şi ce mai are el prin meniu), de asemenea nu folosesc jocurile, şi nici nu am aplicaţii instalate, nimic diferit de ce are telefonul implicit.
La Nokia 2310 folosesc telefonul, calendarul, calculatorul, şi foloseam radioul des înainte să mi se strice căştile (până două luni).

Momentan am telefon telefoane şi nu caut să mi le schimb deoarece ambele sunt primite cadou şi funcţionează corect; pe lângă asta am alte priorităţi financiare. Am avut până acum 6 telefoane, şi niciunul cu clăpiţă, aşa cum am vrut de mic....ce-i drept nu mă mai tentează aşa de tare, dar tot mi se par drăguţe. Şi dacă ar fi să îmi achiziţionez un telefon şi aş putea investi orice sumă de bani, aş urmări următoarele criterii:

  • mi-aş lua ceva performant;
  • cu sistem de operare (fie windows mobile fie ceva  mai bun);
  • cu tastatură QWERTY, sau full touchscreen;
  • cu card microSD;
  • camera nu este obligatorie, dar poate să fie;
  • caut ceva gen PDA pe care să pot rula cât mai multe aplicaţii şi cât mai multă interacţiune cu PC-ul;
  • cu o metodă rapidă şi uşoară ce conectare la PC;
  • cu un soft de transfer între PC şi handheld căt mai accesibil, care să îmi permită 
    • upload, download fişiere media şi documente;
    • instalare de programe, 
    • gestionare agendă telefonică;
    • sincronizare calendar şi reminders cu outlook;
    • eventual să citească memoria cardului drept Removable Disk;
  • să fie compatibil cu aplicaţii de genul "documents to-go";
  • Wi-Fi, Bluetooth, GSM, GPS;
  • jack 3mm pentru căşti audio;
  • accesorii (nu neapărat în pachet):
    • încărcărcare şi trasfer date prin intermediul unei staţii de andocare;
    • căşti stereo;
    • husă / toc;
    • cască bluetooth;
    • car kit inclusiv încărcător pentru modul GPS;
  • video player, mp3 player, radio;
  • preferabil Nokia fiindcă au meniuri super simple şi faine, fiindcă sunt mai rezistente (cel puţin modelele vechi) şi fiindcă nu am avut probleme cu telefoanele pe care le-am avut; dar accept şi Blackberry, în nici un caz iPhone sau orice altceva de la apple! Depinde Mai ales de performanţele telefonului, şi de câte din criteriile mele sunt îndeplinite.
  • l-aş cumpăra probabil de la un magazin online fiindcă e mai comod, sau de la un magazin de desfacere al firmei respective. Dacă aş găsi acelaşi telefon la mai multe magazine, în primul rând aş căuta unde e mai ieftin, alte criterii nu găsesc acum, mai ales că până acum nu mi-am cumpărat niciodată un telefon de la magazin. Nu fac mofturi legat de punctul de vânzare, atâta timp cât telefonul este "la liber" şi vine în cutie, cu toate accesoriile, manual, CD etc, dar probabil nu aş cumpăra de la un magazin unde servirea este proastă, unde angajaţii nu ştiu să discute cu tine, sau sunt grăbiţi să treacă la alt client.
Nici nu fac mofturi prea mari, nu?
Aici închei,
de la mine, numa' bine

No comments:

Post a Comment

Atenție: Este activată moderarea comentariilor pentru articolele mai vechi de 10 zile!

Ha, 2020, învie blogul, prin YouTube

Vreau să revin pe YouTube și să reluăm ce făceam cândva... poate, poate, ușor, ușor, revin și pe blog Dacă vă place și vreți să mai vedeți,...